Câte "peceţi" poţi să pui tu?

Duminică dimineaţa am fost la biserică şi mesajul predicii a fost din cartea Apocalipsa, capitolul 5. Îmi răsună parcă şi acum în cap o parte din mesaj, "Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte scrisă pe dinăuntru şi pe din afară, pecetluită cu şapte peceţi. Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?”" (Apocalipsa 5:1-2, sublinierile îmi aparţin).

Predicatorul ne-a expus o mică lecţie de imobiliare, prin care am învăţat unul din cele mai vechi obiceiuri evreieşti. Când cineva cumpăra un teren undeva în ţara unde se afla, se întocmea un sul mare, care era pecetluit - ştampilat, dacă doriţi să înţelegeţi în termenii zilelor noastre - de şapte ori. Un exemplar era pus într-un vas de pământ, care se păstra în arhiva autorităţilor din acele zile. O copie xerox - ei bine, nu era xerox atunci, dar se făcea un duplicat al acelui document - se întocmea separat, se semna de către martori şi această copie o păstra şi o deţinea proprietarul.

De oriunde s-ar fi întors el, fie că pământul lui era ocupat de cotropitori, străini, sau era vândut şi/sau revândut, pe baza acelui papirus ştampilat, el putea să revendice terenul respectiv. Practic acel papirus ştampilat spunea cine este proprietarul de drept al acelui teren. Proprietarul pământesc temporar, desigur, pentru că pământul şi tot ce este pe el aparţine lui Dumnezeu (Psalmul 24:1 - "Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!"). Asta în caz că nu ştiaţi acest detaliu din Sfintele Scripturi.

Deşi mesajul predicii de la biserică folosise un exemplu imobiliar, vorbitorul a accentuat ideea că Dumnezeu este cel ce deţine dreptul de propietate asupra noastră. Ceea ce m-a marcat pe mine însă, oarecum gândindu-mă la acele peceţi / ştampile, a fost importanţa şi valoare care o dădea documentului nişte "parafe" şi nişte "peceţi". Adică nişte ştampile din acele zile.

În zilele de astăzi oriunde ai merge, toate documentele, facturile, biletele de călătorie, toate sunt însoţite de o ştampilă. Nu au valoare dacă nu sunt ştampilate, deşi au serie pe ele. Pe parcurs s-a ajuns să se accepte printr-o lege din Codul Fiscal să nu mai fie obligatoriu ştampilarea anumitor documente (mai precis, articolul 155(6) din Legea 571/2003, care spune că facturile pot circula fără semnatura şi ştampilă), deşi anumite companii sau firme nu acceptă facturile fără ştampila în original. Ce ciudat, nu?

La locul de muncă unde lucrez eu, dintre toate obiectele care sunt destinate biroului, deşi folosim foarte multe produse de birotică, cel mai folosit obiect este ştampila. Şi logic, nu poţi ştampila pe masă sau pe mâna clientului, ori pe actele lui... ai nevoie de hărtie! Cred că suntem cel mai mare consumator de hărtie de copiator / printer, pentru că avem sistem centralizat de facturare, deja nu mai folosim pixuri să scriem facturi sau chitanţe, totul este electronic acum.

Avem unii furnizori care mai folosesc încă facturiere normale, tipizate, ele nu sunt nici înseriate, nici ştampilate..., trebuie să scrii totul pe ele. Doar datele firmelei emitente sunt înscrise pe acea factură, în cazurile cele mai fericite. Am auzit la alţii care au inclus în softurile de facturare şi opţiunea de a avea pe factură ştampila scanată a companiei, probabil să facă economie la ceva. Oare? Hmm. Ciudat. Dacă faci o factură şi ai pe ea o ştampilă, ea trebuie să fie ori neagră, ori altă culoare, diferită de culoarea documentului. Deci faci economie la tuşul ştampilei, sau consumi mai multă cerneală de la imprimantă? Unde e "economia" atunci?

