Azilele de bătrâni din România – de la o afacere ”profitabilă” la o amenințare publică și rușinoasă

De câteva zile în #România #azilele de bătrâni au început să reprezinte un subiect de interes din ce în ce mai mare, atât pentru mass-media, cât și pentru societatea în general. Programele de știri din România (fie că e vorba de TV sau presa scrisă) reflectă frecvent evenimentele și problemele actuale legate de acestea, evidențiind o serie de deficiențe și provocări cu care se confruntă astfel de instituții. În același timp, în ciuda nevoii crescânde de asistență pentru persoanele în vârstă, este important să se ia în considerare și motivele care fac acest moment nepotrivit pentru deschiderea unei afaceri în acest domeniu sensibil. De fapt, acum ne întrebăm cu toți: de ce să mai deschizi un azil de bătrâni când cele actuale ne sunt un ”model” atât de crud, din care nu lipsesc ororile prin care am trecut în vremea comunismului noi, sau a holocaustului alții. Bine, cu excepția gazărilor, desigur.

Site-urile de știri din România au adus în atenția publicului o serie de probleme critice cu care se confruntă azilele de bătrâni din țară. Acestea includ:

Infrastructură și condiții inadecvate - Multe aziluri de bătrâni se confruntă cu probleme grave legate de infrastructură precară, inclusiv clădiri deteriorate, lipsa unor facilități sanitare adecvate și deficiențe în asigurarea accesului persoanelor cu mobilitate redusă.

Personal insuficient și slab plătit - Azilele de bătrâni se confruntă cu o lipsă acută de personal specializat, instruit, adecvat, iar cei care lucrează în aceste instituții sunt adesea sub-plătiți. Aceasta duce la o calitate scăzută a îngrijirii și la o suprasolicitare a personalului existent. Probabil că acest aspect nu mai contează atunci când mediul de lucru este cel care dictează atmosfera din cadrul acestor instituții.

Neglijență și abuz asupra persoanelor în vârstă: Din păcate, am auzit la atâtea canale de știri care au adus în atenția publicului și cazuri de neglijență și abuz asupra persoanelor în vârstă în azilele de bătrâni din România. Aceste incidente tragice subliniază necesitatea unei supravegheri și reglementări mai stricte în această industrie.

Deși deschiderea unui astfel de azil de bătrâni pare un lucru simplu – o simplă declarație pe proprie răspundere, după cum auzeam recent la un canal TV - în ciuda nevoii crescânde de îngrijire și asistență pentru persoanele în vârstă, există câteva motive care fac acest moment nepotrivit pentru un astfel de segment de servicii din acest domeniu:

Deficiențe sistematice în sistemul de îngrijire a bătrânilor - Azilele de bătrâni din România se confruntă cu numeroase probleme structurale și sistemice. Înainte de a deschide o afacere în acest domeniu, este important ca autoritățile să abordeze aceste probleme și să implementeze reglementări și standarde mai stricte. Mai bine facem lucrurile bine de la început decât să avem controale multe după... și să constatăm că ”ceva nu a mers bine undeva”. Asta îmi spune că din start s-a început pe un picior greșit, desigur.

Lipsa de reglementare adecvată - În prezent, există un vid în ceea ce privește reglementarea și supravegherea acestui sector în România. Aceasta poate duce la abuzuri și neglijență asupra persoanelor în vârstă și poate crea dificultăți în gestionarea unei afaceri etice și responsabile așa cum am menționat anterior. Probabil că necesitatea cea mai mare ar fi de personal instruit și verificat periodic în cadrul acestor tipuri de activități. În alte țări unde poți să îți deschizi acasă cămin de îngrijirea de bătrâni se fac verificări foarte stricte, foarte dese și, deși serviciile acestea le plătește statul, țara respectivă are un circuit (dacă îi putem spune așa) prin care să verifice până la cel mai mic detalii ceea ce este în neregulă cu aceste cămine de bătrâni. Întrebați și voi pe cunoștințele voastre din alte țări despre ”foster homes” și despre cum funcționează ele și apoi convingeți-vă că ceea ce este acolo și ceea ce este la noi nu se poate numi ”cămin” sub nici o formă!

În plus, deschiderea și menținerea unei astfel de instituții în România, care asistă persoanele în vârstă, necesită investiții substanțiale în infrastructură, personal specializat, formare și asigurarea unor standarde ridicate de îngrijire. Întrucât mediul actual din azilele de bătrâni de la noi este departe de a fi ideal, investițiile necesare pot fi considerabile și riscante. Dacă se uită ”bătrânii” noștri la știrile din zilele de astăzi probabil că vor începe să își contacteze mai des rudele, apropiații, copiii și să relege legăturile cu ei.

Bătrânețea este o boală grea, dar nu scapă nimeni de ea. În ciclul vieții noi ne îngrijim unii pe alții. Când suntem din aceeași familie acest timp de îngrijire are o natură aparte. Dar atunci când îngrijești de un străin, aici lucrurile iau o cu totul altă întorsură. Nu doar că faci treaba respectivă pentru o remunerație, dar încerci să nu te implici emoțional în tot ceea ce se întâmplă - doar că asta nu este tot timpul posibil. Pentru că mai sunt și persoane în vârstă care suferă de boli incurabile precum demență, alzheimer, și altele de acest gen, unde parcă persoana devine, parcă, total diferită de ceea ce era cunoscută înainte. Este, probabil, unul din motivele pentru care astfel de persoane în vârstă au ajuns să fie ”abandonate” în astfel de azile și centre de îngrijire pentru persoanele în vârstă.

Pot spune că deși știrile din România pe acest subiect relevă problemele semnificative cu care se confruntă bătrânii din țara noastră, infrastructura inadecvată, personalul care este așa cum este, precum și incidentele de neglijență și abuz asupra persoanelor în vârstă - sunt doar câteva dintre ”nenorocirile” identificate. Mă gândeam să folosesc termenul de ”provocări”, dar aceasta deja nu mai este o provocare pentru că au început să arate alții cu degetul la noi la ceea ce s-a ajuns în România. În plus, lipsa reglementărilor adecvate și nevoia de investiții semnificative fac acest moment nepotrivit pentru doar a te gândi la asistarea persoanelor în vârstă în România, ca să nu mai spunem să îți deschizi o astfel de instituție, prin care tu să dovedești societății, culturii în care te afli și țării întregi că tu poți face lucrurile mai bine.

Probabil că ai putea. Probabil că biserica trebuia să facă acest lucru și sunt sigur că anumite biserici au departamentele lor specializate care se ocupă de astfel de persoane. Înainte de a mai adăuga alte concluzii legate de vulnerabilitatea sistemului de ajutor social acordat persoanelor în vârstă, mă gândeam că poate statul nostru se trezește totuși la realitate și face ceva acolo unde e chiar nevoie de schimbare. Ne-am concentrat prea mult pe alte lucruri care par de o importanță mai scăzută, dar li s-au acordat priorități mărite. Oare cine mai poate schimba ceva în sistemul acesta care pe zi ce trece devine o amenințare pentru toate clasele sociale?