Când pseudoștiința a înghițit Scriptura

În perioada de glorie a eugeniei*, prea mulți creștini și-au pierdut orientarea morală și teologică.

În urmă cu aproximativ o sută de ani, pastorii americani au primit o invitație curioasă. O organizație națională proeminentă le-a propus să-și pună la încercare abilitățile de predicatori. Însă juriul nu urma să recompenseze fidelitatea față de Biblie sau strălucirea apologetică. În schimb, onoruri oficiale (și premii în bani) urmau să fie acordate predicatorilor dispuși să se aventureze pe o sârmă teologică periculoasă.

Creștinismul afirmă imaginea lui Dumnezeu în toți oamenii. Acest lucru îl face incompatibil cu ideea că unii purtători ai acestei imagini, considerați o povară pentru societate, ar trebui să înceteze să mai fie roditori și să se înmulțească. Cu toate acestea, concursul de predici i-a inspirat pe pastorii din toată țara să se contorsioneze, ceea ce trebuie să fi încântat sponsorul său: Societatea Americană de Eugenică.

Din perspectiva contemporană, este de neînțeles faptul că eugenisti proeminenți ar căuta aliați religioși. Cel mai derutant este, probabil, faptul că demersurile lor nu au rămas fără rezultat.

În cartea sa din 2004, Preaching Eugenics: Religious Leaders and the American Eugenics Movement (Predicarea eugeniei: liderii religioși și mișcarea eugenică americană), comentatoarea culturală Christine Rosen (în prezent cercetătoare senior la American Enterprise Institute) se întreabă de ce creștinii au fost atrași în această orbită grotescă. Răspunsul ei se află în redescoperirea unei perioade în care eugenia ocupa locul central în cultura mainstream.

La apogeul său, la începutul secolului al XX-lea, mișcarea a adunat o coaliție informală, dar formidabilă, de oameni de știință, reformatori și funcționari publici care căutau un control „rațional” asupra formării familiei. Îngrijorați că reproducerea necontrolată ar „polua” fondul genetic, ei și-au imaginat că cei mai buni exemplare ale umanității, din punct de vedere al sănătății, inteligenței, harului pentru muncă și caracterului, îi vor înlocui pe cei considerați inferiori. Liderii vorbeau deschis despre puritatea rasială, catalogând trăsăturile favorizate și defavorizate, care se potriveau cu o ușurință suspectă cu grupurile favorizate și defavorizate.

Acest impuls eugenic a avut forme mai blânde și mai severe. Unii susținători considerau că educația, persuasiunea morală și măsurile de politică publică ar fi suficiente pentru a împiedica reproducerea „inaptilor”. Alții recomandau coerciunea guvernamentală. Dacă bolnavii, depravații și alți „defectivi” nu ar părăsi cu grație scena, spuneau ei, statul ar trebui să-i scoată cu forța.

Sub influența radicalilor, organismele alese au lansat campanii de sterilizare involuntară și au restricționat căsătoriile interrasiale, printre alte abuzuri. De-a lungul timpului, eugenia a devenit sinonimă cu șovinismul etnic brut și atacurile nemiloase asupra drepturilor omului, toate susținute de o știință fără valoare. Germania nazistă a pus un punct exclamativ îngrozitor, clarificând unde putea duce toată această afacere sordidă.

La început, însă, susținătorii eugeniei nu păreau sadici cruzi. Ei susțineau sentimente nobile și umanitare, investind cu optimism știința cu un potențial aproape nelimitat de a stimula îmbunătățirea socială. Creștinii inspirați de gândirea socială evanghelică, care deja se învârteau în aceste cercuri progresiste, erau pregătiți să le acorde atenție și să le susțină.

După cum observă Rosen, cartea ei se referă în principal la aripa „modernistă” (sau liberală) a bisericii, mai degrabă decât la opoziția fundamentalistă care a apărut ca răspuns. Ea se învârte, așadar, în jurul unor personaje pe care le apreciez puțin, cum ar fi ingineri sociali aroganți și creștini care discern împărăția lui Dumnezeu în fiecare cauză la modă. Recunosc că mă bucur în mod nedemn la perspectiva de a-i vedea pe acești oameni făcându-se de râs.

Și, într-adevăr, Rosen ne oferă o paradă de momente neplăcute. Luați-l, de exemplu, pe Albert Edward Wiggam, un conferențiar care a elaborat o versiune actualizată a Celor Zece Porunci, completată cu apeluri la spiritul vremii, precum „Datoria de a măsura oamenii” și „Datoria reproducerii preferențiale”. Sau participantul la concursul de predici care a batjocorit o familie calomniată în cercurile eugeniste ca simbol al disfuncționalității intergeneraționale. „Cu siguranță”, a afirmat el, „Împărăția nu poate veni niciodată în toată plinătatea ei printre un popor descendent din Jukes”.

