Dumnezeu vs. Ştiinţa

Ştiu că aţi mai citit asta pe undeva, dar merită recitit, îl postez şi eu acum pentru cei care nu au avut ocazia să citească tot materialul.
Într-o sală de clasă a unui colegiu, un profesor ţinea cursul de filozofie.

- Să vă explic care e conflictul dintre ştiinţă şi religie…

Profesorul ateu face o pauză şi apoi îi cere unuia dintre noii săi studenţi să se ridice în picioare.

- Eşti creştin, nu-i aşa, fiule?

- Da, domnule, spune studentul.

- Deci crezi în Dumnezeu?

- Cu siguranţă.

- Dumnezeu e bun?

- Desigur, Dumnezeu e bun.

- E Dumnezeu atotputernic? Poate El să facă orice?

- Da.

- Tu eşti bun sau rău?

- Biblia spune ca sunt rău.
Profesorul zambeşte cunoscător. Aha! Biblia! Se gândeşte puţin.

- Uite o problemă pentru tine. Să zicem că există aici o persoană bolnavă şi tu o poţi vindeca. Poţi face asta. Ai vrea sa o ajuţi? Ai încerca?

- Da, domnule. Aş încerca.

- Deci eşti bun.

- N-aş spune asta.

- Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea să ajuţi o persoană bolnavă dacă ai putea. Majoritatea am vrea, dacă am putea. Dar Dumnezeu, nu…

Studentul nu răspunde, aşa că profesorul continuă.

- El nu ajută, nu-i aşa? Fratele meu era creştin şi a murit de cancer, chiar dacă se ruga lui Isus să-l vindece. Cum de Isus e bun? Poţi răspunde la asta?

Studentul tace.

- Nu poţi răspunde, nu-i aşa?

El ia o înghiţitură de apă din paharul de pe catedră, ca să-i dea timp studentului să se relaxeze.

- Hai să o luăm de la capăt, tinere. Dumnezeu e bun?

- Păi…, da, spune studentul.

- Satana e bun?

Studentul nu ezită la această întrebare: - “Nu”.

- De unde vine Satana?

Studentul ezită. - De la Dumnezeu.

- Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i aşa? Zi-mi, fiule, există rău pe lume?

- Da, domnule.

- Răul peste tot, nu-i aşa? Şi Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?

- Da.

- Deci cine a creat răul? a continuat profesorul. Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat şi răul. Din moment ce răul există şi conform principiului că ceea ce facem defineşte ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rău.

Din nou, studentul nu răspunde.

- Există pe lume boli? Imoralitate? Ură? Urâţenie? Toate aceste lucruri groaznice, există?

Studentul se foieste jenat: - Da.

- Deci cine le-a creat?

Studentul iarăşi nu răspunde, aşa că profesorul repetă întrebarea. - Cine le-a creat?
Nici un răspuns. Deodată, profesorul începe sa se plimbe în faţa clasei. Studenţii sunt uimiţi.

- Spune-mi, continuă el, adresându-se altui student.

- Crezi în Dumnezeu, fiule?

Vocea studentului îl trădează şi cedează nervos.

- Da, domnule profesor, cred.

Bătrânul se opreşte din mărşăluit.

- Ştiinţa spune că ai 5 simţuri pe care le foloseşti pentru a identifica şi observa lumea din jurul tău. L-ai vazut vreodata pe Dumnezeu?

- Nu, dle. Nu L-am văzut.

- Atunci spune-ne, dacă l-ai auzit vreodată pe Dumnezeul tău?

- Nu, domnule, nu l-am auzit.

- L-ai simţit vreodată pe Dumnezeul tău, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienţă senzorială a lui Dumnezeu?

- Nu, domnule, ma tem că nu.

- Şi totuşi crezi în el?

- Da.

- Conform regulilor empirice, testabile, demonstrabile, ştiinţa spune că Dumnezeul tău nu există. Ce spui de asta, fiule?

- Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinţa mea.

- Da, credinţa, repetă profesorul. Asta e problema pe care ştiinţa o are cu Dumnezeu. Nu există nici o dovadă, ci doar credinţa.

Studentul rămâne tăcut pentru o clipă, după care pune şi el o întrebare.

- Domnule profesor, există căldură?

- Da.

- Şi există frig?

- Da, fiule, există şi frig.

- Nu, domnule, nu există.

Profesorul îşi întoarce faţa către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tăcută. Studentul începe să explice.

- Poate există multă căldură, mai multă căldură, super-căldură, mega-căldură, căldură nelimitată, căldurică sau deloc căldură, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge până la 458 de grade sub zero, ceea ce nu înseamnă căldură, dar nu putem merge mai departe. Nu există frig – dacă ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de - 458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat, dacă are sau transmite energie, şi căldura e cea care face ca un corp sau material să aibă sau să transmită energie.

Zero absolut (- 458 F) înseamnă doar absenţa totală a căldurii!

