Creştinii şi fotbalul (finalizare sondaj)

Se spune că un creştin obişnuia să urmărească des meciurile la televizor, în presă, la radio, nu scăpa nimic, ştia toate, miza oricând, risca orice. Pentru că mai mergea şi la biserică omul, trebuia să îşi "mascheze" cumva hobby-ul său favorit... dar nu prea a reuşit în totalitate.

Într-o seară se afla la rugăciune la biserică şi a vrut să exclame "Maranata!" (cuvânt care înseamnă din aramaică "Vino Doamne Isus", apare de 2 ori în Noul Testament... pentru mai multe informaţii citiţi acest articol de pe wikipedia)... dar în loc de acest cuvânt, a scăpat "Maradona!" He he he!

Nu ştiu exact ce s-a întâmplat atunci la acea biserică, dar această glumă adevărată ne cam pune pe gânduri atunci când e vorba de creştini (pocăiţi) şi fotbal.

Cu ceva timp în urmă am început un sondaj referitor la care este legătura dintre creştini şi fotbal; iată mai jos si rezultatele finale (click pe imagini pentru marire):


Deci se observa clar că pocăiţii nu au nimic de a face cu fotbalul (5 voturi), avem totuşi nevoie de antrenament (3 voturi), nu suntem toţi microbişti (1 vot), pocăinţa e pentru religioşi si fotbalul pentru sportivi (1 vot) şi mai există şi unii care se abţin (1 vot - nu apare în imaginea de mai sus pentru ca a votat dupa ce am pus eu poza aici... dar o punem la numărătoare).

Cunosc creştini care merg la toate slujbele de la biserică, şi care în acelaşi timp nu pierd nici un meci la televizor, radio, presă. Mai există şi cei care merg mai departe, pronosticuri, banii, şi unii chiar câştigă din asta.

Ce vreau să spun de fapt?

Vreau să spun că fotbalul şi pocăinţa nu au nimic în comun. E drept că toţi am văzut sau am jucat măcar o dată în viaţă mingea. Unii sunt aşa de duşi mintal încât au ajuns să denumească mingea din englezescul "ball" în evreiescul "Baal" şi fac din el idol, fără să ştie măcar cum se scrie cele două cuvinte, şi care au însemnătăţi total diferite.

Fotbalul nu este un idol. Fotbalul este un idol când el este mai important decât orice altceva în viaţa noastră. Fotbalul este ok pentru cei care doresc antrenament, dar se poate face antrenament şi fără minge. Ideea e că cei care amestecă pocăinţa cu fotbalul nu fac altceva decât să-şi divizeze timpul lor între priorităţile care pentru ei par a fi mai mult sau mai puţin importante. Când dăm importanţă mai mare unui lucru care nu ar avea prioritate pentru noi atunci mergem la extreme; atunci când suntem la extreme nu suntem pe calea cea bună, trebuie să mai apară în viaţa noastră un arbitru să ne semnalizeze că am deviat, să primim corectare şi să revenim înapoi pe locul nostru corect.

Concluzie: Fotbalul nu are nimic de a face cu pocăinţa. Pocăiţii nu au nimic de a face cu fotbalul. Fotbalul este pentru sportivi după cum credinţa este pentru cei religioşi. Cei care au votat în acest simplu sondaj şi-au spus o părere care este respectată şi care arată ce cred creştinii despre fotbal. Nu am votat în acest sondaj, dar dacă ar fi fost să votez, cu siguranţă că aş fi ales primul răspuns: pocăiţii să se ţină de pocăinţa lor şi sportivii de sportul lor. Dacă Dumnezeu te-a chemat să fi sportiv creştin, întreabă-L pe El ce trebuie să faci ca să fi tot mai mult asemenea Lui, în aşa fel încât fotbalul sau sportul în care eşti implicat să nu devină o extremă prioritară în viaţa ta.

Fiţi binecuvântaţi!