Închinarea de faţă cu Dumnezeu (serial)

Scriam într-un articol anterior despre închinarea de faţa lumii, despre felul cum unii dintre noi suntem atât de făţarnici în felul nostru de a fi oameni religioşi, înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu.

Astăzi mi-am amintit de o frază interesantă care a spus-o cineva, că mulţi oameni vor să slujească Domnului, dar numai în poziţia de consilieri. Mereu ei trebuie să spună lui Dumnezeu cum să facă lucrurile și în ce fel.  Și lucrul acesta este valabil și în cadrul închinării.

Ceva interesant avea să iasă dacă urmam ceea ce a scris cineva despre închinarea înaintea lui Dumnezeu. Era un articol scris de un compozitor și pastor renumit, dar am ales să nu plagiez, chiar dacă ofeream la final nota că folosisem cutare sau cutare articol.

În primul rând cred că închinarea înaintea lui Dumnezeu trebuie să fie de înţeles. 

Dacă nu înțelegem ceea ce facem înaintea lui Dumnezeu, când ne închinăm Lui, atunci ceea ce facem este atât inutil cât și banal. E ca și când am merge la o audiență la primarul orașului nostru și în loc să îi spunem motivul pentru care am venit... începem să îi spunem că de ce nu a făcut cutare sau cutare lucru cum trebuie. Probabil că pe mulți o să îi apuce stările emotive și o să uite și ce vroiau să zică și ce vroiau să sfătuiască pe primar. Înaintea lui Dumnezeu oamenii vin indiferenți. Ei și-au pierdut atât respectul față de sfințenia și atotputernicia Lui încât nu mai aduc închinare... ci aduc o bolboroseală. Nu știu ce înseamnă să te închini lui Dumnezeu. E un lucru trist și dureros.

Noi ne închinăm lui Dumnezeu pentru ceea ce este El şi îl lăudăm pentru ceea ce a făcut. 

Fraza asta nu am s-o uit niciodată. Este un adevăr atât de simplu și de clar că nu mai pricep acum de ce nu înțeleg oamenii ceea ce fac când vin la biserică. Scrie mare pe pereți că dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Sau, Un Domn, O Credință, Un Botez, sau Isus Hristos Lumina Lumii și altele de acest gen. Odinioară era la biserica noastră o inscripție care a fost ștearsă. Și acest lucru cred că s-a întâmplat în multe alte biserici. Pe perete era scris ceva despre Dumnezeu. Nu era o icoană, era un citat din Sfânta Scriptură, erau Cuvintele lui Dumnezeu și pentru mine erau sfinte, adevărate și vii: "Eu sunt Domnul care te vindecă" (Exod 15:26). Aceste cuvinte îmi zideau caracterul, încrederea și închinarea mea - știam ce este El și mă închinam Lui cu o altă perspectivă.

În al doilea rând, închinarea înaintea lui Dumnezeu trebuie să fie spontană. 

Când intri într-o biserică evanghelică o să vezi pe cineva cum conduce cântările dintr-o harfă, poate un grup de tineri care sunt în față cu instrumente, sau în alte cazuri mai izolate... nu conduce nimeni, doar începe unu din sală ceva și restul continuă ca oile. La noi la biserică am observat că atunci când conduce cântările o anumită persoană, are tendința să cânte aceleași feluri de cântări. Dacă este tipul de persoană conservatoare toate cântările de la slujba aceea vor fi imnuri și cântări vechi și lungi. Dacă este o persoană mai tânără... va cânta mai multe cântări traduse și mai puține din cele vechi. Dacă este un grup de laudă, format din tineri, vor cânta doar cântări de tineret, care în mare parte sunt traduceri din Hillsong, etc. Foarte interesant.

Cu câteva luni în urmă auzisem vestea tulburătoare despre renumitul Ray Boltz - la care am avut ocazia să particip și la mai multe concerte de-ale lui, ba chiar să am un autograf de-al lui pe undeva. Când am auzit că se declarase că este homosexual, oricând aud cântecele lui schimb repede postul de radio ascultat sau nu o mai ascult. Știam că el cântă cântece compuse de el și care toate au fost dedicate copiilor orfani din lumea aceasta (dacă nu credeți, luați un cd cu el și o să vedeți). De când nu mai era cântăreț creștin și nu mai compunea cântări - majoritatea dintre ele fiind traduse, cântate și fredonate și pe la noi pe la români (și nu puține dintre ele erau lipsite de adevăr) - deja parcă totul devenise o plictiseală, o parodie, o bătaie de joc. Nu am nimic cu cântecele lui. Stilul lui de viață nu era unul bun. Mulți sunt cei care se roagă acum pentru el să se schimbe.