Vedeţi, domnule profesor, frigul e doar un cuvânt pe care îl folosim pentru a descrie absenţa căldurii. Nu putem măsura frigul. Nu avem unităţi de măsură pentru frig. Căldura poate fi măsurată în unităţi termice, deoarece căldura este energie. Frigul nu e opusul căldurii, domnule profesor, ci doar absenţa ei.
Clasa e învăluită în tăcere. Undeva cade un stilou şi sună ca o lovitură de ciocan.

- Dar întunericul, profesore? Există întunericul?

- Da, raspunde profesorul, fără ezitare. Ce e noaptea dacă nu întuneric?

- Din nou, raspuns gresit, domnule profesor! Întunericul nu este "ceva"; este absenţa a "ceva". Poate exista lumină scăzută, lumină normală, lumină strălucitoare, lumină intermitentă, dar dacă nu există lumina constantă, atunci nu există nimic, iar acest nimic îl numim întuneric.

Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui cuvânt. În realitate, întunericul nu există. Dacă ar exista, am putea face ca întunericul să fie mai întunecat sau mai puţin întunecat, l-am măsura cu unitaţi de masură, nu-i aşa?

Profesorul începe să-i zâmbească studentului din faţa sa. Se pare că acesta va fi un semestru bun.

- Ce vrei să demonstrezi, tinere?

- Domnule profesor, vreau să spun că premisele dumneavoastră filozofice sunt greşite, de la bun început, şi de aceea concluzia TREBUIE să fie şi ea greşită.

De data aceasta, profesorul nu-şi poate ascunde surpriza.

- Greşită? Poţi explica în ce fel?

- Lucraţi cu premisa dualităţii, explică studentul… Susţineţi că există viaţă şi apoi că există moarte; un Dumnezeu bun şi un Dumnezeu rău. Consideraţi conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem măsura. Domnule, ştiinţa nu poate explica nici măcar ce este acela un gând.

Foloseşte electricitatea şi magnetismul, dar NIMENI nu a văzut sau nu a înţeles pe deplin vreuna din acestea două. Să consideri că moartea e opusul vieţii înseamnă să ignori că moartea nu există ca lucru substanţial. Moartea nu e opusul vieţii, ci doar absenţa ei. Acum spuneti-mi, domnule profesor, le predaţi studenţilor teoria că ei au evoluat din maimuţă?

- Daca te referi la procesul evoluţiei naturale, tinere, da, evident că da.

- Aţi observat vreodată evoluţia cu proprii ochi, domnule profesor?

Profesorul începe să dea din cap, încă zâmbind, când îşi dă seama încotro se îndreapta argumentul. Un semestru foarte bun, într-adevar.

- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluţiei în desfăşurare şi nimeni nu poate demonstra că el are loc, dumneavoastră predaţi studenţtilor ceea ce credeţi, nu? Atunci, ce sunteţi, om de ştiinţă sau predicator?

Clasa murmura. Studentul tace până când emoţia se mai stinge.

- Ca să continuăm demonstraţia pe care o făceaţi adineauri celuilalt student, permiteţi-mi să vă dau un exemplu, ca să întelegeţi la ce ma refer.

Studentul se uită în jurul său, în clasă.

- E vreunul dintre voi care a văzut vreodată creierul profesorului? Clasa izbucneşte în râs. E cineva care "a auzit" creierul profesorului, l-a simţit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare să fi făcut asta. Deci, conform regulilor empirice stabilite şi conform protocolului demonstrabil, ştiinţa spune – cu tot respectul, domnule – că nu aveţi creier. Dacă ştiinţa spune că nu aveţi creier, cum să avem încredere în cursurile dumneavoastră, domnule profesor?

Acum clasa e cufundată în tăcere. Profesorul se holbează la student, cu o faţă impenetrabilă. În fine, dupa un interval ce pare o veşnicie, bătranul raspunde.

- Presupun că va trebui să crezi, pur şi simplu….

- Deci, acceptaţi că există credinţă şi, de fapt, credinţa există împreună cu viaţa, continuă studentul. Acum, domnule, există răul?

Acum, mai nesigur, profesorul răspunde:

- Sigur că există. Îl vedem zilnic. Răul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului faţă de om. Se vede în nenumăratele crime şi violenţe care se petrec peste tot în lume. Aceste manifestări nu sunt nimic altceva decât răul.

La asta, studentul a replicat:

- Răul nu există, domnule, sau cel puţin nu există ca lucru în sine. Răul e pur şi simplu absenţa lui Dumnezeu. E ca şi întunericul şi frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenţa lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se întâmplă când din inima omului lipseşte dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu există căldură, sau ca întunericul care apare când nu există lumină.

Profesorul s-a aşezat, fără a mai scoate un cuvânt.....

Daca ai citit până aici şi zâmbelti când ai terminat, trimite acest articol prietenilor şi familiei, cu titlul “Dumnezeu vs. Ştiinţa” (poţi folosi butonul de Share this de mai jos).

PS: Studentul se numea.... Albert Einstein. Albert Einstein a scris cartea intitulată "Dumnezeu vs. ştiinţa" in 1921….