Sfinţenia şi legalismul - libertate sau tiranie

Sfinţenia este cel mai înalt grad de activitate la care putem ajunge fără mijloacele vitalităţii - spunea odinioară Emil Cioran în "Amurgul Gândurilor". Deşi dicţionarul conferă acestui termen o explicaţie foarte simplă - calitatea a ceea ce este sfânt (sursa) - sfinţenia este singurul factor care ne dă sau nu acces în Împărăţia lui Dumnezeu. 

Evrei 12:14 spune, "Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul." 

Dacă nu putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu fără sfinţenie, cum se face că tot mai mulţi dintre noi trăim sub legalism, vreo formă de religie, ideologii umaniste, ritualuri, tradiţii de tot felul şi, de ce nu, în păgânism denumit "creştinizat"? 

Am ajuns să slujim lui Dumnezeu prin prisma a ceea ce s-a introdus în Creştinism de-a lungul veacurilor, lucruri care pe parcurs au devenit nu doar parte din ritualul bisericii, dar ne-au şi îndepărtat de realitatea Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă ar fi să luăm toate pe rând şi să le vedem verso-ul, am rămâne frapaţi de câte lucruri din vremea bisericii primare mai avem noi acum. Am ajuns să ne identificăm cu creştinii din alte culte religioase, când de fapt ar trebui să fim separaţi, sfinţi, un exemplu, o lumină vie pentru toţi cei din jur. Nu mai avem putere în predicare, în trăire, în viaţa creştină, pentru că am diluat mesajul fundamental al Scripturii: "Fiţi sfinţi, căci Eu [Domnul Dumnezeu] sunt sfânt" (Levitic 19:2).

Atât sfinţenia cât şi legalismul sunt împotriva unui stil de viaţă păcătos. Legalismul vede o schimbare din exterior spre interior, pe când sfinţenia vede schimbarea din interior spre exterior. Legalismul este bazat pe un set de standarde, reguli, obligaţii, mai degrabă decât pe cuvintele Salvatorului şi dragostea Sa. Legalismul nu este altceva decât un sistem bazat pe frică şi judecată condamnatoare care produce inutilitate, în loc de libertate. 

Am ajuns să vedem manifestarea vieţii de credinţă la diferite persoane prin acte şi fapte externe care, dacă nu par a fi ceea ce vrem noi să fie, aceştia, în ochii noştri, sunt nişte păcătoşi mari! Iar aceia care ne mai aduc din când în când vreo mustrarea din partea lui Dumnezeu noi îi catalogăm drept legalişti, fără să ne dăm seama de ceea ce facem. 

Da, este adevărat că Dumnezeu ne cheamă să trăim la standarde înalte în viaţa noastră - în gândire, în vorbire, în acţiune. Iată ce ne îndeamnă Cuvântul lui Dumnezeu, în acest sens, în Efeseni 5:1-6

"Urmaţi, dar, pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi. Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros – lui Dumnezeu. Curvia sau orice alt fel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi. Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulţumire. Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători."

În mod tragic, însă, legaliştii se pare că au dat peste cap toate lucrurile, în ciuda celor mai bune intenţii ale lor. În primul rând, ei încearcă să schimbe o persoană din exterior - cum am menţionat anterior - pe când Dumnezeu începe cu interiorul. Legaliştii nu prezintă o imagine echilibrată cu privire la Hristos, punând prea puţin accent pe mila Sa şi prea mult accent pe mânia Sa. Nu în ultimul rând, legaliştii nu-i îndreaptă pe creştinii care se zbat în păcat spre Hristos, care poate să transforme în mod supranatural, şi fac din sfinţenie doar o chestiune de efort uman. Ei adaugă legi, standarde, porunci, obiceiuri şi tradiţii care nu se găsesc în Cuvântul lui Dumnezeu, prioritizându-le mai mult decât însăşi poruncile Bibliei. 

