Nu dau doi bani pe religia ta
De prea multe ori ne facem idei cu privire la alţii şi mulţi ne critică pentru faptul că am avea o atitudine de judecată. E ceva normal să te uiţi la un om cu ochii de critică pentru că vezi ceea ce nu este bun în cazul lui. Problema e dacă te duci la el să îi dai o corectare, dacă o acceptă şi dacă te va mai îndrăgi mai apoi.
Recent am avut o întrevedere cu cineva care mi-a spus ceva ce ar fi spus altcineva despre mine. Foarte stupefiat am fost că persoana nu a vrut să spună părerea sa proprie ci transmitea mai departe o iluzie, un zvon, o fabulă (cum spunea vecinul nostru alzaimerist). Încercând să îl confrunt, căci merita confruntat - şi cred că şi o mamă de bătaie - i-am spus respectivului, "fiecare să vorbească în dreptul lui". Am vrut să îl mai trag puţin de guler să văd ce mai spune, dar repede s-a... evaporat.
Foarte interesant faptul că de atunci acea persoană mi-a devenit foarte antipatică. Am stat de multe ori lângă acea persoană în biserică şi se ruga foarte spiritualiceşte. Din clipa când a venit la mine atunci să-mi aducă bârfa aceea mi s-a părut că se schimbă toată placa la el şi toată placa la mine. El fusese virusat, eu fusesem infectat de virusarea lui. Antivirusul din fiinţa mea a trebuit să imunizeze şi să înlăture cu succes acest atac, şi a făcut-o prin a-mi produce scârbă faţă de acea persoană ipocrită. Am început să îi ascult rugăciunile la biserică. Rostea aceiaşi rugăciune mereu şi mereu. Am fost plăcut surprins să observ că starea de "scârbă" creată de antivirusul interior din fiinţa mea era modalitatea de anihilare a unei stări de religiozitate care duhneşte înaintea oamenilor, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea dracilor.
Sunt mulţi creştini care au ajuns în această situaţie. Ei nici măcar nu văd şi nu observă faptul că Dumnezeu a sacrificat pe Fiul Său pentru ca ei să aibă un scop în viaţa aceasta: să îi slujească lui Dumnezeu cu credincioşie şi sfinţenie. În plus, trebuiau să fie îndatoraţi lui Dumnezeu că le-a dat tot felul de daruri bune şi desăvârşite, pe care ei le-au nesocotit, le-au folosit în scopuri mârşave, şi au transformat închinarea şi slujba lor într-o scârbă înaintea tuturor. Nu e de mirare că toţi cei care se întâlnesc cu ei, şi nu au starea lor, vor începe să aibă aceleaşi "simptome" de scârbă faţă de făţărnicia lor atât de evidentă.
Este drept să nu dăm doi bani pe ipocrizia cuiva şi ei merită să nu primească vreo apreciere din partea noastră pentru că ei ne infectează şi nu sunt de folos în cadrul trupului lui Hristos, Biserica. Astfel de mădulare trebuiesc ori înlăturate complet, ori curăţate în foc. Mai degrabă aş alege varianta de curăţie decât de înlăturare... se va ajunge ca ei să se ataşeze la alte "trupuri" şi să infecteze şi acolo.
Aşadar, dacă ştii că starea ta este una de ipocrit, primeşte complimentul meu - nu dau doi bani pe religia ta. Mai bine pocăieşte-te în sac şi cenuşă şi roagă-te ca Dumnezeu să te elibereze şi să te curăţească pe deplin de această stare de infect(ant).
Spunea cineva, si imi cer iertare ca (dupa obicei si varsta :D) imi scapa autorul, o somitate oricum - "Barfa este pornografia secolului XX" (si inca mai suntem in buna masura in sec. XX, zic eu - ca atunci ne-am format ca oameni, majoritatea).
RăspundețiȘtergereCred ca ipocrizia este ca paranoia: toti avem putintica, dar nu toti o stapanim si la unii iese pe gura si prin comportament. Sinceritatea cu sinele ii lucru greu, iar cu cat mai nesincer esti cu tine, cu atat mai zbir, fals si rau esti cu ceilalti.
Multam' de postare, e cu "miez", ca de obicei.