Re-postare: Politica şi religia - poţi să faci diferenţa?

S-au scris multe despre politică. Se încurcă de multe ori politica cu religia şi invers. Se mănâncă parcă între ele. Cine nu pricepe... nu pricepe.

Sunt uimit - stupefiat şi îngrozit - în timp ce mă gândesc la ce vor să facă politicienii şi ce vor să facă religioşii. Unii fac legile altora şi suferă toţi laolaltă, fără să-şi dea seama. Toţi vor să "influenţeze lumea" şi nu pot să o facă. Acum cei care citesc aceste rânduri încep să îşi pună întrebările alea care au efectul de "bombă întârziată". Ce să-i faci, aşa suntem noi, românii. Parcă ne-am născut - cel puţin după '89 - cu un simţământ de genul "lasă că le arăt eu lor!" sau "dacă eram eu la guvernare, făceam eu cutare şi cutare". Totul e confuz şi nedrept parcă. Adică ce treabă am eu şi ce treabă ai tu să te interferezi cu ce ştii că nu te pricepi?

A fost o perioadă în viaţa mea când am fost parcă prins de ideea să fac studii politice. Ştiam că aveau să îmi deschidă o uşă destul de largă şi destul de multe oportunităţi. Parcă presimţeam că aveam să realizez ceva, cumva, cândva. Istoria iluziei mele. Cam asta era totul.

Am văzut persoane creştine - când mă refer la creştini în acest articol, vă rog să înţelegeţi că mă refer la persoanele care au măcar o relaţie personală cu Dumnezeu şi sunt modele măcar în familia lor - care s-au implicat în politică. Ştiau că nu e pentru ei, dar nu îi avertizase nimeni de pericolul care îi păştea. Era bizar pentru ei să le spui că nu e bine ce fac, că nu e biblic sau că Domnul Hristos nu a fost implicat în chestiuni politice. Aceste persoane aveau (cam) tot timpul câte o replică pentru aşa genuri de "răsturnări de destine". Rămâneai fără cuvinte. Parcă tot tu picai aiurea, dacă era să îl tragi la răspundere, că se implică cu chestiuni politice. Era ca şi când mentalitatea lor ar fi fost mai dezvoltată, la un nivel mai înalt decât al celorlalţi creştini din jur. Erau mai cu minte decât noi.

Poate că nu toţi cei din această categorie ar ajunge să fie în poziţii înalte, dar e important ca ei să fie persoane de influenţă pentru cei care sunt mai sus de ei şi să facă ceva bun. Ceva bun pentru noi toţi, nu doar pentru ei, familia lor, buzunarul lor, casa lor, terenul lor, maşina lor, pensia lor, rudele lor şi orice altceva mai vreţi voi. Nu am nimic cu politicienii, atâta timp cât fac ceea ce au spus că fac, sau spun şi fac ceea ce e nevoie să facă. Am ceva cu cei care se dau "rotunzi" (vorba noastră care se referă la cei mândrii, cu nasul pe sus, cu capul în nori şi gâtul în ploaie...), cu cei care se cred că dacă ei ar fi la "putere" ar face ceva. Orice. Oarecum. Cumva. Nu ştiu cum.

Pe cei pe care i-am cunoscut personal, şi au fost implicaţi în politică, au avut cu toţi regrete. Dacă ar fi fost mai nu ştiu cum, dacă ar mai fi avut mai multă finanţare, poate mai făceau şi cutare sau cutare lucru. Unu din grup trăda. Cam aşa era povestea la toţi. De fiecare dată trebuie să fie printre politicieni, cât şi printre cei religioşi, câte un Iuda, care să ţină banii şi să trădeze într-un final. Prea nasol este că nu toţi ajung să se spânzure, ci îi spânzură pe cei nevinovaţi din jurul lor. Vorbesc în mod alegoric. Cine nu pricepe... să nu priceapă.

