Iarăşi vine Anul Nou

Mereu când se apropie vremea dintre ani, toţi încep cu forfota cumpărăturilor, cu înghesuirea în frigidere a ceva mâncare de calitate şi apoi pe 2 sau 3 ianuarie îşi revin la loc. Parcă e o perioadă în care se pompează nişte sentimente în oameni şi apoi le scoate ceva, forţat oarecum, afară din ei.

Parcă suntem cu toţi nişte păpuşi şi un păpuşar îşi tot bate joc de noi acum în ajun de revelion. Şi pe drept vorbind, la români revelionul valorează mai mult decât sărbătoarea Naşterii Domnului - Crăciunul de care tocmai am trecut.

Duminică seara (la momentul postării acestui articol în decembrie 2009...) la noi la biserică a fost programul pentru copii, deşi era în 27 decembrie... copiii nu îşi ţinuseră programul lor de Crăciun, aşa că... trebuiau şi ei să facă şi să spună ceva.

A fost ceva deosebit şi mai diferit decât în anii trecuţi. La unii am auzit că au pus brazi în biserică şi tot felul de ornamente de sărbători. La noi la biserică oamenii sunt mai... legalişti, ei nici măcar un miros de brad să nu fie prin jur că deja le clocoteşte nervii ritualişti şi li se tulbură apele tradiţiei.

În faţa mea stătea unu care duhnea greu a nespălat şi a ţigară. Am suportat cu greu serviciul prezentat de copii, iar în spate mai se auzeau din când în când tot felul de comentarii, chicoteli şi glume pe seama celor ce se întâmplau acolo şi atunci. Erau multe emoţii în atmosferă, unii dintre copii îşi şi pierduseră din versuri şi pe un ecran mare din faţa lor era afişat ceva eronat faţă de ceea ce trebuiau ei de fapt să rostească. Probabil că la repetiţii nu fuseseră prezenţi şi cei de la pupitru de comandă, căci microfoanele şi difuzoarele au avut mereu de suferit la această slujbă. Toată lumea din biserică îşi întorcea capul să le facă observaţie cu privirea la cei de la "mixer" (cum spune noi la cel de la statia ce controleaza volumul la microfoane, efectele, etc.).

Parcă şi noi suntem la fel mereu. Ne place să vedem ceva bine organizat şi dacă o "pecit" careva... repede, repede să îi criticăm. Repede, repede facem o bârfă mică şi află toţi de cele întâmplate. Vorba aceea, "Ştii să ţii un secret? Şi eu ştiu!".

Ne aflăm acum la final de an şi ne cuprinde din când în când starea de melancolie, oboseală şi apoi începem să ne uităm în urmă. Unii privesc înapoi să vadă ce lucruri bune au lăsat; alţi scriu şi înregistrează în jurnale sau în imagini momentele importante prin care au trecut - apropo, site-urile de socializare sunt pline de astfel de oameni - şi mai spun şi altora fericirile şi necazurile lor. Alţii, mai cu tupeu, încep să facă tot felul de promisiuni care ştiu că nu le vor putea ţine în noul an. Voi citi toată Biblia de la cap la coadă, sau, o să îmi fac mai mult timp pentru biserică, sau, o să petrec mai mult timp cu copii şi familia, etc.

Cam aşa eram eu înainte. La biserică altceva nu se făcea de ajun de Anul Nou decât să ne uităm în urmă ce am făcut, ce am omis şi ce trebuia să fi făcut, să ne pocăim, să ne schimbăm... şi apoi să facem promisiuni noi --- că doar acum e sezonul cadourilor, de ce să nu fie şi sezonul promisiunilor? --- care urmau să fie uitate, înghiţite şi digerate complet la masa de revelion. Garantez că aşa se întâmpla la mulţi, poate că la unii a devenit chiar un ciclu de viaţă.

E momentul să uităm că acesta este finalul de an, să punem mâna pe telefon şi să îi sunăm pe cei dragi şi să le spunem că ne pare rău de una sau de alta (aşa cum circulă la noi la televizor o reclamă populară), să-i felicităm că vor intra într-un an nou şi să le urăm să fie mai buni, mai sănătoşi... şi la pungă groşi. :)

Parcă şi aud de pe acum la uşă cum sună copiii cu sorcova. Ăştia chiar nu au altceva de făcut decât în prima zi din an, când toată lumea este liberă (sau aproximativ toată lumea), să vină şi să trezească lumea din somnul cel dulce... din clipa aceea în care ştii bine că nu trebuie să te duci la servici, nu trebuie să mai aştepţi în staţie după autobuzul care veşnic nu e punctual, şi să mai stai cu colegii care mereu sunt ori cu ţigările, ori cu mirosul de la masa de revelion.

Ce repede mai trece timpul! Aşa ne gândim mereu. Parcă mai ieri era martie, flori, soare. Acum e tot soare, dar e şi zăpadă. Sunt şi flori, dar nu sunt de la noi din grădină... Iar începe clipa memoriilor triste. Ce mult îmi doresc ca de revelion să nu mai fiu iar cuprins de melancolia reamintirii şi să trec de ziua asta ca de oricare alta. Să privesc încrezător înainte, să-mi pun toată încrederea în Creatorul meu şi să zâmbesc... că mâine poate o fi şi mai rău.

Vă doresc tuturor un An Nou mai plin de bucurii, să fiţi sănătoşi, iubiţi pe cei din jurul vostru şi lăsaţi la o parte grijile care ne tulbură zilnic. Cu Dumnezeu înainte!!!