Schimbarea ca efect nedorit necesară pentru profit

"Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc." – 1 Corinteni 10:23

Sunt trei tipuri de schimbări care nu ne plac:

+ când cineva vrea să ne înveţe pe noi cum să ne educăm copiii;
+ când cineva vrea să schimbe ceva la mine care eu cred că este perfect şi bun;
+ când un alt pocăit îmi spune mie că trebuie să mă schimb (şi eu la rândul meu sunt pocăit, sau aşa cred eu).

Ne temem de schimbare pentru că schimbarea nu este confortabilă cu starea noastră de familiaritate. Am ajuns să ne complacem în starea în care suntem, avem zona noastră de confort şi dacă cineva ne calcă pe bătătură... e de rău.

Dacă cineva forţează nota asupra zonei noastre de confort începem să tindem să devenim violenţi: verbal, mintal, emoţional, spiritual, etc. Când cineva vrea să facă ceva ce ţie nu-ţi place – şi ştii că face ceva bun, nu rău – devi invidios. De ce trebuie să vină cutărescu să îmi spună mie cum să fac eu lucrurile?

Avem nevoie de schimbare pentru că am început să devenim plictisitori!

Avem nevoie de schimbare pentru că am început să formăm tradiţii care nu produc nimic!

Avem nevoie de schimbare pentru că am început să avem obiceiuri care produc monotonie!

Desigur că putem să continuăm în stilul în care suntem acum. Cuvântul lui Dumnezeu spune că toate ne sunt îngăduite – adică avem un liber albitru, nu suntem roboţii nimănui – dar nu toate sunt de folos.

Fiinţele umane sunt foarte bune la găsirea şi formarea de tipare. Nu înţeleg de unde până unde s-a format aşa ceva în noi, probabil datorită existenţei liberului albitru în noi. Fiecare alegem să facem ce vrem şi ne placem pe noi înşine. Mai apoi când vedem pe alţii că fac ceea ce facem şi noi... îi placem şi pe ei. Ulterior devenim oameni care îi facem pe alţii să facă ce ne place nouă.

Întrebarea e câtă sfinţenie şi cât adevăr este în tot ceea ce facem şi în tot ceea ce spunem?

Am început să facem în biserică MLM-uri, 20-30 de persoane susţin pe unu care îi insuflă, spre ceva care le place lor, iar restu stau şi se uită, dacă să intre în grupul lor... există un cost, dacă nu vor să intre, sunt văzuţi ca nişte "ciudaţi".

Prin urmare, vă îndemn fraţilor, prin îndurarea lui Dumnezeu, să vă aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu. Aceasta va fi o închinare duhovnicească din partea voastră! Nu vă conformaţi acestui veac, ci lăsaţi-vă transformaţi prin reînnoirea gândirii voastre, ca să puteţi discerne voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită. (Romani 12:1-2, Versiunea NTR)

Schimbarea în bine începe cu tine şi cu mine, nu cu Dumnezeu! E de datoria mea să schimb lucrurile care mi le spune El (prin Cuvântul Său, sau prin alţi slujitori de-ai Lui) să le schimb. Dacă nu vrem să schimbăm nimic înseamnă că suntem precum proverbul românesc, "peştele de la cap se împute!"

E imperios de necesar să schimbăm mai întâi de toate mentalitatea noastră. Când schimbăm mentalitatea noastră schimbăm multiple aspecte din viaţa noastră. O mentalitate comunistă nu poate fi schimbată cu o mentalitate capitalistă, tot aşa cum o mentalitate ortodoxă nu poate fi schimbată cu o mentalitate liberală. Schimbarea bisericii nu schimbă mentalitatea cuiva; schimbarea locuinţei nu schimbă nici ea mentalitatea cuiva; schimbarea ţării nu schimbă mentalitatea cuiva. Mentalitatea cuiva poate fi schimbată ori prin spălarea celei vechi, ori prin transplant!

Spălarea minţii este o metodologie psihologică, transplantul o metodologie chirurgicală. Ambele metode sunt cu efecte secundare, dacă poate să dovedească cineva contra, să zică acum dacă este sau nu aşa!

