Când istoria se întâmplă sub ochii noștri și nu știm cum să răspundem

Istoria se desfășoară sub ochii fiecăruia dintre noi, fie că avem ochi de văzut aceasta sau nu. Ziarele, blogurile și mai nou și televiziunile internaționale (că de cele naționale nu vrem să zicem nimic, ca să nu creadă lumea că favorizăm pe unii și pe alții nu) au început să scrie de evenimentele de foc care se întâmplă în aceste prime zile de februarie 2017. Toată lumea are ceva de zis și opinia fiecăruia are sau nu mai multă importanță.

Am auzit și creștini care au devenit iritați de faptul că noi, creștinii, nu facem ceva în această ”direcție”. Unii sunt pentru manifestare în stradă, alții sunt contra; unii aleg să vocifereze în fața ecranelor nedreptatea și neadevărul care îl aud, alții au pus genunchiul jos și au început să se roage. Doamne, ai milă de noi!

Sunt atitudini pe care le avem ca oameni și oarecum avem dreptul constituțional să le exprimăm, fiecare cum poate mai bine. Unii au mers la extreme, își exprimă pe lângă această atitudine și frustrarea și indignarea față de ceea ce se întâmplă, în loc să facă ceva mai bun.

Protestul pașnic al creștinilor are suport biblic solid, scria zilele trecute pastorul Samy Tuțac, președintele Comunității Bisericilor Baptiste din Timișoara. În articolul său enumera câteva exemple din Sfânta Scriptură prin care oamenii din Vechiul și Noul Testament au exprimat protestul lor față de o nedreptate din istoria care se desfășura sub ochii lor de atunci, și am remarcat câteva cuvinte cheie. Protestul nu a avut loc în șoaptă, pentru că evenimentele care se întâmplau atunci erau strigătoare la cer (primul este din Estera 4, planul de distrugere și exterminare a poporului evreu, când Mardoheu cheamă poporul la post și rugăciune și el se îmbracă în sac și cenușă și strigă la poarta împăratului - deși acest lucru era interzis atunci) sau mai puțin strigătoare la cer (al doilea exemplu dat este din Evanghelii, când Ioan cât și Isus făcea o adresare directă și dură față de Irod că trăia într-o relație imorală cu Irodiada - acest tip de relații este practic acceptat acum în societatea secolului nostru, dar nu mai se fac proteste în această privință...).

Acum stăm să ne gândim la aceste exemple și analizăm... unul era un eveniment care putea fi marginalizat, pentru că avea legătură cu un om - chiar dacă acțiunile sale nu aveau un efect prea mare asupra populației - însă stilul său moral și depravat dicta direcția unei națiuni. Celălalt eveniment atinge sentimentul semitismului și vom avea cu siguranță grupări - chiar și printre creștini - care vor spune că acel protest a fost ”banal” sau poate chiar meritat de acei oameni din acea vreme pentru ceea ce au făcut ei în istorie. Îi blamăm că e mai ușor, nu?

Doar că nu putem judeca noi pe oameni pentru ceea ce avea să se întâmple cu ei în viitor; și nici nu putem judeca pe oameni pentru ceea ce au făcut ei în trecut.

Cunosc creștini care sunt și acum contra poporului lui Israel pentru că ei consideră că ei sunt adevărații criminali, și demni de condamnat, ai Mântuitorului nostru. Istoria s-a întâmplat și s-a scris. Unii au fost oamenii care au scris relatările așa cum au fost, alții au făcut relatări ca să scoată în evidență anumite lucruri din istorie, altfel denaturând parte din realitate. Atitudinea de anti-semitism a existat și va exista în continuare, fie că suntem conștienți sau nu de aceasta.

Însă atitudinea anti-imoralitate este cu mult trecută cu vederea. De fapt imoralitatea din inimă produce acțiunile din istorie, evenimentele care le vedem desfășurate sub ochii noștri. Ioan și Isus s-au adresat direct lui Irod legat de problema lui pentru că au văzut rădăcina răului care avea să dea ulterior efecte dramatice. Și aici cred că noi scăpăm din vedere foarte multe lucruri în istorie. Ne place să generalizăm și să vedem efectul general, imaginea de ansamblu. O decizie a unor oameni, a unor partide afectează mai mult sau mai puțin o națiune întreagă sau întregul glob - trebuie să ieșim să protestăm. Doar că dacă acei oameni ar fi stat înainte în post și în rugăciune, dacă inima lor era să caute inima lui Dumnezeu pentru țara pe care o conduc... oare se mai ajungea unde se mai ajungea acum? Dacă cereau înțelepciune de la Dumnezeu, oare El nu le-o dădea? 

Ne numim o țară creștină, pretutindeni unde mergi vezi în jur oameni care își fac cruce când trec pe lângă biserici, dar când e vorba să se uite la inima lor, la ei înșiși, la mândria și orgoliul lor... nu mai este important aceasta și ... scriem o istorie cu un anumit punct de vedere din care scoatem din schemă răul și mucegaiul și putrefacția imoralității și a mândriei care este de mult fundamentată în inimile multora din lumea aceasta.

Până la urmă istoria acestor zile o vor citi copiii noștri. Unii o văd fizic acum și nu înțeleg nimic. Alți încearcă să explice celor din jurul lor, dar nu o explică cu înțelepciunea și discernământul necesar de a trece la acțiune, la schimbare, la transformare. Admitem că suntem oameni, că avem scăpări, că suntem vulnerabili. Dar măcar am putea să admitem și că suntem slabi, trebuie să ne corectăm, să ne cerem iertare, să facem restituirile necesare. Istoria odată scrisă nu poate fi reparată ulterior. Dacă vrem ca istoria să fie scrisă altfel, ar trebui să cerem acum și aici lui Dumnezeu să ne dea înțelepciunea și discernământul să știm cum să răspundem față de ceea ce se întâmplă în jur. Uneori rugăciunea ar rezolva mai multe decât un protest, alte ori protestul cu rugăciune ar rezolva multe. Dar și indiferența ar face ceva.... ar lăsa ca istoria să se scrie și apoi să citim despre o tragedie, despre durere, despre eșec, despre... ce mai vreți voi să adăugați.

Cred că cel mai potrivit verset din Biblie care ar fi un răspuns acum este cel aflat în Matei 7:7

”Cereți, și vi se va da; cautați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide.”

Oare ce vei cere tu? Oare la ce ușă vei bate tu? Oare vei găsi ceea ce cauți? Vom afla mai târziu din istorie, cu siguranță!

Notă: Material scris pentru Editorialul Publicației de Apologetică, Februarie 2017. Dacă îl citați în altă parte, rog să oferiți sursa citării lui, adică acest blog. Mulțumesc.