Pastorii trebuie să spună mai des "Îmi pare rău"

Mulţi pastori şi lucrători din cadrul bisericilor de astăzi uită că ei sunt oameni, mai presus de funcţia sau slujba pe care o au, au primit-o, sau le-a fost încredinţată.

Pe lângă acest simplu aspect, ei se consideră a fi singurii în măsură să dea la alţii "sfaturi sfinte", fără să ştie nimeni de fapt care este viaţa lor particulară, luxul în care trăiesc, sau că în afara bisericii ei nu sunt mai mult decât nişte... oameni ca toţi ceilalţi. Dar asta am mai spus o dată, deci devin repetativ....

Mulţi pastori trebuie să înveţe în zilele de acum să fie ceea ce cred că sunt, şi să vadă ceea ce sunt şi, călcând peste orgoliul lor personal, trebuie să spună - cel puţin mai des faţă de cât o fac acum - "îmi pare rău".

Trăim printre oameni care au mentalităţi şi caractere diferite; care dintre noi nu a trebuit să spună vreodată cuiva "iartă-mă, te rog", pentru un motiv sau altul? Uneori ne este greu să facem acest pas, dar acest lucru clădeşte de fapt respectul. Cei care cred că poziţia de pastor le dă şi autoritate nu fac altceva decât să preia o atitudine nebiblică; atunci când nu admitem că am greşit ne poziţionăm mai sus decât ceilalţi din jurul nostru - aceasta înseamnă lipsa de respect.

Iată mai jos câteva caracteristici de bază ale unui pastor, conducător care dovedeşte respect faţă de semenii lui:

Matei 20:25-26 - are atitudine de servitor
Tit 3:2 - nu insultă pe oameni, nu produce certuri, este prietenos, arată blândeţe faţă de toţi oamenii
1 Timotei 3:3 - să nu fie iubitor de bani, să nu bea, să nu fie violent, să fie blând şi paşnic

Probabil că ar fi şi alte pasaje din Biblie care le-am putea menţina aici. Nu există un semn mai mare de conducere imatură în viaţa unui pastor decât atunci când insistă că doar el are dreptate tot timpul. Aţi întâlnit astfel de pastori?

Pastorii sunt puşi la un amvon, pe un pedestal; ei au sarcina să aducă Cuvântul lui Dumnezeu, fie că vrem sau nu acest lucru; unii sunt chiar intimidaţi de acest aspect. Când un pastor recunoaşte că trebuia să facă lucrurile altfel, să asculte la preocupările altora din jur, atunci el îi invită pe cei din biserică într-un proces de creştere şi luptă spirituală. Da, ei sunt pastori, dar în acelaşi timp ei sunt şi umani. Ei sunt într-un proces continuu de învăţare şi creştere. Pot să facă acest pas.

Nici o relaţie nu poate fi clădită fără să treacă prin ciclul pocăinţei şi al iertării. Este esenţial pentru noi - în calitate de păcătoşi, fie că suntem pastori sau nu - să iertăm şi să cerem iertare. Prin a cere iertare acelora faţă de care am greşit nu facem altceva decât să modelăm comunitatea autentică, biblică - producem relaţii biblice. Arătăm soţiei cum să ceară scuze soţului ei; arătăm taţilor cum să ceară iertare fiicelor lor; arătăm şefilor cum să ceară iertare angajaţilor lor. Dacă pastorii sunt destul de maturi încât să admită că au greşit, atunci aceasta îi va autoriza pe alţii să trăiască cu o autenticitate similară.

Este adevărat că uneori un pastor trebuie să stea ferm împotriva cuiva din biserica sa. Da, sunt şi oameni care fac numai tulburare şi necaz în biserică (mă refer în general, nu doar la o anumită denominaţie aici). Mă întreb câte conflicte şi dezbinări bisericeşti ar putea fi evitate dacă cineva din conducere ar fi demonstrat, pur şi simplu, maturitatea biblică, şi ar fi admis greşeala proprie. Atunci când un pastor îşi cere iertare şi vede ceea ce trebuia să fi făcut, el nu face altceva decât să difuze un conflict, şi să paveze calea pentru împăcare. Uneori există lucruri ce nu pot fi rezolvate; am avut cu toţi ocazia să fim pe lângă oameni obraznici care nu pot fi domoliţi şi a căror prezenţă produce răni bisericii. Cu toate acestea, de cele mai multe ori există o problemă cu privire la maturitatea spirituală. Pastorii care duc la o astfel de maturitate nu fac altceva decât să dezarmeze potenţialii adversari.

Unii pastori cred că dacă deţin funcţia de pastor ei au tot timpul dreptate; sau că ar fi fost aleşi în acea postură până la Răpire. Uneori ei sunt chiar eronaţi!Un pastor nesigur pe sine se ascunde de fapt în spatele autorităţii sale spirituale cu tot felul de devensive. Un pastor adevărat este cel care are umilinţa să admită atunci când a greşit. Pastorii nu trebuie să fie scandalagii - aceasta duce la divizarea trupului lui Hristos, la modelarea unui tip de conducere lumesc şi, nu în ultimul rând, la rănirea turmei la care ei sunt chemaţi să slujească.

În concluzie, nu putem spune că cele de mai sus ar fi un "preş magic" către conducerea perfectă. Uneori pastorii trebuie să fie duri şi cu obrazul gros ca să poată face alegerile dificile. Există însă o "a treia cale" din a fi un pastor scandalagiu, tiran neapologetic şi un incapabil din "al şaptelea cer". Aceasta este conducerea slujitoare şi deţine curajul să spună "Îmi pare rău".

