Printre Martori şi suspine

Căutăm ceva şi nu găsim. Luăm lupa şi mai căutăm. Într-un final dăm de ceva. Se prea pare că în ţara noastră avem doar birocraţie, prostie şi lupe sparte.

Ceea ce ne caracterizează cel mai mult naţiunea noastră este că suntem plini de oameni care vor să aibă ori buzunarele pline cu bani, şi le e ruşine să le ceară celor care le vizitează oficiile, ori avem oameni care nu ştiu altceva să facă decât să prostească lumea cu acte şi te pun pe drumuri doar ca să obţii o hârtie ştampilată, care şi ea are valabilitatea aiurea. Cam aceasta este situaţia peste tot, fie că e vorba de finanţe, de asigurări, de acte sau de alte domenii. Cred că îmi vine să vomit doar când vă voi relata ceea ce am experimentat zilele trecute la Bucureşti (septembrie 2010, la momentul scrierii acestei postări).

Ceea ce se întâmplă cel mai des se datorează lipsei de informare, comunicare, simplitate. Dacă noi am fi mai buni şi mai sinceri cu cei din jurul nostru cred că s-ar rezolva multe lucruri mai uşor şi nu am mai face calvar după calvar altora.

Cu ceva timp în urmă trebuia să merg cu nişte acte în Bucureşti la un anumit Minister şi acolo aveam deja depuse mai multe acte. Cei de acolo, deşi au site, au adresa noastră de contact - şi a celor care îşi depun dosarele acolo pentru rezolvarea anumitor acte - te aşteaptă să vii ca să te ţină la coadă 5-7 ore, având program de lucru doar în 2 zile pe săptămână, şi când ajungi în biroul lor te anunţă, subit şi fără nici un pic de regret, că ţi-au expirat nu mai ştiu ce acte.

Săptămâna aceasta am fost din nou programat să merg la acelaşi Minister, de data aceasta aveam toate actele bune şi neexpirate. Ajungem la adresa lor... şi ei se mutaseră. Ne luam de cap şi nu mai ştiam ce să spunem. Pe uşa de acolo era doar un anunţ că Ministerul cu pricina se mutase pe strada cutare şi atât. Nici un ajutor cum poţi ajunge acolo, nimic. Acolo era însă un funcţionar de la noua instituţie şi nu ştia nici cum îl cheamă, nici nu ştia cum să ne dea direcţii către noua adresa. De odată a apărut un cetăţean din lumea arabă şi a cerut de la acel funcţionar o bucată de hârtie şi un pix ca să îşi noteze adresa. A fost luat la înjurături. Îmi era greaţă de ceea ce vedeam. Lipsa de respect şi de bunăvoinţă a unui dobitoc - că nu puteam să spun altfel - a făcut mai mult rău decât bine.

Într-un final persoana respectivă ne-a luat cu maşina şi am ajuns la adresa unde trebuia să fim şi acolo a început coşmarul. Se aştepta. Se aştepta în zadar acolo. Cei care ieşeau erau întrebaţi de restul, cum a fost, ce a fost, ce s-a întâmplat. Toţi ieşeau de acolo ba cu acte "expirate", ba acte greşite (cu o literă din declaraţiile care trebuiau aduse la dosar, etc.), ba extrase expirate. Eram optimist. Am intrat în vorbă cu câţiva oameni care stăteau după nişte acte pentru 2 ani şi mereu au fost refuzaţi că nu ştiu ce era expirat sau greşit în actele lor. O grămadă de drumuri.

Când a ajuns rândul nostru totul era bine, doar că o adeverinţă de salar nu le-a plăcut lor. Trebuia să fie ceva. În ziua aia cam toţi au fost respinşi, reprogramaţi, renegaţi. Cineva, care era în calitate de avocat, susţinea că cei de la acel Minister au ceva cu străinii. Da, cred că v-aţi prins, este vorba de direcţia de cetăţenie. O scriu cu litere mici pentru că ei nu merită nici respect (deşi au un respect fals faţă de cei care îi vizitează), nici nimic altceva. Cred că ei lucrează acolo cu un anumit scop; vin cu plicul gata făcut, cutare şi cutare pică, cutare şi cutare va fi respins, etc.

Stăteam acolo printre atâţia oameni care veneau a nu ştiu a câta oara dezamăgiţi, stresaţi. Era printre ei şi un medic din Iran. A spus că urăşte sistemul acesta. Vorbea mai bine româneşte decât mine şi era bine îmbrăcat. Mi-a plăcut că spunea lucrurilor pe nume. Ştia bine că ceva se învârte pe acolo, şi de sigur, în toată această ţară.

Am rămas doar cu oftatul. Ce altceva mai puteam face? Erau acolo persoane care de 20 de ani tot se luptau cu acte, deşi erau cu cazierul curat, cu actele în regulă. Pentru o semnătură greşită a fost unu respins. Ce idioţenie.

Ceea ce a fost cel mai interesant este faptul că acest minister şi-a mutat sediul în faţa unei biserici. Îi ziceam la unul dintre românii care erau acolo că poate era bine ca preotul de la acea biserică să fi venit afară să discute cu dezamăgiţii din faţa ministerului. La scurt timp el mă întrerupse să îmi spună că el aprinde mai nou lumânări la cei vii întâi, apoi la cei morţi. Nu ştiu ce legătură avea asta cu ceea ce i-am spus eu. Probabil că era dus rău şi omul ăsta. Sau poate că era de la Martorii lui Iehova şi se dădea şi el un "ortodox mascat". Restul judecaţi voi. Mă opresc aici.