Experimentul ”Nazireatul”

om cu barbă într-un cadru întunecat - foto de Ryan Holloway - unsplash.comCu circa 20 de ani în urmă m-am tuns zero și mi-am lăsat barbă. Profesoara de etică de la facultatea care eram atunci se mirase de noul meu ”look”, chiar și colegii păreau oarecum impresionați de ceea ce făcusem cu ”capul meu”.  De fapt, dacă îmi amintesc bine, un coleg avea aparat de tuns și l-am rugat să mă ajusteze... și m-a ajustat până unde a văzut scalpul...

Profesoara de etică mi-a adresat întrebarea simplă că ... de ce m-am ras în cap. Eu... din lipsă de răspunsuri elogiate... am răspuns că ”am terminat jurământul de nazireat”. S-a făcut o pauză mare în clasă, profesoara nu știa despre ce era vorba, sau nu își mai amintea. Mă apucă râsul. Credeam că vorbeam despre lucruri pe care le cunoștea și ea... fiind soție de pastor la o biserică locală din acel oraș.

Deși replica mea a părut puțin cam forțată pentru profesoară, ea a adăugat că poate trebuia să-mi fi pus și un cercel în ureche... am râs cu toții și apoi a început cursul. Nu cred că de atunci încoace m-a mai întrebat cineva de ce m-am ras pe cap și să-i răspund la fel... am realizat ulterior că ”nazireatul” este un termen, un obicei, un jurământ de care nu știu prea mulți, deși mulți au citit Sfânta Scriptură.

Recent am lăsat să îmi crească barba și am făcut un nou experiment. Mi-am amintit de cele 3 dăți din viață când nu m-am ras deloc pe față (capul l-am mai tuns sau ras de atunci de câteva ori, dar nu am mai fost la fel de marcat precum în vremea studenției... cred că răspunsul către profesoara de etică a fost marcant... :) sau așa consider eu acum). Prima dată era acum 18 ani, lucram pe un șantier la o clădire. Pentru prima dată în viața mea lucram la ceva ce nu studiasem și nu avem nici habar, nici experiență, nici instruire... dar urmând sfatul și directivele altora mai pricepuți, am făcut ceea ce mi s-a spus. A fost interesant. Și să lucrez în construcții... și să îmi las barbă, desigur.

A doua oară mi-am lăsat barbă când nu mai aveam job. Nu era pentru că nu aveam aparat de bărbierit. O lăsasem așa să crească pur și simplu... pentru că mă săturasem să mă bărbieresc și să mă irit pe față mereu. Am și poză cu perioada aceea, cred că a fost singura dată când am crescut barba mai mult de 1,5 cm. Eram părinte atunci, a fost momentul când viața mea s-a transformat din soț în tată... un alt lucru interesant în istoria noastră.

Acum o lună am decis să îmi las barbă iar; a 3 a oară în viața mea se întâmplă acest lucru. Am dorit să văd cum reacționează oamenii când mă vor vedea așa. Și despre această a 3 a încercare o să vă povestesc eu acum. Pentru că mi s-a părut bizar să văd cum te citește lumea privindu-te în față și la felul cum ești. Prima reacție a celor din jur, cu care m-am confruntat imediat, că se vedea că barba crescuse mai mult decât limita de zile în care apăream de obicei bărbierit, a fost să considere că port doliu.

Nu, nu purtam doliu, că nu murise nimeni, dar eu eram în doliu în sufletul meu. Am avut un necaz și nu am putut să trec peste el și am început să renunț la una și la alta și să-l caut pe Domnul. Alții vedeau gestul meu ca ceva izolat, întunecat, sumbru. O femeie chiar m-a strâns în brațe și m-a sărutat pe obraji. Gestul ei mi s-a părut unicat, nu înțeleg nici acum ce a însemnat aceasta, sau ce vroia să zică prin el... cert e că atunci eram și cu un tricou de culoare neagră, probabil că acela ar fi determinat-o pe femeie la această acțiune.

Alții mi-au spus că îmi stă bine, deși eu nu mi-am aranjat barba deloc. Am lăsat-o să crească așa pur și simplu, iar apoi am început să simt cum mă deranja pe buze. Alții au crezut că mă călugăresc.... Asta nu mi s-a mai părut așa de interesant.

Într-una din zile, neavând un brici - cu un brici aș vi vrut eu să îmi fac coafarea bărbii - am luat un aparat de bărbierit și am început să tai dintr-o parte. Apoi m-am uitat în oglindă și pe obrazul celălalt ceva nu părea bine, nu era ceva simetric. Am luat apoi din altă parte și se lua așa de ușor. Apoi am întrebat pe un membru al familiei mele dacă m-am ajustat corect. Răspunsul a fost negativ, așa că am scos aparatul electric de bărbierit... și am ras-o jos. Atunci mi-am adus aminte și de nazireat... Urmează partea cea mai interesantă acum.

A doua zi merg la muncă și deja vreo 2-3 persoane au început să observe că eu mi-am dat barba jos. Zâmbeau la mine. Mă simțeam și eu mai aerisit, mai cu puține sudori pe față vara. La pauza de masă am primit desert niște... struguri. După ce i-am mâncat... mi-am adus aminte iar de nazireat...

Ce stranie a fost această experiență!