Am fost presat de multe ori să mă înscriu într-un partid politic de nuanţă creştină - care nu avea nici o nuanţă de Creştinism în sine... ce-i drept - şi mereu am refuzat. Am fost apatic faţă de tot ce este politic. Pe atunci ştiam că nu e pentru mine aşa ceva. Credeam şi simţeam că trebuie să mă infecteze prea mult ca să pot pricepe ceva din politică. Promisiuni aveau cu toţi. I-am văzut cum şi le-au ţinut pe toate. Le-am numărat. Toate au fost încălcate. Una nu a fost cumva uitată pe undeva să o împlinească, măcar cu chiu şi vai. Se foloseau de numele "creştin" pentru că se putea influenţa mai uşor lumea din biserici. Pentru că în biserică lumea era "credulă" şi nu credincioasă. Un fenomen care îl retrăiesc şi îl resimt când văd câtă ipocrizie şi făţărnicie este în jur. Sunt pline bisericile de oameni care sunt nişte eşecuri şi nişte complăcuţi într-o stare de linişte, să nu facă nimic, să nu fie puşi să facă ceva bun, să vină doar la biserică, să li se gâdile doar urechile, ca la prânz să aibă poftă de mâncare. E reţeta lor gratis de vitamine pentru o dietă zilnică creştină. Cine o să le spună că sunt nişte rahitici care ratează esenţa, că uită să cerceteze ceea ce li se spune şi să ia o acţiune în demersul lucrurilor care se întâmplă în jurul lor? Ei aveau nevoie de fapt de un anti-biotic, care să îi scoată din griparea compacerii lor. Un vaccin simplu rezolva tot. Păcat. E greu să accepţi disciplina şi să fi responsabil în acelaşi timp.

Mai nou aud prin biserică că cei care sunt la poziţii de conducere au şi ei "pile" printre cei care sunt influenţabili în oraşul lor. Îi cheamă la ei în biserică, primesc bani sau cadouri de valoare de la ei... ca să rămână mai apoi cu gura căscată când le va spune un "analist creştin" (profeţii din zilele noastre, din cadrul bisericii) că nu fac bine ceea ce fac. De unu am auzit că a lăsat la el în biserică pe un homosexual să îi predice "ceva" pentru că dăduse o sumă mare la bugetul pe care îl poftea din plin acea comunitate (conducere mai mult, enoriaşii mai puţin, că lor nu li se spune mereu detaliile minuscule şi ei nu au voie să se interfereze în "treburile lor eclesiastice"). E de râs sau e de plâns? Te cruceşti sau te jeleşti?

Am fost, acum circa 4-5 ani în urmă (la data scrierii acestui articol octombrie 2010, vezi nota de la final), la o biserică, şi acolo am văzut că totul era ordine, disciplină, linişte. Conducătorul bisericii şi-a pus în cap să facă ordine în biserică şi a luat Scriptura ca să facă rezoluţie acolo unde era debandadă şi poluare spirituală. Erau mulţi în biserica aceea care vroiau să facă lucruri diverse; unii le şi vocalizau. Mă bucur că nu am prins perioada aceea. Era ca un fel de perioadă de criză religioasă, unde nu se putea învârti orice şi oricum fără ca vreun analist să nu înceapă să îşi spună părerea, cu tupeu, dându-se drept Vocea Domnului.
Poporul piere din lispă de cunoştinţă (Osea 4:6).
Deja părea să existe ceva pus în ordine acolo, unde totul se desfăşura conform unui plan clar, concis şi bine creionat. Când ai un conducător cu cunoştinţă, şi o aplică când trebuie şi unde trebuie, atunci ai o conducere care merge pe calea înţelepciunii. Când ai un popor care mereu este rebel şi face ce vrea, că pot ei să conducă mai bine... deja s-a creat un precedent pentru eşec, faliment, dezastru. Cam aceasta era starea de religiozitate a bisericii înainte de a se stabili şi instaura o ordine adevărată, corectă şi validă. Nu era o ordine infailibilă, căci oamenii care conduceau nu erau divini; era o ordine care crea în jur pace, rodire şi rezultate. Era încet, dar era pe calea cea bună.

Acolo am întâlnit şi "aripa stângă" şi "aripa dreaptă". Cei de stânga erau, în acest cadru, cei care trăiau în trecut, o amintire care le crea o stare de comfort bună. Cei de dreapta erau cei care ţineau partea cea bună, adevărul şi corectitudinea. Nu era părerea lor politică, era părerea şi poziţia lor faţă de ce e drept şi bun din punct de vedere biblic, creştinesc. Cei din aripa stângă (poate mai bine le ziceam aripa strâmbă, că mulţi o să înţeleagă chestiuni politice prin ceea ce scriu) erau nemulţumiţi, parcă erau mereu o opoziţie pentru cei care conduceau. Nemulţumirea nu a produs niciodată roade bune. Singura roadă care o produce nemulţumirea este resentimentul şi ura. Cu acestea în cap se auto-conduceau unii şi încă se mai credeau a fi buni creştini. Pentru mine, cel puţin, când i-am auzit cum vociferau, mi-au produs dezgust. Păreau că sunt înveninaţi. Trebuia să stau departe de ei.

