Suntem ceea ce văd oamenii că suntem - Laodiceni

Cu câteva zile în urmă am avut marea bucurie să mă revăd cu un prieten bun de al meu, prieten care mă inspiră mereu din Cuvântul lui Dumnezeu, prieten care deşi trece prin diferite încercări şi necazuri în viaţa sa, în el încă mai există speranţă divină, mesaj biblic direct şi fără părtinire, şi nu în ultimul rând, un umor pe care nu îl voi uita niciodată.

Deoarece a considerat că - fiind amândoi din acelaşi oraş - singurul loc unde ne puteam întâlni şi/sau discuta era... pe facebook, el a luat o hotărâre fermă să îşi închidă contul şi să mă viziteze. Pentru această acţiune a sa a trebuit să îmi exprim aprecierea pe diverse căi. Cred că merită un like, nu? ;-)

În timp ce ne îndreptam împreună spre casă, şi povesteam de diverse lucruri, am trecut pe lângă o casă, pe care era un semn că acolo se află o anumită biserică. Nu dau numele acelei biserici pentru că e irelevant aici.

L-am întrebat pe prietenul meu dacă a fost vreodată la acea biserică, şi în clipa următoare l-a şi apucat râsul. Biserica respectivă avea clădirea la stradă, avea un nume răsunător, şi semăna cu o clădire de buncăr, cum spunea el. I s-a părut firesc să exprime ulterior că ar fi bine să începem o biserică şi noi şi să îi dăm numele a ceea ce suntem noi de fapt: Biserica din Laodicea. Exact, suntem căldicei. Misiunea noastră este de a fi în clocot pentru Hristos. Da, suntem nenorociţi, săraci, orbi şi goi!

Oare de ce sunt în lumea noastră tot felul de biserici, cu tot felul de nume, care nici măcar nu le reprezintă? Care a fost rolul acelei denumiri? Ne punem numele de biserică cu titlu "Sfânta Treime" şi nu credem în lucrarea Duhului Sfânt, care este parte din Sfânta Treime. Sau "Filadelfia" şi nu se iubesc fraţii între ei. Putem să continuăm la nesfârşit cu lista noastră.

Iată mai jos o descriere interesantă a bisericii din Laodiceea, aşa cum este ea descrisă în Apocalipsa:

Biserica din Laodicea*

Prezentarea:	"Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:
Preţuirea:	............
Pericolul:	Ştiu faptele tale, că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: "Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic", şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi. (sublinierile îmi aparţin)
Porunca:	Fii plin de râvnă dar şi pocăieşte-te!
Pedeapsa:	Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc.
Perspectiva: (imediată)	Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine.
(cerească)	Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.

Laodicea a fost un oraş important din Asia Mică. Situat la intersecţia a trei drumuri comerciale, acest oraş a devenit o metropolă a luxului şi a bogăţiei. Caravanele de negustori au adus înspre cetate nu numai mărfuri din colţurile pământului, ci şi obiceiuri diferite. Din acest motiv, în cetate domnea o toleranţă generală. Acest climat de libertinism a dus la instaurarea unei atmosfere de relativism în care normele absolute au fost lăsate la o parte.

"Laodicea" înseamna în traducere: "Voia poporului, dreptatea poporului, voinţa celor mulţi". Fiecare era liber să traiasca după mintea lui.

Influenţa societăţii din Laodicea asupra Bisericii de acolo a fost devastatoare. Relativismul lumesc a născut relativismul religios, iar bunăstarea materială a creat un climat de auto-mulţumire sufletească. Încet, încet, forma a luat loc conţinutului. Sub abundenţa exterioară se ascundea însă goliciunea spirituală şi mai ales lipsa unei relaţii personale cu Domnul Isus. Biserica din Laodicea a murit fără să bage de seamă. Cautând să-i mulţumească pe oameni, Biserica a păstrat tradiţiile creştine, dar a lepădat "flacăra Evangheliei" temându-se să nu fie considerată "fanatică". Biserica a ajuns să fie plasată undeva între lume şi creştinismul adevărat.

Remarcaţi felul în care se prezintă Domnul Isus Bisericii. El este "AMIN" (Adevărul), Martorul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu. Toleranţa şi relativismul sunt confruntate cu etalonul sfinţeniei divine. Cine este al lui Dumnezeu, face parte dintr-o zidire nouă, care a început cu Hristos. "Dacă este cineva in Hristos este o faptură nouă". (2 Corinteni 5:17) Biserica nu trebuie să asculte mai mult de oameni decât de Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 4:19) "Nu orişicine-Mi zice : "Doamne, Doamne!" va intra în Împarăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri" (Matei 7:21).