Îi poţi da pastorului tău acest articol să-l citească? Sper să nu te pună să-ţi cer tu iertare lui ulterior... :)

(Foloseşte uneltele de sharuire de mai jos pentru a da la alţii acest articol, dacă ţi-a plăcut; aştept opiniile şi părerile tale mai jos)

Notă: Acest articol este o adaptare după un material scris de Daniel Darling, un pastor tânăr din America, care a realizat că şi el are nevoie să spună mai des "Îmi pare rău". Detalii aici.




6 comentarii:

  1. Cristian Butnaru15 iunie 2012, 15:51

    Interesanta ideea, de fapt cred ca e veche si perpetua (ceva de genul scrierilor lui Caragiale, care nu isi pierd actualitatea). Ma intreb insa: cand un prelat isi da seama ca a gresit intr-o privinta si isi cere scuze, indreptand ceea ce a fost gresit, nu cumva destul de multi or sa inteleaga gestul lui exact pe dos? Adica: "popa asta nu e bun de nimic", "pastoru' asta habar n-are" etc, etc. Pentru ca stii bine, omul e foarte indulgent cu sine, dar destul de aspru cu altii - inafara celor care au invatat cate ceva din viata asta. 

    RăspundețiȘtergere
  2. Tie ti-ar place sa asculti pe unu care mereu e cu nasu pe sus sau unu care vede ceea ce este si atunci cand greseste (nu neaparat fata de tine, poate fata de sine) isi recunoaste vina si indreapta lucrurile?

    RăspundețiȘtergere
  3. Cristian Butnaru19 iunie 2012, 14:09

    Sigur ca imi doresc oameni care sa aiba in primul rand bun simt, fie ei popime sau altceva. Eu ma refeream la reactia celor din jur, care in loc sa vada si sa aprecieze pozitiv recunoasterea greselii, adica modestia si bunul simt practic, o confunda cu cine stie ce (cu nestiinta, cu lipsa de coloana vertebrala etc). In lumea laica, de pilda.... cati sefi admit ca au gresit in fata subalternilor si isi cer scuze? Cazuri foarte rare... din pacate.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce face orgoliul din om, nu? Mai bine tace si nu recunoaste, ca sa ii creasca reputatia. Din nefericire pentru el nu stau lucrurile la fel in Imparatia lui Dumnezeu, fie ca vrem sau nu sa acceptam acest lucru. :|

    RăspundețiȘtergere
  5. "Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători,
    pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos..." (Efeseni 4:11-12). O problema, cred eu, este si faptul ca destui pastori ajung in functiii nu datorita faptului ca Isus Christos i-a dat bisericii, ci ca din diverse motive au ajuns pastori, pusi de ei.pusi de neamurile lor, de relatiile lor... Iti aduci aminte de acel pastor al nostru care ne-a fost "baci" din 1989 pana in 1994 si care in circa 20% din predicile sale incerca sa-si consolideze autoritatea sa de lider spiritual cu forme parca desprinse din catolicismul evului mediu, cu aceea idee a scaunului pastoral supranatural in care cine era instalat avea un soi de super-protectie divina, indiferent de cine il trimisese acolo sau de calitatea sa de crestin ori ateu veritabil. Si poate stii de povestirea lui pe care mi-a relatat-o, cum un agent al Securitatii a fost intronat pastor intr-o localitate pe timpul comunismului, iar aberatiile pe care acest om le spunea de la amvon ii facea sa planga de durere pe cei credinciosi, pana cand un tanar mai cu zel si curaj, intr-o duminica dimineata, i-a interzis acestui securist sa intre in biserica luandu-l la cateva tranteli de zidul bisericii. Totusi la insistentele fratilor l-a lasat in pace. Dar, cum imi spunea "fratele" nostru pastor, Dumnezeu l-a pedepsit pe acel tanar care a atentat la scaunul si functia pastorala, cu un accident la TREI zile de la acel eveniment (cifra trei parca ma facea sa simt cum asist la o intamplare din ciclu "O mie si una de povesti aproape cre[s]tine"!), si astfel si-a pierdut viata! Caci a actionat impotriva autoritatii lui Dumnezeu! E drept ca in 1990-1991 nu stiam ceea ce stim cu toti acum despre acest baci, caci probabil l-as fi intrebat pe ce coridor de la Directia 5 a auzit aceasta intamplare...Si mai ales l-as intreba sub ce forma s-a intamplat acel accident si daca Securitatea a fost in acel timp dumnezeul sau, care ii proteja scaunul lui de pastor...

    RăspundețiȘtergere
  6. Mihai, sunt sigur ca acel pastor securist si-a primit sau isi va primi ras-plata cuvenita (poti sa citesti ori răsplata, ori râs-plata, oricare varianta e OK.

    Imi amintesc ca am fost acasa la un pastor batran cu cineva, si il intrebam despre cum a inceput biserica in acel oras. Cand am ajuns acasa la acel pastor, el era baut, si s-a scuzat ca nu ne poate primi.

    Cred ca despre pastori cu "bube" am putea spune foarte multe. Pacat ca ei nu stie sa spuna stop, sa isi dea demisia cand stiu ca au gresit, si ca scaunul pe care il ocupa nu este pentru totdeauna, vesnic si nici supranatural, cum scriai tu mai sus :)

    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere

Disclaimer:
Comentariile cu conținut off-topic, cu tentă de jignire, amenințare, ofensatoare, injurii, sau cuvinte porcoase/profane sunt șterse automat. Comentați doar dacă ceea ce aveți de spus este relevant și aduce discuții/subiecte noi. Comentariile cu pseudonime sunt "by default" sterse. Comentariile cu link-uri sunt moderate pe Disqus, pe Blogger, sterse. Daca doriti sa faceti publicitate la un site, rog sa ma contactati pentru o cotatie de pret, rezolvam. :)

Un produs Blogger.