De ce ar trebui creștinii să fie preocupați de Israel

A trecut o lună și ceva de când gruparea militantă palestiniană a lansat un atac extrem de coordonat asupra Israelului din Fâșia Gaza, controlată de Hamas. Fluxurile noastre de social media explodează cu postări despre toate aspectele acestui conflict. De ce ar trebui creștinii să fie preocupați de țara Israel?

În loc să privim acest nou război prin prisma unei lentile politice, să încercăm să ne imaginăm ce Îl preocupă pe Dumnezeu în legătură cu Israelul și de ce ar trebui să ne preocupe acest război.

Poporul evreu contează pentru Dumnezeu.
Ei sunt poporul Său ales. Dumnezeu nu a ales națiunea Israel la abandonul nesimțit al altor națiuni. El a ales poporul evreu, prin care un Răscumpărător, Isus Hristos, va veni și va invita toți oamenii să-L urmeze. Dumnezeu a început procesul alegând o persoană, Avraam (care provenea din Irakul de astăzi, nu din Israel), pentru a întemeia o familie care va deveni în cele din urmă o naționalitate. Avraam a părăsit cultura sa de politeism pentru a întemeia o familie care să creadă diferit de toți cei din jur. Descendenții lui Avraam prin Isaac (poporul evreu) au existat mai întâi ca rătăcitori, imigranți și din nou rătăcitori înainte de a se stabili în Țara Făgăduinței ca națiune aproximativ 600 de ani mai târziu. Ceea ce prețuiește Dumnezeu, ar trebui să prețuim și noi: ființele create de El. Descendenții lui Avraam au inclus și copiii copilului său nelegitim Ismael, poporul musulman. Dar planul a fost întotdeauna ca Mesia și mântuirea să vină prin Isaac.

“Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău. Domnul, Dumnezeul tău, te-a ales ca să fii poporul Lui, proprietatea Lui, dintre toate popoarele care sunt pe fața pământului.” (Deuteronom 7:6, NTR)

Toți oamenii contează pentru Dumnezeu.
Inima lui Dumnezeu se întristează atunci când oamenii suferă. Dumnezeu este “iubitorul sufletelor noastre” și “Dumnezeul care mă vede”. Dumnezeu este Tatăl, iar noi suntem copiii Săi. Isus este numit Mirele, iar noi suntem mireasa. El este precum mama găină, iar noi suntem puii adunați sub aripile ei. De-a lungul întregii Biblii sunt alegorii și comparații poetice pentru a explica relația pe care Dumnezeu o vrea cu noi. De la începutul timpului, Dumnezeu a plănuit să fie într-o relație intimă cu omul într-o stare fără păcat. Chiar și după ce Adam și Eva nu au ascultat de Dumnezeu, El i-a protejat și a creat un plan B: Isus. Acest plan avea să-L coste profund, dar El a fost dispus să plătească prețul pentru a rămâne într-o relație eternă cu creația Sa. Dumnezeu nu ne clasifică importanța în funcție de rasă, culoare, vârstă sau naționalitate. El pur și simplu ne iubește. Dar El iubește poporul evreu într-un mod special.

“Însă Dumnezeu Și-a dovedit dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram păcătoși, Cristos a murit pentru noi. Deci, cu atât mai mult acum, când am fost îndreptățiți prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu.” (Romani 5:8-9, NTR)

Dumnezeu este răscumpărător.
El poate folosi o situație teribilă și poate face să iasă ceva bun din ea. Îngăduie El suferința? Da, dar Dumnezeu folosește totul pentru a ne atrage spre El și nu este obligat să explice de ce se întâmplă lucrurile. Iov a recunoscut în cele din urmă în fața lui Dumnezeu, după ce a pierdut totul și pe toți copiii săi: “Știu că Tu poți face orice lucru și că nimic nu-Ți poate împiedica planurile” (Iov 42:2, NTR). Lui Dumnezeu nu-i face plăcere suferința și moartea. Deși există suferință în întreaga lume, Dumnezeu dorește să îi adune pe acei oameni într-o relație de credință cu El, fie că sunt evrei sau neamuri. Nu putem înțelege planul sau calendarul lui Dumnezeu, dar trebuie să alegem să credem că El este bun. Aceasta este credința.

“Preaiubiților, nu ignorați faptul că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, iar o mie de ani sunt ca o zi! Domnul promisiunii nu întârzie, așa cum înțeleg unii întârzierea, ci este răbdător față de voi. El nu dorește ca vreunul să piară, ci dorește ca toți să ajungă la pocăință.” (2 Petru 3:8-9, NTR).

