Show-ul unde te aplauzi singur (și nu știi ce s-a întâmplat)

V-ați găsit vreodată în poziția în care băteați din palme și nu știați de ce o faceți? Adică acel moment când nu era nimeni în jur, dar tu aplaudai și nu știai ce. Te aplaudai singur. Tu ai reușit, restul nu știau asta, însă ai continuat să aplauzi.

Probabil că pe stradă nu o să vezi astfel de persoane niciodată. De fapt, dacă o să vezi pe stradă o persoană aplaudând, o să te uiți în jur să vezi ce aplaudă, sau de ce face acest gest - ciudat poate pentru toți din jur.

Există mai multe show-uri în care unii dintre noi joacă singuri și ne aplaudăm tot singuri. Sunt acele ”spectacole” ale eului și mândriei noastre, unde am reușit ceva ce ne-am propus singur, sau ceva la care am fost provocați de alții.

Unul din aceste show-uri le facem atunci când nu ne vede nimeni. Am crezut că doar eu sunt singurul care a făcut show și ceilalți nu fac ca mine. Apoi am văzut și pe alții cum fac și ei show-ul lor și singuri se bucură. Te trezești în acele momente că te uiți în oglindă și îți vorbești singur, îți aduci laude, te simți bine, pozitiv, și începi să zâmbești încrezător.

Alte show-uri le facem unde ne văd toți, dar uneori nu ne dăm seama că este un show. Facem lucruri de care ne dăm seama doar ulterior, și tot ulterior judecăm ceea ce am făcut. Unii ne vor privi ciudat, alții ne vor judeca, noi vom considera că am făcut ceva bine și merităm aplauze.

Doar că mai există și acele momente când realizăm ceva, și nu ne mai aplaudă nimeni, nici măcar noi singuri. Sunt acele momente când parcă nu conștientizăm că avem nevoie de încurajare, de imbolduri spre a merge mai sus, mai înainte, spre ceea ce ne-am propus în viață... și ne scufundăm în apele dezamăgirii, frustrării, a deznădejdii. În acele momente urechile tale aud mai degrabă și mai clar șoaptele criticilor din jur decât șoaptele și încurajările care odinioară le rosteai tu, din interior, înaintea oglinzii. În acele momente, când ascultăm la șoaptele negative din jur, noi de fapt aplaudăm ceea ce nu am agreat și ceea ce nu am fost vreodată de acord. Am zis că nu vom cădea niciodată în acea pantă, că nu vom ajunge în acea direcție nesăbuită, negândită, nesigură, nedreaptă poate.

Cine te aplaudă atunci când ești în umbră, când ești ud în ploaie, când plângi și suspini, când inima ți-e zdrobită, când îngrijorările și necazurile vieții te-au răpus și nu mai vezi nimic bun în jur?

Cine te ridică atunci când ești căzut și nu e nimeni în jurul tău?

În acele momente, când ești doar tu și persoana ta de față, realizezi că tu ești ceea ce ești și că treci prin ceea ce treci pentru că așa e viața pe pământ. Realizezi tot acolo și atunci nivelul tău de mândrie, de egoism, de empatie față de ceea ce ai făcut, de locul unde ai ajuns, și ori te ridici singur, ori te compătimești, ori te afunzi mai tare.

Bate din palme. Este un instrument prin care tu schimbi de fapt atmosfera din jur. Îți miști mâinile, urechile tale aud sunetul și încep să apară întrebările serioase: pe cine aplaud eu acum și de ce?

Nu am înțeles de ce singura referință la a bate din palme din Sfânta Scriptură, găsită în Psalmul 47:1 - ”Bateți din palme, toate popoarele! Strigați de bucurie către Dumnezeu!” este de fapt și una din cele mai ignorate porunci din Biblie! Am bate mai degrabă din palme să îi râdem pe alții, așa cum scrie în Iov 27:23, sau să aplaudăm pe un sportiv, pe un cântăreț, dar nu am bate din palme pentru Domnul! Ce e greșit să bați din palme pentru Domnul?

