Har şi ţie, frate John MacArthur, fundamentalistule!

Cu mult timp în urmă am primit o carte scrisă de John MacArthur, "Evanghelia după Isus" (scrisă în 1988). Cartea lui tratează un fel de răspuns multiplu la întrebarea "Vino după Mine" şi ce înseamnă de fapt acceptarea lui Isus ca Domn în viaţa credinciosului.

Ceea ce nu ştiam atunci despre Arthur... este că el a devenit între timp un fundamentalist "înfocat". El este un predicator înzestrat, autor a numeroase cărţi şi un iubitor al Scripturii. Programul său de radio "Grace to You" ("Har vouă") îi îndrumă pe ascultători spre BIblie, iar seminariile sale pregătesc sute de lucrători în domeniul slujirii creştine. El este un calvinist ferm, însă aceasta nu-l face să fie mai puţin decât fratele meu în Hristos (nu din cauză că a scris cartea Evaghelia lui Isus spun aceasta).

Din nefericire, MacArthur nu poate spune acelaşi lucru despre mine - şi acest lucru este trist. În noua sa carte Strange Fire (Foc Străin) el declară în nişte termeni incerţi că... oricine îmbrăţişează vreo formă de teologie carismatică sau penticostală... nu se închină adevăratului Dumnezeu.

Cu alte cuvinte... fratele meu în Hristos m-a tăiat de pe listă.

În lumea rigidă a lui John MacArthur, orice persoană care a căutat rugăciune pentru vindecare, a pretins un miracol, a primit un limbaj de rugăciune, a profeţit, a simţit că Dumnezeu i-a vorbit, a simţit prezenţa lui Dumnezeu într-un fel emoţional sau au căzut la podea după ce au primit rugăiciune... a depăşit limitele ortodoxiei.

MacArthur spune că persoanele care sunt carismatici cred că se închină la Dumnezeu, însă de fapt se închină la un viţel de aur. "În fiecare zi milioane de carismatici oferă laude unei imagini aparent false despre Duhul Sfânt", spune MacArthur la începutul cărţii. "Nici o altă mişcare nu a făcut mai mult rău cauzei evangheliei".

El nu doar că renunţa la elementele de margine ale mişcării noastre; el arde pe fondatorii originali ai Penticostalismului şi îl pune sub urmărire şi pe autorul baptist Henry Blackaby pentru că învaţă că Dumnezeu poate vorbi oamenilor astăzi.

MacArthur, care are 74 de ani (săracu...) îndeamnă pe creştinii evanghelici să se angajeze într-un "război colectiv" de a opri răspândirea mişcării carismatice, pe care el o descrie ca un "virus mortal", o "mutaţie deviantă a adevărului" şi un "cal Troian" care a infiltrat Creştinismul majoritar. MacArthur scrie, "Teologia carismatică a trasformat biserica evanghelică într-o hazna de eroare şi un teren de reproducere pentru învăţătorii falşi".

Nici unul dintre cei care este familiar cu MacArthur nu este surprins de Strange Fire (Foc Străin), din moment ce această carte este o reîncălzire a versiunii lui din 1993, Charismatic Chaos (Haos Carismatic). Din nefericire, anumiţi carismatici i-au dat lui MacArthur destul de multă amuniţie nouă pentru a-şi susţine cazul său, că noi toţi suntem o grămadă de puşcăriaşi artişti murdari şi indivizi spirituali (să nu spunem curve spirituale, cum de fapt scrie acesta în engleză...). Mişcarea noastră e nouă şi încărcată de probleme, prin urmare MacArthur nu are nevoie să se uite prea greu pentru a găsi exemple de doctrine cu problemă. Treaba e că, în loc să ofere corectare părintească, el scoate sabia şi ciopârţeşte.

Eu nu sunt un calvinist de cinci punte, însă voi face aici cinci puncte ca răspuns la cartea lui MacArthur:

1. Nu toţi carismaticii şi penticostalii au îmbrăţişat erorile sau excesurile. În convingerea sa, MacArthur citează lideri carismatici care au adresat abuzurile şi erorile legitime din mişcarea noastră. Dar apoi ne şterge cu o perie lată. De fapt, majoritatea mişcării noastre nu este în eroare, deşi cu toţii cunoaştem doctrine şi practici care au nevoie de corectare. Sunt milioane de biserci carismatice şi penticostale sănătoase în jurul lumii care caută pe cei nemântuiţi, sunt implicate în lucrări misionare şi de ajutorare a săracilor. Şi carismaticii şi penticostalii alimentează creşterea globală a Creştinismului - chiar şi cu cusururile noastre.

