Semnalul de alarmă la care nimeni nu mai vrea să răspundă... (Partea 1)

În 1998, spre începutul verii, imediat după ce se terminau examenele de la facultăţi, am început să am o experienţă cu Creatorul cerului şi al pământului, o experienţă pe care nu am împărtăşit-o încă, însă a avut multe reacţii pe care mi le amintesc şi în aceste clipe când scriu rândurile de faţă. Înainte de experienţele avute în acest an, am primit din partea lui Dumnezeu mesaje care le-am transmis anumitor persoane pentru a face o schimbare în viaţa lor, mesaje care au fost ascultate de cei care le-au primit, dar care au fost ignorate şi acele persoane au ajuns în direcţii şi în destine dezastruoase. Acesta este unul din motive pentru care titlul acestei postări - şi cele care vor mai urma - este "semnalul de alarmă la care nimeni nu mai vrea să răspundă". Nu voi încerca să aduc explicaţii la cele care le veţi citi în continuare, vor fi doar relatări la care puteţi sau nu să aveţi vreo reacţie de un anumit fel sau altul. Ceea ce veţi determina sau nu să faceţi depinde doar de voi. Începem.

Soţia unui bun prieten de al meu tocmai îmi relata că se afla pe pragul divorţului de soţul ei, care era de mult timp parte a comitetului unei biserici, lider şi învăţător. Îl cunoşteam bine şi pe el şi pe ea, am fost în multe drumeţii împreună cu el şi cu alţi tineri din biserica din care făceam parte pe atunci, era genul de persoană care vroia să fie prieten cu tine şi se implica cu tot ce avea la aceasta.

Atunci când am aflat vestea despre posibilul divorţ - care a avut loc ulterior, după circa 5-6 ani, dacă nu greşesc eu - am stat înaintea Domnului în rugăciune pentru prietenul meu şi am întrebat pe Domnul dacă vrea să mă folosească să îi transmită ceva prin gura mea, sau prin scrisul meu. Vroiam să se schimbe lucrurile în viaţa lui, să nu ajungă la divorţ, ştiam ce efecte dezastruoase avea acesta.

Era chiar în aceiaşi perioadă când terminam de redactat lucrarea "Divorţul şi Recăsătorirea în Lumina Bibliei", carte care am publicat-o în 2013 (foto copertă alăturat), cu ajutorul lui Dumnezeu. Am primit un mesaj pentru el atunci, nu era un mesaj de pocăinţă, era un mesaj de avertizare, un fel de mesaj care pe moment eu nu l-am înţeles - însă în decursul anilor a avut un efect şi el personal mi-a confirmat că ceea ce i-am transmis atunci în scris a fost confirmat ca fiind de la Dumnezeu pentru el, pentru zilele şi clipele care le trăia atunci, deşi el nu a reacţionat atunci la acel semnal. Dumnezeu îl avertiza cu privire la ceva nou care are să se întâmple cu el, cu viaţa lui, cu viitorul lui, şi acel lucru nou nu era un lucru pozitiv. Asta nu am spus-o atunci, pentru că nu am primit vreo descoperire detailată legat de ceea ce avea să se întâmple cu el, mesajul care i l-am transmis nu era nici de confruntare, nici de pocăinţă, ci era un fel de lumină roşie, cască ochii bine, doar tu ştii pe ce cale mergi, ştii ce ai de făcut! Nu a făcut nimic.

Respectivul - prefer să nu îi dau numele în acest articol pentru a-i proteja identitatea, deşi poate el nu ar fi ofensat dacă l-aş numi... - a ajuns să fie renegat de biserica din care făcea parte, şi asta pentru că ceea ce avea loc în familia lui avea un răsunet în biserică. Cred că erau unii care erau angajaţii diavolului, acei bârfitori care niciodată nu au altceva de făcut în biserică decât să ducă veşti negative despre cutare şi cutare persoană, şi când îi vezi la biserică ei sunt veşnic cu aureolă pe cap, batic legat sub gât şi cu plicurile de contribuţie financiară la biserică la zi. De fapt chestiile astea erau "norma" la acea biserică. Dacă erai puţin înaintea celor din comitetul acelei biserici erai etichetat ori "nebun", ori "excentric" ori "dereglat mintal".

În aceiaşi categorie a ajuns şi prietenul meu. A trebuit să părăsească biserica forţat, deşi el simţea că Dumnezeu îl cerceta şi îi vorbea legat de starea în care se afla familia lui, şi el nu a făcut mare lucru ca să schimbe lucrurile din jur. A avut loc divorţul, şi viaţa lui şi a întregii lui familii s-a distrus şi s-a dus de râpă. În biserica nouă unde s-a mutat a fost pus sub disciplină pentru acest motiv - şi probabil şi datorită dereglărilor care au urmat ca efect al cauzei divorţului prin care a trebuit să treacă. Soţia lui a plecat, însă ulterior a reapărut, şi a reapărut în aceiaşi biserică unde mergea şi el şi unde l-am văzut întâmplător, într-o vizită neobişnuită care am făcut-o la acea biserică.

Mă întrebam, atunci când îl vedeam pe rândurile acelei biserici, ce avea să se întâmple dacă el căsca ochii la mesajul de avertizare primit şi se punea pe genunchi şi se ruga şi căuta faţa lui Dumnezeu ca El să-i salveze mariajul, familia, viitorul. Probabil că a fost un efort pe care nu l-a putut face pentru că alcoolul a pus mâna pe el. Probabil că după o vreme şi-a venit în fire, ca fiul risipitor din Noul Testament, doar că el nu mai avea unde să se întoarcă să spună că a păcătuit înaintea cerului.... Casa lui era devastată, mariajul lui era terminat, familia lui era împrăştiată şi viitorul lui ruinat. A ajuns să fie o ruşine pentru toţi şi el încerca să evite contactul cu cei pe care îi ştia pentru a nu aprinde reacţii la care nu vroia să ajungă.

Într-o seară a venit în vizită la mine. Era o vizită inoportună. Nu aşteptam oaspeţi atunci, nu eram pregătiţi cu nimic, apariţia lui acolo în faţa uşii era chiar ciudată. L-am poftit în camera de zi unde primeam oaspeţii şi l-am servit cu un pahar de apă şi a început să discute de trecutul lui, de tot felul de oameni, de tot felul de cazuri, de tot felul de reacţii. Mă uitam la el şi vedeam cum vorbea, cum mirosea, cum arăta, cum dădea din mâini. Ştiam cum fusese el odinioară şi vedeam acum, cu ochii aproape înlăcrimaţi, la ce stare de batjocură şi de nimic a ajuns. Nu aveam cuvinte să-l încurajez, să-l ridic, să-l îmbărbătez. Ulterior a plecat, după ce şi-a dat seama că era târziu şi l-am lăsat şi eu să înţeleagă faptul că a sta mai mult decât trebuia.

De data aceasta însă nu a mai fost nici un semnal de avertizare pentru el, el era dărâmatul, eu eram cel care privea la ruinele lui şi nu aveam ce să fac, nici el, nici eu, nici măcar cunoştinţele care le mai avea. Parcă cerul era închis pentru el pentru că nu a schimbat macazul vieţii lui atunci când a primit semnalul, şi acum se îndrepta pe o cale largă, spre un destin amar plin de deznădejde şi sărat. Oare s-ar fi schimbat ceva dacă atunci el s-ar fi redresat? Oare ar fi intervenit Dumnezeu în familia lui dacă el făcea un pas spre Creator şi să-i ceară ajutorul? Asta numai el poate să o spună... sper să o facă curând. Îmi pare rău pentru destinul tău ruinat, amice.