Povestea s-a terminat, dar nu și plictiseala...

Cât costă să ai răbdare jumătate de oră, așteptând - fără să spui ceva - ca un individ din fața ta să se miște din drum? Dar cât costă să stai să vezi cum un om bătrân te joacă pe nervi și ceilalți din jur știu că joacă teatru... doar ca să atragă atenție asupra sa... doar ca să își facă ei aere, să scape aere și apoi să dea vina pe generația mai tânără... că nu a fost pe unde au fost ei?

Vă spun eu. Costă mult. Și costă scump pentru că nu se găsește nicăieri, și nici nu se poate cumpăra. Dacă ar fi fost 100 de magazine într-un oraș și la 10 din ele s-ar vinde răbdare și respect și integritate, celelalte 90 ar fi fost în insolvență de mult timp.

Doar că la celelalte 90 de magazine vin, și vezi mereu, moși și babe care mereu sunt înaintea ta atunci când te grăbești și ai nevoie de ceva atunci, acolo și urgent! Dacă le spui ”pardon” ca să poți să treci de ei, se sperie, se ofensează, se întorc să te lovească cu bastonul și apoi să te terfelească cu vorbe nesăbuite. Dacă nu îmi veți da dreptate, vă spun din nou, așa este pentru că azi am avut de a da de un astfel de ”specimen” în timp ce mă grăbeam să prind autobuzul spre muncă și să îmi iau și sticla de apă pe care nu o dădea firma pe perioada de caniculă... așa că o babă sau un moș în plus în drum, nu doar că era un stres în plus, dar și un nivel ridicat de presiune, ceva care să facă din ziua obișnuită într-una... groaznică.

Nu am nimic cu generația în vârstă, am cu cei care joacă teatru pretutindeni unde sunt ca să intre ei în atenția celor din jur. Nu, nu am nevoie să aud că nu ai fost la aceiași școală ca și mine; nu, nu am nevoie să aud că tu ai fost prin război și te-ai luptat... cu morile de vânt probabil și cu oalele de mâncare; nu, nu am nevoie să îmi spui că ești în vârstă și că demența ta miroase în jur așa de greu. Nu, nu am nevoie să știu că tu ai prioritate în autobuz, când nu știi să te speli și puți a transpirație și a haine mucegăite sau cu naftalină. Și nu, nu am nevoie să îmi spui tu, sau alți naivi ca tine, că tu trebuie să stai pe locul meu în autobuz când eu am ajuns înaintea ta acolo și m-am așezat eu că eram obosit. De ce aș fi stat atunci pe scaun, dacă nu din acest motiv?

Astăzi am realizat că generația în vârstă care ne domină în jur cu tot felul de idei și de mentalități... de fapt ne trage în jos. Ne trag în jos pentru că ei nu vor să se schimbe. Ei vor mereu ca noi să facem ce le-ar plăcea lor, dar niciodată nu ar face ei ceva care ne-ar place nouă.

Recent am întâlnit un pensionar plictisit, care se săturase de viață. A fost tot ceea ce putea să fie în această viață, inclusiv gură spartă - că vorbea și terfelea pe toți din jur de parcă ar fi el sursa tuturor și demnitarul oricui de pe această bucată de pământ pe care ne mișcăm și trăim și noi. Fusese și profesor și instructor, și inginer și director și nu mai știu ce mai avioane mai zburase și ce țări nu vizitase. Am stat să îl ascult că eram oarecum făcut de el să stau să ascult, avea un accent și o tonalitate care domina în jur... dar asta până când s-a scăpat. S-a scăpat să spună că el nu îi suportă pe ”bășinoșii” din breasla lui, în special pe cei care merg pe autobuze și de care el nu are loc, că ei au gratuitate și el de ce ar merge cu ei pe autobuz.... Părea totul de parcă ei erau din altă castă socială, și el din alt rang imperial, deși vârsta lui era aceiași ca a lor: categoria în care l-aș putea cataloga este aceea de moș. Moș cu gura spartă. L-am oprit și am întrebat dacă ceea ce tocmai îmi spusese era o glumă ironică sau... și îmi confirmă, ”da dom'le, eu nu îi suport pe ăștia pe autobuz!”

