Vieţi transformate (partea I)

Acesta este un mesaj adaptat şi preluat de mine dintr-o broşură cu o adaptare din cartea Waiting for the Second Coming (Aşteptând a Doua Venire) a autorului Ray C. Stedman intitulată "Transformed Lives", publicată de RBC Ministries (sursa în engleză aici) şi se bazează pe câteva mesaje de însemnătate din 1 Tesaloniceni 1-2.

În acest prim serial vom trata aspectele vieţii transformate de credinţa în Isus Hristos, urmând exemplul tesalonicenilor care este transpus în cadrul actual al erei creştine din secolul 21.

TEXT: 
1 Tesaloniceni 1:1-10
1. Pavel, Silvan şi Timotei, către Biserica Tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos.
2. Mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi, pe care vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre;
3. căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos!
4. Ştim, fraţi preaiubiţi de Dumnezeu alegerea voastră.
5. În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrăzneală. Căci ştiţi că, din dragoste pentru voi am fost aşa printre voi.
6. Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucât aţi primit Cuvântul în multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt;
7. aşa că aţi ajuns o pildă pentru toţi credincioşii din Macedonia şi din Ahaia.
8. În adevăr, nu numai că de la voi Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, aşa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea.
9. Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut, şi cum de la idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat,
10. şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi: pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare.

INTRO:
Poate un Etiopian să-şi schimbe pielea, sau un pardos (leopard) să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi, care sunteţi deprinşi să faceţi răul? (Ieremia 13:23)

Poate că sună sarcastic, dar este adevărat. Oamenii pot învăţa cum să-şi modifice comportamentul şi să devină mai acceptabili din punct de vedere social, dar numai Dumnezeu poate transforma inima umană şi să permită schimbarea reală spre mai bine.

CADRU: 
Scrisorile către tesaloniceni au fost scrise unei biserici tinere care se lupta să supravieţuiască într-o lume extrem de periculoasă; la după 20 de ani de scrierea lor întregul Orient Antic era cuprins în război şi rebeliune, în anul 70 armatele lui Titus au încercuit Ierusalimul; după un asediu însângerat, oraşul a fost distrus şi evreii au fost luaţi captivi ---- credincioşii din Tesalonic se confruntau aşadar cu vremuri primejdioase:

Secolul 1 se aseamănă cu secolul 20:
+ apropierea crizei, colaps economic, un sens crescut de lipsă de încredere în procesul politic, dependenţa crescută de alcool, droguri – toate acestea ducând la o suprimare a minţii umane

+ oamenii de ştiinţă se gândeau la cum să dezvolte o afacere de vânzare de ţesuturi umane

+ ameninţarea familiară a SIDA, răspândirea de foamete şi persistenta ameninţare a războiului nuclear

În 1980, lideri din Occident s-au adunat la Prima Conferinţă Globală despre Viitor, ţinută în Ontario, Canada. Preşedintele acesteia a afirmat:

„Vestea cea rea este că sfârşitul lumi se apropie. Vestea bună este că acesta nu a sosit încă. Decada anilor 1980 va fi cea mai importantă în istoria umană. Dacă nu facem deciziile corecte, şansele noastră să trecem de această decadă cu bine sunt foarte mici. Pericolul războiului şi colapsul civilizaţiei este o posibilitate foarte reală”.

Secolul 21 ---- deja trăim aceste evenimente

Încă din 1972 un grup de lideri şi gânditori internaţionali au sugerat şase propuneri pentru umanitatea care să fie puse în aplicare dacă e să supravieţuim pe această planetă. Voi menţiona doar pe prima, care este foarte semnificativă:

„Supravieţuirea acestei planete necesită forme noi de gândire care să ducă la o revizuire fundamentală a comportamentului uman şi, prin urmare, a întregii pături a societăţii din ziua de astăzi”.

ADICĂ: Dacă nu putem descoperi cum să-i schimbăm pe oameni, nu este nici o speranţă pentru salvarea lumii de la colapsul final.

Chiar aici este gloria mesajului nostru, căci Evanghelia schimbă vieţile oamenilor!

ADRESAREA: Nu doar că erau din Tesalonic (un oraş înfloritor din nordul Greciei), locaţie geografică, dar şi poziţia lor spirituală: către Biserica Tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos (1:1).