În multe din bisericile noastre am ajuns să avem aceiași atitudine. Nu ne mai închinăm Domnului într-un mod spontan, real, să facem o slujbă bună, plăcută și desăvârșită înaintea Lui (Romani 12:1-2). Am devenit prea familiarizați cu cântările. Unele ne plac așa de mult, altele nu mai ne plac. Le cântăm doar să umplem un program. Nu ne mai gândim ce cântăm. Mințim la biserică la greu. E jale mare!

Închinarea trebuie să fie spontană pentru că dacă nu este așa se produce tradiționalismul. Tradiţia, spunea un mare predicator, este ce a mai rămas după ce a plecat Dumnezeu. O perioadă au mers așa de bine niște cântări și o anumită persoană care le-a condus. Apoi se aude că persoana respectivă s-a încurcat cu cineva din lume... și trebuie să schimbăm cântările, trebuie să punem ceva care o mers. Nu se mai face ceva cu sens, ceva cu responsabilitate, ceva care să fie biblic și să fie o deschidere față de Duhul Sfânt.

Îmi place ce a spus un predicator o dată, în cer nu vor mai fi predicatori; în cer cu toţi vom cânta. Nu cred că acesta e motivul pentru care în biserica ortodoxă se cântă slujba. Ei cred că prin cântatul slujbei se înțelege mai bine ceea ce se spune. Poate că nu toți sunt așa. Acolo deja e ritual, nu mai e spontaneitate, nu mai e ceva autentic, ceva nou, o jertfă vie, plăcută lui Dumnezeu. Aia deja este o jertfă re-re-re-jertfită. Cam așa suntem noi în biserică. Repetăm aceleași cântări și aceleași rugăciuni la fiecare slujbă. Niciodată nu vezi ceva mai diferit. Deja e plictisitor să mai participi la o asemenea slujbă. Cred că și Dumnezeu privește cu jale spre noi.

În al treilea rând, închinarea înaintea lui Dumnezeu este o închinare în sfinţenie. 

Dacă Dumnezeu este sfânt, și noi, închinătorii dinaintea Lui, trebuie să fim sfinți. El ne cheamă la o închinarea sfântă, nu la ceva mediocru. Închinarea noastră nu va produce niciodată vieți schimbate, prezența lui Dumnezeu, minuni și alte lucruri nemaivăzute, dacă viețile noastre sunt nesfințite. E ca și când am aduce înaintea cuiva o mâncare expirată, stricată, mucegăită, râncedă, mâncată de șobolani, infectată și un pericol public. Cam așa sunt viețile noastre nesfințite înaintea Unui Dumnezeu sfânt. El este atât de sfânt și de curat încât înaintea Lui nu poate să stea păcatul și necurăția. Caracterul lui Dumnezeu reflectă sfințenie, dreptate și adevăr. El este de neschimbat. El nu este azi într-un fel și mâine în alt fel. El a rămas și rămâne mereu același: Dumnezeul atotputernic, sfânt, sfânt, sfânt, prea-sfânt și măreț în putere.

Când Dumnezeu l-a chemat pe Moise din rugul aprins i-a cerut să-și scoată încălțămintea din picioare pentru că locul pe care stătea el era sfânt. Sunt mulți în bisericile noastre care nu au înțeles sfințenia în modul Scripturilor și ei își dau încă papucii jos când intră în biserică, iar când ies și pun la loc, și mai iau și mănușile de box pe mâini. A existat - și cred că mai persistă încă printre noi - mentalitatea că înainte de Cina Domnului trebuie să se sfințească oamenii din biserică. Ei văd acest eveniment ca singurul și unicul moment când să-și mărturisească păcatele înaintea lui Dumnezeu și să-și schimbe viețile. Apoi o iau de la capăt. Unii chiar vin cu păcatele în biserică, se îmbracă foarte modest (sau poate foarte la modă, la extrema cealaltă) și nimeni nu știe ce e cu ei. Aduc cu ei în biserică blestemul asupra celorlalți din jur. Dacă ar știi cei din jur cu ce om dau ei mâna și ce fel de pace spune el pe buze... cred că am avea multe locuri goale în sălile de închinare. Să vină unu plin de bube și să se așeze lângă tine în biserică, și să mai și pută greu. După câteva minute ori o să fie dat afară din biserică, ori se vor depărta toți de el.

Tot așa este și înaintea lui Dumnezeu. Închinarea înaintea Lui într-o stare de păcat produce mânia lui Dumnezeu. Păcatul și sfințenia nu pot să stea laolaltă, la fel cum nici lumina nu poate să stea la un loc cu întunericul. Dumnezeu ne cheamă în Cuvântul Său să fim sfinți precum și El este sfânt. Dacă urmăm această simplă chemare a Lui, închinarea noastră va fi primită. Închinarea noastră va fi deosebită înaintea Lui, indiferent dacă avem sau nu voci de sopran, alto, tenor sau bass ori bariton. Indiferent dacă suntem conduși de un tradiționalist în cântări sau de un contemporan, sfințenia din închinarea și viața noastră va fi o jertfă primită și plăcută înaintea lui Dumnezeu.

