Dimineața care îmi alungă ceața (sau unde o văd mai clar)

Dacă ar fi existat busolă care să indice în ce direcție este ceață, sau în ce direcție este clar în față... cred că mulți ar folosi-o. Doar că nu am auzit încă de o astfel de busolă, pentru că ea arată de obicei nordul: te ajută să te orientezi. Tot ai nevoie de a-ți deschide ochii ca să vezi unde mergi, nu te poți baza tot timpul pe busolă, deși ar arăta că înainte e direcția corectă, când de fapt înaintea ta... poate este un podeț... care se termină deasupra unui lac (ca în poza alăturată) și tu nu vezi prea departe datorită ceții. Și apoi cazi în gol...

În viața noastră lucrurile sunt de obicei ca ceața care o vedem dimineața. Unii aprind luminile de la mașinile lor, reduc viteza și... bâjbâie. Alții văd înainte, cred că nu mai este ceață în față și... accelerează. Un fost coleg de al meu a făcut această greșeală și și-a pierdut picioarele. Apoi și-a pierdut conștiința, ulterior am aflat de la alți colegi că intrase în comă și... după câteva zile de chin a și decedat. Avea GPS pe mașina lui, văzuse și avea și indicatoarele pe care le-a cam ignorat pentru că... se grăbea. Era și ceață în jur, dar părea că se ridică. În fața lui era de fapt pericolul care putea să îl evite, și pericolul său a fost și pașaportul său spre cealaltă lume. Dacă s-ar fi gândit măcar cu o mișcare în plus, cum este la jocul de șah, poate ar fi prevăzut ceea ce putea să urmeze...

La numai câteva ore de la acest incident m-am întâlnit cu un alt coleg care conducea de obicei acea mașină și m-am dus direct la el. Mi se părea ciudat că îl văd, că era întreg, dar era terminat. M-am uitat la fața lui și era nu doar neliniștit, tulburat, măcinat emoțional și psihic, dar realiza ceea ce se întâmplase cu colegul nostru. El trebuia să fie de fapt pe acea mașină, pe acea șosea, pe acel drum și ... viața lui avea să se curme acolo sau nu. Plângea...

Nu am putut să îi opresc mâhnirea, chiar eu l-am întrebat, ”nu tu trebuia să fi pe mașina aia?” și parcă întrebarea mea ar fi răscolit mai mult din durerea care era în sufletul său. Nu știam ce să fac atunci, acolo, dar citeam ceața, mâhnirea, îndurerarea de pe chipul său. Parcă ființa lui emana regretul, rana interioară care sângera... realizase de fapt ceva ce i se putea întâmpla lui, ceea ce nu dorea să se întâmple nimănui... și totuși s-a adeverit. Coliziunea aceea nu doar că i-a curmat viața acestui coleg, l-a dus pe un pat de spital, a adus durere lui, familiei lui, copiilor lui, celorlalți din jur...

Astăzi de dimineață nu era ceață la noi în oraș, dar am văzut mulți oameni care mergeau de parcă era ceață în jur. Unii bâjbâiau prin autobuze, alții ascultau muzica și deranjau pe toți din jur, parcă dereglau compasurile și busolele celor din jur; un individ care încerca să citească o carte în liniște s-a ridicat să spună unui alt individ să oprească radioul și a primit o reacție la care nu se aștepta nimeni din jur. ”Uite că nu vreau! Lăsați-mă în pace, o dată!” Am crezut că nu este adevărat. Urla de parcă intrase un camion în fața lui și îi spărsese parbrizul. Cineva i-a și spus celui care a încercat să oprească gălăgia din autobuz... să îl lase în pace... și individul s-a retras, cel care bruia... nu. Părea iritat că cineva i-a spus că face gălăgie în jur, că tulbură, că distorsionează, că este nesimțit. Era ca un fel de avertisment sonor, vizibil: atenție, ai pericol în față, o să ai reacții la care nu te-ai așteptat, incidente pe care nu le-ai prevăzut, o coliziune bruscă. Păcat că respectivul era cu mintea în ceață și nu realiza că îi băga și pe cei din jur în ceață completă.