Parcă îmi citea mintea. Că eu nu îi puteam suferi pe acele ”specimene” de care nu mai scăpăm nicăieri în jurul nostru... și parcă nu se mai umplu mormintele de câți încă mai sunt. Și oare chiar ceea ce spunea el este adevărat? Da, era adevărat pentru că el era o ”specie” superioară, deși avea aceiași culoare cărunție la păr; era pe o treaptă mai sus, deși era la fel de mândru și de îngâmfat ca și ei; avea mai multă educație, dar tot avea gura stricată și cuvinte de nimic care îi ieșeau în proporție mai mare decât cuvintele de bine, de liniștire, de admirație. Dacă o să găsiți aceste virtuții la un om în vârstă să știți că acolo este înțelepciune, și asta nu am văzut-o la mulți moși!

Puteam să stau să îl compar ore în șir, nu puteam să fac nici paralele, nici perpendiculare și nici intersecții cu ce era în mintea lui și ce era în mintea celor din cadrul vârstei lui. Trebuie să admitem cu toți, de la o anumită vârstă, dacă nu am fost în controlul minți noastre, o să ne-o ia ea înainte sau o să rămână ia în urma noastră. Și dacă folosim mintea pe care Creatorul ne-a dăruit-o, sau nu o mai folosim deloc... că suntem pensionari... asta nu înseamnă că nu o mai ai și că trebuie să joci pe nervi și să stresezi pe cei din generația inferioară ție!

Sunt sigur că acestea nu le vor citi cei care ne fac pe noi cu nervii în autobuze, la colțul străzilor, în magazine... pentru că ei nu au internet pe telefon ca noi, ei nu stau să citească mereu ce au mai scris alți bloggeri ca mine, ei nu știu că există o lume invizibilă care îi vede și care este atacată de felul lor de a fi. Pentru ei tu trebuie să fi ca o slugă, să le faci plecăciune și să le dai și sărutare, chiar dacă nu o merită - și știu și ei asta. De ce să te mai plictisești să le mai dai salutare când știi că nu te aud, că te vorbesc pe la spate și veșnic au ceva contra de zis cu privire la tine, la felul tău de a fi, la... toate ce ai tu, dar nu ar spune ceva de îndreptat la ei, la felul lor de a vorbi, la felul lor de a trata pe alți din jur... la toate de la ei în general!

Și acum că v-am spus oful de pe inima mea, că povestirea mea s-a apropiat de final... mă gândesc cu stupoare, cu uimire, cu un semi-șoc controlat... că mâine iar dau de indivizii de care v-am spus mai sus... mâine iar mă împiedic de ei prin stație, prin autobuz, prin bănci, pe la cozi, prin magazine, prin mulțime... și parcă aș vrea să le pun busola și timer-ul de gât, se le arăt unde este ieșirea, că timpul lor și al mentalității lor nu are nimic de a face cu timpul nostru și al generației de acum... și să o mai lase moale o dată cu teatrul care îl joacă atâta în jur. Dacă nu poți fi tu însuți, măcar nu mai te prefă că ești ceea ce nu ești, și dacă știi că a-l călca pe cel de lângă tine doare, mai bine verifică și tu cum e să te calce unul mai mare decât tine și să vezi cum o să reacționezi tu!

Apropo, dacă prindeți o promoție la magazinul ală de care am scris la început, vă rog să mă anunțați și pe mine, vreau să iau 2 plase de răbdare și vreo 3 de respect și vreo 29 de integritate și vreo 34 de smerenie și vreo 40 de kile zâmbete și să le dau la cei din generația mai în vârstă care... din cauza senilității sale... se pare că își greșește direcția pe care a mers o dată... se îngrașă emoțional cu sentimente inutile de superioritate... și dă în arătură, și fac prea mult nămol și noroi și împroașcă în jur aiurea. E vremea să facem curat și să facem mai repede, până nu ne plictisim cu toți și uităm că avem o viață de trăit, o luptă de luptat și o destinație de atins.

Înțeleptul Solomon a spus-o bine că ”Perii albi sunt o cunună de cinste, ea se găsește pe calea neprihănirii.” (Proverbe 16:31) Pe această cărare trebuie să pășim cu toți, și trebuie să îi îndrumăm și pe cei care sunt de mult cu mintea în altă parte... pentru că numai pe calea neprihănirii se va găsi adevărata fericire, adevărata bucurie și adevărata pace. Pe calea jucatului pe nervi... o să găsești numai frustrare, nemulțumire, stres și... cui i-ar ajuta acestea să aibă o viață mai bună, mai lungă și mai plină de zâmbet?