Vremuri de schimbare pentru oameni disponibili

Eşti pregătit să te schimbi?

Este una din întrebările pe care mi le pun în diverse momente din viaţă atunci când sunt confruntat cu perspective şi cu provocări noi.

Partea cea mai grea este atunci când ştim că ceva trebuie schimbat, dar nu vrem; nu vrem pentru că suntem prea familiarizaţi cu lucrurile din viaţă; suntem obişnuiţi cu ceea ce am avut până în acel moment, şi dacă ceva sau cineva va mişca macazul vieţii noastre... poate ceva nu o să mai fie bine. Oare?

Fiecare persoană îşi cunoaşte limitele şi viaţa individuală. Există persoane care ştiu prea multe lucruri despre alţii încât nu sunt în stare să se uite la ei şi încearcă să schimbe pe toţi ceilalţi din jur.

Vrem uneori să facem pe oameni să gândească precum noi, să simtă precum noi, să fim răsplătiţi pentru ceea ce facem... şi într-un final dăm de exact inversul lucrurilor. Vă miraţi de ce?

Nu toţi oamenii sunt disponibili să se schimbe.

Îmi amintesc cu tristeţe de un moment din trecut; cu mulţi ani în urmă purtam o discuţie prin scrisori cu o persoană apropiată din biserică, şi Dumnezeu îmi spunea să îi transmit că vrea să facă o schimbare în acea persoană, şi am adus şi câteva versete din Biblie ca o încurajare. Spre stupoarea mea, persoana şi lucrurile din viaţa sa nu au luat o întorsătură bună, deşi eu îi scriam ca unui prieten, frate, să încerc să îl scot din starea din care era şi să realizeze singur că trebuie să se întoarcă în întregime către Dumnezeu. Vroiam să îl încurajez să facă singur acest pas, ştiam că Dumnezeu putea să schimbe, eu nu. Nici măcar culoarea unui fir de păr nu puteam să îi schimb...

După mai bine de un deceniu şi jumătate am avut ocazia, tot tristă a fost şi aceasta, când am putut să mă revâd cu această persoană. Era schimbată, dar la exterior; mirosea a alcool, avea o frezură nepieptănată, purta o barbă care era neîngrijită, şi pe nas avea o pereche de ochelari de soare şi o pălărie neagră pe cap, probabil că vroia să dea a "lone ranger" (călăreţul singuratic). Nu ştiu de ce, dar în clipa următoare am simţit o repulsie puternică faţă de el şi am vrut să fug. Mi-am dat seama cu greu cine era, ştiam ce a fost şi mă uitam acum, cu lacrimi în suflet la ceea ce ajunsese. Era ca şi când vedeam sufletul meu cum a ajuns într-o mocirlă neagră, grea şi fără întoarcere...

Apoi a mai fost o altă dată când l-am revăzut şi ceva se schimbase. Era în biserică şi slujea, slujea aşa cum îl ştiam eu de demult, dar avea doar oratoria în el, esenţa era departe de inima lui.

Orice orator bun poate face un mesaj elocvent şi de apreciat dintr-un simplu text care pentru unii nu ar avea ce să iasă de acolo. Nu ştiu câţi dintre voi cunoaşteţi acest lucru, dar cu vorbele poţi să duci mai uşor de nas pe oameni decât cu faptele tale...

Cam aşa era şi amicul meu. Scotea în acele momente apă dintr-o piatră seacă, şi apa era amară, deşi nu îşi pierduse calitatea de a fi umedă.

Ulterior am discutat cu el şi admitea, spre marea mea surprindere, că acele scrisori care i le-am trimis cu mulţi ani în urmă erau adevărate; i-a mai confirmat un alt mare slujitor al lui Dumnezeu că ceea ce i-am scris era din partea Domnlui, şi acum, deşi trecuseră atâţia ani, el a rămas cu regrete; situaţia din viaţa lui s-a schimbat, dar nu s-a schimbat spre bine. Familia lui s-a destrămat în totalitate, şi la fel şi credinţa lui. Ulterior mintea a început să îi joace feste şi să o ia şi el razna. Trăia parcă teatrul unei marionete pe care o ghida o mână întunecată, ascunsă după o perdea neagră, zdrenţuită şi puturoasă. Perdeaua era de fapt inima lui, care nu s-a schimbat niciodată. Era prea greu să înţeleagă, să cuprindă şi să profite de momentul când Dumnezeu îi spusese, prin rândurile unei simple scrisori din inima unui amic care ţinea la el aşa de mult, că atunci era momentul lui, atunci se puteau redresa lucrurile.

Mă gândesc la acest om şi începe să mă ia lacrimile. Ştiu că îl iubeşte Dumnezeu şi mă rog ca sufletul lui să fie mântuit, oriunde ar fi el acum. Nu ştiu ce s-ar mai putea face, dar ştiu că Dumnezeu poate să aducă ceva în situaţia lui şi să fie cu inima, sufletul, credinţa şi speranţa împăcată şi îndreptată spre veşnicia cu Isus Hristos. Chiar dacă a devenit cel mai mare păcătos acum, datorită necazurilor şi durerilor prin care a trecut prin viaţă, chiar dacă ar fi cel mai mare apostat de pe această planetă, vreau ca el să fie în rai alături de Mântuitorul meu scump şi drag. Şi vreau să îl întâlnesc acolo şi să îl îmbrăţişez cu drag şi să îi spun că sunt, am fost şi voi râmâne mereu prietenul lui.

*******

Dacă ai fost o persoană care până acum ai tot privit la alţii, şi ai vrut să îi schimbi tu într-un fel sau altul, e vremea ca acum să te uiţi la tine. Nu te uita în oglindă ca să te vezi - uite-te la Dumnezeu şi cere-i să îţi arate ceea ce eşti tu acum, şi ceea ce trebuie să fi tu de fapt. Vrei să fi un om schimbat, un om diferit, un om disponibil ca Dumnezeu să reverse - prin tine - binecuvântare, pace, bucurie, belşug, mângâiere, alinare, etc., către ceilalţi din jur?

Timpul tău a sosit. Uşa ta are bătăi în ea şi e timpul să deschizi. E timpul să laşi pe Isus să cineze cu tine şi tu să cinezi cu El - să te închini Lui şi să laşi religiozitatea, familiarismul, ideile preconcepute şi teoriile tale despre viaţă afară. Dă-le afară! Lasă ca Isus să aducă ceva nou, ceva special şi ceva unic în viaţa ta. E vremea să trecem la următoarea treaptă, Dumnezeu nu ne-a chemat la mediocritate şi nici să trăim în lucruri demodate şi mentalităţi de "ochi de cal", "baticuri" şi formalisme. NU! Dumnezeu ne cheamă să cunoaştem, să experimentăm şi să ne apropiem mai mult de El. Şi nu ne putem apropia de El dacă tu ai să ai mereu înaintea ochilor tăi încredinţările tale religioase, tradiţionalismul care ţi l-au impus alţii ca să te înveţe "paşii credinţei". Renunţă la toate! Nu ai să regreţi niciodată asta! Lasă-L pe Isus să aducă ceva nou, ceva mai bun, ceva sfânt şi ceva desăvârşit în viaţa ta! El vrea să fi disponibil. Şi El îţi va vorbi atunci când tu vei tăcea. Go!