Scuze că m-am recăsătorit cu tine nebliblic...

De mult timp auzisem de divorţuri în cadrul creştinilor - aşa cum am menţionat în alte postări din acest blog, atunci când fac referire la creştini ca persoane, mă refer în mod absolut strict la cei care au o relaţie personală cu Domnul Isus Hristos, nu doar sunt simpli frecventatori ai vreunei biserici (oricare ar fi numele ei). Divorţul este un cuvânt care pe mine mă deranjează de multă vreme, am şi scris o dizertaţie în acest sens, urmează să o revizuiesc şi să o fac publică la timpul potrivit (se numeşte "Divorţul şi recăsătorirea în lumina Sfintelor Scripturi").

Astăzi, în timp ce citeam din cadrul presei internaţionale creştine, am ajuns cu ochii la tot felul de lucruri care se întâmplă între pocăiţi. Ba citesc despre cazuri de implicare sexuală a persoanelor din poziţii înalte din diferite organizaţii creştine, ba divorţuri, ba alte lucruri imorale care încep să fie strigătoare la cer, dacă nu chiar super şocante.

"Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea."

(2 Timotei 3:1-5)

Mulţi iau acest pasaj din Scriptură ca referindu-se la cei din afara bisericii, cei din lume. Era bine să fie aşa. Era optim. Cruda realitate este că... aceste lucruri se întâmplă acum şi în biserică. De parcă nu ar fi fost destul că auzim zilnic la ştiri de războaie, de crime, de accidente de tot felul, de vrute şi nevrute. Deja mă iau fiorii numai când mă gândesc de ce suntem noi, oamenii, în stare. Şi totul se trage, de fapt, de la ceea ce s-a întâmplat, cu mulţi ani în urmă, în Eden. Primul cuplu a divorţat de Dumnezeu prin neascultare.

Istoria omenirii întregi a dovedit, şi dovedeşte în continuare că omul a rămas pasiv la relaţia sa cu Dumnezeu, Creatorul său. Omul se recăsătorise cu firea lui păcătoasă, şi asta îi făcea bine -- îi masca şi ascundea dorinţa după spiritual, dorinţa după a fi cu Cel care l-a creat. Îi producea o stare de gâdilare plăcută, un extaz care pe mulţi i-a depărtat mai apoi nu doar de Dumnezeu, dar şi de familie, de copii, de căminul la care au lucrat atâţia ani să-l formeze.

Liberalismul religios a început de ceva vreme să pună piciorul în pragul multor biserici creştine şi face multe ravagii. Prima dată când am auzit că un amic de al meu a divorţat de cea care îi era soţie am rămas şocat. Şocul îl mai am şi acum. Amândoi slujeau în cadrul bisericii. Amândoi erau creştini maturi şi aveau 2 copii. Nu am aflat toată povestea, doar mi-a spus amicul meu că divorţase de nevasta-sa... pentru că ea îl numea în diferite feluri. Abuz verbal. Nu am avut ocazia să vorbesc cu ea să ascult şi povestea ei, dar sunt sigur că şi el avea ceva bube pe undea. Cel puţin când l-am întâlnit eu... îi cam fugeau ochii după fete. Şi el era lider de închinare la o biserică. Era nevoia lui de bază să aibă altă femeie lângă el... care să-i facă lui toate plăcerile.

După ceva vreme am aflat că un alt prieten divorţase de soţia lui, şi aceştia tot în biserică erau, tot creştini maturi, tot implicaţi în lucrarea de slujire din cadrul bisericii. Acesta din urmă s-a recăsătorit imediat cu o persoană care... era şi ea o divorţată, soţie de diacon.

Un profesor de al meu îmi mărturisea, când l-am rugat să-mi acorde câteva clipe pentru un mic interviu ce aveam să-l folosesc la lucrarea mea de care am menţionat mai sus - despre divorţ - că soţia divorţase de el pentru că nu a fost în stare să găsească un serviciu mai bun, să poată să plătească şcolarizarea copiilor lor. El era în cler atunci. Ea era în alt cler, al adulterului. Avea relaţii cu un fost antrenor de la colegiu, care îi oferea mai multă acţiune şi suport financiar decât pricopsitul de element cleric. M-am abţinut mult să comentez în timp ce luam interviul, ceva în mine îmi spunea că trebuie doar să ascult, să consemnez şi să tac. Era prea târziu să mai se poată face ceva. El era deja într-o depresie continuă, deşi era pe calea Domnului şi avea o viaţă de rugăciune sinceră. Am fost alături de el. Îl cunoşteam prea bine ca să nu îl abandonez atunci. La el nu mai era dorinţa de recăsătorire, dar simţea singurătatea. Începuse să-şi vândă maşina ca să poată să se întreţină şi locuia la părinţii lui. Avea mai mult de 50 de ani. Era o situaţie fără cuvinte.

