Globalizarea biblică

Câţi copii trebuie să facem? Este una din întrebările şi subiectele tabu din cadrul creştinismului zilelor noastre. Deşi este o temă foarte dezbătută, aceasta este şi o temă foarte greşit interpretată, motiv pentru care voi începe cu acest prim articol o serie (nu se ştie câte părţi va avea) care tratează globalizarea biblică.

Ceea ce veţi citi în acest articol are de a face cu înţelegerea greşită a pasajului din Geneza 1:27-28, "Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat, şi Dumnezeu le-a zis: "Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.""

Deşi acest pasaj din Vechiul Testament este cel mai citat la nunţi, în acelaşi timp este şi cel mai greşit interpretat pasaj din Biblie. Cu toate că titlul acestui articol pretinde o temă foarte exhaustivă, nu doresc să fac din acesta o nouă lucrare de licenţă, deşi poate voi da multora o posibilă temă de studiu. În timp ce nu doresc să mă folosesc de interpretările teologice existente la această oră, acest articol vă va prezenta o părere personală cu privire la o perspectivă penticostal-evanghelică, a felului în care mulţi au adus acest pasaj din Biblie ca să justifice o dogmă care este de fapt o erezie în cadrul bisericii creştine de astăzi.

În primul rând acest pasaj vorbeşte despre Adam şi Eva, şi ceea ce este scris în el a fost destinat lor, strămoşii noştri - fie că vrem să acceptăm sau nu acest adevăr. Acest lucru nu trebuie să îl credeţi pentru că scriu eu asta, ci pentru că este un principiu de hermeneutică foarte simplu. Hermeneutica, pentru cei care nu ştiu ce este ea, este o metodologie de interpretare a unui text (pentru mai multe detalii, cercetaţi una din definiţiile Hermeneuticii aici). Când un context vorbeşte clar despre un dialog dintre cei prezenţi, şi nu face referire la nici o persoană din viitor, este un context al conversaţiei celor prezenţi, prin urmare discuţia este pentru ei şi către ei. A face din acest pasaj o aplicare biblică pentru astăzi este nu doar o alegorie extremistă, dar şi o interpretare nebiblică. Când vrem să justificăm o "dogmă" care se propagă din greu în bisericile penticostale (şi nu numai) şi folosim un text drept "scuză", acel text este "scos din context" şi, prin urmare, este un "pretext".

Începem o dogmă cu un pretext şi încep mulţi să creadă acest lucru. E bizar ceea ce scriu, dar este realitatea prezentă. Unii au ajuns să facă de la 10 copii în sus pentru că ei au luat acel cuvânt adresat lui Adam şi Eva şi l-au făcut "personalizat"; probabil că în mentalitatea lor se vedeau a fi următorii "populatori" ai unei alte planete din galaxia noastră, şi care să aibă aceleaşi forme de vegetaţie, de animale şi păsări peste care să "domnească". Ei au făcut din aceste versete un univers religios care dictează stilul lor moral de viaţă, soţia este făcută doar pentru producerea de copii, bărbatul doar pentru a aduce la îndeplinire acest aspect.

Fals!

Dumnezeu nu a creat pe bărbat şi pe femeie după chipul Său ca ei să se procreeze la nesfărşit şi ca bărbatul sau femeia să nu facă altceva decât copii, şi încă fără număr. Există multe lucruri care trebuiesc luate în considerare când discutăm aspectul acesta al procreerii. Dumnezeu nu ne-a impus nicăieri în Scriptură câţi copii să avem şi câţi să nu avem. Aş merge la cealaltă extremă, câţi copii să dăm afară din casele noatre şi câţi să adoptăm.

Aceiaşi poruncă o găsim şi în Geneza 9, când Dumnezeu a distrus tot ce este pe pământ şi a scăpat pe Noe şi familia lui. Cu alte cuvinte ei fiind singurii de pe planetă... trebuiau să o populeze.

...

Revenim la noi, cei din secolul 21. Există popoare în lumea noastră unde populaţia s-a înmulţit aşa de mult încât nu mai au unde să locuiască. Deşi pământul i-ar putea cuprinde pe toţi, ei au fost limitaţi la câţi copii să aibă. Este vorba de chinezi. Am avut ocazia, de nenumărate ori, să vorbesc cu oamenii din China, care îmi relatau tristul adevăr din ţara lor. Dacă ai un copil eşti deja supravegheat de autorităţi. Dacă te gândeşti să faci al doilea copil, îţi pierzi locul de muncă; alţii au fost forţaţi să avorteze, etc. au ajuns chiar la această extremă. La ei chiar dacă sunt controlaţi de un sistem social comunist, aspectul din Biblia noastră pentru ei este doar o relatare biblică; pentru ei dacă le citeşti aceste versete, ei înţeleg că au fost adresate lui Adam, lui Noe, etc.

