Ce spune Biblia despre amărăciune?

Una dintre cheile pentru a ne proteja inimile de amărăciune și pentru a ne asigura că urmărim pacea cu toată lumea, așa cum ar vrea Dumnezeu, este să ne rugăm cu binecuvântări asupra oamenilor, în special asupra celor care te-au rănit.

Evrei 12:12-15 a fost, pentru mine, una dintre acele selecții care mi-au schimbat viața!

”De aceea, întăriți-vă brațele obosite și genunchii slăbiți! 'Faceți cărări drepte pentru picioarele voastre', pentru ca șchiopul să nu-și scrântească piciorul, ci mai degrabă să fie vindecat! Urmăriți cu toții pacea și sfințirea, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul. Îngrijiți-vă ca nu cumva vreunul să ducă lipsă de harul lui Dumnezeu, ca nu cumva să crească vreo rădăcină de amărăciune, care să provoace durere, iar prin ea mulți să fie pângăriți...” (Evrei 12:12-15, NTR – sublinierile din text îmi aparțin)

Am fost binecuvântat să cresc în biserică. Și, deși socotesc această experiență ca fiind o binecuvântare, anii mei de întemeiere nu au fost neatinși de oameni din interiorul bisericii care nu reflectau valorile pe care Mireasa lui Hristos ar trebui să le arate.

Din fericire, Domnul a acoperit acele experiențe cu harul Său în inima mea. Nu am văzut acele experiențe ca pe o dovadă că Dumnezeu nu era real sau că nu era viu și activ.

Pur și simplu am văzut oameni care nu aveau în ei atât de mult pe Isus cum aveau alții. Nu m-am supărat din cauza asta și nici nu m-a descurajat. Uneori eram rănit, dar nu distrus de biserică din cauza asta.

Unul dintre lucrurile bune pe care Dumnezeu le-a scos din acele experiențe a fost o conștientizare ascuțită a faptului că oamenii lui Dumnezeu puteau să fie plini și să nu fie plini de Duhul Sfânt, să umble cu Dumnezeu și să nu umble cu Dumnezeu.

Am văzut cum implicarea noastră cu Duhul Sfânt ne-a schimbat cine eram noi de fapt, în moduri tangibile. Și m-a impulsionat să caut căile de creștere care să asigure mai mult din Dumnezeu în viața mea.

Creșterea spirituală este un dans interesant. Este rodul harului în viețile noastre și, cu toate acestea, nu suntem chemați să stăm deoparte fără să participăm. S-au scris o sumedenie de cărți care să ne lumineze calea creșterii.

Citirea Bibliei, rugăciunea, închinarea și părtășia cu alți credincioși sunt toate pietre de temelie ale creșterii spirituale. Cu toate acestea, există un anumit element de mister în creșterea spirituală.

Maturitatea nu urmează întotdeauna căile așteptate. Dar un lucru este sigur, harul lui Dumnezeu este întotdeauna primordial în acest proces.

Iată mai jos trei lucruri prin care amărăciunea ne poate ține departe de ceea ce Domnul are pentru noi:

1. Primirea harului
Pasajul biblic de mai sus este unul dintre puținele locuri din Scriptură în care Dumnezeu ne arată o modalitate prin care ne putem închide inima pentru a primi harul Său - amărăciunea.

Inimile noastre pot ține doar câteva lucruri la un moment dat, noi supraestimând adesea cât de mult putem înghesui în ele. Dumnezeu nu a proiectat inimile noastre pentru a ține în același timp neiertarea sau amărăciunea împreună cu harul Său.

Cam în același fel în care întunericul fuge de lumină, harul alungă neiertarea din spațiul nostru sufletesc. Dacă alegem să păstrăm neiertarea (care se transformă în amărăciune), spunem "nu" harului lui Dumnezeu în viața noastră - har pentru alții, precum și har pentru noi înșine.

Acest lucru ne spurcă pe noi și pe ceilalți atunci când ne agățăm de dreptul nostru la sentimentele noastre de neiertare. "Îngrijiți-vă ca nu cumva vreunul să ducă lipsă de harul lui Dumnezeu, ca nu cumva să crească vreo rădăcină de amărăciune, care să provoace durere, iar prin ea mulți să fie pângăriți..." (Evrei 12:15, NTR).

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că iertarea păcatelor este legată de faptul că noi îi iertăm pe alții!

"Căci, dacă le iertați oamenilor nelegiuirile, vi le va ierta și vouă Tatăl vostru cel ceresc, dar, dacă nu le iertați oamenilor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta nelegiuirile." (Matei 6:14-15, NTR).

Matei 6:14-15 este un alt pasaj în care vedem că harul de a crește depinde de modul în care răspundem la harul lui Dumnezeu în general. Este ușor să primim harul lui Dumnezeu în viața noastră pentru noi, dar harul Său nu este chiar așa. Este un fel de putere "totul sau nimic" în viața noastră.

Acesta nu este menit ca noi să îl acumulăm și să nu îl împărtășim. Pur și simplu nu funcționează așa. Așadar, dacă vrem ca harul lui Dumnezeu să ne propulseze creșterea în Hristos, suntem înțelepți să verificăm ce facem cu harul Său în inimile noastre pentru alții.