Tematica principală din scrierile lui Pavel este: dragostea, credinţa şi speranţa; 1 Corinteni 13:13 – „Acum dar rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”

Pavel  nu vorbea de credinţă, speranţă sau dragoste simplă; el era foarte atent să fie specific:

• o credinţă care lucrează
• o dragoste care se osteneşte
• o speranţă care este tare                                         marile motive ale vieţii creştine.

1.     LUCRAREA CREDINŢEI (1:3-5,9)

Care este lucrarea credinţei pe care a menţionat-o Pavel în versetul 3? El a rezumat-o în versetul 9, unde el a recunoscut că tesalonicenii „s-au întors la Dumnezeu de la idoli, ca să slujească Dumnezeului viu şi adevărat” (într-o altă traducere)

Întâmplare cu chinezul care a fost în America – 3 idoli: iarna se închină la un om gras cu barbă îmbrăcat în roşu, primăvara la un iepure şi toamna ei jertfesc un curcan.

Televizorul poate fi un idol – televizorul atinge pofta noastră după tihnă şi distracţie, ne momeşte mereu să ne gândim la confortul nostru, plăcerea noastră, frica de plictiseală, dorinţa de a fi ori încântat, ori înspăimântat prin urmărirea diverselor programe. Acesta ne ajută să ne concentrăm asupra noastră. Eul este de fapt adevăratul idol aici.

Eros – zeiţa sexului, Baal, zeitate erotică asociată cu ritualuri de fertilitate --- astăzi acestea se manifestă în creşterea homosexualităţii ca stil de viaţă acceptabil.

Moloc (numit şi Milcom în 1 Împăraţi 11:5, 11:7 – zeul Amonului) – zeul focului, în a cărui gură aprinsă, în vremurile antice, părinţii îşi aruncau copii lor, ca să se elibereze de vina propriilor lor conştiinţe --- astăzi sunt clinicile de avort.

Vă redau mai jos articolul tradus "Idolatry: Worshipping Our Own Image of God" ("Idolatria: Închinarea la imaginea noastră despre Dumnezeu", n.tr.) a autorului Jim Tonkowich:

"La suprafaţă, porunca a doua nu pare a fi special de relevantă în ceea ce priveşte congregaţia de la biserica McLean Presbyterian, biserica mea de acasă.

Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. (Exod 20:4-6)

Nimeni din cei pe care îi cunosc nu pare a fi ispitit să-şi facă viţei de aur în curtea lor. Însă pastorul nostru, Dr. John Hutchinson, ne-a cam lovit între ochi duminica asta, în predica sa, „Imaginea plină de Har”.

Ceea ce interzice porunca, spunea el, este decizia a ceea ce vrei să crezi despre Dumnezeu şi apoi închinarea la imaginea lui Dumnezeu pe care ţi-ai imaginat-o sau visat-o. Nu ni se permite să ni-L imaginăm pe Dumnezeu aşa cum ne-am dori. El este cine este şi S-a revelat pe Sine în persoana lui Isus Hristos care este „chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi născut din toată zidirea” (Coloseni 1:15).

Predica mi-a venit în minte luni când citeam o scrisoare către editorul de la Washington Post. Titlul scrisorii mi-a captat privirea: „Dumnezeul meu favorizează incluziunea”.

Scriitorul şi-a exprimat panica faptului că cei din cler, în particular clerul africano-american, preia un rol activ în lupta cu „căsătoria” dintre persoanele de acelaşi sex din Washington, DC, prin definirea căsniciei tradiţionale dintre un bărbat şi o femeie. Mai rău ca toate, din punctul său de vedere, ei folosesc Biblia pentru aceasta.

El scrie:

Mesajul lui Hristos pentru mine ca homosexual creştin a fost unul de incluziune, nu de excludere. El s-a asociat cu prostituatele, vameşii, romanii şi neamurile – unii dintre cei mai dispreţuiţi din societatea Lui.

Scriitorul are un punct. Isus s-a asociat cu prostituatele, vameşii şi neamurile. El i-a primit pe cei dispreţuiţi şi surghiuniţi. În acelaşi timp, această scrisoare este un exemplu perfect al imaginării lui Hristos şi prin urmare a lui Dumnezeu, bazat pe dorinţele personale mai degrabă decât adevărul relevat.