Anul acesta am fost foarte impresionat de un evanghelist care a fost implicat într-o lucrare de misiune intensă şi Dumnezeu îl folosea într-un mod minunat. Nu îl veneram ca idol, avea pe alţii care o făceau. Îmi plăcea cum spunea lucrurilor pe nume şi cum se derulau slujbele la care era chemat. La una din slujbe şi-a prezenta şi "scumpa" sa soţie şi copiii care îi avea cu ea. Nu îi voi menţiona numele pentru că nu are importanţă prea mare aceasta. Important era atunci că el slujea Domnului şi era dedicat lucrării de evanghelizare, misiune, rugăciune, post, etc. Aparenţele de atunci nu înşelau.

La scurtă vreme însă s-a aflat că s-a despărţit de "scumpa". Poate că nu îşi dăduse seama de valoarea ei. Nu şi-a dat seama poate de efectul despărţirii asupra copiilor lor. El era o figură publică proeminentă şi din clipa când s-a aflat de despărţirea lui... parcă totul se ruinase în jur. Era absurd. Nu îmi venea să cred ce se întâmpla. O, nu, îmi spuneam mereu. Cum de s-a ajuns până aici????

Nu a trecut mult că am aflat că s-a şi recăsătorit. Pe cât de absurd părea situaţia lui -- şi nu am aflat motivul clar, exact şi circumstanţele pentru care s-a despărţit de soţia lui de atunci -- deşi el nu încheiase actele de divorţ -- formalităţile lumeşti, ca să le spun aşa -- el era deja implicat într-o altă relaţie. Dureros. Nu pentru el. Dureros era pentru inima lui Dumnezeu. Dintr-un om binecuvântat şi ales al lui Dumnezeu, a ajuns să fie un eşuat, omu ploii (vorba românească) şi ruşinea creştinismului. De acum şi mie îmi era ruşine cu el, nici nu mai pomeneam de el că mi se făcea lehamite să aud aşa ceva de la un om care ştia Biblia şi ştia ce spune Dumnezeu despre divorţ (Maleahi 2:16. „Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie – zice Domnul Dumnezeul lui Israel – şi pe cel ce îşi acoperă haina cu silnicie – zice Domnul oştirilor. De aceea, luaţi seama în mintea voastră şi nu fiţi necredincioşi!”).

Şi ca să se pună capacul la toate acestea... aud astăzi că actuala lui soţie - de sigur, mult mai tânără şi mai suplă decât prima (şi aici pun întrebarea retorică la care nu ştiu cine va răspunde, oare de ce bărbaţii sunt aşa de atraşi de frumuseţea exterioară a femeilor şi nu de cea interioară?) - a apărut în public şi recunoştea că nu a făcut bine că s-a recăsătorit cu respectivul. Şi-a dat seama că era păcat, dar acum era deja împlinit. Se credea a fi ea însăşi Batşeba, însă de data aceasta nu ea era cea nedreptăţită, pentru că ea nu avusese alt soţ, ci el era cel a cărui imagine pica prost acum în cadrul întregii lumi. Îi părea rău că se recăsătorise cu respectivul (recăsătorie, pentru că el era divorţat, nu ştiu dacă ea a fost sau nu căsătorită vreodată, oricum termenul e aplicabil aici în ambele cazuri) şi ştia că... cică, trebuie să se termine măcar actele şi divorţul să fie definitiv, mai degrabă decât să facă ce a făcut.

Fiecare pasăre piere pe graiul ei.

E jalnic ce auzim în aceste zile că se întâmplă în bisericile noastre. Familia este acum, mai mult decât oricând, răvăşită de efectul despărţirilor şi a divorţurilor. Chiar săptămânile trecute îmi mărturisea un bun prieten şi frate în Domnul, că la multele biserici creştine române din America unde a fost el, nicăieri nu a auzit să fie pastorul nedivorţat şi recăsătorit. Toţi erau divorţaţi şi recăsătoriţi a nu ştiu cât oară. Deja nu mai aveam ce zice.

Ai aşteptări de la cineva la care îi spui ce să facă, sau nu, şi crezi că te-a înţeles. Chiar şi la un animal îi spui să tacă şi tace, te ascultă, poate nu chiar pe moment, dar dacă iei nuiaua o să înţeleagă, chiar dacă cuvintele nu ţi le pricepe. Dar de la un pastor oricine are aşteptări. Aşteptări MARI. Aşteptările din zilele noastre devin tot mai mult frustrări, nemulţumiri şi acestea se transformă în scârbă. Cel puţin asta e situaţia şi sentimentul meu de acum. Mi-e să nu ajungem să auzim de la cei care divorţează din tot felul de motive ceea ce am primit eu zilele trecute de la nişte promoteri la un supermagazin. Vă anexez imaginea aici. Las comentariile pe seama voastră. Eu am spus ce am avut de spus.