Adunate, aruncate, arse

Zilele trecute meditam la un pasaj din Scriptură împreună cu alți prieteni și în mintea mea s-au întipărit câteva cuvinte din pasajul citit -”Dacă cineva nu rămâne în Mine, este aruncat afară, ca o mlădiță, și se usucă; acestea sunt adunate, aruncate în foc și arse” (Ioan 15:6 NTR, sublinierile din text îmi aparțin; vă recomand să citiți tot contextul din Ioan 15, în special versetele 1-7). Meditam la rămânerea în Hristos, de unde avem seva, ca noi, mlădițele, să putem produce mai mult rod. Și în timp ce parcurgeam aceste versete, Dumnezeu mi-a imprimat în mintea mea ideea bateriilor care au pe ele semnul celor 3 de A: AAA (care le noi în România se mai cunosc cu denumirea de R3).

Mă gândeam atunci ce legătură are bateria aia mică cu ceea ce spunea textul despre curățarea viei, și despre aruncarea mlădițelor care se usucă, care nu produc nimic. După ce am studiat puțin despre baterii - practic acestea sunt din seria bateriilor mici, care au înmagazinate energie în ele... și există baterii de mai multe feluri, titlul AAA nu denotă nimic la ele decât ”mărimea” lor, nu ceea ce includ ele, sau din ce ar fi făcute - am realizat o mică paralelă.

Mlădița conectată la vie produce rod. Bateria conectată la aparatele destinate ei produc tot rod, care este transformat în ceea ce are aparatul unde este folosită (fie că vorbim despre lanternă, player audio, telecomandă, ceas, telefon, etc.). Ambele - atât mlădița, cât și bateria - au ciclul lor de viață, se usucă și... trebuiesc aruncate. Bateriile nu se ard precum mlădițele de la o viță de vie, dar în fond, după ce sunt aruncate, ele sunt la fel de inutile precum o mlădiță uscată.

Am realizat că atât mlădița, cât și bateria, dacă sunt ”legate” la o sursă mai mare de putere, de energie, de viață, produc mai mult, sunt utile și te bucuri de ele. Vița de vie produce struguri; bateria îți oferă energie pentru o lanternă care probabil o folosești noaptea pe un câmp unde nu ai nici o altă sursă de energie.

A rămâne în Hristos este precum a fi o baterie încărcată, și precum o mlădiță legată la viță, de unde își trage seva și produce rodul. Atâta timp cât rămânem conectați la viță - la Hristos - viața noastră este utilă și producem rod pentru Împărăția lui Dumnezeu. Numai că este nevoie de curățare, de ajustare ca noi să fim mai roditori.

E nevoie ca noi să predăm lui Dumnezeu afecțiunile noastre. E ceea ce simțim noi atunci când El lucrează la noi, la caracterul nostru, când poate suntem mai puțin roditori, când El ne cizelează. E acel moment când noi alegem să focalizăm interiorul nostru și să lăsăm ca sentimentele noastre să nu fie dictate de lumea exterioară care ne influențează cu gândirea, demersurile și revoluțiile ei. Simțim ceea ce simțim, însă putem controla felul cum să manifestăm acele sentimente. Afecțiunile noastre predate lui Dumnezeu sunt o modalitate prin care persoana noastră, ceea ce suntem noi, se aliniază cu ceea ce vrea Dumnezeu pentru noi și ne unim cu El în toate lucrurile. Este ceea ce scria și apostolul Pavel în 2 Corinteni 10:5, ”Astfel, noi răsturnăm raționamentele, dărâmăm orice obstacol care este pus în drumul cunoașterii lui Dumnezeu și determinăm orice gând să se conformeze ascultării de Cristos” (versiunea BVA, sublinierile din text îmi aparțin). Nu lăsăm sentimentele noastre să ne conducă pe noi, ci Hristos în noi este Cel care ne dă direcția spre ceea ce trebuie să fim, cum să reacționăm, cum să gândim.

Este de asemenea nevoie să ne predăm lui Dumnezeu și atenția noastră. Uneori suntem în posturi în care nu mai ne vedem capabil să trecem mai departe, ne lăsăm copleșiți de stresul și de circumstanțele defavorabile din jurul nostru și ele ne dictează viața. Apoi ne gândim, după ce ieșim de acolo (asta dacă reușim să ieșim de acolo, desigur), din valea aia a plângerii, a durerii, a suferinței, că de ce am trecut pe acolo, că de ce ni s-a îngăduit să trecem pe acolo. Păi... noi am acordat mai multă atenție acelei situații și acelor gânduri și am ajuns unde am ajuns, în loc să stăm conectați la Dumnezeu, la sursa vieții noastre.