În conceptul lui Dumnezeu, schimbarea mentalităţii este făcută printr-o reînnoire, o lucrare unică a Duhului lui Dumnezeu, prin care noi suntem apoi capabili să putem discerne voia lui Dumnezeu (Romani 12:2) – adică să o pricepem, să o aplicăm şi în acelaşi timp să o trăim.

Conform cu Romani 12:2, noi suntem chemaţi să fim transformaţi, nu conformaţi cu mentalitatea lumii în care trăim acum!

Naşterea din nou se realizează într-un persoană nu prin "acceptarea unui set de crezuri cu privire la natura, cauza, şi scopul universului, care să implice ritualuri devoţionale şi rituale, care conţin adesea un cod moral ce guvernează conduita acţiunilor umane" (cf. Wikipedia, citând dictionary.com). Aceasta este definiţia religiei! Naşterea din nou nu se realizează prin acceptarea unei religii (care este de fapt un concept uman), ci prin acceptarea lui Dumnezeu, intrarea sub regulile Sale şi acceptarea iertării păcatelor, în urma pocăinţei personale. Pocăinţa este schimbarea minţii – metanoia – altă minte! Acesta este de fapt adevărata schimbare a minţii din punct de vedere biblic. Schimbarea mentalităţii se realizează într-un proces continuu, nu putem să spunem că m-am pocăit în anul cutare şi de atunci am rămas aşa, tot la fel cum nu pot să spun că în anul cutare m-am născut şi am rămas la stagiul de născut, prunc.

Luaţi spre exemplu situaţia economică şi politică din ţara noastră din cadrul acestor zile. Cu toţi am fi înclinaţi să spunem, "uite pe cine aţi ales acum!" sau, "daţi măi jos pe ăia! Huă!". Cine din noi ar putea schimba o economie întreagă din ţara aceasta dacă ar pune pe altcineva în locul unuia din parlament, sau din cadrul forurilor mai înalte? Este ca şi când ai spune că vrei să schimbi mentalitatea de pungaşi, şi de frăudari, şi de neo-comunişti, şi fanarioţi şi corupţi, într-o mentalitate „mai bună”. Cum poţi să faci asta? Poţi să faci asta prin rugăciune? Oare se va întâmpla ceva? Oare rugăciunea ta va face ca mâna lui Dumnezeu să intervină?

Cred că noi am fost chemaţi să fim parte din Împărăţia lui Dumnezeu şi să avem mentalitatea Împărăţiei lui Dumnezeu; cetăţenii Împărăţiei lui Dumnezeu se numesc cei născuţi din nou! Metanoia din nou!

Am ajuns unde am ajuns astăzi pentru că de la început am pornit de la vechea "noia" – în greacă este cuvântul "noo", care înseamnă minte, gând, intelect. Foarte clar spus. Adică ne-am format un intelect vechi şi am rămas acolo pentru că era zona noastră de confort şi linişte.

Mergeam la o biserică unde pastorul obişnuia să ţină doar el slujba de rugăciune, doar el slujba de predică, doar el slujba de dirijat a corului; mai apoi începea să predice, şi am frecventat acea biserică o vreme; era aceiaşi predică mereu, aceiaşi intonaţie, aceiaşi tonalitate a vocii, predica parcă aceiaşi predică, la aceiaşi oameni, formând aceiaşi veche biserică; ciudat e că deveneam aceiaşi vechi enoriaşi care auzeam mereu, duminică de duminică, acelaşi vechi pastor. Până într-o zi când am spus, DESTUL!

Metanoia!

Din punct de vedere retoric, acest cuvânt înseamnă corecţie, o deviză (poruncă retorică); din punct de vedere teologic, înseamnă pocăinţă; din punct de vedere psihologic – aşa cum o defineşte Wikipedia, nu Biblia – este o experimentare a unei "decăderi" psihotice şi ulterior, re-clădirea psihologică pozitivă sau 'vindecarea'".

Schimbă-ţi mintea! Pocăieşte-te! Redresează-te! Schimbă-te! Corectează-te! Care sună mai clar dintre acestea?