Am avut un prieten care este şi unul dintre furnizorii de servicii la firma unde lucrez eu. Într-o zi, în timp ce scria o factură, şi-a dat seama că ştampila lui nu mai funcţiona optim, adică era "cam ştearsă". Tuşiera ştampilei lui era cu tuş / cerneală neagră, şi m-a rugat pe mine să îl ajut cu puţin tuş să "revitalizeze" puţin ştampila lui. Am turnat puţin tuş de la mine, ce-i drept eu foloseam unul albastru, şi tuşiera lui şi-a revenit, însă ştampila lui nu mai ştampila cu negru, ca înainte... a început să aibă nuanţe de negru spre albăstrui. Cu cât îmbiba mai mult cu tuş albatru tuşiera lui, cu atât se vedea mai albastră ştampila pe documente. Nu părea foarte mulţumit omul, se vedea pe chipul lui că... deviase de la original. L-am lăsat totuşi "să-şi facă damblaua", vorba aia...

Într-o zi s-a decis că trebuie să "repare" el ştampila... şi nu ştiu ce a făcut, dar a absorbit cumva, cu nişte prosoape de hârtie, toată cerneala care mai era în tuşiera ştampilei. Apoi a turnat din rezerva de tuş albastru de la mine, a luat o hârtie şi a început să bată cu ea. Vă mai amintiţi de reclama la acel medicament de dureri de cap, în care un om avea o ştampilă imensă în mână şi tot ştampila cu ea, "poc! poc! poc!", în timp ce o doamnă, de la un alt birou, nu mai putea de cap de la atâta gălăgie? Ei bine, de data aceasta, eu eram cel care avea durerile de cap, pentru că amicul meu a vrut să-şi "testeze" abilităţile de reparare a tuşierei sale... şi, spre marea lui uimire, a ruinat-o de tot!

El "parafa" ca să testeze şi să preseze cumva cerneala în tuşieră, făcea şi gălăgie şi irosea degeaba şi nervii mei! Ulerior i-am dat ideea să meargă la un centru de ştampile, care se afla la 5 minute de unde am eu biroul, şi să-şi achiziţioneze o tuşieră nouă. Sau să-şi comande o ştampilă nouă. Era aşa de simplu!!!!

Nu ştiu exact dacă a făcut după cum i-am recomandat. Probabil că a abandonat ideea din cauza orgoliului personal, sau poate avea probleme de buget, sau era cam zgârcit în acea zi. Nu era nimic legat de imaginea lui, de firma care o reprezenta... pentru el ştampila lui nu mai funcţiona, şi refuza să meargă la un centru specializat, unde găsea cu siguranţă pe cineva care ştia ce să îi recomande, fie că era vorba de un tuş (cam cum arată în poza alăturată), de refacerea ştampilei, înlocuirea tuşierei, etc.

Da, o ştampilă cu probleme face mai multe probleme ulterioare. Dacă nu o remediezi când este încă posibil, te vei trezi cu documente ruinate, haine pătate, timp şi nervi irosiţi degeaba. Degeaba!

Imaginaţi-vă că sunteţi la un notar, vă grăbiţi, trebuie să obţineţi un document urgent şi chiar de faţă cu voi se strică ştampila, sau în loc să vă dea documentul, se varsă din greşeală pe documentul dumneavoastră tuş... şi mai trebuie să stai să ţi se refacă documentul. Parcă îţi vine în clipa aia să .... îţi faci ştampila ta şi să faci singur toate lucrurile, nu?

Pentru această decizie, sau oricare altă decizie de a pune ştampile, de orice fel, pe orice fel de hârtii sau documente, puteţi accesa oricând site-ul celor de la ştampile online (adresa lor o aveţi apăsând pe imaginea din această postare, de unde a fost şi preluată imaginea). Nu uitaţi să accesaţi şi să daţi un like paginii lor de facebook: www.facebook.com/StampileOnline şi nu mai lăsaţi pe alţii să vă facă dureri de cap încercându-şi talentul de "fixare de peceţi".

Notă: Această postare a fost scrisă pentru SuperBlog 2013.