Atenția noastră este descrisă cel mai bine din punctul de vedere al unui șofer care se află în trafic. Dacă el ”cască” ochii în altă parte și nu este atent la ce este înaintea lui (e interesant că atunci când conduci mașina, direcția ochilor tăi nu este decât înainte, te mai uiți în stânga și dreapta, dar numai atunci când trebuie să schimbi direcția de condus, ca să nu încurci pe alții din jurul tău) acel șofer va suporta consecințele.

Apostolul Pavel s-a confruntat cu oameni care aveau atenția mereu îndreptată spre alte lucruri, nu spre cele de sus. Galatenii se credeau a fi plăcuți lui Dumnezeu, dar au găsit cu cale să creadă și alte lucruri și să mai adauge la Evanghelia lui Isus Hristos și alte obiceiuri, alte tradiții, crezând că amalgamul pe care-l creau ei era și ceea ce plăcea Domnului. Pavel, în epistola sa către ei, a tras un semnal de alarmă pentru ei atunci când le-a scris: ”Sunt surprins de faptul că atât de repede (aveți tendința să) vă întoarceți de la Cel care v-a chemat prin harul lui Cristos, îndreptându-vă (atenția) spre o altă „Veste Bună”” (Galateni 1:6, BVA, sublinierile din text îmi aparțin). Când Hristos nu mai este în centrul atenției noastre, noi nu mai suntem pe calea cea corectă și deviem spre accidente care au rezultate dureroase, dezastruoase și determinante pentru ceea ce suntem și credem noi.

Cred cu tărie că trebuie să ne predăm lui Dumnezeu și abilitățile noastre. E ceea ce credem că știm noi să facem, tăria noastră, truda vieții noastre. Unii dintre noi au dobândit aceste abilități în urma multor ani de studiu, de experiență, de studieri și examinări dureroase și lungi, de lupte care parcă nu se mai sfârșeau. Nu e greșit să dobândim abilități și aptitudini care să ne ajute în viață. Acesta este de fapt și scopul lui Dumnezeu pentru noi în lumea aceasta, să fim oameni harnici, să știm să purtăm de grijă celor din casa noastră și să ne câștigăm pâinea cu sudoarea frunții noastre. Doar că unii dintre noi își folosesc abilitățile lor pentru alte scopuri și ajung să se folosească de alții, de bunăvoința lor, de mila lor... și așa profită - de fapt manipulează fizic, spiritual, moral - de ceilalți din jurul lor.

Nu am ”aruncat” la întâmplare aceste 3 lucruri care încep cu A, în postarea de mai sus. Am făcut oarecum legătura cu bateria AAA. Dacă toate aceste 3 lucruri: afecțiunile, atenția și abilitățile noastre sunt legate de sursa corectă - Hristos și Împărăția Sa - atunci viața noastră produce ”energia” de care au nevoie ceilalți din jur să fie întăriți, susținuți, încurajați, și împreună să aducem roadă care să fie pe placul lui Dumnezeu. Ioan 15:8 spune că ”Dacă aduceți mult rod, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; și voi veți fi astfel ucenicii Mei” (sublinierile din text îmi aparțin). Este și trebuie să fie scopul vieții noastre în cele din urmă, nu?

Probabil că mulți dintre cei care ați parcurs textul acesta vă întrebați cum să predați toate aceste A-uri lui Dumnezeu. E simplu! Am învățat și eu lucrul acesta din același pasaj:

”Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea, și vi se va da” (Ioan 15:7).

Este oare prea greu lucru să vă cer să faceți o rugăciune îndrăzneață, să cereți lui Dumnezeu - poate chiar în fiecare dimineață - să vă ajute să predați Lui ceea ce sunteți, ceea ce credeți, ceea ce știți că puteți face, ca El, la rândul Lui, să vă poată folosi ca Împărăția Lui să fie manifestată și extinsă în locul unde sunteți voi acum? Amintiți-vă de alte 3 a-uri, mlădițele neroditoare sunt adunate, sunt aruncate și apoi sunt arse în foc. Mă rog ca Domnul să te facă să fi o mlădiță roditoare, legată și unită cu El, care este centru vieții tale. Ideea e că oamenii vor știi despre ce fel de ”mlădiță” ești tu... după roada care o vei aduce. Să fim responsabili. Să fim dependenți de Hristos. Să trăim și să simțim așa cum El vrea să simțim. Să acționăm așa cum ar acționa El. Să aducem rod. Să preamărim pe Dumnezeu Tatăl în tot ceea ce simțim, ce credem, ce avem. Amin!