În una din zilele când reveneam de la lucru spre casă, în autobuzul cu care ma deplasam apăruseră şi controlorii. Eu eram undeva mai în faţă şi l-am observat pe unul dintre controlori că îşi schiţa mişcarea punerii unui ecuson, şi apoi vechea poveste cu întrebarea de a prezenta biletele şi abonamentele. Spre uimirea mea, acel controlor duhnea urât de tot şi arăta şi foarte întunecat la privire (puţea a beţie, fum de ţigară, nespălat, toate acestea într-un singur simţ, imaginaţi-vă ce persoană era!). Mă gândeam în acele clipe ce fel de oameni au pus cei de la regia autonomă de transport în postura de verificare a biletelor sau abonamentelor de călătorie. Undeva în spate, ca de obicei, trebuia să fie şi cineva care era fără bilet. Nu ştiu cum s-a iscat o ceartă şi vedeam în jurul meu cum oamenii întorceau capul, şi alţii se mai şi ridicau de pe scaune, să privească spectacolul transmis în direct, în autobuzul în mişcare. Mai apoi a început şi o bătaie zdravănă între câteva persoane, şi o femeie, rea de gură, s-a băgat şi ea să nu zică că nu are şi ea tupeu. După ce s-au terminat certurile, bătăile, şi persoanele în cauză coborâseră din autobuz, am auzit pe cineva zicând, "da domnule, omul îşi făcea slujba de controlor şi îl respectam".

Foarte ciudat că noi avem slujba de a fi martori ai lui Isus Hristos în această lume, şi noi am făcut din aceasta un club pe care îl numim biserică; am ajuns să folosim tot felul de expresii religioase, şi care mai de care mai împănate, şi am pus gluga peste slujba noastră la care am fost chemaţi: chemarea noastră primordială a fost şi este aceea de a merge la oameni şi de a le aduce mărturia a ceea ce a făcut Domnul în viaţa noastră. Datoria noastră e să aruncăm momeala. Datoria lui Dumnezeu este să-i convingă, să-i cureţe El şi, mai apoi, datoria noastră e să îi ucenicizăm ca şi ei la rândul lor să facă acelaşi lucru: Aducem pe oameni în Împărăţia lui Dumnezeu, nu în biserică! Noi formăm biserica! Clădirea în sine nu poate să predice Evanghelia! Îngerii nu au primit acest privilegiu de a vesti Evanghelia păcătoşilor, şi nici nu ar putea să o facă pentru că ei nu au fost răscumpăraţi din păcate – precum am fost noi – nu au experimentat naşterea din nou – precum noi, prin Duhul lui Dumnezeu – şi nici nu au speranţa viitorului în ei: că Domnul Isus va reveni să judece pe cei vii şi pe cei morţi, după faptele pe care le-a făcut fiecare, cei care au făcut voia celui rău vor fi osândiţi, iar cei care au ales să fie născuţi din nou şi să facă parte din Împărăţia lui Dumnezeu, să fie răsplătiţi.

În primul şi cel mai important rând consider că este FOARTE necesar să ne schimbăm mentalitatea noastră cu privire la religie. Religia în sine nu este mântuire. Religia nu mântuieşte, religia este un concept făcut de oameni (aşa cum am descris anterior).

Relatările din Sfânta Scriptură cu privire la religie au câteva conotaţii:

+ în Faptele Apostolilor 25:19, Galateni 1:13-14 (în versiunea Dumitru Cornilescu), cuvântul religie este folosit pentru a descrie orientarea credinţei unui anumit grup de oameni: adică erau iudei, cei care credeau în Torah, în ţinerea poruncilor, tăierea împrejur, o partidă de oameni care nu aveau în ideologia lor un Mesia, care să-i schimbe din punct de vedere spiritual, ci unul care să-i schimbe din punct de vedere politic.

+ o altă relatare în care se foloseşte cuvântul religie în Sfânta Scriptură se află în Coloseni 2:23 (în versiunea NTR apare citatul: "prin religia autoimpusă şi falsa smerenie”, iar în versiunea Dumitru Cornilescu apare "într-o închinare voită”, sau "cucernicie” în Biblia Ortodoxă) se referă în mod strict la felul de închinare al oamenilor, în contextul din Coloseni 2 fiind vorba de adevărata închinare şi trăirea în Hristos --- aici toate au o relevanţă spirituală, chiar şi lucrurile legii sunt descrise acum cu o împlinire în era nou-testamentală, prin jertfa lui Isus Hristos, prin El noi fiind identificaţi cu El şi trăim în El --- aşadar nu ne identificăm cu felul lumii, cu trăirea ei.