Cei din aripa dreaptă (şi la aceştia poate că mai bine le ziceam aripa celor drepţi, tot pentru aceleaşi considerente) erau cei care acceptau situaţia prezentă şi nu doar că cooperau în toate activităţile, dar aveau o mentalitate schimbată. Păreau a fi transformaţi şi nu prefăcuţi, ca ceilalţi. Schimbarea în bine începe cu tine - era sloganul lor - şi ei erau cei cu care s-a vrut să înceapă schimbarea.

În aceiaşi localitate am fost şi am descoperit o altă biserică în care conducea haosul. Toţi spuneau că aşa e de fapt cum trebuie să fie. Era mai ceva decât la o moschee.... îşi lăsau papucii la intrarea în biserică şi când intrai acolo trebuia să te apleci ca să nu dai cu capul de pragul de sus. Poate că această clădire fusese concepută pentru cei care se credeau prea mândrii să fie prea smeriţi. Sau prea fuduli ca să miroasă pe ceilalţi din jur, indiferent ce fel de oameni erau ei, sau ce şosete ori izmene purtau ei. Important e că ei erau laolaltă. Nu erau o unitate după părerea mea, dar erau împreună, probabil din cauza regretului că "dincolo" (la biserica cealaltă) ei nu fuseseră "acceptaţi" la conducere. Nu avuseră nici măcar un drept la cuvânt. Le era bine aici căci toţi erau analişti spirituali şi toţi vorbeau mesaje de la Domnul, fără măcar să fie Domnul prezent acolo. Cunoşteam personal pe unul care îi vizita atunci şi ştiam viaţa şi tot ceea ce făcea... şi ei (congresmenii din comunitatea aceasta) deja îl aclamau. Pentru ei părea un lider bun pentru că aparenţele le spuneau aceasta. Era o descoperire a lor. Nu era şi descoperirea Atotputernicului căruia ei se închinau. Oare avea să îi trezească careva, vreodată?

"Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri..." (Deuteronom 29:29).

Am pus în contrast viaţa creştină văzută din punct de vedere al politicii. Totul se limitează la mentalitate, metodologie, tehnică şi mai apoi la implementare. Aduni şi scazi, înmulţeşti şi împarţi şi apoi apeşi pe egal. Iese ceva "programat" sau ceva "neaşteptat". Apoi se discută şi se fac moţiuni, aia nu e bine, aia de ce e aşa, noi de ce nu am putea să facem aşa sau aşa, etc., etc.? Cine e de vină că lucrurile nu merg bine? Atunci când ceva nu merge cum place la cineva sau la câţiva se începe deja o dispută. Parcă ne învârtim mereu în acelaşi cerc vicios --- până când vom ajunge la ceva bun, sau poate trebuia să fie sub formă de întrebare retorică, oare când vom ajunge la ceva stabil?

Zilele acestea (la data scrierii acestui articol, octombrie 2010) urmăream la ştiri cum ţara noastră se confruntă cu o serie de crize de tot felul, printre care şi criza politică. Ştiu cu toţi despre ce vorbesc. Toţi ştiu cine era mai bun şi de ce cutare sau cutare nu era bun acolo. Am rămas uimit să aud la unul dintre "sfătuitori" că zice următoarele:
"Guvernul nostru a căzut. Slavă Domnului!...." 
Mi-au rămas întipărite cuvintele acestui om. Parcă şi blasfemia şi lua în deşert Numele Domnului în acelaşi timp. Părea că acesta comise un păcat ce avea să aibă urmări ca ale unui blestem. Rostise acestea fără să gândească consecinţele. Părea util când spunea aceste vorbe, dar numai pentru el.