În al patrulea rând, închinarea faţă de Dumnezeu trebuie să fie un stil de viaţă. 

Pavel spune în 1 Tesaloniceni 5:17 să ne rugăm neîncetat. Aceasta este stilul de viață continuu de închinare. Desigur că nu putem să mergem la lucru cu ochii închiși și să conducem mașina... pe motiv să ne-am ruga neîncetat. Rugăciunea și închinarea nu implică anumite gesturi sau anumite poziții pe care trebuie să le urmăm ca să ne asculte Dumnezeu rugăciunea sau să ne primească închinarea. Acest aspect nu îl înțeleg cei care sunt conservatori. Ei mereu o să se ia de cravata cuiva, de inelul de căsătorie sau de ceasul de pe mână. Pe vremea lor așa era înțeleasă sfințenia și stilul de viață al pocăinței. Era bine dacă se continua așa. Probabil că acum nu am mai fi avut așa de mulți cu mirosuri neplăcute în biserică... că și-ar tunde și ei părul lung, s-ar spăla măcar înainte de a merge la biserică și ar pune pe ei o haină curată.

Stilul de viață de închinare continuă implică toate celelalte aspecte care le-am menționat anterior. Nu poți avea un stil de viață plăcut înaintea lui Dumnezeu dacă nu cunoști din Cuvântul Său ceea ce vrea El de la noi. Nu poți să trăiești zilnic cu același fel de mâncare, cu aceleași cuvinte rostite zilnic, cu aceleași haine îmbrăcate zilnic. Trebuie să fim mereu alerți, mereu vegheatori, mereu închinători.

Atunci când Îl întronăm pe Dumnezeu în tot ceea ce facem în viața noastră, și El va întrona binecuvântarea Sa în jurul nostru. Atunci când recunoaștem că El este Unicul Dumnezeu adevărat și sfânt, și-i vom aduce închinare Lui, după cum ne cere Cuvântul Său, El va face din viața noastră să fie o jertfă vie și plăcută înaintea Lui.

Mult mi-a trebuit să înțeleg și eu de ce îngăduie Dumnezeu să trecem prin diferite încercări, necazuri, probleme și greutăți. Pentru că viața noastră nu este așa cum o vrea El! El vrea să ne prelucreze, să ne cizeleze, să fim tot mai mult asemenea Lui. El vrea să producă în noi imaginea Sa de la începutul lumii: după chipul și asemănarea Lui. El o face prin procesul continuu de desăvârșire din viața noastră. Atunci când noi trăim un stil de viață de închinare continuă, îi dăm de fapt loc și voie Lui să facă ceea ce vrea cu noi. De aceea trebuie să fim spontani, să lăsăm ca El să facă ce vrea, când vrea și cum vrea. Dacă vom fi mereu consilierii lui Dumnezeu și nu robii săi, cu siguranță că în viața aceasta vom avea multe lupte.

Dumnezeu nu cheamă pe cei calificaţi; El îi califică pe cei chemaţi.

În ultimul rând, închinarea înaintea lui Dumnezeu trebuie să fie autentică. 

Închinarea autentică este o închinare adevărată, unicat. Nu produce monotonie, nici plictiseală. Este ceea ce dorește El de la noi.

Când noi încercăm să imităm prezența lui Dumnezeu acest lucru va fi vizibil și simțit. Toată lumea a văzut cum arată banii adevărați. Nu toți au văzut cum arată cei falși - asta pentru că sunt făcuți să semene mult cu cei autentici. Dacă vrem să cunoaștem ceva autentic noi nu studiem falsurile - o să fie mereu sute de feluri de imitație a autenticului. Autenticul este unu singur; el poate fi studiat, învățat și aplicat. Când vom cunoaște autenticul vom putea face ușor diferența între ce este adevărat și ce este contrafăcut.