+ o altă relatare în care se foloseste cuvântul religie se află în Iacov 1:26-27: "Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică. Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume".În acest text, cuvântul religios se referă la un stil de viaţă şi nu la un set de valori sau crezuri. Prin urmare, în concepţia lui Dumnezeu, a fi un om religios înseamnă să fi un om neîntinat de lume, adică sfânt.

În limba greacă, în acest pasaj cuvântul religios este "threskos" şi provine de la baza throeo (care provine de la verbul throeomai, a plânge, a bocii, a vocifera, a se înspăimânta) care înseamnă ceremonios în închinare (ca demonstrativ), adică pios, religios.

Dacă ar fi să traducem acest pasaj după definiţiile de mai sus, am putea să parafrazăm cam aşa:

Dacă cineva se crede că este ceremonios, şi nu-şi înfrânează limba, şi îşi înşeală inima, pioşenia unui astfel de om este zadarnică. Închinarea curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.

Aşadar, trebuie nu doar să ne schimbăm mentalitatea cu privire la religie, ci şi la felul nostru de închinare! Închinarea noastră înaintea lui Dumnezeu trebuie să producă prezenţa Sa şi nu tradiţia umană! Atunci când ne închinăm lui Dumnezeu şi El îşi onorează prezenţa în mijlocul laudelor copiilor Săi (Psalmul 22:3):

+ Dar Tu eşti sfânt, eşti întronat în mijlocul laudelor lui Israel (Versiunea NTR)

+ Totuşi Tu eşti Cel sfânt şi Tu locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel (Versiunea VDCC)

Cuvântul în limba ebraică care descrie cele 2 citate de mai sus este "yashab", şi înseamnă: a sta jos, ca judecător, în tăcere, la pândă; prin implicaţie, a locui, a rămâne, a stabili, a face casă.

Aşadar, ceea ce cântăm noi înaintea lui Dumnezeu, şi felul cum ne închinăm noi Lui, produce nu doar un locaş pentru El, nu face ca prezenţa Sa să rămână cu noi, dar şi judecata Lui să fie prezentă acolo! Aceasta are o implicaţie de schimbare profundă. De cele mai multe ori noi cântăm cântări prin care pur şi simplu minţim înaintea lui Dumnezeu, cântări de genul celor de mai jos:

+ Sunt aici la dispoziţia Ta, cheamă-mă şi te voi asculta

+ Îndeajuns mi-e Doamne doar harul Tău --- îmi ridic mâinile spre cer...

+ Schimbă-mi inima...

Recunoaştem sau nu, dar am ajuns să îl detronăm pe Dumnezeu prin ceea ce spunem şi prin felul de închinare al nostru. Am ajuns să cântăm manele în biserică, şi astea plac la cei mai în vârstă pentru că pe vremea lor muzica populară era la modă..., şi firea lor veche are memorie mai bună decât firea cea nouă – din moment ce omul nu este într-o schimbare continuă, o crucificare zilnică.

M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. (Galateni 2:20 Versiunea Ortodoxă)

Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. (Galateni 2:20 Versiunea NTR)

Versiunea KJV din limba engleză spune astfel: sunt crucificat cu Hristos... – prezent continuu.
În limba greacă se foloseşte cuvântul "sustauroo", format din 2 cuvinte, sun şi stauroo, uniune şi ţintuit, crucificat cu --- adică o identificare cu cel care e ţintuit (pe cruce).

Când avem viaţa ţintuită pe cruce, acolo unde voia mea se intersectează cu voia lui Dumnezeu, închinarea mea nu va mai fi la cruce, ci la tronul lui Dumnezeu! Eu îl întronez pe Dumnezeu, nu îl batjocoresc şi îl ţintuiesc iar pe cruce! Închinarea noastră trebuie să fie îndreptată către Dumnezeu şi în sfinţenie – Dumnezeu este sfânt!