Nazireatul are de a face cu dedicarea față de Dumnezeu a oricui, fie că e de parte bărbătească, fie că e de parte femeiască. Era un fel de ritual religios din Israel prin care cel care se dedica față de Domnul trebuia să stea departe de morți, de alcool și de struguri. Ceea ce e cel mai important din acest legământ de nazireat este ”separarea” - punerea deoparte pentru Domnul - care era anulată printr-un simplu accident: dacă te atingeai de un mort, sau de o persoană care murea din cadrul familiei... legământul tău de nazireat devenea nul. Wow! Restul detaliilor despre legea nazireatului le puteți citi în Numeri 6.

Mă miram eu de ce asocia lumea purtatul de bărbi cu doliul.

Mă miram apoi de ce chiar a doua zi după ce eu am dat eu barba jos am fost servit cu struguri, deși eu nu făcusem nici un jurământ de nazireat... și părul de pe cap nu l-am ras... practic nu am ras părul de pe față (care tot parte din cap este).

Mirarea cea mai mare pentru mine a fost - și probabil că și pentru voi este - că dacă ai decis să faci jurământul de nazireat și un accident îl anula - faptul că aveai un deces în familie, sau te atingeai de un mort - nu doar că punerea ta deoparte pentru Domnul devenea nulă, dar și numărul jertfelor care trebuiau aduse pentru acest ”accident” este unicat, nu țin minte ca un alt act să ceară mai mult de o jertfă animală - vorbim acum de vremea Vechiului Testament. Un nazireat care a încălcat jurământul său accidental trebuia să aducă ca jertfă următoarele:

- un miel de un an ca jertfă de ardere de tot (mielul trebuia să fie fără cusur) - ca jertfă de vină (că a încălcat jurământul de nazireat)
- un berbec ca jertfă de pace (berbecul trebuia să fie fără cusur)
- un coș cu azime, turte din făină aleasă, amestecată cu untdelemn, turte nedospite stropite cu untdelemn, împreună cu darul lor de mâncare și jertfele lor de băutură
- trebuia să-și radă atunci părul de pe cap în fața Cortului Întâlnirii și părul lui să fie pus sub jertfa de pace, pe altar
- membrele berbecului se fierbeau de către preot și apoi se puneau în mâna individului împreună cu azimele și se legănau (aceasta era jertfa legănată, un alt ritual din poporul Israel).

Abia după ce toate acestea erau făcute... individul putea să bea vin. (Numeri 6:13-20)

Am citit cu atenție textul despre nazireat de multe ori. Am verificat și alte versiuni și am urmărit ce putea face un simplu eveniment din viața individului care se consacra pentru Domnul. Un singur eveniment îl făcea vinovat, deși era poate în anumite cazuri accidental. Și totuși... ”de zilele dinainte nu se va ține seama pentru că nazireatul său a fost pângărit” (Numeri 6:12, sublinierile din text îmi aparțin).

Am tras concluziile acestui experiment personal, în lumina celor menționate anterior. Un singur eveniment din viață te poate marca și te poate pângării. Decizia de a continua mai departe viața cu Domnul sau departe de el va marca și acțiunile și viața ta de mai apoi. Ceea ce văd oamenii la tine nu este de fapt și ceea ce vede Dumnezeu la tine. Slavă Domnului că acum nu mai suntem considerați pângăriți prin atingerea de decedați... că am avea zilnic pângăriți între noi. Sunt așa de mulți oameni care merg, pășesc, vorbesc, trăiesc, dar care sunt morți înaintea noastră și înaintea lui Dumnezeu. Din perspectiva noastră ei sunt niște oameni care rănesc pe alții și care trăiesc în felul lor deșert de viață. Din perspectiva lui Dumnezeu ei sunt considerați separați de El și de viață. Numai acceptarea jerfei Mielului lui Dumnezeu fără cusur ne poate pune într-o stare dreaptă și potrivită înaintea lui Dumnezeu. De partea cu părul și cu barba... mai rămâne să mai discutăm cu altă ocazie. Așa că dacă o să mă vedeți iar cu barbă... poate că ori fac un alt experiment, ori am început un nou sezon de nazireat, sau... mi-a fost lene să mă mai bărbieresc. Nu am făcut nimic greșit prin asta, deși unii cred altfel (ați observat felul cum m-au văzut și au interpretat alții privirea mea).

Există și oameni care te condamnă atunci când ai barbă. De ei am mai scris în alte ocazii, de ei nu mai scriem din nou, pentru că ei nu înțeleg ce înseamnă a purta sau a nu purta barbă, decizie personală sau look exterior. Cred că ar trebui și ei să înceapă un nazireat și să îl încalce printr-un accident și să fie apoi arătați cu degetul de toți... să vadă și ei, cu proprii lor ochi... ce înseamnă să trăiești viața și să decizi să te separi de ceilalți prin a fi diferit.



Niciun comentariu:

Disclaimer:
Comentariile cu conținut off-topic, cu tentă de jignire, amenințare, ofensatoare, injurii, sau cuvinte porcoase/profane sunt șterse automat. Comentați doar dacă ceea ce aveți de spus este relevant și aduce discuții/subiecte noi. Comentariile cu pseudonime sunt "by default" sterse. Comentariile cu link-uri sunt moderate pe Disqus, pe Blogger, sterse. Daca doriti sa faceti publicitate la un site, rog sa ma contactati pentru o cotatie de pret, rezolvam. :)

Un produs Blogger.