Pocaitii si flirtajul - se mai poate asa ceva?

Există multe lucruri între pocăiţi care sunt cam ţipătoare la cer. Printre cele "multe" pe care le putem număra este şi flirtatul. Şi ca să nu avem prea multe dubii, să vă ofer şi definiţia dicţionarului cu privire la acest termen, pentru a nu ajunge unde nu trebuie în discuţia noastră.

Conform cu DEX, flirtul este "Conversație ușoară, cu aluzii de dragoste, între un bărbat și o femeie. ¦ Legătură de dragoste lipsită de profunzime, nestatornică; aventură sentimentală. ¦ Persoană cu care cineva întreține o astfel de legătură."
O altă definiţie este " 1) Conversație curtenitoare între un bărbat și o femeie. 2) Aventură amoroasă; relație de dragoste ocazională și superficială."

Apoi dicţionarul mai continuă: "1.Schimb de complimente și de amabilități între două persoane de sex opus; galanterie, cochetărie. 2.Legătură de dragoste ușoară, nestatornică. ¦ Persoană cu care se întreține o astfel de legătură."

Acest tip de flirt, după cum este definit mai sus, este foarte comun la mulţi pocăiţi din zilele noastre. Problema cea mai nasoală este că mulţi dintre ei sunt căsătoriţi, ceea ce face din cazul lor să fie mai strigător la cer decât orice altceva.

Cunosc multe cazuri de persoane care se mai numesc "pocăiţi" (păcat că folosesc acest nume înspre condamnarea lor prin ceea ce fac ei, curând vom ajunge la o re-definire a acestui termen, care odinioară era folosit de "atei" pentru a ne diferenţia de ceilalţi din lume...) şi care cochetează cu alte persoane, şi aduc asupra lor tot felul de zvonuri, suferă consecinţe pe care nu ştiu dacă le mai regretă ulterior, şi aduc ruşine asupra familiei şi a bisericii din care fac parte.

Unul din aceste cazuri se întâmplă să fie un tânăr căsătorit cu fata unui pastor. De la o vreme avea obiceiul să frecventeze casa unor prieteni de familie... şi să se dea la nevasta prietenului său. Mai târziu - am aflat şi eu de la alţii - respectivul prieten a avertizat-o pe soţia "flirtangiului" şi aceasta a recurs la calea cea mai rapidă de corecţie: divorţulFlirtangiul părea deprimat când l-am văzut o dată. Credeam că are alt fel de probleme. Nu a vrut să discute multe cu mine, mă chemase o dată să mă uit la un computer de al lui, am simţit atunci nevoia să îl întreb dacă poate să vorbească şi apoi să ne rugăm. Considera că problema era de altă natură, s-a ascuns în sine, în exterior dădea semne de alte lucruri. M-a făcut atunci să cred orice.

Din simplul fapt că el nu era sincer cu el însuşi şi nu recunoştea problema lui, eu nu puteam să îmi dau seama ce anume produsese problema, şi de ce era el în situaţia curentă. Probabil că sentimentele lui îi jucau atâtea feste încât se controla atunci, să nu se facă de râs. Când m-am despărţit de el, l-am asigurat că ne vom ruga pentru el.

Mai apoi am aflat şi povestea lui adevărată. Eu înţelesesem că soţia lui ar fi fost cea care l-a lăsat pentru altul. Ei da! Era chiar banal. Fată de pastor să îşi lase bărbatul cu care a jurat în biserică că îi va fi credincios până la moarte? Era mult prea strigător la cer. El era cel care era cu problema... şi mai apoi cineva mă şi avertizase, "ai grijă că omul ăsta se poate da la nevasta ta şi ţi-o hipnotizează imediat..." - aşa se întâmplase şi cu femeia la care "s-a dat el", înainte ca să afle soţia lui din prima căsătorie.

Mai târziu aflăm cu toţii că s-a recăsătorit cu cineva din biserică şi, fără ruşine, continuă să frecventeze biserica. O dată m-am întâlnit cu el la o întâlnire religioasă şi s-a aşezat lângă mine; rânjea cât putea de tare, pe cap era plin cu gelatină, şi din el emanau parfumuri de parcă era un zăcământ aprins ce fumega continuu. M-am ridicat - din scârbă mai mult - şi am plecat de acolo. De atunci mi se pare o ruşine să îl privesc, să mai vorbesc cu el, să cred că el încă ar mai fi pocăit, după tot ceea ce a făcut. A adus dizgraţie şi ruşine asupra lui, asupra familiei lui, asupra bisericii, asupra credinţei.