Unii din bisericile penticostale susţin cu tărie - cu vorbe sau fără vorbe - că dacă nu ai copii mulţi nu eşti mântuit. Ei nu doar că cred asta, dar merg şi mai departe să susţină faptul că femeia este mântuită prin naştere de copii - o altă erezie drăcească pe care unii creştini o ridică la rang de virtute, crez, doctrină. Toate aceste "flecăreli" religioase nu sunt altceva decât falsa folosire a Scripturii, sucirea unor versete biblice pentru a justifica nimic altceva decât un stil de viaţă destrăbălat. De ce destrăbălat? Pentru că un bărbat care se culcă mereu cu soţia lui ca să îi facă mulţi copii nu este altceva decât un om fără înţelepciune. Da, Domnul va purta de grijă, spun ei. Da, dar Dumnezeu ne-a dat şi minte şi înţelepciune ca să ştim cum să facem lucrurile. Adevărul este că nu mulţi o folosesc. S-a transmis din generaţie în generaţie o idee care a devenit doctrină şi aceasta este un pretex pentru a justifica lipsa înfrânării când vine vorba de relaţiile sexuale dintre un bărbat şi o femeie care se află într-o relaţie de căsătorie.

În primul rând vreau să subliniez câteva aspecte care lipsesc din mintea celor care susţin o "globalizare" bazată pe această erezie drăcească. Lipsa de responsabilitate şi lipsa de asumare a responsabilităţii în familie. De cele  mai multe ori observăm că în familiile cu mulţi copii doar femeia poartă de grijă la copii, bărbatul este mereu absent, mereu este plecat "în misiune", sau alte activităţi. Da, el se duce la lucru ca să poarte de grijă la familia lui, dar femeia lui este cu grijuri pe cap, cu copiii, cu mii de lucruri de făcut. Odată ea va ceda şi cineva trebuie să fie "cel de blamat". Bărbatul nu îşi va asuma niciodată vina pentru că el consideră că acestea sunt responsabilităţile femeii... bărbatul doar conduce... şi cu asta basta. Gândiţi-vă la familiile unde nici unul din părinţi nu are un loc de muncă.

În al doilea rând, propagarea unei astfel de doctrine nu doar că produce mentalităţi stricate, dar şi discordie în familie. Au ajuns unii să creadă că familiile cu 1 sau 2 copii nu au binecuvântare din partea lui Dumnezeu decât cei care au de la 5-10 copii în sus. Am avut neplăcuta ocazie să discut într-o zi cu un om (nu pot să îl numesc bărbat, o să vă explic imediat) care avea împreună cu soţia lui 10 fete; el a declarat că nu o lasă pe nevastă-sa până nu îi face băieţi. Ce mentalitate este aceasta? Pe altu am auzit că zice că dacă acum îi vine pofta de sex, fie că nevastă-sa vrea sau nu, se află sau nu în perioada de menstruaţie sau nu, ea trebuie să se supună şi să facă sex cu el. Nu este nevoie să scriu aici că astfel de mentalităţi sunt stricate, orice om ar deduce logic că astfel de acţiuni nu produc altceva decât rău. Nu vreau să dau alte exemple pentru că intrăm deja în domenii neplăcute. Sunt pline ziarele şi internetul de cazuri de creştini care au ajuns de râsul lumii pentru că nu au avut minte, sau dacă au avut, nu au folosit-o decât spre detrimentul lor.

În al treilea rând, cei care se abţin, sau cei care opresc naşterea de copii sunt consideraţi a fi păcătoşi mari, deşi decizia de a face sau nu copii aparţine în totalitate partenerilor de căsătorie şi nu oamenilor din biserica din care faci parte. Ceea ce se întâmplă în dormitorul tău - şi aici mă refer doar la cei căsătoriţi - este între tine şi partenerul tău şi Dumnezeu. Există totuşi unii care doresc să accentueze aspectul intimităţii în familii, dar cei religioşi vor cataloga mereu acest aspect ca fiind un păcat, deşi Biblia nu spune nicăieri că vecinul trebuie să se bage în familia ta când tu te culci cu femeia sau bărbatul cu care eşti căsătorit(ă). Ai jurat credincioşie unul faţă de altul şi dragostea care vă uneşte trebuie să vă conducă, în sfinţenie, la a găsi împreună voia lui Dumnezeu. Cei care nu vor să găsească voia lui Dumnezeu recurg la proroci, care le spun să facă x copii sau să se căsătorească cu cutare sau cu cutare persoană.

