Oare chiar dorim să se facă voia lui Dumnezeu?

Spunem că vrem voia lui Dumnezeu. Cântăm despre asta. Predicăm despre asta. Ne rugăm pentru asta. Dar dacă suntem sinceri – brutal de sinceri – de obicei vrem voia lui Dumnezeu numai dacă se potrivește cu a noastră. În momentul în care voia Lui ne cheamă să ieșim din zona noastră de confort, să intrăm în ascultare care ne-ar putea costa ambițiile, relațiile sau confortul, ne încruntăm. Ne împotrivim. Amânăm. Negociem.

Și apoi ne întrebăm de ce nu există putere în viețile noastre sau în bisericile noastre.

Factorul dureros
Să recunoaștem: multe biserici sensibile la nevoile căutătorilor sunt pline pentru că ne spun ceea ce vrem să auzim – nu ceea ce trebuie să auzim. Ele ambalează iubirea lui Dumnezeu ca pe un brand care te face să te simți bine și elimină chemarea de a muri pentru sine. Dar Isus nu a spus: „Urmați-Mă și vă voi împlini toate visele”. El a spus: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze” (Luca 9:23, NTR).

Acesta nu este un mesaj care atrage mulțimile, cu excepția cazului în care Duhul Sfânt este cel care le atrage. Este dureros. Este umilitor. Ucide idolul voinței proprii.

Putem avea încredere în voia lui Dumnezeu?
Credem cu adevărat că Dumnezeu poate face orice? Nu doar în teorie, ci în deciziile noastre de zi cu zi?

Credem cu adevărat că voia Lui este perfectă – atât de perfectă încât a noastră nu o poate îmbunătăți în niciun fel? Că El știe ceea ce noi nu știm, vede ceea ce noi nu putem vedea și are întotdeauna în minte binele nostru, chiar și atunci când răspunsurile Lui la rugăciunile noastre par a fi tăcere, întârziere sau refuz?

Dacă ne rugăm cu pumnii strânși, încercând să-L facem pe Dumnezeu să se conformeze dorințelor noastre, atunci nu ne rugăm – facem lobby!

Și asta nu este credință. Este manipulare.

Frica: sabotorul tăcut
De ce nu vrem cu adevărat voia lui Dumnezeu?

Poate din frică.

Ne este teamă că planul lui Dumnezeu ne va costa ceva ce iubim prea mult pentru a renunța la asta. Ne este teamă că ne va cere să iertăm pe cineva pe care preferăm să-l urâm în continuare. Ne este teamă că ne va chema să slujim când noi vrem doar să fim remarcați. Ne este teamă că ne va frânge inima doar pentru a o reconstrui după voia Lui.

Ne este teamă că, dacă ne predăm, Dumnezeu s-ar putea să nu ne dea ceea ce ne dorim. Dar adevărul este că, uneori, ceea ce ne dorim este exact ceea ce ne-ar distruge dacă Dumnezeu ni l-ar da.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru rugăciunile neauzite.

O cale mai bună
Ce-ar fi dacă am înceta să încercăm să-L încadrăm pe Dumnezeu în planul nostru și L-am lăsa să ne modeleze după planul Său? Ce-ar fi dacă cea mai mare bucurie a noastră nu ar fi să facem cum vrem noi, ci să umblăm cu El – chiar și atunci când calea este dureroasă, nepopulară sau lentă?

Acest tip de predare nu vine în mod natural. Este nevoie de rugăciune, de Scriptură, de sfaturi și, uneori, de lacrimi. Dar este singura cale către pacea care depășește înțelegerea.

Voia lui Dumnezeu nu este întotdeauna „sigură”, dar este întotdeauna bună.

Să încetăm să-I cerem lui Dumnezeu să ne binecuvânteze voia. Să începem să-I cerem să ne supună voia voii Sale.

Pentru că, în cele din urmă, cea mai mare tragedie nu este că nu am obținut ceea ce ne-am dorit. Ci că nu am dorit niciodată pe deplin planurile Lui pentru viața noastră și destinul divin pe care El l-a pregătit pentru noi.

Acest articol a fost scris de Jerry McGlothlin pe 6 august 2025 în Christian Post (de unde a fost preluat și adaptat).