Nicăieri nu este Isus mai asociat cu cei surghiuniţi decât la petrecerea dată de Levi, vameşul, după ce acesta şi-a părăsit meseria pentru a se alătura echipei de apostoli (Marcu 2:13-17). Levi a invitat în mod aparent pe singurii prieteni pe care îi avea, oameni identificaţi drept „vameşi şi ‚păcătoşi’”. Vameşii erau evreii care storceau bani de la conaţionalii lor şi erau văzuţi ca nişte trădători. „Păcătos” era un termen generic pentru oricine cu o viaţă imorală sau vocaţie necinstită. Isus a fost şi este un prieten pentru păcătoşi.

Dar atunci când a fost întrebat de ce s-a asociat cu astfel de oameni, Isus a răspuns în cuvinte care în urechile moderne sună a fi ofensive şi de judecată, „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Eu nu am venit să chem pe neprihăniţi, ci pe păcătoşi”.

Isus nu a venit să scuze sau să afirme comportamentul păcătos, ci să transforme vieţi. În altă parte el a spus, „Căci vă spun că dacă neprihănirea voastră nu o întrece pe cea a fariseilor şi a învăţătorilor legii, cu certitudine că nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor”. Da, Isus a salvat-o pe femeia prinsă în adulter prin a arăta cu degetul la ipocrizia acelora care vroiau să o omoare cu pietre. Da, s-a asociat cu ea, o surghiunită. Da, El i-a spus acesteia că nu o condamnă. Însă El a terminat conversaţia cu o poruncă: „Du-te, şi să nu mai păcătuieşti”. Mai degrabă decât să îi afirme comportamentul ei, el a cerut pocăinţă.

John Calvin a scris în Instituţiile, „Inima umană este o uzină de idoli…. Fiecare dintre noi este, din pântecul mamei sale, expert în inventarea idolilor”. Şi nici unu dintre noi nu este imun faţă de idolatria culegerii şi alegerii a ceea ce va face sau nu, va spune, permite sau interzice „Dumnezeul meu”.

Cei care cred într-un dumnezeu care cere justiţie socială, dar care nu înseamnă ceea ce Biblia spune clar despre etica sexuală, sunt la fel de idolatrii precum cei ce cred într-un dumnezeu care cere etică sexuală biblică, dar care nu înseamnă ceea ce Biblia spune clar despre justiţia socială. Un dumnezeu al dragostei fără judecată este la fel de mult o imagine gravată precum un dumnezeu al judecăţii fără dragoste.

S. M. Hutchens indica în mai 2009 în revista Touchstone că atunci când noi trecem la crezuri greşite şi astfel devenim idolatrii, facem aceasta „pentru a evita adevărul pentru ceva avantaje de câştig”.

Acestea stau înaintea judecăţii atunci când devenim căutători ai adevărului prin faptul că noi evităm idolatria pentru anumite avantaje de câştig. Acel avantaj este oportunitatea de a fi umani pe deplin. Aşa cum expune şi Catehismul mai scurt de la Westminster, nouă ni se permite să îndeplinim scopul nostru final, „de a-L glorifica pe Dumnezeu şi de a ne bucura de El pe veci”. Nu „dumnezeul meu”, ci unicul Dumnezeu adevărat aşa cum Acesta s-a făcut pe Sine de cunoscut în Scripturi şi în faţa Fiului Său, imaginea plină de har." (sursa în engleză aici)

SOLUŢIA: Pavel ne spune cum să ne întoarcem de la aceste degradări: dragostea lui Dumnezeu (v. 4) – răspunsul faţă de idolatrie începe cu acceptarea dragostei lui Dumnezeu.

Deşi lumea vede pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu mânios, Ioan 3:16 ne spune, „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu…”

Romani 5:8 – „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.”

Când vestea bună a venit în Tesalonic, oamenii au început să simtă în interiorul lor dorinţa de a-L avea pe Isus acesta care poate să facă o schimbare formidabilă în vieţile lor. Ei au răspuns la dragoste (alegerea lor) şi astfel erau ai lui Dumnezeu.