Un alt caz care l-am întâlnit este un om mai în vârstă. În timp ce soţia lui era încă în viaţă, bolnavă fiind, el zilnic pleca de acasă, cu scuza că se duce ba la piaţă, ba după medicamente, ba nu ştiu unde, ca să îl văd într-o zi că... se ţinea de mână cu o altă femeie de la biserică. Când l-am văzut mi-a crăpat obrazul de ruşine. Mă gândeam că dacă mă vede pe mine, că eram de la aceiaşi biserică, se va despărţi brusc de femeia aceea şi o va lua pe alt drum. Din contra; el o ţinea şi mai tare de mână. Atunci am început să văd în acest om cum se forma în el roada sămânţei cochetăriei lui. După ce i-a murit soţia - pe care oricum nu prea o iubise, după cum a mărturisit el, căci ea era puţin cam cu probleme, supraponderată, i-a produs mai multă suferinţă, nu a lucrat niciodată la viaţa ei, etc. - el şi-a găsit repede nu doar pe "cineva" de sex feminin, cu care să-şi mai "petreacă" timpul, din contră, avea o serie de muieri cu care a început o serie de relaţii de flirtangeală. El băga scuza că merge la biserică, când de fapt mergea să le viziteze pe respectivele. El avea doar o conversaţie "ocazională", nu avea relaţii cu nimeni. Cine altul putea să creadă "seriozitatea" lui decât el însuşi - top flirtangiu, şi încă şi pocăit!

Stupefiat fiind de cele auzite, am pornit în urma unor cercetări care m-au dus pe mine, şi pe mai mulţi, să credem că el, pocăit din cale afară - că deh, biserica o frecventa mai mult decât pastorul, făcea mai multe vizite la oameni acasă decât oricare presbiter sau diacon din biserică, ba chiar ducea împărtăşania acasă la bolnavi - era de fapt un flirtangiu care a ajuns să consume din ce în ce mai mult nu doar plăcerile lumii, conversaţiile şi întâlnirile pe ascuns cu femeile altora (care ori erau la lucru, ori plecaţi prin străinătate), dar şi pornografia. Avea obiceiul să strângă ziare cu femei goale şi în timp ce mânca, în camera lui, se uita la ele, cu plăcere. L-am luat o dată tare că ce fel de pocăit e el de face astfel de lucruri. Nu a vrut deloc să se schimbe. Îşi auto-justifica acţiunile sale prin a sări la mine că ce am eu cu el, că el face ce vrea. Am apelat la alţii să încercăm să îl corectăm, să îl aducem pe calea pocăinţei, nu a religiei, dar totul a fost în zadar. În cele din urmă l-am dat pe mâna bisericii.

Unul dintre diaconi, şi el fost colaborator cu securitatea, căci se vedea după stilul cum vorbea cu oamenii că se cam avea cu intratul sub pielea lor, în loc să folosească o simplă vizită la domiciliul acestei persoane, şi să încerce o consiliere spirituală, l-a întrebat la biserică, cred că şi în faţa la mai multe persoane care se perindau pe acolo, că dacă are obiceiul să se uite la televizor şi prin ziare. Aceata a produs dezastrul cel mai mare. A început furia şi turbarea lui. În loc să fie adus uşor la calea pocăinţei, pe care el o urma cu atâta făţărnicie, el a ajuns să facă scandal că cine a spus comitetului că el citea ziare cu femei dezbrăcate. De atunci a renunţat cu încetul la ziare, dar la relaţiile lui ascunse şi la întâlnirile cu alte femei din biserică nu..., deşi consideră aceste lucruri ca fiind ceva obişnuit, şi că nu trebuie să se bage nimeni în viaţa şi calea lui, că el face ce vrea şi că nu îl controlează nimeni. Foarte bine, mi-am zis. Iadul nu forţează pe nimeni să intre acolo, ca de altfel nici raiul.