Dar ce e greșit să bați din palme în general?

Ne aclamăm eroii uneori cu bătăi din palme, dar poate în inimă îi invidiem că noi nu am ajuns unde au ajuns ei, că nu avem banii care îi au ei. Sau îi batem din palme pe cântăreți că ne-a plăcut cum au cântat, cum au recitat ceva... dar dacă nu ne-a plăcut ceea ce au cântat nu îi mai aplaudăm?

Pe noi de ce ne-am aplauda? Ca să ne simțim mai bine? Nu. Ne aplaudăm ca să ne stârnim bucuria. Aplaudăm să facem mișcare, să folosim cele 10 corzi spre a aduce laudă Creatorului nostru, cum spunea cineva o dată. Cinci degete la o mână, cinci la cealaltă, le lovești una de alta și se produce un sunet.

Am fost în locuri unde a bate din palme - deși era un context religios, un context creștin - era ceva interzis. Sau a ridica mâinile în sus era la fel, ceva ciudat, ceva interzis, te privea lumea din jur cu ochi ciudați. Dar vrem să avem succes în viață, vrem să fim biruitori, vrem să fim plini de bucurie, dar nu putem să batem din palme și să aducem laude către Cel care le merită din plin - Tatăl nostru ceresc? Cum îți exprimi bucuria față de Dumnezeu dacă nu prin sunete, prin graiul tău, prin mâinile tale, prin gesticulațiile care le faci către cer?

De ce am bate din palme pentru noi... când nimeni din jur nu ne vede?

Acum se trezesc și cei care se uită în oglindă și își dau seama că s-au aplaudat și că pentru ei acest gest era ceva bun, ceva pozitiv. Nu, nu e gestul de a te lăuda pe tine însuți, ci este gestul prin care te încurajezi pentru ceea ce ai făcut - o poți face mai bine data viitoare, ești pe calea cea bună, ai reușit!

Aș face un exercițiu. Aș bate din palme atunci când sunt în jurul altora să văd cum ar reacționa. Cu siguranță că s-ar întreba și s-ar minuna dacă eu sunt întreg la minte... sau o să întrebe de ce fac ceea ce fac. Probabil că ceva se va întâmpla acolo. Sigur se va întâmpla ceva. Anunți de fapt schimbarea atmosferei din jur. Aclami ceva care poate nu a fost vreodată lăudat, stimat, respectat. Și probabil că unii o să facă și plecăciunea, dacă vor știi că îi aplauzi.

De ce am scris toate acestea? Pentru că unii oameni nu înțeleg că ei sunt aici ca să creeze atmosfera cerului în jur, nu atmosfera religiei și a fețelor încruntate. Nu e nimic greșit să te aplauzi (uneori), chiar dacă te vede sau nu cineva în jur. Dacă copacii vor bate din palme pentru voi (Isaia 55:12) noi de ce nu am putea să facem ceea ce face natura creată de Dumnezeu? Crează o atmosferă de bucurie în jurul tău și bate din palme, bucură-te că ești ceea ce te-a creat Dumnezeu să fi. Trăiește ziua de azi cu speranță. Dacă ai suflare de viață și te-ai trezit de dimineață, adu o rafală de aplauze lui Dumnezeu - este show-ul în care nu te vede nimeni - decât oastea de îngeri care zi și noapte aduc laude Creatorului cerului și al pământului. Când realizezi acestea... de fapt realizezi că ai făcut un gest cugetat, un gest apreciat, un gest unicat: ai creat o atmosferă în care bucuria ta explodează pentru ceea ce face și va face în continuare Dumnezeu. E de fapt un mod prin care îți exprimi lauda ta față de El și atunci când o faci cu motivația corectă, ființa ta se umple de bucurie. Atunci în jurul tău pui în mișcare îngerii cerului. Pentru că ai ascultat o poruncă din Sfânta Scriptură:

Bateți din palme, toate popoarele! Strigați de bucurie către Dumnezeu!