Țara lui Israel contează pentru Dumnezeu.
El a ales Țara Promisă în mod special pentru poporul Său. El i-a făcut să lupte pentru el. El i-a instruit cu privire la granițele și teritoriile fiecăreia dintre seminții. El a specificat locul în care să locuiască prezența Sa - un sanctuar foarte detaliat pe Muntele Templului din Ierusalim (locul în care Avraam l-a jertfit pe Isaac pe Muntele Moria). În timp ce Israel a rătăcit timp de 40 de ani în deșert, Dumnezeu a locuit în Cort; odată ce Solomon a construit Templul din Ierusalim, Dumnezeu a locuit acolo. Prezența Sa a planat în Sfânta Sfintelor, într-un loc tangibil. De-a lungul întregii Scripturi, scriitorii descriu țara evreilor, vârfurile înzăpezite ale Muntelui Hermon, cutremurele de pe Muntele Horeb, miracolul de foc al Muntelui Carmel, Marea Galileii, câmpiile de la Megiddo, râul Iordan, câmpurile sărate ale Mării Moarte. Măslinii, viile, lanurile de grâu, valurile care se sparg, locurile pustii. Descrisă de poeți, profeți și istorici, Scriptura conține imagini vizuale ale terenurilor actuale și simbolismul spiritual pe care îl reprezintă locurile. Deși nu ar trebui să ne închinăm niciodată unui loc, Dumnezeu a marcat în mod regulat locații în Biblie pentru ca poporul Său să-și amintească și să I se închine. Aceasta este puterea Țării Sfinte: amintirea și închinarea la Domnul Dumnezeu Atotputernic.

“Vouă însă v-am promis că veți moșteni țara lor. Eu Însumi vă voi da în stăpânire o țară în care curge lapte și miere. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Care v-am separat de celelalte popoare”. (Levitic 20:24, NTR)

Musulmanii contează pentru Dumnezeu.
Dumnezeu nu îi urăște pe musulmani. “Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să fie mântuit” (Ioan 3:16). Dumnezeu îi primește în mod specific pe evrei, neamuri, sclavi, stăpâni, femei și bărbați pe Calea Sa (mântuirea prin Isus) de-a lungul Noului Testament. Isus a mers în mod intenționat împotriva culturii iudaice pentru a-i primi pe siro-fenicieni, romani, samarieni, leproși, prostituate, vameși, posedați de demoni și alte grupuri de oameni marginalizați. Pavel îi menționează în mod specific pe credincioșii din Africa, Europa, Asia și Orientul Mijlociu în scrisorile sale către biserici și îl mustră pe Petru în legătură cu separarea de neamuri în Ierusalim. Dumnezeu nu urăște pe nimeni, nici pe tâlharul de pe cruce, nici pe Iuda Iscarioteanul, nici pe Irod. Dumnezeu ne iubește. Nu are sens ca El să-i urască pe musulmani sau ca El să vrea ca noi să-i urâm pe musulmani. El vrea răscumpărare pentru noi toți. Uitați-vă la promisiunea lui Dumnezeu făcută lui Avraam, în timp ce acesta se plângea de viitorul lui Ismael:

“În ceea ce-l privește pe Ismael, te-am auzit: iată, îl voi binecuvânta, îl voi face roditor și îl voi înmulți nespus de mult. El va fi tatăl a doisprezece prinți, iar Eu îl voi face un neam mare. Totuși, legământul Meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ți-l va naște Sara la anul, pe vremea aceasta.” (Geneza 17:20-21, NTR).

În timp ce legăturile americane cu Israelul au o importanță politică, noi, cei care Îl urmăm pe Isus, ar trebui să ne concentrăm asupra motivelor spirituale pentru care creștinii ar trebui să fie preocupați de ceea ce se întâmplă în Israel: Dumnezeu vrea ca lumea să-L cunoască.

