Botezul "Masculinităţii" - Motivul real pentru care bărbaţii părăsesc biserica

Pe 24 mai 1738 John Wesley a avut faimoasa lui experiență de la Aldersgate. Frustrat cu răceala emoțională din cadrul bisericii Church of England, Wesley a căutat refugiu la o slujbă de închinare cu câțiva Moravieni care citeau prefața lui Martin Luther la epistola lui Pavel către Romani. Descriind noapte aceea în jurnalul său, Wesley a scris:

La circa nouă fără un sfert, în timp ce el descria schimbarea pe care o face Dumnezeu în inimă, prin credința în Hristos, am simțit cum inima mea s-a încălzit în mod ciudat. Am simțit că mi-am pus încrederea în Hristos, doar în Hristos, pentru mântuire, și am primit o asigurare că El a luat păcatele mele, chiar și pe ale mele, și m-a salvat de legea păcatului și a morții.

Wesley probabil că nu și-a dat seama, însă chiar în acel moment, fără îndoială, el a inventat evanghelismul modern.

De prea multe ori, atunci când vorbim despre "atragerea bărbaților" să vină la biserică, ceea ce vrem de fapt e... să-i amăgim pe bărbați în a păși printr-o ușă prin a boteza orice concepții infantilizate de masculinitate pe care le-a inventat cultura mai largă. Evanghelismul, în cele din urmă, este o formă ciudată, modernă, de mutant al Creștinismului, așa de mult cât s-ar părea că pretindem că suntem... forma sa definitivă. Molly Worthen scrie în cartea sa, Apostles of Reason: The Crisis of Authority in Modern American Evangelicalism [Apostolii rațiunii: Criza autorității din cadrul Evanghelismului american modern] că evanghelicii "sunt copiii unor părinți înstrăinați -- Pietismul și Iluminarea -- însă se comportă precum orfanii". Tradiția este un mariaj jenant dintre cunoașterea experimentală și pietatea personală, rezultând într-un fel de emoționalism pe care Wesley l-a apărat, de cele mai multe ori spre denigrarea a orice altceva. Doar în cadrul sferei evanghelice noi punem un preț mare pe lucruri precum "a-l lăsa pe Isus în inima ta", "a căuta voia lui Dumnezeu", și altele similare. Admit această realitate, însă nu pledez pentru distrugerea sa; nu sunt aici ca să distrug evanghelismul. Vreau, de fapt, să aduc argumentul că atunci când privim la problemele noastre contemporane ar trebui să luăm în considerare posibilitatea că semințele au fost plantate la începutul nostru. Luați, spre exemplu, mult vestita problemă a bărbaților care părăsesc biserica [la finalul acestui articol sunt câteva articole de referință, vă recomand să citiți și articolul "A merge sau a nu merge la biserică?", "Când creștinii critică în mod cinic biserica..." și "Studiu: Mersul la biserică este bun pentru sănătatea ta"].

Narațiunea dominantă din acest moment este că, în timp ce frecvența la biserică este scăzută pe toate tablele, bărbații în particular stau acasă duminica dimineața (aici sunt câteva statistici). Și în timp ce s-a scris destul de mult cu privire la această realitate, spre cunoștința mea, prea puțină introspecție a fost utilizată în această privință.

Îmi amintesc, din cadrul anilor de colegiu, cum am avut o conversație cu o colegă enoriașă de la biserica Presbyterian Church in America, o denominație evanghelică care pe vremea aceea era secta mea de casă, de fapt. Ea se plângea de faptul că era așa de greu să aduci pe bărbați la biserică sau la evenimente din cadrul unui campus, iar eu am întrebat-o de ce credea aceasta.

"Cred că totul e atât de relațional", a spus ea, de fapt.

Am fost lovit de cât de accidental a făcut ea acea declarație, de parcă era evident că esența Creștinismului era studiul Bibliei în stil preoțesc - un amestec de credincioși, fiecare cu biblia lor versiunea NIV ținută pe piepturi și împărtășeau ceea ce un anumit Psalm "însemna pentru mine". Corolarul acestei atitudini, în mod presupus, este că dacă vrem să aducem bărbați (sau, să zicem, femei care să fie mai puțin orientate spre oameni) înapoi în Biserică, noi trebuie să-i învățăm să fie mult mai relaționali. Oare este adevărat că Hristos a clădit o Biserică ce este capabilă să facă apel doar la un anumit fel de persoane (în principal femei)? Asta sună cam neobișnuit.

