Cum să spun rămas bun acestui an...

Mai sunt câteva ore din acest an. Nu știu cum se face că am un sentiment că trebuie să îmi iau rămas bun de la un an care a durat parcă o viață! Și niciodată nu am avut acest sentiment că e musai să îmi iau rămas bun de la un an care se încheie într-o zi de vineri. 

M-am uitat în urmă să văd tot ce a fost în acest an și mă simt istovit. Mă simt îmbătrânit de acest an și de ceea ce am experimentat personal în 2020. 

Am vrut ca la finalul acestui an să pot să trag o linie și să scriu lucrurile bune și separat lucrurile rele pe care le-am trăit. Un fel de review al anului pe care cu siguranță că mulți dintre noi am vrea să-l uităm degrabă, dar care ne-a imprimat în sufletele noastre multă durere, multă suferință, că viața asta este atât de fragilă... 

Mulți dintre noi am pierdut multe relații în acest an și am pierdut probabil și multe lucruri pe care le-am îndrăgit. Ne-am dat seama doar după ce nu le mai avem în preajmă că... acum le simțim lipsa. Dar la ce bun să ne amintim de ceva care acum nu mai este, nu îl mai avem, nu îl mai putem reaprinde - dacă ne gândim la relații distruse de boală, suferință sau poate alte circumstanțe nedorite nimănui. 

Anul 2020 a început cu o curiozitate pentru mine. Era ceva în această cifră, care acum, la ultimele ceasuri ale sale, le-aș privi cu dispreț. Urăsc anul acesta și tot ceea ce a trebuit să experimentez în el. 

Am fost șocat de multe lucruri anul acesta. V-am mai scris și în alte postări de momentul când am fost nevoit să ajung și la urgențe în circumstanțe pe care nu mi le-am dorit, nici nu m-am gândit vreodată la ele. Pe care dintre noi nu l-a afectat anul acesta în mod nedorit?

Am spus anul acesta la revedere la mai multe relații. Am tras linia și am spus că nu mai am nevoie de astfel de oameni în jurul meu. Am spus că ”destul e destul” și că nu mai vreau să am de a face cu fățărnicia lor la nesfârșit. Și eu mă săturasem să port mereu masca pe figură atunci când mă întâlneam cu ei. Dar asta cu mult timp înainte să se declare pandemia la noi în țară. Apoi am purtat masca din obligație, dar nu arăta masca de pe fața noastră și nivelul de ipocrizie, de umanitate decăzută și de dispreț, sfidare, scârbă, și ce altceva mai au oamenii de arătat pentru alții din jur. . .

Anul acesta am văzut ce înseamnă să aparții de ceva care vrea doar atenția ta și banii tăi și nimic altceva. Am văzut cum pentru unii statul pe un piedestal și datul din mâini și primirea de atenție era viața lor. Se hrăneau cu o iluzie că noi îi vedem ca oameni ”speciali”, ”înzestrați”, ”sfinții sfinților”. Apoi a început să se vadă și rugina pe caracterul lor. Și rugina a dat la lumină și găurile din sufletele lor și din viețile acelora pe care ei le-au afectat negativ. Culmea, nu au putut influența lumea asta în bine, în a face pe mulți să se întoarcă de la moarte la viață, să îl caute pe Dumnezeu, dar au putut să distrugă pe alți creștini, ei înșiși fiind niște falși, niște circari... niște epave.

Aș vrea să șterg anul acesta 2020 din calendarul meu... dar nu prea am cum. Să uit de el. De apăsarea lui. De scârba care a produs-o în sufletul meu. Abia la final realizează unii că au călcat cu stângul în tot acest an, și au călcat și pe alții pe picioare și în picioare.... 

Aș vrea să pot să spun rămas bun acestui an, dar nu merită. Nu merită pentru că tot ceea ce a fost în el a fost neplăcut, dureros, chiar și rugăciunile rostite în el mi s-au părut că sunt cuvinte lovite de tavan și apoi mi se întorceau înapoi în ființă. Mă simt așa de rupt de realitate doar când mă gândesc sau pronunț anul 2020... 

Dar apoi am privit la ceea ce îmi stă înainte. Un alt an. Unul unde nu vreau să mai am de a face cu ceea ce a fost în 2020. Nu pot să spun că voi face rezoluții noi în 2021 pentru că nu sunt adeptul rezoluțiilor. Am făcut în trecut multe și nu le-am ținut. Mă uit și la alții care le-au scris, le-au distribuit pe rețele de socializare și apoi la final de an ei nu mai au nimic de spus la faptul că nu au reușit să se țină de puținul ăla pe care l-au declarat că îl vor face. 

E ca și când aș privi într-o oglindă și aș vrea să văd prin ea altceva, nu ceea ce știu și simt în jurul meu. Pare fictivă imaginația mea acum, dar sunt suma sentimentelor pe care le exprim legat de ceea ce a fost în acest an nenorocit. 

Aș vrea să văd lucruri diferite în anul 2021 - pe care nu le-am văzut nicicând niciodată. Să mă minunez mai mult decât m-am minunat în toți acești ani de până acum. Să văd cum oamenii sunt transformați și calcă pe orgoliul și tradițiile lor deșarte și se deșteaptă la viață. La viața adevărată. Să înceapă să se întoarcă la fundamentele noastre de ființe create de un Dumnezeu Atotputernic, Drept și Sfânt. Probabil că acesta este doar un vis pe care nu o să avem parte nici unul dintre noi. L-am exprimat totuși ca o rugă acum... și probabil că și voi, citind aceste rânduri, îmi urați să am parte de ele în noul an. Să fim binecuvântați cu toții de Dumnezeu! Să vedem lumina zilei de mâine și să zâmbim. Să nu ne mai temem de nimic și de nimeni și să fim încrezători în Cel care ține în mâna Lui ziua de mâine. E pacea Lui cea care ne va liniști sufletele după acest tumult trăit de fiecare dintre noi în anul 2020. Uitați-l, așa voi încerca și eu. Să fim plini de speranță că mâine totul va fi mai bine și vom avea mai multe din belșug. Dumnezeu a fost și este întotdeauna cu noi. Rămâneți alături de El!

PS. La final am realizat că anul 2020 se termină într-o zi de vineri. Și ce altceva urmează după vineri... decât weekendul!!!! Acum pot spune cu adevărat (asta pe 31 decembrie 2020): THANK GOD IT'S FRIDAY!