Minţi bolnave - extreme scăpate de sub control

Există persoane printre noi care afectează negativ comunitatea şi interesele publice ale tuturora. Există persoane care dacă le dai ceva de făcut, o să te ducă la "sapă de lemn". Există persoane care au creier şi îl folosesc, şi mai există şi persoane care au creier şi nu îl folosesc. De aceştia din urmă vreau să vă vorbesc în acest articol.

Zilele trecute am avut "surpriza" (să nu spun şocanta, eşuata, terifianta ocazie) să mă întâlnesc cu 2 persoane cu gândirea stricată. Nu erau bolnavi aparent de vreo boală incurabilă, ceea ce vorbeau şi ceea ce credau şi exprimau ei m-a dus la concluzia că ei au minţile bolnave. Iată şi despre ce este vorba.

Una din cele două persoane a crescut într-o biserică evanghelică şi la un moment dat a început să o ia pe calea filozofiei, a studiilor orientale, paranormale, psihologice, etc., ca să ajungă la simpla concluzie că biserica este un fals, că creştinii se folosesc doar de versete să îşi bată joc de oameni, şi că totul este o eroare mare. El însuşi mi-a mărturisit cum a fost la diferite biserici evanghelice, carismatice, ortodoxe, de tot felul, în căutarea unui lucru (sau răspuns) care să satisfacă curiozitatea lui denaturată. A cerut unui om să-i justifice o stare de fapt, şi acel om s-a cam împiedicat în vorbe, şi aceasta l-a făcut pe el să nege pe rând pe oameni. A ajuns să accepte tradiţionalismul, yoga, budismul, hinduismul şi ecumenismul pentru a-şi pardona mintea lui nebună.

În timp ce el îmi vorbea de tot felul de lucruri - lucruri despre care nu aveau nici o legătură cu subiectul la care mi-a solicitat mie un răspuns personal - vroia să trimită nişte creme în Europa, şi i-am spus că acele creme intră în categoria "medicamente" şi nu îl putem ajuta cu expedierea lor, i-am făcut o recomandare simplă să discute cu un şofer care mergea pe ruta dorită de el. De acolo el a început să îşi dea drumul la vorbire şi nu prea l-am putut întrerupe decât cu o întrebare, din când în când. Săracul om nu avea doar mintea bolnavă, dar avea şi diaree verbală, şi eu trebuia să închid biroul că mi se terminase programul de muncă. Din cauza lui am pierdut una din maşinile cu care ajungeam acasă.

În timp ce el discuta de tot felul de lucruri fără sens, din ceea ce a citit, studiat el fără noimă, eu mă rugam în mintea mea să îl facă cumva Dumnezeu să se oprească. Am început să fac eu ceva la computer, şi el îşi pierdea linia vorbirii lui; atunci am descoperit punctul său slab. Vroia să domine prin conversaţia sa, nu vroia să demonstreze şi nici să arate ceva cu scop, şi dacă era întrerupt, se ofensa. Mi-am dat seama atunci că pot să îl opresc şi eu, şi ulterior am făcut-o. Nu ştiam ce puteam să îi mai zic pentru că dacă începeam eu cu 1 cuvânt, el avea să turuie continuu. Avea mintea aşa de prinsă cu tot felul de lucruri fără sens că mi-am dat seama că el de fapt a încercat să afle adevărul din infinitatea de crezuri, minciuni, erezii, scrieri din lumea noastră. Vroiam doar să îi spun că dacă doreşte să afle dacă o bancnotă este autentică, trebuia să studieze părţile autenticităţii ei, nu felurile diferite de falsificare ale acesteia. Mai bine că nu i-am spus, că probabil avea să îmi facă iar capul varză. Săracul de el, era afundat în noroi spiritual, moral, psihic, mintal, şi se ducea cu paşi grăbiţi spre eternitatea proprie creată de mintea lui, înfăşurată în aşa de multe minciuni şi abureli satanice.

A doua persoană am întâlnit-o în biserică. O extremă religioasă în acest caz. După ce s-a terminat slujba din biserică, a venit la mine şi se scuza că ar avea o întrebare, dacă nu cumva mă supăr. I-am spus că nu mă supăr, să mă întebe. Mă gândeam că mă întreabă ceva din domeniul meu de activitate profesională, dar nu a fost să fie... Tipul acesta a început să îmi zică de faptul că şi nevasta lui vine la biserică (deşi el nu purta nici un fel de verighetă pe deget) şi m-a văzut că stăteam în biserică lângă soţia mea. El însuşi a spus, citez, "că nu e corect!!!!", la care eu am ramas cam şocat.

