Ar trebui să-ți forțezi adolescentul din casa ta să meargă la biserică?

Băiatul sau fata ta adolescentă tocmai ți-a spus că nu vor mai merge la biserică alături de familia ta. Care este răspunsul tău? O să-i faci să meargă sau o să-i lași să decidă ei singuri ce să facă? ”Forța” prin intermediul abuzului nu are nici un loc în cadrul conceptului de părinți creștini, dar un părinte are autoritatea de a seta reguli și limite și să disciplineze dintr-o atitudine de dragoste.

Când eram adolescent nu am dorit o dată să merg la biserică cu părinții mei... sau să nu mai merg deloc. Toată lumea era în regulă de la biserica unde mergeau părinții mei, dar eu nu vroiam să fiu acolo. Eu vroiam să dorm.

După ce l-am acceptat pe Hristos în viața mea în copilărie, am început să iubesc să învăț lucruri noi despre Dumnezeu și să citesc Biblia. Dar în adolescență părinții mei au divorțat și unul dintre ei s-a recăsătorit ulterior, eu eram mânios pe Dumnezeu de felul cum au ajuns lucrurile în viață. Nu vroiam să merg să stau într-un sanctuar și să-l laud pe Dumnezeu când nu simțeam prea multă recunoștință în interiorul meu. Nu mă puteam concentra pe mesajul harului lui Dumnezeu pentru că eram prea concentrată pe mine însumi - așa cum sunt majoritatea adolescenților.

Mama mea, din contra, mi-a clarificat faptul că a merge la biserică nu va ține de mine. Ea nu a țipat, dar a fost fermă într-un mod în care eu nu am pus la îndoială autoritatea ei. Am ascultat chiar dacă nu am dorit, și am ascultat chiar dacă eram înfuriată pe ea. Ea a încercat să se adreseze acelor întrebări legate de motivul pentru care eu nu vroiam să merg, doar că eu nu vroiam să discut despre aceasta deloc. Așa că am ajuns la o soluție... ca eu să merg la biserică duminica, dar nu trebuia să particip în fiecare activitate a bisericii.

Această regulă era valabilă atâta timp cât eram sub acoperișul ei și încă la școală, aveam să merg la biserică cu părinții pentru că ei credeau că acest lucru este important. Dacă petreceam noaptea în casa unui prieten, puteam să merg cu ei la biserică. Tot mama a fost cea care mi-a dat alegerea de a merge la școala duminicală sau să merg la grupul de tineret de duminică seara. Ea era o persoană a disciplinei, nu un dictator, și m-a lăsat să fac câteva din deciziile mele în cadrul limitelor setate de ea.

Nu aveam probleme cu oamenii din biserică, ba chiar îmi plăcea de pastorul de tineret și de familia sa. Mai târziu când am ajuns la colegiu și mă luptam cu credința mea, am putut să apelez la el să trec prin anumite lucruri. Acum privesc la această biserică, în calitate de creștin cu o inimă regenerată de 12 ani, și văd o biserică minunată care prezintă evanghelia și îi iubește pe oameni cu harul lui Dumnezeu.

De multe ori cu adolescenții trebuie să aștepți după acea creștere pe care vrei să o vezi la ei; trebuie să le dai spațiu în cadrul limitelor pe care le setezi, dar trebui să fi figura lor de autoritate chiar și atunci când ei se opun. Copiii și adolescenții nu știu întotdeauna ceea ce este cel mai bine; ei vor privi la figura părintelui lor care le spune ce pot sau nu pot face. În calitate de părinte tu ai alegerea să spui da sau nu. Atunci când spui da sau nu, tu setezi nivelul de importanță al subiectului din discuție. Atunci când spui că tu nu trebuie să mergi, ceea ce aude de fapt adolescentul tău este că nu este atât de important.

R. C. Sproul, pastor și scriitor renumit, a scris un articol pentru misiunea Ligonier Ministries intitulat ”Ar trebui să-mi forțez adolescentul să meargă la biserică?”. Iată ce scrie el:
Biblia ne spune că nu ar trebui să neglijăm niciodată adunarea laolaltă a sfinților, care este închinarea corporativă de duminică dimineața. Eu înțeleg din aceasta că este obligația mea în calitate de creștin, în calitatea de membru al comunității de legământ, să fiu la închinare duminică dimineața cu toți cei din casa mea. Așadar este responsabilitatea mea să mă asigur că ai mei copii sunt în biserică. Este și responsabilitatea mea să fiu sensibil și gentil și nu tiranic, așa încât să găsesc o linie fină de a fi ferm dar iubitor, gentil, și drăguț în această fermitate.
Sunt uimit că mama mea a făcut aceasta; nu știu dacă eu aș fi avut răbdarea ei. Era frustrată uneori, sunt sigur de aceasta, și eu am călcat-o pe nervi în această zonă și am invocat fiecare argument ca să ies din schema asta... însă, deși am fost în dezacord cu ea, am respectat autoritatea ei. Știam că mă face să fac lucrul acesta pentru că era ceea ce credea că e cel mai bine și pentru că mă iubea. Știam și de alți elevi de la școală care aveau părinți tirani, și atunci când am auzit relatările lor cu privire la controlul parental... eu am putut identifica diferența din stilul de părinte al mamei mele. Mama mea mă disciplina cu dragoste, nu cu forță militară.