Când ne închinăm gândindu-ne la lucrurile pământeşti închinarea noastră este pământească – prin urmare idolatră – iar atunci când ne gândim la lucrurile cereşti, la Dumnezeu, la măreţia Lui, la sfinţenia Lui, cântările şi închinarea noastră vor deveni o închinare adevărată. Probabil că acesta este un motiv pentru care să ne rugăm ca Domnul să dea mai mulţi compozitori creştini în aceste zile! Dumnezeu să transforme inimile noastre din religioşi şi patetici ce suntem – când apărem la biserică cu feţele crispate, de parcă venim de la război către alt război – în închinători şi cântăreţi care au prezenţa lui Dumnezeu cu ei! Prezenţa lui Dumnezeu şi persoana Sa produc şi ne aduc în viaţa noastră sfinţenie. Când ne închinăm lui Dumnezeu cu o inimă curată, persoana lui Dumnezeu se manifestă faţă de noi şi sfinţenia Sa devine lucrul care e cel mai contagios atunci! Când avem închinare inspirată de Dumnezeu, şi o inimă curată înaintea Lui, cu certitudine că atunci îl putem întrona pe Dumnezeu! Amin!

Într-o altă ordine de idei, trebuie să schimbăm mentalitatea noastră cu privire la Împărăţia lui Dumnezeu. Noi nu am fost chemaţi să fim membrii ai vreunei secte, ai vreunei mişcări religioase, sau ai vreunei biserici care poară un anumit hram, sau un anumit nume ori titlu. Interesant, deşi avem biserici mari, cu semne mici care să arate ce biserică este aceasta, semnul cel mai vizibil – adică noi, cei care formăm biserica lui Isus Hristos – este invizibil în aceste zile!

Trebuie să schimbăm mentalitatea venitului la biserică!

Noi suntem chemaţi să mergem în lume şi să-i aducem pe oameni la Hristos! Am auzit o vorbă la cineva care zicea cam aşa, "prima dată când m-am născut, mama mi-a spus despre asta; a doua oară când m-am născut, i-am spus eu mamei despre asta". Experienţa naşterii din nou trebuie să fie mărturia fiecărui credincios din lumea întreagă. Este modalitatea noastră de a fi victorioşi asupra diavolului, şi prin aceasta primim tot mai mult din puterea lui Dumnezeu pentru a putea face această lucrare.

"Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi" (1 Petru 3:15)

"Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte." (Apocalipsa 12:11)

Noi am primit puterea Duhului Sfânt ca să fim martori ai Lui şi, prin mărturia noastră, trebuie să fim capabili să o împărtăşim oricând cu oricine, fără să fie nevoie să folosim limbajul religios. Mărturia noastră trebuie să reflecte ceea ce am fost noi odinioară, schimbarea făcută de Isus prin naşterea din nou, şi prezentul. Când pierdem ocazia de a împărtăşi cu cineva despre ceea ce a făcut Domnul pentru noi, de fapt noi neglijăm sarcina pe care am primit-o de la Domnul Isus, în calitate de ucenici ai Săi – de a merge în toată lumea şi de a spune tuturora despre ceea ce a făcut El în viaţa mea.

Luaţi exemplul celor din 1 Tesaloniceni capitolul 1 doar. Mărturia lor, despre felul cum s-au întors de la idoli la Dumnezeu, a ajuns să fie auzită şi în localităţile din jurul lor. Ei au înţeles elementele de bază ale vieţii de credinţă şi practicau ceea ce fuseseră învăţaţi.

Cine mai are nevoie de schimbare acum? Guvernul nostru? Pastorii noştri? Comitetul ales al bisericii? Femeia de serviciu? Paznicul de la uşă? Cei care fac colecta?

Cu toţi avem nevoie de schimbare! 

Atunci când realizăm că trebuie să trăim zilnic într-o stare de veghere şi de alertă, şi să nu cădem din nou în plasa auto-complacerii, a zonei de comfort, a familiarismului, vom putea să avem o închinare adevărată, o mărturie adevărată, o lume adevărată, o Împărăţie adevărată![no-sidebar]

Sigur şi tu ai nevoie de o schimbare! Amin!