Evanghelia a venit la ei: 

-          în cuvânt (v. 5) – Scripturile au fost predicate, adevărul a fost proclamat. Credincioşii din Berea, când le predica Pavel, „Au primit Cuvântul cu toată râvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa” (Fapte 17:11)

-          cu putere (v. 5) – Cuvântul devine real, convingător – Cuvântul lui Dumnezeu are puterea de a convinge pentru că acesta nu este o legendă sau un simplu mit. Când au crezut tesalonicenii Cuvântul, ei au simţit istoricitatea şi puterea evenimentelor Evangheliei (naşterea lui Isus, moartea Sa, etc.) şi au fost schimbaţi.

-          cu Duhul Sfânt (v. 5) – dincolo de putere se află realitatea lui Dumnezeu Însuşi. Duhul Său poate atinge şi umple duhul umane, el începe să ne slujească minţilor şi inimilor noastre din interior, deschizându-le ca să înţelegem aceste evenimente.

-          cu o mare îndrăzneală (convingere, în altă traducere) – mişcând astfel inimile tesalonicenilor. Ei au acţionat, au făcut ceva cu privire la aceasta --- au cedat vieţile lor faţă de Dumnezeu. ACEASTA ESTE LUCRAREA CREDINŢEI. Până ce nu l-ai primit pe Hristos, nu ai exercitat credinţa. Poţi să crezi o povestire a fi adevărată, dară dacă nu te mişcă să-l accepţi pe Hristos ca Domn, să-l inviţi în inima ta, nu ţi-ai exercitat credinţa.

2.     OSTENEALA DRAGOSTEI (1:6-8)

a. Un prim semn că dragostea este la lucru este arătat într-o atitudine schimbată. În loc să fie plin de murmure cu privire la afecţiunile lor, tesalonicenii au găsit „bucuria Duhului Sfânt” (v. 6).

„Afecţiunile (necazurile) sunt oportunităţi ca Dumnezeu să-şi manifeste harul Său susţinător şi să arate lucrarea Sa în noi”

Isus ne-a învăţat că cea mai mare poruncă este să iubeşti pe Domnul Dumnezeul nostru. Dumnezeu ne cere să-L iubim pe El pentru că El ne-a iubit mai întâi. Când încercările, presiunile şi durerile vin în calea noastră, putem să vedem noi înşine ce fel de soluţii poate să aducă Dumnezeu. Tesalonicenii au încetat să se mai plângă şi au început să se bucure pentru că ei au văzut pe Dumnezeu că lucrează prin încercările lor.

b. Al doilea semn al ostenelii dragostei este împărtăşirea. Credincioşii din Tesalonic au împărtăşit veste bună în Macedonia şi Ahaia (v. 7). Nu prin intermediul cruciadelor sau campanii mari. Pe atunci nu existau întâlniri la nivel de oraş – Ei pur şi simplu spuneau la vecinii şi prietenii lor ce a făcut Dumnezeu pentru ei. Apoi prietenii lor au început să pună întrebări, îi invitau la ei şi le deschideau Scripturile.

În Fapte 17:6 vedem efectul acestei răspândiri a evangheliei (fără fanfară sau publicitate) – „Oamenii aceştia, care au răscolit lumea, au venit şi aici”. În acest fel vestea cea bună s-a infiltrat în toate părţile lumii cunoscute.

c. A treia dovadă a strădaniei dragostei a fost arătată de credincioşii tesaloniceni în încrederea lor zilnică în grija lui Dumnezeu (v. 8) – „vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, aşa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea”.  – Ei credeau că Dumnezeu era Tatăl lor şi acesta se va îngriji de ei, orice s-ar întâmpla.

Întâmplarea cu femeia din Guatemala 
O văduvă săracă din cadrul unei congregaţii din Guatemala, care a mai rămas doar cu 20 de cenţi. După ce s-a rugat şi a spus Domnului problemele ei, a simţit o convingere profundă că Dumnezeu îi spunea să meargă la cel mai mare supermarket în ziua următoare şi să umple câteva coşuri cu cumpărători şi să le ducă la casa 7. Aceasta nu era un sentiment vag, ci o convingere profundă, născută din Duhul.