Mă tot întrebam, cum poate un om din biserică, după mine un alt ipocrit şi plin de el şi de o mentalitate tradiţionalistă şi de religie prostească, să spună că nu e corect ca eu să fiu cu soţia mea în biserică. L-am întrebat dacă se poticnea de faptul că eu stăteam în biserică lângă soţia mea, şi el a spus că nu. Deci care era rostul vorbirii lui cu mine? Deja începeam să mă înfurii şi i-am răspicat vorba spunând direct, "Tu ştii care sunt cele 2 lucruri care despart familia?" Nu ştia. I-am spus tot eu: "1. Serviciul, şi 2. Biserica" - biserica pentru că unii au considerat că femeile trebui să stea într-o parte şi bărbaţii în altă partă, opinie pe care nu o agreez deloc, ba chiar sunt contra ei. "Nu e corect!" continua acest individ cu stupizenie. Într-un final i-am spus, "Este biblic!" şi a plecat înfuriat.

După ce s-a terminat slujba, şi a apărut şi soţia mea, i-am mărturisit şi ei incidentul. Pe ea a luat-o râsul. Era individul invidios sau gelos? Sau vroia el să stea lângă soţia mea? Oare de ce soţia lui nu era niciodată cu acest individ, de ce ei niciodată nu sunt văzuţi împreună, de ce el este cel care iese din biserică de cel puţin 3-4 ori ca să meargă să bea apă sau să se uşureze, şi aşa mai departe? O dată îmi amintesc că l-am văzut pe acest individ că a ieşit la aparatul de apă din holul bisericii, nu ştiu ce a făcut acolo, dar după 3-4 minute îl văd aşezându-se, sorbind o cafea din pahar, apoi a aruncat paharul şi s-a întors la slujbă. Cred că vroia să şi fumeze, dacă se putea, dacă îi alunga puţin plictiseala, adormeala, fâsâitul creat de slujba din biserică. În fine, nu vreau să îl pocesc tare aici, adevărul e că şi el avea ceva stricat în mintea lui. De unde până unde scoţi tu că nu e bine, că nu e corect ca eu să stau lângă soţia mea în biserică? Ce argument ai pentru "pledoaria" aceasta? Ironic!

Acum, oricât de amuzant sau neamuzant par aceste două relatări, mie personal mi se pare că avem de a face cu minţi bolnave, nişte extreme care au scăpat de sub control, şi care acum explodează în jur. Unul exploda cu erezii şi bazaconii din ecumenismul şi amalganul de religii şi ştiinţe şi filozofii lumeşti; altul exploda cu tradiţie, religie prostească, umanism, cretinism, ipocrizie, invidie afonă, un creştinism apatic şi pângărit de lipsa de sfinţenie.

Până la urmă mintea umană dacă nu are pe tronul ei pe Hristos, cine este pe tron acolo... acela domneşte şi dictează totul! Mintea omului nu doreşte ca Dumnezeu să domnească, ci ca eul să fie totul acolo. O minte sănătoasă produce o vorbire sănătoasă. O minte bolnavă produce vorbire infectă. Va trebui odată şi odată să ne debarasăm de tot ceea ce este toxic în mijlocul nostru şi să tragem linie. Vrei să fi plăcut înaintea lui Dumnezeu? Fii sfânt! Vrei să fi plăcut înaintea oamenilor? Fă ce vrei, dar nu sfinţenie.

Problema cu care ne confruntăm cei mai mulţi în zilele de astăzi nu este că sunt mulţi între noi cu minţi bolnave, ci problema că cineva tot îmbolnăveşte acele minţi. Există persoane care nu ştiu altceva să facă decât să insufle în alţii prostii, lucruri de nimic, gunoaie sociale, psihologice, religioase, etc.

Eu aleg să spun stop acestor minţi şi acestor gândiri stricate. Aleg să îl fac pe Hristos Domn şi Împărat pe tronul minţii şi al inimii mele, şi nu vreau să las nici un gând, nici o vorbă, nici o relaţie stricată, toxică, denaturată, religioasă, etc., să îmi infecteze duhul meu. Până la urmă destinul nostru e dictat de Stăpânul la care am slujit pe acest pământ: lui Dumnezeu cel Atotputernic, sau unei minţi care, din bolnavă ce este, îmbolnăveşte şi pe alţii.

Comentaţi, daţi mai departe, mulţumesc!

Fiţi binecuvântaţi!