2. Trebuie să lăsăm loc pentru puterea lui Dumnezeu din prezent. MacArthur crede că puterea făcătoare de miracole a lui Dumnezeu a încetat în jurul anului 100 d. Hr. El spune că vindecarea, limbile, profeţia, viziunile şi alte manifestări supranaturale descrise în Noul Testament nu funcţionează astăzi. MacArthur este în particular enervat de carismatici că accentuează vorbirea în alte limbi (pe care el o numeşte "galimaţie"); tot el se plânge că noi avem o "obsesie perversă cu sănătatea sănătatea fizică" (cu alte cuvinte, dacă de îmbolnăveşti, doar accept-o pentru că Dumnezeu nu mai vindecă acum). Da, dar Noul Testament nu ne spune că cerul ar fi apăsat şi ar fi stins de tot puterea Duhului Sfânt. Aceasta este opinia lui MacArthur, nu o doctrină biblică.

3. Biserica are nevoie de o accentuare proaspătă asupra Duhului Sfânt. MacArthur spune de carismatici că sunt vinovaţi de o concentrare nesănătoasă asupra Duhului Sfânt. El pretinde că Duhul indică doar către Isus şi că noi nu ar trebui să căutăm puterea sau prezenţa Duhului pentru că Lui îi place să stea în fundal. Întrebarea mea acum: Dacă acest lucru e adevărat, de ce a învăţat Isus despre Duhul Sfânt aşa de mult? Şi de ce este lucrarea puternică a Duhului Sfânt atât de clar subliniată în cartea Faptele Apostolilor şi în epistole? Da, este adevărat că Duhul Sfânt vrea ca tot creditul să meargă către Isus, însă noi facem o greşeală imensă dacă ignorăm Duhul Sfânt, sau limităm puterea Sa. Biserica de astăzi are nevoie de puterea lui Dumnezeu ca nicicând altădată.

4. Este o diferenţă între corectarea biblică şi atitudinea de judecător. Oricine citeşte acest blog ştie că eu scriu despre practicile excentrice din mişcarea noastră - de la doctrine de prosperitate la necromanţie la pastori curvari care spun că Dumnezeu le-a spus lor personal să divorţeze de soţia lor ca să se căsătorească cu alta. Personal cred că trebuie să adresăm subiectul păcatului în tabăra noastră. Însă este o diferenţă între a confrunta păcate specifice şi a condamna o mişcarea întreagă la iad. Cartea lui John MacArthur a trecut de această linie.

5. Ar trebui să-l iubim oricum pe MacArthur. Strange Fire listează feluri diferite în care carismaticii folosesc greşit sau abuzează de Duhul Sfânt, în părerea lui MacArthur. Însă el uită faptul că una din lucrările importante ale Duhului Sfânt este aceea de a unifica şi a conecta comunitatea creştină într-o părtăşie mai profundă. Noul Testament ne îndeamnă să "păstrăm unitatea Duhului în legătura păcii" (Efeseni 4:3), şi ni se mai spune că dragostea este parte a roadei Duhului Sfânt. Însă Strange Fire nu a fost scrisă dintr-o inimă de dragoste.

Cu toate acestea, nu e nevoie să ne răzbunăm contra lui MacArhtur. El este fratele noastru pentru că noi toţi credem şi ne închinăm aceluiaşi Mântuitor. Cel mai bun lucru pe care îl putem face, ca răspuns la cartea sa extrem de aspră, este să-l iubim pe fratele nostru în ciuda nenorocitei sale părtiniri împotriva noastră.

Notă personală: Ca răspuns la cele scrise mai sus cu privire la cartea Strange Fire, ofer prin intermediul blogului prezent cartea lui "Evanghelia după Isus" complet GRATUIT. Trebuie doar să vă plătiţi taxele poştale. (Cartea este în condiţii bune, puţin subliniată în anumite părţi - primul venit, primul servit, o singură carte am pentru această ofertă, vă rog să îmi trimiteţi un mesaj cu adresa voastră şi motivul pentru care doriţi cartea, am s-o expediez prin intermediul poştei române după ce analizez motivele şi mesajele primite). Dacă sunteţi din Braşov, v-o pot înmâna personal. Dacă nu preferaţi să plătiţi taxele poştale pentru această carte uzată, puteţi să o comandaţi de pe site-ul CLC România (unde costa 10 RON!)

Notă finală importantă: Articolul prezent este o adaptare a unui articol scris de J. Lee Grady în Charisma Magazine şi a fost folosit şi tradus cu aprobarea în scris din partea autorului. J. Lee Grady este directorul organizaţiei Mordecai Project (themordecaiproject.org) şi poate fi urmărit pe Twitter la @leegrady. El este autorul cărţii "The Holy Spirit Is Not for Sale" (Duhul Sfânt nu este de vânzare) şi alte cărţi.