Este posibil să admitem că există o anumită valoare în abordarea emoțională și relațională față de Creștinism, fără să-l tratăm precum un "fii totul și încheie totul" al credinței. De fapt, spectrul mai larg al credinței antice are atât un component material puternic (adică sacramentele) cât și un component intelectual puternic. (Prietenul meu prezbiterian, în particular, ar fi trebuit să fie conștient de ultimul, cel puțin, având în vedere că Mărturisirea de la Westminster, documentul fundamental al Prezbiterianismului, este printre cele mai riguroase explicații teologice din punct de vedere intelectual.)

Cu alte cuvinte, e posibil - cel puțin în teorie - pentru Creștinism să facă apel la oamenii cărora le plac idei și lucruri la fel de mult ca oamenilor cărora le plac oamenii și emoțiile. Întrebarea reală pe care ar trebui să ne-o punem este, de ce nu este acesta cazul?

Din nefericire, pentru majoritatea evanghelicilor, atunci când vorbim despre atragerea oamenilor - bărbați sau femei - la biserică, noi discutăm precum liderii de piață care încearcă să facă Big Mac-ul să fie iar în tendința celor cu vârsta între 18 și 34 de ani, mai degrabă decât să fim oameni care cred în puterea Evangheliei și să vrem să ucenicizăm în mod autentic pe alții. (A mântui un suflet, în cele din urmă, este mai puțin înrudit cu a face o vânzare pe loc și mai mult precum creșterea unui copil spre starea de adult. Este o dedicare ce durează o viață.) Prea adesea, atunci când vorbim despre "atragerea bărbaților" către biserică, ceea ce vrem de fapt e... să-i amăgim pe bărbați în a păși printr-o ușă prin a boteza orice concepții infantilizate de masculinitate pe care le-a inventat cultura mai largă. În cel mai bun caz, noi oferim friptură gratis și arme; în cel mai rău caz, angajăm pastori care înjură și se joacă de-a apucatul de fundul ospătărițelor. Similar unei campanii de marketing pentru Big Mac-uri, aceștia tind să acapareze atenția și să facă "vânzări" pentru câțiva ani, cel mult; ceea ce e grozav, dacă îți imaginezi că Isus este un produs care să fie vândut, dar și mai puțin în regulă dacă crezi că a fi în Biserică este o dedicare profundă și o luptă de o viață.

Parte a soluției este întruchipată în lucrarea lui Jules Evans, autorul cărții Philosophy for Life and Other Dangerous Situations (Filozofie pentru viață și alte situații periculoase), care a fost la un show televizat să discute despre experiența lui de predat filozofia la jucătorii profesioniști de rugby. El este un fel de consilier cu normă întreagă pentru echipa Saracens, unul din cluburile de rugby de premieră din Marea Britanie, și la e emisiune PRI To the best of our Knowledge (Spre buna noastră cunoaștere) el se plângea cu privire la separarea filozofiei de psihologie ca și disciplină:

Cu circa un secol în urmă, filozofia, etica și psihologia erau un fel de disciplină unică și singură - și a fost un fel de tragedie, oarecum, că filozofia și psihologia s-au separat în jurul anului 1900 și au devenit discipline academice separate, păzind fiecare cu gelozie teritoriile sale proprii.

Se acordă o mare măsură de atenție trupurilor atleților, spunea Evans, dar sănătatea lor mintală este adesea neglijată în mod complet - o mare problemă pentru ei, din moment ce lumea neiertătoare a profesioniștilor din sport lasă adesea pe oameni șomeri, fără bani (după cum pot confirma și mulți foști jucători din liga NFL). Psihoterapia, pe de altă parte, de care mulți dintre ei ar avea de beneficiat, tinde să se concentreze pe emoții - lăsând lucrurile să devină stigmatizate pentru bărbați. Evans continuă:

Filozofia, cred eu, lucrează uneori mai bine pentru bărbați [decât psihologia], pentru că bărbații sunt mult mai confortabili în a discuta cu privire la idei decât cu privire la sentimentele lor. Așa că dacă-i înveți anumite idei care sunt de fapt conectate cu sentimentele lor, aceasta este o modalitate bună de a-i determina să discute despre viața și experiențele lor interioare.

Femeile, presupun eu, vor decide pentru sine dacă aceasta este o pretenție ofensivă care trebuie luată în considerare, dar mi se pare destul de clar. Majoritatea bărbaților, în propria mea experiență, preferă să își acceseze emoțiile prin idei, în timp ce majoritatea femeilor preferă să-și acceseze ideile lor prin intermediul emoțiilor. Aceasta nu este o pretenție că o abordare este "superioară" față de alta - evident, atât sentimentele cât și ideile sunt indispensabile în cadrul umanității noastre - dar numai faptul că ele sunt diferite și, pentru oricare motiv, evanghelismul tinde să favorizeze abordarea "feminină".