Ar putea să spună un politician creştin aşa ceva? Un creştin cu siguranţă că nu ar spune aşa ceva. Mai degrabă ai auzi ceva de genul "Doamne ai milă de noi!" sau "Ferească Dumnezeu să ni se întâmple ceva rău!". Pe cât de bizară este această afirmaţie, pe atât de adevărată pare să fi fost pentru acest om - cred că îl rodea de mult să scape el de cineva. Avea şi el interesele şi jocurile lui şi nu îi plăcea ceva anume. Dar toţi au idei! Ce interesant, nu? Ne întoarcem la ceea ce am spus la început, "las că ştiu eu cum se face treaba!". Ne scărpinăm cu dreapta în stânga şi de fapt pe noi nici nu ne mânca nimic... Ne prefăceam că era bine şi tăceam până când am găsit groapa ca să aruncăm pe careva în ea. Trebuia să ne aruncăm pe noi în ea. Păcat că în groapă nu sunt oglinzi să mai vedem şi pe ceilalţi din jur pe care îi tragem cu noi.

Dacă ar fi să definesc religia şi politica la un loc cred că ar ieşi o tocăniţă. Nu ar înţelege nimeni nimic din ea. Nici măcar nu ar mânca careva din aşa ceva. Cert e că atât religia cât şi politica sunt "făcături" ale omului. Îţi faci o religie ca să ai ce conduce, sau îţi faci un partid politic ca să faci acelaşi lucru. Care e diferenţa? Unii se închină pe când ceilalţi se chinuie. Unii au un Dumnezeu, ceilalţi au doar un zel. Extreme există în ambele părţi, indiferent cum vrem să definim pe fiecare în parte. În orice caz, dacă e să facem o diferenţă am putea să o facem doar prin acţiune. La biserică faci milostenii şi ai păreri politice şi influenţezi pe cei din jur într-un fel sau altul. În politică primeşti "milostenii" şi ai păreri colective pentru a manipula pe cei din jur.
Cine este ca cel înţelept, şi cine pricepe rostul lucrurilor? Înţelepciunea omului îi luminează faţa, şi asprimea feţei i se schimbă. Eu îţi spun: "Păzeşte poruncile împăratului, din pricina jurământului, făcut înaintea lui Dumnezeu. Nu te grăbi să pleci dinaintea lui, şi nu stărui într-un lucru rău: căci el poate face tot ce vrea, pentru că vorba împăratului are putere(Eclesiastul 8:1-4)


Vă recomand acest video-clip de la Salvador, spune mai multe decât tot ce am scris în acest articol. Sursa aici.

NOTĂ: Informaţiile şi sublinierile din acest articol sunt păreri personale. Personal nu am nici o apartenenţă politică şi nu voi avea vreodată. Aşa să mă ajute bunul Dumnezeu! Acelaşi lucru e valabil şi cu privire la religie.

Acest articol a fost postat anterior pe 13 octombrie 2010, l-am republicat pentru că se apropie iar alegerile şi merită re-citit :)





Un comentariu:

  1. nicklnromania28 mai 2012, 22:32

    Am luat în considerare re-postarea acestui articol în urmă cu 1 zi când am citit un ziar local ce săpa pe noii candidaţi la primărie; pe pagina 3-4 a aceluiaşi ziar era reclama la aceşti oameni săpaţi... şi scria acolo să-i votăm. Ziarul ăsta în sine spunea toate: pagina 1: ăştia sunt nişte hoţi şi panarame, pagina 4: votaţi hoţii şi panaramele (deşi nu le mai spunea diminutivele). E foarte interesant că acum, în prag de alegeri, toate partidele au bani de a publica ziare şi reviste şi să se facă unii pe alţii cu ou şi cu oţet. Nu am văzut pe unu să laude pe altu sau să nu critice pe altul. Cam acelaşi lucru vedem şi la pocăiţi... politică cu P... de la pocăinţă de doi bani.

    RăspundețiȘtergere

Disclaimer:
Comentariile cu conținut off-topic, cu tentă de jignire, amenințare, ofensatoare, injurii, sau cuvinte porcoase/profane sunt șterse automat. Comentați doar dacă ceea ce aveți de spus este relevant și aduce discuții/subiecte noi. Comentariile cu pseudonime sunt "by default" sterse. Comentariile cu link-uri sunt moderate pe Disqus, pe Blogger, sterse. Daca doriti sa faceti publicitate la un site, rog sa ma contactati pentru o cotatie de pret, rezolvam. :)

Un produs Blogger.