Una e să fi tu însuți într-o ceață deasă, să mergi greu, să nu cumva să lovești pe cineva sau să te lovești de ceva... și alta e să bagi pe alții în ceață, să îi lași stupefiați de ceea ce ești tu, felul cum îți guști cuvintele înainte să le dai drumul afară pe gură (cum scria cineva recent) și ce efecte vei produce.

Apoi am realizat un lucru interesant și magnific.

Lumina din jurul tău este factorul de care depinde direcția în care mergi tu, direcția care o dai altora, viziunea și claritatea cu care vei urma pașii altora dinaintea ta. Intensitatea luminii pe care o strălucești tu în jur este de fapt intensitatea cu care ceața se împrăștie în jur. Nu vorbesc despre un fenomen meteorologic acum, vorbesc despre claritatea cu care vei vedea ceea ce este înainte, claritatea cu care vei înainta tu, claritatea cu care vei exprima lucrurile înainte de a-ți da seama ce efect vor avea acele cuvinte.

E bine ca dimineața, înainte să pornești în direcția sau destinația unde trebuie să ajungi, să alungi ceața din jur, ca lucrurile să capete o altă nuanță, o altă esență, o semnificație.

Într-o dimineață s-a trezit și Iacov, patriarhul, după ce a avut un vis interesant și parcă era în ceață atunci și acolo, și a realizat că de fapt acel loc, acel moment poate determina și direcția în care va merge el mai departe. Acolo Iacov a realizat că Domnul este prezent cu el, lângă el, și îl ajuta prin circumstanțele vieții lui. Acolo el a pus numele unui loc ”ciudat” (care purta numele Luz) care are o semnificație ascunsă, dar interesantă (Luz înseamnă din limba ebraică ”deviere” sau ”migdal” - sursă definiție), într-un nume al experienței sale (Betel, care înseamnă ”casa lui Dumnezeu”, din limba ebraică - sursă definiție).

Și de fapt realizez acum că în ceața de dimineață tu poți să vezi lucrurile mai clar, poți să luminezi totul din jur, poți să schimbi direcțiile, sau poți să ajungi unde trebuie: atunci când transformi momentul de confuzie și de deviere din viața ta într-un loc de prezență și de direcție divină care să dea o conotație radicală vieții tale. E acel moment în care trebuie să iei o decizie în viața ta, o decizie zilnică care are 2 opțiuni:

Prima - să-l recunoști pe Dumnezeu în toate cărările și umblările tale și El îți va netezi - sau îți va clarifica - umblarea ta (Proverbe 3:6). Aceasta este de fapt o decizie pe care trebuie să o faci prin a primi și a accepta înțelepciunea lui Dumnezeu în viața ta, înțelepciune care te va feri de căile întunecate (Proverbe 2:10-13).

A doua - să faci ce vrei tu și să suporți consecințele singur. E ca și fostul meu coleg, care a riscat în viață pentru o secundă unde s-a bazat pe experiența și pe intuiția sa, ca să ajungă... mai repede la destinație. Și de fapt a ajuns mai repede unde nu trebuia. Și a ajuns cu regrete. Au regretat și alții decizia lui. Au regretat și alții ceea ce a ajuns el să devină: o epavă, uitat de toți și atât de repede. Nimeni nu îi mai poate acum aduce aminte de ceva din viața lui... pentru că momentul acela de neatenție, de ceață din viața lui, au schimbat pe deplin, pe veci, numele lui, soarta lui, destinul și moștenirea lăsată în urmă.

Aveți grijă la ceața din jur. S-ar putea să regretați acum ceea ce s-ar putea întâmpla ulterior cu voi dacă ați face deciziile și direcțiile greșite. Un moment de neatenție sau un moment de bâjbâire ar putea face diferența din viața ta. Luminează-ți mintea și privește la direcția spre care mergi. Uneori e bine să te uiți și pe unde pășești, chiar dacă ți se pare că nu e ceață în jur... pentru că ceața poate să fie și în minte... și în atmosferă. Depinde de tine ce fel de reacție vei avea. Depinde de reacția ta unde te va duce următorul tău pas.