Cu toate acestea, Rosen echilibrează momentele jenante cu aprecieri mai generoase. Ea recunoaște că majoritatea susținătorilor eugeniei creștine au acționat cu bună-credință. Ea recunoaște că aceștia s-au confruntat cu probleme sociale grave. Și susține în mod plauzibil că pastorii liberali i-au temperat pe colegii lor mai radicali.

Aceste tendințe moderate s-au manifestat de-a lungul unei axe cheie a dezbaterii eugeniste privind influența relativă a eredității și a mediului social. Mulți eugeniciști își imaginau că înclinațiile către criminalitate sau infidelitate se transmit de la părinți la copii la fel de mecanic ca și culoarea ochilor. Pastorii au pus adesea la îndoială această viziune deterministă, chiar înainte ca oamenii de știință genetici să o infirme.

Scepticismul științific al pastorilor liberali avea un corolar moral.

Unii ereditariști denunțau asistența socială și caritatea, considerând că acestea risipesc resurse pe oameni închiși în închisori genetice ale deficienței și viciului. Dar acești pastori au continuat să promoveze ajutorarea compasională, crezând că o societate umană poate ridica clasele inferioare, în loc să le elimine.

În ciuda acestor note de grație, am terminat Preaching Eugenics într-o dispoziție critică. Nu din cauza lui Rosen, care detestă în mod clar șarlataneria eugenică, chiar dacă urmărește obiectivitatea istorică. Ci mai degrabă pentru că biserica, în ciuda benevolenței sale față de cei „inadaptați” din punct de vedere eugenic, ar fi putut fi mai îndrăzneață. Ar fi putut distruge cu barosul întregul proiect greșit, și anume doctrina păcatului originar. Adesea pătată de asocierea cu pesimiști severi și puritani, această doctrină este, de fapt, profund înnobilatoare. La fel ca afirmarea faptului că toți oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu, afirmarea căutării noastre comune ne pune pe un plan radical egal. Ea învinge orice încercare de a-i marca pe unii ca fiind nepotriviți pentru viața în comun și condamnă orice aristocrație care își atribuie această sarcină.

Scriptura spune multe despre trăsăturile care favorizează sau împiedică dreptatea individuală și socială, desigur. Suntem chemați să luptăm împotriva dezordinii și decăderii. Dar, pentru a adapta cuvintele penetrante ale lui Alexander Solzhenitsyn, linia dintre aptitudine și inaptitudine trece prin inima fiecărei persoane.

Personajele centrale din Preaching Eugenics trădează o conștientizare redusă a faptului că figurile pe care le consacră drept prototipuri ale civilizației sunt croite din același lemn strâmb ca toți ceilalți. În câteva cazuri, Rosen remarcă îngrijorarea care a însoțit studiile care documentau natalitatea scăzută în rândul descendenților pelerinilor de pe Mayflower. Oare cei îngrijorați au citit Romani 1? Credeau oare că eroii populari americani erau cumva diferiți de restul umanității păcătoase?

Rosen citează o lucrare participantă la concurs care rezumă iluzia eugenistă. Reinterpretând povestea Bunului Samaritean, predicatorul fantasmează despre o epocă în care creștinii nu vor mai trebui să mângâie victimele, deoarece hoții nu se vor mai naște. Totul amintește prea mult de zvonurile actuale despre avortul care reduce rata criminalității, viziunea seducătoare a biotehnologiei despre descendenți personalizați sau zvonurile sumbre din marginea dezbaterilor despre imigrație și fertilitate.

În Deuteronom 7, în timp ce Moise pregătea israeliții să intre în Țara Promisă, el le-a reamintit cu umilință că Dumnezeu i-a ales din dragoste, nu pentru că erau puternici sau merituoși. Ce ne dă dreptul să ne alegem vecinii în mod diferit?

Acest material a fost redacatat de Matt Reynolds, care  este redactor-șef la Christianity Today.

Acest articol a apărut în numărul din iulie/august 2025 al revistei Christianity Today (de unde a fost preluat și adaptat) sub titlul „Creștinii «moderni» care au susținut eugenia”.

* Eugenia = Disciplină care studiază aplicarea practică a biologiei eredității în ameliorarea genetică a individului; ansamblul metodelor care stau la baza acestei discipline. (sursa dexonline)