Mă întreb, dacă suntem serioși cu privire la atragerea bărbaților spre biserică, dacă soluția este să diminuăm infantilizarea lor prin a flutura fripturi și pistoale în fața nasului lor, și să creștem provocarea lor prin a-i învăța ideile bogate și dezbaterile gâlcevitoare din cadrul tradiției creștine. Cu certitudine că nu există un deficit de întrebări importante care să fie dezbătute. Este oare natura umană atât de coruptă pe cât pretindea Calvin? Este voința atât de liberă cum a învățat Wesley? Este Dumnezeu atât de transcendent pe cât credea Aquinas? Sunt Legea și Evanghelia separate așa cum vroia Luther ca ele să fie? Este Hristos atotprezent în cadrul Euharistiei așa cum argumenta Irineu?

Se prea poate spune că variate denominații evanghelice vor prefera diferite răspunsuri la aceste întrebări și multe altele, doar că problema este mai puțin oferirea răspunsurilor "drepte" cât e să luăm întrebările în sine în serios. Cu alte cuvinte, învățați congregația voastră ceea ce "credeți, învățați și confesați" (să folosim vechea formulare din cadrul confesiunilor luterane) de ce credeți, și de ce există dezbaterea în primul loc. Bogățiile istoriei Bisericii și ale teologiei creștine sunt aproape fără de sfârșit; întotdeauna vor fi cateheze de condus, chiar și pentru credincioșii din toate categoriile de vârstă.

Personal nu sunt pastor sau învățător, sunt doar un laic implicat în a aduce puțină speculație. Mulți colegi de ai mei care sunt în slujire și în educație au confirmat teoriile mele.

De la David Dunham, un pastor baptist din Detroit:

Am lansat ceea ce noi numim "Seminarul Liber", un program unde cei care au participat au fost în majoritate bărbați și majoritatea dintre ei sunt bărbați care nu au participat în nici un alt eveniment din cadrul bisericii. Am fost șocat să-i văd pe unii din acești tipi cum au participat la doisprezece săptămâni de studii intensive cu temă de casă. Mi se pare că există o greutate reală față de ideea că bărbații se leagă de sentimentele lor prin idei.

De la Nate Claiborne, care predă clase de Biblie în centrul Floridei:

Voi susține aceasta. Am fost în mod consistent capabil să îi fac pe bărbații din biserică, cei care participă la multe clase, să își facă puțin timp să citească puțin din teologia sistematică a lui John Frame și să discutăm despre aceasta o dată pe săptămână.

Are sens faptul că tratarea oamenilor - atât bărbați cât și femei - în mod serios pe un nivel intelectual este o cale mai bună ca să îi faci să revină săptămână de săptămână decât să-i "mituiești" cu fripturi și pistoale. Și aceasta va arăta, de sigur, variat de la congregație la congregație. Pentru unii s-ar putea să însemne mai multe predici intelectuale riguroase duminică dimineața, în timp ce pentru alții, mai multe instruiri catihetice în timpul săptămânii. Esența, în fond, este aceasta: împlinește nevoile oamenilor - inclusiv nevoia lor de a fi provocați din punct de vedere intelectual - în loc să cauți doar să împlinești dorințele lor. Luați mințile lor pe atât de serios precum ați lua sufletele lor, și creșterea lor la fel de serios precum luați mântuirea lor.

Notă: Materialul de mai sus a fost scris de Luke T. Harrington (foto alăturat) pe 27 ianuarie 2015 în site-ul Christian Pop Culture; Luke administrează site-urile de socializare de la Christian Pop Culture și scrie editoriale la "D-List Saints". Anterior a scris în rubrica "LOL Interwebz". Lucrările sale au părut pe site-uri precum Cracked, BuzzFeed, Christianity Today și în alte locuri. A scris un roman decernat cu premiul IPPY, Ophelia, Alive (A Ghost Story), disponibilă de la editura Post Mortem. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile de mai sus și să citați sursa, adică acest blog. Pentru lectură suplimentară (disponibile în limba engleză), rog consultați link-urile de mai jos:

1. Why are men leaving the church? (De ce părăsesc bărbații biserica?) - scris de Steve Sonderman pe 19 oct 2013 în CharismaNews
2. Why men don't go to church? (De ce nu merg bărbații la biserică?) - scris de Steve Legg în toamna lui 2012 în Engage Magazine, accesibil aici
3. Why are men leaving church? It's no longer 1850. (De ce părăsesc bărbații biserica? Nu mai suntem în anul 1850) - scris de David Murrow pe 18 mar 2014 pe site-ul Patheos
4. Why men hate church (De ce urăsc bărbații biserica) - scris de Loren Rosser în 2014 pe site-ul Family Room Media [no-sidebar]