Dumnezeu nu este politic. El este iubitor și drept. Iată câteva idei la care să ne gândim, în timp ce ascultăm știrile și postăm meme-uri despre acest loc sacru și devastat din Orientul Mijlociu:

Indivizii aflați la putere sunt păcătoși și, prin urmare, defectuoși.
Israelul, ca națiune, a început ca o teocrație, condusă de judecători care au apărat Israelul împotriva vecinilor lor războinici, astfel încât Dumnezeu să fie mereu amintit ca autoritatea lor supremă. Judecătorii umani au luat decizii pe baza cuvintelor pe care Dumnezeu le-a adresat lor. Au trecut aproximativ 400 de ani între primul judecător și primul rege, Saul (încoronat pentru că Israelul dorea să fie la fel ca națiunile vecine). Intenția lui Dumnezeu pentru poporul Său - și pentru noi astăzi - este comunicarea directă și părtășia cu El. Frumusețea venirii lui Isus este dragostea și acceptarea Sa răscumpărătoare. Dumnezeu lansează lumii o invitație de a trăi într-o teocrație personală cu Trinitatea.

“Însă voi sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor care este proprietatea Lui, ca să vestiți faptele mărețe ale Celui Ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.” (1 Petru 2:9, NTR)

Granițele politice sunt făcute de om și, prin urmare, sunt defectuoase.
Dumnezeu a trasat granițe naționale pentru invazia lui Iosua în Canaan pentru protecția credinței lui Israel. Dar în toată Scriptura, Dumnezeu îi poruncește lui Israel să accepte imigranții și să-i primească într-o relație cu El. În schimb, Dumnezeu îi interzice cu strictețe lui Israel să accepte dumnezei străini (ceea ce ei de fapt au făcut, lucru care a dus la împărțirea regatului, la generații de pedepse și, în cele din urmă, la exil). În timp ce granițele politice sunt utile într-o lume modernă și într-o continuă divizare, oamenii care trăiesc acolo au credințe, povești de origine și dorințe diferite. Noi limităm capacitatea lui Dumnezeu de a ne spune adevărul atunci când îi stereotipizăm sau stigmatizăm pe oamenii din alte națiuni.

“Domnul nu S-a atașat de voi și nu v-a ales pentru că erați mai numeroși decât toate celelalte popoare... Așadar, să știi că Domnul, Dumnezeul tău, este Dumnezeu, Dumnezeul credincios Care Își ține legământul și îndurarea până la a mia generație față de cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui.” (Deuteronom 7:7, 9, NTR)

Domnia milenară va fi universală și se va afla sub autoritatea lui Isus.
Grădina Edenului nu a fost o țară, iar când Isus Hristos se va întoarce pentru a-și instaura Împărăția Sa de 1000 de ani, nu vor exista țări sau conducători. Doar Isus. Eternitate în ceruri? Doar Isus (cu Dumnezeu Tatăl și cu Duhul Sfânt). Deși granițele naționale și guvernele sunt utile pentru a ne menține în siguranță și ordine, sistemul mondial de țări cu armate permanente și oficiali aleși nu a fost niciodată planul lui Dumnezeu pentru noi. De 2000 de ani, Dumnezeu ne-a chemat să împărtășim Evanghelia “până la marginile lumii”. În primul secol, Biserica a fost înființată în condiții de persecuție și opresiune religioasă.

“Și am auzit ceva ca un glas al unei mari mulțimi, ca un vuiet de ape multe și ca un sunet de tunete puternice, zicând: „Aleluia! Pentru că Domnul Dumnezeul nostru, Cel Atotputernic, împărățește! Să ne bucurăm, să ne veselim și să-I dăm slavă, pentru că nunta Mielului a sosit, iar mireasa Lui s-a pregătit.” (Apocalipsa 19:6-7, NTR)

Ar trebui să fim preocupați sau îngrijorați pentru pacea din Israel?

Absolut.

Să ne rugăm pentru Israel?

Absolut.

Să ne rugăm pentru familiile și guvernul său. De asemenea, rugați-vă pentru țările vecine Israelului și pentru familiile și guvernele acestora. Rugați-vă pentru ca Orientul Mijlociu să-L găsească pe Isus.

Materialul de mai sus a fost scris de Sue Schlesman (foto alăturat) pe 13 octombrie 2023 în site-ul Christianity.com, de unde a fost preluat și adapta. Ea este autor, profesor, podcaster și lider de biserică. Cu un master în Teologie și Cultură, Sue este activă în predarea și scrie despre credința transformatoare. Cartea ei Soulspeak: Praying Change into Unexpected Places (Rugăciunea schimbării în locuri neașteptate) a câștigat un premiu Selah în 2020. Sue și soțul ei, Shane, coprezintă un podcast, Stress Test, care se concentrează pe sănătatea și tensiunea liderilor.