Am ascultat ”regula cu biserica”, dar mă țineam strâns legat de timpul meu până ce ieșeam din casă (adică să devin major) să pot face propriile mele decizii. Doar când am ajuns în primul an de colegiu am încetat să mai ”alerg” de Dumnezeu și în final am ascultat de modul cum Domnul îmi atrăgea inima și cuvintele adevărului din Scriptură. Și cunoștința lucrurilor care le-am învățat și le-am acumulat în biserică în acei ani a rămas cu mine.

Dacă ai un adolescent care spune Nu cred în Dumnezeu așa că nu e corect ca tu să mă faci să merg la biserică, poți spune, cu dragoste, atâta timp cât ești în casa noastră vei merge la biserică cu noi pentru că aceasta e ceea ce crede familia noastră - când o să fi mai în vârstă și pe cont propriu vei putea decide pentru tine însuți. Încurajează-ți fiul sau fiica să asculte și să ia notițe la biserică; dacă chiar nu cred în Dumnezeu spune-le că acesta e timpul lor de cercetare. Încurajează-i să citească Biblia, să descopere lucrurile cu care nu sunt ei de acord de acolo. În calitate de părinte, pune întrebări, ascultă, prezintă provocări pentru ei în așa fel încât ei să exploreze lucrurile mult mai profund.

Sproul afirma:
Aș spune că atâta timp cât copiii sunt sub acoperișul tău și sub autoritatea ta, ca parte a unității familiei tale, te încurajez să faci din aceasta un punct de preocupare: să faci tot ce-ți stă în putere să-ți duci copiii la biserică și să faci din aceasta un timp atractiv pentru ei mai degrabă decât să fie o experiență rea.” (întregul său articol poate fi citit aici)

Jeff Anderson, un contribuitor în cadrul site-ului CrossWalk împărtășește următoarele lucruri:

Trebuie să-i ajutăm pe copiii noștri să se gândească mai profund, ca să creadă mai profund. A dobândi cunoștință și a-i provoca pe copii să articuleze atât afirmațiile cât și întrebările nu are de a face cu ridicarea standardului pentru mântuire, ci are de a face cu ridicarea standardului de înțelegere. Noi trebuie să-i provocăm să învețe doctrina de bază, să citească cărți care învață teologia la nivelul de început, să gândească mult mai critic cu privire la anumite taine profunde ale credinței.

Cunosc ei cronologia Bibliei (Aproape 4.000 de ani de istorie Biblică)?

Înțeleg ei liniile de contur de bază ale Bibliei (Împlinirea promisiunii lui Dumnezeu din Geneza 3:15)?

Au ei o viziune cu privire la cum va fi Raiul?

Îți pot spune ei ceea ce cred și de ce cred aceasta?”

În weekend-ul următor, dacă copilul sau copiii tăi spun că nu vor să meargă la biserică, te rog să le faci clar faptul că pentru familia ta biserica nu este o chestiune opțională. Ei trebuie să meargă cu tine, iar dacă ei nu sunt de acord cu ceea ce aud la biserică puteți discuta aceste aspecte cu ei la masa de prânz sau cu alte ocazii. E important să menții un dialog deschis în cadrul limitelor pe care le setezi tu. Copiii tăi trebuie să simtă că pot să vorbească cu tine oricând despre orice; da, regulile s-ar putea să-i frustreze, însă regulile arată și dragostea ta pentru ei.

Doar că a enunța reguli nu este totul, tu trebuie să te rogi pentru copiii tăi și să te rogi în frustrarea aceasta a lor. Mama mea s-a rugat pentru mine în fiecare zi (și încă o face) și ea s-a asigurat că eu știam că ea face lucrul acesta. Deși eu eram tipul de copil care era indiferent față de ceea ce zicea mama, nu m-am îndoit niciodată și nu am pus sub semnul întrebării dragostea mamei față de mine. Ea m-a instruit cu răbdare, iar dragostea ei m-a îndreptat spre Hristos.

Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. – (Proverbe 22:6)

Notă: Materialul de mai sus a fost preluat din site-ul Christian Headlines și a fost scris de Liz Kanoy, editor în cadrul site-ului CrossWalk.com pe 25 septembrie 2017. Dacă citați sau folosiți acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării lui, adică acest blog. Mulțumesc.



Niciun comentariu:

Disclaimer:
Comentariile cu conținut off-topic, cu tentă de jignire, amenințare, ofensatoare, injurii, sau cuvinte porcoase/profane sunt șterse automat. Comentați doar dacă ceea ce aveți de spus este relevant și aduce discuții/subiecte noi. Comentariile cu pseudonime sunt "by default" sterse. Comentariile cu link-uri sunt moderate pe Disqus, pe Blogger, sterse. Daca doriti sa faceti publicitate la un site, rog sa ma contactati pentru o cotatie de pret, rezolvam. :)

Un produs Blogger.