Cu exemplele putem continua şi mai profund. Fiul unui mare lucrător dintr-o biserică creştină penticostală a reuşit să intre la o facultate, undeva în ţara asta. Acolo şi-a făcut prieteni şi prietene. Pe una dintre ele a lăsat-o cu "burtica mare", după care a fugit repede la tati să îl ajute. Apăsa-se prea tare pe acceleraţia flirtajului şi..., mai era şi din familie renumită de creştini, am cunoscut pe bunicii lui, pe părinţii lui, biserica unde slujesc (încă) aceştia. Foarte trist, dar adevărat. Iata roadele, seceraţi deşertăciunea acum.

Concluzionând cele menţionate mai sus, putem observa gradul ridicat al păcătoşeniei fiinţei umane. Ceea ce este cel mai aspru şi greu de crezut este faptul că afli de astfel de cazuri de la cine nu trebuie, şi încă auzi că se întâmplă între pocăiţi, cei care trebuiau să fie de fapt nişte epistole vii, în care oamenii să citească şi să vadă viaţa lui Hristos.

"Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii." (2 Corinteni 3:2)

Problema din zilele noastre nu este faptul că creştinii flirtează cu alţi creştini, ci că ei flirtează cu Satana şi că lor nu le place să le spui că trebuie să se pocăiască! Problema lor este păcatul, dar ei mereu îi găsesc o altă definiţie, mereu încearcă să spună la alb că e gri, sau la negru că nu e chiar aşa de negru. Oricare ar fi nuanţa vederii lor spirituale sau fizice, există nevoia unei îndreptări şi a unei schimbări radicale în viaţa lor.

"Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită." (Romani 12:1-2)

Cuvântul lui Dumnezeu din pasajul de mai sus este mai mult decât direct în ceea ce priveşte păcatul şi sfinţenia. Dacă eşti pocăit şi flirtezi cu lumea înseamnă că îţi aduci mintea ta ca jertfă pe altarul Satanei. Nu ai înţeles încă lupta care trebuie să o purtăm toţi zi de zi: sfinţire, sfinţire, sfinţire!

Îmi amintesc că în anul 2001 (daca nu greşesc), la cineva i-a plăcut de mine şi eu am fost tentat să "testez" terenul. Persoana respectivă nu era pocăită (da, era o fată din lume) şi la prima noastră întâlnire la o cafea, ea a venit la mine să mă sărute. Atunci m-am ferit şi i-am spus clar "ho", ca eu am nişte principii pe care nu le încalc. Din clipa aceea, chiar dacă am fost privit mai diferit, de la acea persoană am primit cel mai înalt respect care l-am putut primi vreodată de la o persoană. Am înţeles că trebuie să lupt cu păcatul şi că el îmi dădea târcoale mereu; este mai lesne să spui acum un "NU" hotărât, decât un "DA" cu uşurătate, şi mai apoi să regreţi o veşnicie.

În mormânt luăm după noi doar regretele şi relaţiile. Fie ca relaţia ta de acum să fie una sănătoasă, nu flirt. O să îmi mulţumeşti mai târziu.




2 comentarii:

  1. Spunea cineva (o celebritate, din pacate am memoria slaba si nu mai retin cine) ca e mai putin important cat de etic esti in vazul lumii, atunci cand esti singur se vede adevarata etica pe care o ai (sau ba). Si aici atingem problema sinceritatii de sine: stii macar ce iti doresti intr-adevar? Ca nu mai zic de a-ti dori ce e mai bine pentru tine, ca asta oricum o stii intr-o mai mica masura decat Dumnezeu. Dar nestatornicia si debusolarea duc la chestii de astea: flirt, adulter, tot felul de gainarii. Si asta numai pe plan sentimental, ca daca e sa mai luam in calcul si bani, afaceri, prietenii si tot ce mai e prin viata omului...

    RăspundețiȘtergere
  2. Despre bani vom vorbi intr-un viitor articol, Cristake. Mersi de mesaj si de feed-back. Apreciez.

    RăspundețiȘtergere

Disclaimer:
Comentariile cu conținut off-topic, cu tentă de jignire, amenințare, ofensatoare, injurii, sau cuvinte porcoase/profane sunt șterse automat. Comentați doar dacă ceea ce aveți de spus este relevant și aduce discuții/subiecte noi. Comentariile cu pseudonime sunt "by default" sterse. Comentariile cu link-uri sunt moderate pe Disqus, pe Blogger, sterse. Daca doriti sa faceti publicitate la un site, rog sa ma contactati pentru o cotatie de pret, rezolvam. :)

Un produs Blogger.