2. Implicarea în comunitate
O altă fațetă importantă a versetului din Evrei este aceea că amărăciunea unei persoane poate avea un impact asupra unei întregi comunități. "Îngrijiți-vă ca nu cumva vreunul să ducă lipsă de harul lui Dumnezeu, ca nu cumva să crească vreo rădăcină de amărăciune, care să provoace durere, iar prin ea mulți să fie pângăriți" (v. 12-14, sublinieri adăugate).

În comunitățile bisericești și în liniile de familie, amărăciunea este o fortăreață spirituală.

”Pe cine iertați voi îl iert și eu. Căci ceea ce am iertat, dacă am iertat ceva, a fost de dragul vostru, în prezența lui Cristos, ca să nu-l lăsăm pe Satan să profite de noi, pentru că noi nu suntem în necunoștință de planurile lui.” (2 Corinteni 2:10-11, NTR).

”Mâniați-vă, dar nu păcătuiți! Să nu apună soarele peste mânia voastră, nici să nu dați vreun prilej diavolului!” (Efeseni 4:26-27, NTR).

Dacă stagnăm în dreptul nostru de a fi jigniți, supărați, răniți etc., în loc să ne mărturisim durerea și nevoia de ajutor pentru a ierta pe cineva, vrăjmașul obține un punct de sprijin - un avanpost militar - în viața noastră.

Am destule necazuri pe care mi le fac, fără să îl invit pe dușman să aibă un loc de influență în viața mea! Vreau să închid fiecare deschidere, fiecare fisură sau spațiu spart la care dușmanul ar putea încerca să ajungă.

3. Oferirea și primirea iertării
Iertarea a fost în centrul acestui proces de securizare a vieții mele. Și, la rândul său, cu cât mai mult har curge prin viața noastră, cu atât mai mult crește în noi rodul harului.

Acum, ca să nu fiu înțeles greșit, reconcilierea și iertarea sunt două procese spirituale/emoționale/relaționale diferite.

Iertarea este un proces personal care are loc între un individ și Dumnezeu. Nu necesită ca partea ofensată să se implice cu partea ofensatoare. Și slavă Domnului pentru asta!

Deoarece iertarea este atât de crucială pentru curățarea sufletelor noastre, dacă ar trebui să așteptăm ca partea ofensatoare să fie disponibilă sau dispusă să primească iertarea noastră, am putea aștepta o viață întreagă - sau chiar ne-am putea pune singuri într-o situație teribil de rea, având în vedere abuzatorii și altele asemenea. Iertarea este un proces de vindecare care are loc între noi și Domnul nostru.

Reconcilierea implică partea ofensatoare. Ea necesită o mulțime de har, la fel ca și iertarea, și are nevoie și de ajutorul Duhului Sfânt. Dar se întâmplă atunci când doi oameni se împacă cu ruptura dintre ei, în timp ce caută să remedieze această fisură. Dumnezeu nu are nevoie de reconciliere pentru creșterea noastră spirituală sau pentru ca harul Său să curgă prin viețile noastre.

În viața mea, în majoritatea jignirilor pe care le-am trăit, am vrut doar ca cealaltă persoană să înceteze comportamentul greșit pentru a putea fi din nou apropiați. Asta nu s-a întâmplat întotdeauna. Au fost necesare limite, dar înainte de a pune limite, am căutat împăcarea și i-am iertat.

Ce înseamnă acest lucru?
Una dintre cheile pentru a ne proteja inimile de amărăciune și pentru a ne asigura că urmărim pacea cu toată lumea (Evrei 12:14), așa cum ar vrea Dumnezeu, este să ne rugăm cu binecuvântări asupra oamenilor, în special asupra celor care te-au rănit.

”Binecuvântați-i pe cei ce vă persecută! Binecuvântați, nu blestemați... Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine!” (Romani 12:14 și 21, NTR).

”În cele din urmă, toți să fiți plini de armonie, înțelegători, cu dragoste de frați, plini de compasiune, smeriți, să nu răsplătiți cu rău pentru rău sau cu insultă pentru insultă, ci dimpotrivă, să binecuvântați, pentru că la aceasta ați fost chemați, ca să moșteniți binecuvântarea.” (1 Petru 3:8-9, NTR).

Dacă suntem sârguincioși în a veghea asupra inimilor noastre pentru a vedea să nu crească amărăciunea, binecuvântând astfel pe toată lumea, chiar și pe cei care ne-au făcut rău, vom moșteni o binecuvântare.

Acest material a fost publicat de April Motl (foto alăturat) pe 15 august 2023 în site-ul Christianity.com (de unde a fost preluat și adaptat). Ea este soție de pastor, mamă care își educă acasă copii și directoare a departamentului de slujire pentru femei din cadrul bisericii. Atunci când nu este băgată până la brâu în bucuriile și muncile de mamă, de soție și de slujire la biserică, ea scrie și predă pentru femei. Puteți găsi mai multe resurse încurajatoare de la April aici și aici. Dacă citați sau folosiți acest material în altă parte, vă rog să păstrați toate link-urile din el și să menționați că a fost preluat din Blogul Lumea cre(s)tină în care trăim. Mulțumesc.