Când închinarea noastră nu este una autentică, una care nu e plăcută înaintea lui Dumnezeu, se vor vedea și efectele ulterioare. Saul a încercat să facă lucrul acesta prin neascultarea lui. O lăsat să se vadă și să se înțeleagă că el făcea de fapt voia lui Dumnezeu prin a jertfi ceva ce trebuia ucis și stârpit dinaintea lui Dumnezeu. E o stare și o caracteristică ce persistă până în zilele noastre. Mereu o să găsim în biserică oameni care știu ei mai bine cum să predice sau cum să conducă ei cântările sau închinarea din biserică. Ei nu ar face cutare sau cutare lucru, dar ar face altceva și mereu altceva. Nu ar face ceva după Cuvântul lui Dumnezeu pentru că acolo scrie de corectare, pocăință și sfințenie; ei ar face ceva care să placă publicului: gâdilatul urechilor. Încep să producă o slujbă diluată cu teorii lumiste, liberale, anatemiste și antisemite. O, lista poate să continue foare ușor. Dacă ar fi să enumăr aici ce și cum se poate face o slujbă în biserică care nu este autentică... aș umple tot spațiul din acest articol.

Închinarea înaintea lui Dumnezeu - implicit plăcută Lui - produce prezența Lui. Restul produce... efecte secundare. Citiți Cuvântul lui Dumnezeu și veți vedea ce răsplată are Domnul pentru cei care ascultă de Cuvântul Lui și pentru cei ce nu ascultă Cuvântul Lui. Ne mirăm noi că de ce sunt așa de mulți în bisericile noastre care sunt muribunzi, bolnavi, fără slujbe și în situații dificile. Motivul este simplu: facem o lucrare și o slujbă de ochii lumii înaintea lui Dumnezeu. Nu ne pasă de ceea ce facem când ne închinăm, grăbim lucrurile, nu lăsăm pe Dumnezeu să preia controlul programului și a vieții noastre, ne opunem oricărui detaliu mic ce ar modifica din timpul nostru prețios. De parcă Domnul nu poate face ce vrea cu noi când vrea El. Ne-am prea obișnuit să punem tipare și să spunem lui Dumnezeu să lucreze cu noi și în noi doar în timpul slujbei de duminică dimineața de la biserică.

Dacă vom stărui și vom accentua aceste lucruri ce le-am menționat mai sus probabil că în bisericile noastre se va schimba ceva. Poate că unii vor răspunde la acest articol și îmi vor trimite o scrisoare aprinsă în care să-mi spună mie ce să fac și ce să scriu și ce să nu mai scriu.

Închei cu o întâmplare trăită de mine în 1995. Organizasem, împreună cu alții, o conferință de laudă și închinare la biserica noastră din Brașov, și am invitat mai multe persoane cu scopul de a prezenta ce este lauda și închinarea, și de a încerca să expunem bisericii că este nevoie de ceva schimbare în felul de închinare. Totul a decurs bine. După ce s-au terminat prelegerile, lauda, închinarea și timpul de părtășie... s-a terminat parcă și dorința noastră de a face ceva. În biserică fuseseră invitați tineri din mai multe biserici, aceasta fusese inițiativa și dorința mea de la început - să fim una într-o atmosferă evanghelică dezbinată. Se pare că nu a fost să fie așa cum plănuisem cu ceilalți cu care am organizat acele zile de conferință. Cineva din biserică fusese trimis să spioneze, să vadă dacă nu cumva vom începe să batem din palme, sau dacă nu cumva ne vom ridica mâinile sau dacă vom avea vreun alt fel de manifestare pe care ei nu-l mai avuseră până atunci. Acolo am auzit și cele 7 cuvinte ale unei biserici moarte: "we've never done it this way before" (noi n-am mai făcut așa ceva înainte, varianta română, parcă sună mai bine în engleză, de aceea am și menționat-o...).

Totul fusese frumos, parcă prea frumos ca să fie adevărat. La câteva luni am revenit în biserică și închinarea era mai legalistă și mai rigidă decât oricând altădată. Tot atunci se formase în biserica noastră mentalitatea anti - Peniel. Asta pentru că legaliștii noștri din conducere nu au acceptat niciodată faptul că închinarea trebuie să fie liberă, spontană, autentică și reală. Dacă ei nu au făcut-o așa de la început, nu avea să vină cineva să le schimbe felul lor de a fi și de a se bolborosi în biserică. Nu-i de mirare faptul că am ajuns să avem bisericile fără prezența Domnului... și ei (cei din biserică) sunt înșelați că Domnul ar fi prezent. Măcar de și-ar deschide ochii să vadă unde se află și ce au produs prin legalismul și tradiționalismul lor... poate că ar ajunge să realizeze cât de mult au infectat o generație care a dorit sfințenia și prezența lui Dumnezeu. Doamne ai milă de noi!

NOTĂ: Voi continua această serie de articole pe tema închinării pe măsură ce voi primi inspirație și voi descoperii alte lucruri și aspecte ce trebuiesc adresate. Până atunci vă doresc lectură plăcută în continuare. Aștept feed-back-ul vostru! Dacă citați sau folosiți acest material în altă parte, vă rog să menționați că a fost preluat din Blogul Lumea cre(s)tină în care trăim. Mulțumesc. [no-sidebar]