În contrast, adevărata sfinţenie scripturală începe din inimă, şi din momentul întâlnirii cu Dumnezeu (ceea ce scriam şi în articolul anterior) şi cu Cuvântul Său. Sfinţenia face apel în noi la pocăinţă, ca răspuns la oferta plină de har a lui Hristos pentru noi de a fi salvaţi, şi ne oferă o modalitate prin care să fim sfinţi - prin sângele lui Isus Hristos şi prin Duhul Sfânt. Sfinţenia biblică este gratuită, deşi aceasta necesită disciplină şi perseverenţă în viaţa de credinţă. Pentru legalist nimic nu este gratis. Totul trebuie câştigat, meritat! Acesta e motivul pentru care legalismul duce la robie şi sfinţenia la libertate.

Sfinţenia nu este performarea exterioară a îndatoririlor religioase; sfinţenia nu este mulţimea obiceiurilor noastre de a ne ruga, de a posti, de a asculta Cuvântul lui Dumnezeu (deşi toate acestea sunt bune şi au ca rezultat final ceva măreţ), ci este sufletul şi trăirea interioară a principiului vieţii divine:

"Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu traiesc dupa îndemnurile firii pamântesti, ci dupa îndemnurile Duhului. În adevar, legea Duhului de viata în Hristos Isus m-a izbavit de legea pacatului si a mortii. Caci – lucru cu neputinta Legii, întrucât firea pamânteasca o facea fara putere – Dumnezeu a osândit pacatul în firea pamânteasca, trimitând, din pricina pacatului, pe însusi Fiul Sau într-o fire asemanatoare cu a pacatului, pentru ca porunca Legii sa fie împlinita în noi, care traim nu dupa îndemnurile firii pamântesti, ci dupa îndemnurile Duhului. În adevar, cei ce traiesc dupa îndemnurile firii pamântesti umbla dupa lucrurile firii pamântesti; pe când cei ce traiesc dupa îndemnurile Duhului umbla dupa lucrurile Duhului." (Romani 8:1-5)

Acest principiu interior trebuieşte cultivat în fiecare din noi - principiul intimităţii cu Isus, principiul de a fi înnoit în minţile noastre prin Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu, acela de a ne conforma chipului şi caracterului lui Hristos, să urâm ceea ce urăşte El şi să iubim ceea ce iubeşte El.

Trăirea în sfinţenie implică trăirea unei vieţi de disciplină. Există o diferenţă imensă între legalism şi disciplină; legalismul spune, "Voi face acest lucru să câştig meritul lui Dumnezeu", în timp ce disciplina spune, "Voi face acest lucru pentru că-L iubesc pe Dumnezeu şi vreau să-i fiu pe plac". Legalismul este centrat pe om, disciplina e centrată pe Dumnezeu. 

Problema la creştinii de astăzi este că atunci când le predici sfinţenia ei o consideră a fi legalism, şi de aici ei ajung la alte lucruri. Ceea ce fac ei de fapt este să evite crucificarea firii pământeşti şi cataloghează aceasta a fi drept libertatea lor. De fapt ei sunt în ghiarele permisivităţii lor şi alimentează firea lor, în loc să se elibereze de tot ceea ce este uman şi înşelător. 

Sfinţenia înseamnă a te preda complet lui Dumnezeu şi a fi asemenea Lui. Orice alte priorităţi în viaţa şi în trăirea creştină denaturează ideea de sfinţenie şi de adevărată libertate. Ce avem de făcut, prin urmare? Să fugim de legalism, să stăm departe de permisivităţile umane şi să alergăm spre sfinţenie, sfinţire, cruce. Să respingem religia externă, produsă de umanismul nostru; să nu dăm loc învâţăturilor false care scuză firea pămândească şi să îmbrăţişăm - în schimb - transformarea inimii prin putearea Duhului Sfânt, care se realizează în mod supranatural prin harul lui Dumnezeu, atunci când păcatul este confruntat în viaţa noastră. Aceasta este de fapt calea spre libertatea adevărată!

Notă: Materialul de mai sus este o adaptare după cartea Go and sin no more de Michael L. Brown.