Ea s-a dus la magazin şi a încărcat coşurile cu provizii care îi puteau ajunge 2-3 luni şi s-a dus la casa 7. Când a ajuns acolo, casieriţa închidea şi mergea la masă, i-a spus femeii să meargă la altă casă.

„Nu pot. Tatăl meu mi-a spus să aduc acestea pe la casa 7” i-a spus ea, şi a aşteptat până ce casieriţa s-a întors de la prânz. Aceasta fost surprinsă să o vadă pe femeie tot acolo, dar a început să îi pună pe bandă cumpărăturile. Deodată a apărut un anunţ la boze: „Astăzi se împlinesc şapte ani de când am pornit această afacere, suntem încântaţi să anunţăm că oricine va merge cu cumpărăturile pe la casa numărul 7 va primi cumpărăturile gratis”.

Acum nu vă spun la toţi să faceţi la fel!!!! Crede că El îţi poartă de grijă, că este un Tată ceresc iubitor, şi că El are mii de căi prin care să-ţi împlinească nevoia ta.

Deşi Dumnezeu nu lucrează la fel în fiecare din vieţile noastre, faptul de neschimbat este că El ne iubeşte. Noi îi aparţinem Lui. ---- Tesalonicenii au demonstrat crezul acesta atât de efectiv încât despre credinţa lor s-a dus vestea pretutindeni.

3.     TĂRIA SPERANŢEI (1:10)

O caracteristică izbitoare despre scrisorile către Tesaloniceni este că fiecare capitol din ambele scrisori se încheie cu o referinţă la venirea Domnului. Pentru aceşti credincioşi timpurii marea speranţă se baza pe venirea a doua a Domnului. Ei au crezut ceea ce au spus îngerii către ucenicii de pe Muntele Măslinilor: „Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer” (Fapte 1:11).

Aceasta era speranţa unei stări continue în cadrul bisericii primare, şi aceasta este şi tema dominantă a scrisorilor către Tesaloniceni.

Ioan 14:19 – „… Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi”. --- Acum ei trebuiau „să aştepte din ceruri pe Fiul Său…” (1 Tesaloniceni 1:10).

Tesalonicenii erau confidenţi despre victoria lor asupra morţii, şi ei nu se temeau de ceea ce Pavel a numit „mânia viitoare” (v. 10) --- aceasta nu este referinţa la Iad.

Ioan 5:24 – „Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă”.

ÎN VECHIUL TESTAMENT această perioadă este numită „Ziua cea mare şi teribilă a Domnului” (Ioel 2:31), este o vreme când judecata lui Dumnezeu va cădea peste pământ.

ÎN NOUL TESTAMENT Isus a descris-o ca un „… necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi” (Matei 24:21).

Aceasta este pe cale să vină, dar din aceste scrisori învăţăm că Dumnezeu are un plan de a ne elibera de „mânia viitoare”.

Mai mult decât certitudinea cerului sau scăparea de agonia trăirii pe acest pământ este promisiunea că Cel ce vine din nou chiar acum domneşte în afacerile oamenilor.

Ioan 14:18 – „Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi”  -- Isus.

CONCLUZIE

Ce înseamnă toate acestea pentru noi?

Creştinii nu trebuie să fie descurajaţi, înfrânţi sau disperaţi. Dacă ne cufundăm în vreunul din aceste moduri aceasta se datorează faptului că am uitat marile adevăruri predicate în scrisoarea lui Pavel. În Tesalonic aceste adevăruri erau vii şi înmiresmate în inimile credincioşilor. Cu siguranţă că în ora întunecată a istoriei noastre, Dumnezeu ne cheamă să revenim la lucrurile fundamentale ale vieţii creştine: credinţa, speranţa şi dragostea.

~~~~~~~~~~~~~~~~

NOTĂ: Acest articol nu poate fi reprodus sub nici o formă fără aprobarea în prealabil, în scris, de la mine. Pentru detalii rog să mă contactaţi folosind adresa de la profilul meu de pe blog, sau lăsaţi un comentariu care să specifice aceasta. Mulţumesc de înţelegere. Fotografia din acest articol este preluată de pe site-ul CrossWalk.com