Biserica din Laodicea fusese sufocată de influenţa lumii. Neghina înăbuşise grâul (Matei 13:36-43), Laodicea avea cunoştinţă, avea leac medical pentru boli de ochi (alifia de acolo era vestită în toată lumea), dar era oarbă în ce priveşte cunoaşterea de sine. Părerea Domnului Isus despre această Biserică era total diferită de ce credeau Laodicienii despre ei înşişi. Lăudăroşenia celor din Biserică era revoltătoare. Domnul Isus nu mai are ce face cu o astfel de adunare. El este hotarât să o "verse" din gura Lui.

Laodicea este Biserica fără Hristos. "Iată Eu stau la uşă şi bat". Hristos este afară. El nu mai este acceptat în Biserica de tip "Laodicea". Singura speranţă este mântuirea prin acceptarea personală a lui Hristos ("Dacă deschide cineva... "). Biserica nu-L mai primeşte, dar El bate la inima fiecăruia în parte. Pentru cel ce-I deschide, există belşug de binecuvântări. Oare câtă taină de frumuseţe se găseşte în promisiunea aceasta: "Voi cina cu El, şi El cu Mine"? Cina a fost la evrei "masa părtăşiei". Începând cu ea se intră în odihna de seară. Remarcaţi însă ordinea cuvintelor din această promisiune. Dumnezeu participă la cina celui ce-L primeşte, dar şi cel ce-L primeşte este oaspetele lui Hristos. "Şi Eu cu el, dar şi el cu Mine!"

Este interesant că Biserica din Laodicea nu a ajuns în această stare rea fiind atacată din afară. Nicăieri nu ni se spune că ea ar fi avut ceva de suferit. Lipsa prigoanei însă nu i-a fost de bun augur. Hristos o îndeamnă să cumpere de la El "aur curăţit prin foc". Creştinii din Laodicea n-au vrut să fie consideraţi "fanatici" şi au "lăsat-o mai moale". Lipsa lor de evlavie le-a adus acceptarea lumii, dar au fost lepădaţi de Hristos. Pavel le spune celor din timpul lui: "De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi" (2 Timotei 3:12). Lipsa de împotrivire din partea lumii este un semn că Biserica nu mai este considerată un pericol de către Satana. O Biserică în care nu se văd atacurile celui rău şi care nu este batjocorită şi prigonită de lume, trebuie să se întrebe cu toată seriozitatea: "Ce se întâmplă?" Aurul pe care-L doreşte Hristos pentru Biserica Sa este "aur curăţit prin foc".

Istoric vorbind, Biserica din Laodicea, este Biserica modernă. La începutul secolului XX, creştinismul a intrat într-o nouă fază. Teologia liberală s-a napustit asupra Bibliei şi a declarat-o un produs al istoriei, un rezultat al minţii omeneşti în procesul de înţelegere progresivă a realităţii. Minunile au fost schimbate în evenimente înţelese greşit şi înregistrate deformat, Hristos a fost dezbrăcat de dumnezeirea Sa, iar cerul şi iadul s-au transformat în "concepte extreme" de trăire, inventate pentru a-i motiva pe oameni înspre o anumită trăire care să asigure bunăstarea tuturor. Societatea de astăzi a fost ridicată deasupra acestui nivel "medieval". Biserica nu mai pune accent pe Biblie, ci pe filozofie, psihologie, sociologie şi pedagogie. Predicile au devenit prelegeri, disciplina bisericească a fost eliminată. Într-un climat de toleranţă, Hristos a fost izgonit din Biserică.

Concluzii finale

Fie că acceptăm sau nu starea noastră, noi suntem de fapt ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu că suntem. Am devenit religioşi, mai preocupaţi cu programe, cu un ritual, şi de fapt facem totul ca să impresionăm pe alţii. Suntem orbi, săraci şi goi, şi până nu ne luăm de la Domnul alifie să putem să ne vedem starea noastră, noi nu vom fi niciodată ceea ce vrea Dumnezeu să fim. Atâta timp cât noi continuăm să facem şi să fim "voia poporului" (traducerea cuvântului Laodicea), Dumnezeu este şi va rămâne întotdeauna afară. Versetul biblic din Apocalipsa 3:21 nu este adresat celor nemântuiţi, ci celor care se află în biserică, care au pus pe Isus pe locul 2, 3, 4, etc., în viaţa lor, şi pe primul loc pentru ei este stilul şi mersul bisericii. Avem nevoie de schimbare! Aceasta va avea loc atunci când ne dăm seama cum suntem, unde ne aflăm şi înţelegem că depindem total de Dumnezeu. Să implorăm împreună mila şi iertarea lui Dumnezeu şi să Îi cerem Lui să vină, să cineze cu noi, şi noi cu El. Să ne schimbe El, să rămână cu noi, şi noi să rămânem cu El. Restul trebuie pus pe un foraş şi aruncat la gunoi afară.

* Notă: material adaptat de pe site-ul RoBoAm