Cutremurați-vă și vă treziți

În luna decembrie 2016, mai exact în noaptea dintre 27-28 decembrie, a avut loc un cutremur neașteptat de nimeni, pe la ora 01:20 noaptea. L-am simțit și m-am trezit din somn... oarecum așteptam o replică, care din fericire nu a mai venit. A doua zi căutam pe știri online ce scriu cei din presă de acest eveniment. Erau oameni care fluctuau între... că a fost un cutremur mic, că a fost un cutremur mare... unii au fost chiar ”nesimțiți” și nu au simțit nimic. Ideea e că a venit pe nepregătite. Eram chiar după sărbătoarea Nașterii Mântuitorului... și ne pregăteam de o nouă zi de muncă.

Dacă nu era 27-28 decembrie și am fi avut liber, probabil că acest cutremur de 5,3 grade ar fi avut 4 grade la unii, sau... ne trezeam că nu l-am fi simțit pentru că eram prea preocupați cu odihna, poate pentru unii singurele zile când aveam liber și nu trebuia să mergem dimineața la muncă.

Și după cum suntem deja obișnuiți, că nici un eveniment neașteptat nu vine când vrem noi - altfel de ce l-am mai numi ”neașteptat”, nu? - cam tot așa s-a terminat și anul 2016. Parcă ne uităm în urmă și... parcă a fost un cutremur, dar parcă nu a fost; parcă a fost unul mare - luând în considerare toate războaiele și veștile de războaie, mai ales că în noaptea dintre trecerea anilor se auzeau și la noi afară cum bubuiau oamenii la 12 noaptea cu petarde, artificii și tot felul de produse și explozibile... mă gândeam cum se simțeau cei din Alep, unde astfel de ”artificii” le-a produs groază, teroare, orice speranță le-a fost ruinată... și viața pentru ei nu mai avea nici un sens - și repede uităm, poate unii mai scriu ceva ”pe surse” dacă au ceva concret și veridic legat de acest eveniment.

La italieni când a venit cutremurul, care este arătat în colajul de fotografii de la începutul acestei postări, nu se aștepta nimeni să aibă astfel de efecte drastice, clădiri distruse, oameni răniți, oameni rămași fără adăpost. La ei am auzit că s-au pus la punct sistemele de avertizare de cutremur și anumite zone au fost evacuate la timp. La noi în România, însă, lucrurile stau și continuă să stea... precum noaptea - totul este adormit, nimeni nu are nici o grijă, și atunci paf! Suntem loviți. Suntem scuturați. Suntem zguduiți. Unii intră în șoc, alții sunt obișnuiți și au pregătirea necesară să treacă peste acest eveniment, și îi ajută și pe alții din jur să înțeleagă situația și să nu se lase copleșiți de un incident care poate avea sau nu efecte drastice.

Culmea e că la fel se întâmplă cu noi și spiritual. Dumnezeu ne vorbește când într-un fel, când în altul. Unii zic că nu au auzit, nu au văzut nimic. Pe ăștia îi numim ”nesimțiții spirituali”. Alții au auzit, dar nu au văzut. Pe aceștia îi numim ”văzătorii spirituali”. Și mai sunt alții care au văzut, dar nu au auzit și dorm pe o ureche... Cum să-i mai numim și pe aceștia? ”Adormiți spiritual”, nu? Ce facem cu cei care au văzut, au auzit și acum ne avertizează și pe noi ceilalți de ceea ce este eminent să se întâmple? Îi numim ”fanatici spirituali” pentru că ne e greu să credem că Dumnezeu ar putea să vorbească în așa fel, în circumstanțe de acest gen și așa mai departe.  Ne e greu să credem că Dumnezeu vorbește în mod nou, dar folosește aceleași lucruri cu care ne-am obișnuit să le vedem în jurul nostru. Și asta este pentru că noi am devenit insensibili la ceea ce vrea El să auzim, ceea ce vrea El ca noi să facem, ceea ce vrea El ca noi să schimbăm la noi. Oare un cutremur ne poate face să ne trezim și să rămânem treji spiritual? Sau adormim la loc și a doua zi căutăm la știri să vedem dacă apare ceva ”pe surse”?

”Cutremurați-vă și nu păcătuiți! Spuneți lucrul acesta în inimile voastre când stați în pat, apoi tăceți.” (Psalmul 4:4)

Acest verset face referire la inimile noastre, de a sta alerte față de vocea lui Dumnezeu și de a avea o inimă deschisă față de ceea ce vrea să facă Dumnezeu. Este practic o stare de veghe pe care trebuie să o avem atunci când se întâmplă un cutremur - fie că e vorba de unul fizic, sau unul spiritual, când Dumnezeu poate vrea să ne vorbească ceva anume cu privire la noi, cu privire la starea noastră, a națiunii, a bisericii. Psalmul 18, versetul 7 spune un adevăr atât de profund:

”Atunci s-a zguduit pământul și s-a cutremurat, temeliile munților s-au mișcat și s-au clătinat, pentru că El se mâniase.”

În ambii psalmi, citați mai sus, David implora mila lui Dumnezeu și mila lui Dumnezeu i-a răspuns. Pentru că doar atunci când omul este cutremurat și zguduit el devine sensibil, devine oarecum vulnerabil la următorul lucru care stă să se întâmple: va interveni Dumnezeu în situația mea? Va lucra Domnul în orașul, în țara noastră? Se vor opri oameni din a mai păcătui și se vor întoarce cu toți cu inima către El, cum s-a întâmplat când Iona a adus celor din Ninive decizia finală de judecată a lui Dumnezeu pentru ei?

Nu a sosit momentul regretelor acum. Ceea ce a trecut, a trecut. Nu e timpul să plângem ceea ce a fost. E timpul să ne trezim, să tăcem și să ne smerim înaintea lui Dumnezeu. Mai degrabă decât să-L mâniem cu atitudinile și cu falsitatea noastră, mai bine am tăcea. Mai bine ne-am trezi acum că am fost zguduiți, fie că am fost nesimțiți, văzători, adormiți sau fanatici spirituali, și să facem ceva care să conteze.

Ce faci tu atunci când Dumnezeu îți zguduie ființa ta? Ce pași vei face ca să afli ce vrea El de la tine?

Notă: Articol scris pentru Publicația de Apologetica, Ianuarie 2017, Editorial. Dacă citați acest material în altă parte, rog să oferiți ca sursă acest blog. Mulțumesc.