Lupta cu viaţa...

În viaţă trebuie să ne luptăm pentru a putea realiza ceva. Dacă tot încercăm să ne facem modele şi să îi copiem... posibil să nu ne iasă tot timpul bine copia. Aşa mi se întâmplă mie la birou cu un ştift de xerox multifuncţional... din când în când mai trebuie să îmi mototolească foile, să mă facă să mă enervez şi apoi să încep procedura de lucru din nou. Măcar recunosc că nu o las baltă, că dacă ar fi fost după mine, îi trăgeam una de se făcea xerox cu carbuni, măcar făceam foc cu ea... :)

Aceia dintre noi care se luptă în viaţă să realizeze ceva, o fac cu un scop. Cei care se luptă fără scop sunt ori inutili, ori nu gândesc ce fac, ori sunt voluntari în viaţă. Îi vezi câteodată că dau din coate, se fac că vor să facă ceva... şi se fac de râs. Mai apoi încearcă să facă lucrurile altfel şi... eşuează. Mai scapă din când în când câte un murmur sau ceva pe gură şi sunt încăpăţânaţi. Dacă ar cere ajutor de la cineva le-ar ofensa felul de trăire... parcă le-ar călca pe orgoliu.

Astfel de persoane întâlnesc aproape zilnic în jurul meu. Astazi, spre exemplu, în maşina cu care veneam la lucru era destul de aglomerat şi o duduie cu părul creţ spune "pardon" la o fată din faţa ei, care era cu gluga trasă pe cap. Nu s-a mişcat deloc. În cele din urmă, ca să nu i se ocupe locul, creaţa a împins-o într-o parte pe fata cu gluga şi... şi-a atins scopul. M-am uitat la privirea fetei cu gluga. A schiţat o faţă de morocănici, apoi şi-a văzut de drum. După ce a coborât din autobuz am observat că intrase la un centru de proteze auditive. Posibil să fi avut probleme cu auzul... şi creaţa nu avea cum să ştie. Uite aşa suntem toţi din jur. Dacă nu se poate cum vreau eu, las că îi arăt eu! Ajung eu unde trebuie şi cu mijloacele mele! Hua!

Pe cât de banal pare acest exemplu real, pe atât de adevărat este şi faptul că în viaţa de credinţă noi procedăm în mod identic. Se ridică unu care vrea să facă o lucrare pentru Dumnezeu şi mereu există cineva, pe undeva, care să îi dea una (în cap) ca să îl dea la o parte, sau măcar să îl lase să ştie că... nu e treaba lui acolo, că sunt alţii care pot face şi să nu-şi bage el nasu. Sau îi dă în cap ca să nu ia locul la altu care e mai sus... O competiţie stupidă, ironică şi idioată. În loc să existe locul de bună-ziua, şi locul de respect şi de ajutor reciproc, există lupta între personalităţi şi lupta după poziţie, afirmare şi importanţă.

În viaţa aceasta ne luptăm pentru a supravieţui şi pentru a-i ajut şi pe cei din jur să ajungă la capăt. Oricare capăt. Fie că ajunge la moarte, fie că ajunge la alt fel de trai. Statisticile spun că 1 din 1 persoane mor. Deci, nimeni nu scapă. Aşa că viaţa este o luptă continuă. Pe cine nu laşi să moară... nu te lasă să trăieşti. La noi la români ar merge şi varianta inversă, pe cine nu laşi să trăiască... nu te lasă să mori. Problema e că de multe ori se întâmplă întortochiat: pe cine nu laşi să trăiască... te lasă (sau te face) să mori, ori să-ţi doreşti moartea.

Îl admir mult pe domnul Bear Grylls. El a admis, în cadrul unei închisori din SUA că ceea ce îi dă lui putere în viaţă şi implicit şi în cadrul emisiunilor care le face la Discovery, este de fapt credinţa lui în Isus Hristos. "... Acesta este motivul adevărat de ce sunt aici. Vreau să spun că această [credinţă], adâncă, este ceea ce mă întăreşte. Ea mă ajută în locurile dificile", mărturisea el (puteţi citi aici articolul în limba română, sau aici în limba engleză). Viaţa lui a fost şi este o luptă continuă şi emisiunile lui îi învaţă pe alţii - deşi într-un mod mai neobişnuit - cum să treacă prin diverse situaţii. Ceea ce mă entuziasmează cel mai mult la el este faptul că nu renunţă uşor atunci când este greu. Supravieţuieşte ca să ajute pe alţii să supravieţuiască. Nu cred că sunt puţini cei care au învăţat de la el cum să treacă prin viaţă.

În trăirea noastră creştină avem nevoie de mai mult decât de un exemplu de urmat. Avem nevoie de o relaţie cu acel exemplu: Domnul Isus Hristos. El a lăsat ruşinea şi a luat crucea asupra umerilor Săi şi a suferit moartea. Dar El nu a fost învins! El a înviat şi prin viaţa Lui trăim şi noi! Prin lupta Lui noi avem acum pace şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi! (Romani 5:6-11, Isaia 53:5, 1 Petru 2:24, etc.).

Dacă lupta noastră e cu carnea (cum se întâmplă de fapt de multe ori între noi) atunci ne-am pierdut din vedere perspectiva vieţii. Deja suntem înfrânţi prin această luptă. Dacă ne luptăm pentru unitate, adevăr, credinţă, mântuirea altora, deja ne asumăm riscul care şi l-a asumat şi Domnul Isus şi ucenicii Lui din vremurile străvechi. Lupta noastră creştină nu este pentru supravieţuire, ci pentru desăvârşire. Suntem într-un proces de perfecţionare continuă şi prin toate încercările şi durerile şi necazurile prin care trecem noi devenim tot mai tari, tot mai maturi, tot mai mult asemenea chipului lui Dumnezeu. El vrea ca noi să fim biruitori. El vrea să trăim viaţa cu scop şi să o spunem şi altora.

O luptă-i viaţa; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.
Trăiesc acei ce vreau să lupte,
Iar cei fricoşi se plâng si mor.

George Coşbuc - Lupta vieţi