Fals!

Dacă Dumnezeu ne-a dat minte şi noi nu o folosim suntem batjocoritori de Creator! Dacă avem vreo nevoie, oare nu scrie clar în Scriptură să venim înaintea lui Dumnezeu şi să o aducem la cunoştinţa Lui? Sunt de părere că atunci când dorim să aflăm voia lui Dumnezeu cu privire la vreun aspect de genul celor menţionate mai sus, mai bine ne închidem în cămăruţa noastră şi să căutăm personal pe Dumnezeu, decât să mergem la nu ştiu cine să îşi dea cu părerea, şi să mai spună că vorbeşte în numele Domnului, când de fapt poate manipulează, încearcă să impună o mentalitate populară din biserică....

Cu mai bine de 10 ani în urmă am avut ocazia să întâlnesc o femeie credincioasă care a avut patru sau cinci naşteri după care ea şi cu soţul ei s-au hotărât să nu mai facă alţi copii pentru că femeia nu mai dorea acest lucru. Au fost la doctor şi au făcut cele necesare. Din acel moment ceva a început să o apese pe femeie, pentru că ea a spus cuiva de ceea ce ea şi soţul ei au decis. Logic că au apărut bărfele şi babele care au început cu condamnatul lor. Femeia ajunsese să fie aşa de tare lovită din toate părţile că atunci când am avut ocazia să o întâlnesc am citit pe faţa ei dorinţa de sinucidere, deşi era pocăită şi de multe timp pe calea credinţei. Ne-am rugat pentru ea ca Dumnezeu să îi dea pace. Nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu ea, însă cazul ei mi s-a părut unul alarmant din cadrul bisericii. Mentalitatea care s-a propagat în biserică, femeia să nască mulţi copii şi atât, a adus-o într-o stare de groază.

Porunca lui Dumnezeu dată lui Adam şi Eva de a creşte şi de a se înmulţi a fost dată cu un scop şi într-o perioadă de timp specifică. Dacă acum am face ceea ce au fost ei porunciţi să facă, va fi nevoie să mai avem vreo 2-3 planete de mărimea pământului ca să putem coexista. Când gândurile noastre nu sunt judecate şi ajung să devină acţiuni, acestea nu mai pot fi transformate în gânduri, au consecinţe pe care nu le mai putem schimba. Vorbiţi cu familiile care au mulţi copii şi care nu au nimic de muncă. Oare merită ei să fie ajutaţi financiar de către comunitate, biserică, etc., când ei puteau să se gândească mai întâi la priorităţi şi apoi să facă lucrurile în limita bugetelor, a circumstanţelor şi a cadrului în care erau puşi ei? Când ajutăm pe cei care nu vor să lucreze nu facem altceva decât să investim bani într-o groapă fără fund. Le dai bani la unii ca aceştia şi ei o să îi risipească mai repede decât s-au strâns.

Mai e nevoie să aduc alte cazuri?

Cred că subiectul creşterii copiilor şi a numărului de copii care trebuie să îi facă o familie creştină astăzi este şi trebuie să fie influenţat nu de o mentalitate populist-religioasă de astăzi, ci de apropierea de Domnul şi de deciziile pe care soţii le iau, luând în calcul cadrul şi circumstanţele în care sunt ei.

La polul opus îi văd pe cei care nu pot avea copii. Ei bagă bani în analize şi în tot felul de testări în vitro şi uită de ceea ce ne-a spus Petru în epistola sa:

"Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi." (1 Petru 5:6-7)

Când venim la Dumnezeu cu probleme şi întrebările noastre, El are răspunsul şi rezolvarea Sa. Când luăm probleme şi întrebările în mâinile noastre vom primi mereu răspunsuri omeneşti; nu e de mirare că mulţi încă mai cred astăzi că femeia va fi mântuită prin naştere de copii; sau alte doctrine de aceste gen... născute din nimic altceva decât pretexte de justificare ale firii păcătoase cu care încă mai coexistăm. Când vom ajunge sus în ceruri vom fi scăpaţi de orice justificare de sine şi vom fi eliberaţi de firea păcătoasă. Dar despre acest subiect, şi multe altele, vom discuta cu o altă ocazie.