De ce oaspeții nu mai vin la biserica ta după un eveniment important

Timp de șase ani consecutivi, o biserică dintr-un oraș de dimensiuni medii a organizat unul dintre cele mai bune grătare comunitare pe care vi le puteți imagina. Mâncarea era incredibilă. Afumătorile se aprindeau în zori, voluntarii serveau munți de carne de porc și coaste, iar aroma se răspândea în tot cartierul ca o invitație deschisă. Oamenii veneau de pretutindeni – familii cu copii, pensionari în căutare de conversație, chiar și oficiali ai orașului. Numărul mediu de participanți? Aproximativ 650 în fiecare an. Nu era rău pentru o biserică care avea aproximativ 175 de enoriași duminica.

Membrii bisericii adorau evenimentul. Îl numeau „activitatea anuală de sensibilizare”. Munceau din greu, zâmbeau larg și sperau sincer că oamenii vor veni la biserică a doua zi — sau poate duminica următoare. Dar iată poanta: după șase ani, numărul oaspeților care au venit efectiv la slujbă era zero. Nici o familie. Nici un vizitator curios.

Membrii bisericii s-au scărpinat în cap. „Le oferim mâncare”, a spus unul. „Suntem prietenoși”, a adăugat altul. „Împărțim fluturași și punem afișe peste tot.” Nu puteau înțelege de ce o mulțime de sute de oameni se bucurau de mâncare, se bucurau de compania celorlalți și nu treceau niciodată pragul bisericii.

Povestea acestei biserici nu este neobișnuită. Am văzut-o în orașe din toată America. Bisericile investesc enorm de multă energie și bani în evenimente – festivaluri de toamnă, concerte, expoziții de mașini, orice – și apoi se întreabă de ce nimeni nu se mai întoarce. Nu este vorba că evenimentele sunt proaste. De fapt, ele sunt adesea excelente. Problema este mai profundă – și rareori are legătură cu grătarul.

Membrii nu interacționează cu oaspeții în afara evenimentului

Majoritatea membrilor bisericii presupun că prietenia și legătura sunt același lucru. Nu sunt. A zâmbi în timp ce îi dai cuiva o farfurie cu grătar este frumos – dar nu este o relație. A spune „Mă bucur că ați venit!” în timp ce o familie pleacă este politicos – dar nu este o legătură. La majoritatea evenimentelor bisericești mari, interacțiunea se oprește în momentul în care oaspeții părăsesc parcarea.

Oamenii din biserica cu grătarul erau cu adevărat amabili. Au muncit din greu, au servit mâncarea cu entuziasm și chiar s-au rugat ca oamenii să viziteze biserica după aceea. Dar atunci când evenimentul s-a terminat, s-au dus acasă, obosiți, dar mulțumiți că „au făcut evanghelizare”. Nu și-au dat seama că evanghelizarea nici măcar nu începuse.

Adevărata legătură se creează atunci când membrii bisericii depășesc cadrul evenimentului în sine. Se creează atunci când un membru stă cu un oaspete la o masă de picnic și îl întreabă despre familia sa. Se creează atunci când cineva trimite un mesaj simplu spunând: „Mă bucur că te-am cunoscut astăzi – hai să bem o cafea împreună cândva”. Se creează atunci când membrii invită oaspeții în casele lor, nu doar la biserică.

Majoritatea persoanelor care nu frecventează biserica nu caută un eveniment bisericesc – aceștia caută o relație. Vor participa cu plăcere la ceva distractiv și gratuit, dar ceea ce le atinge inimile este interesul și grija sincere. Până când membrii bisericii nu vor învăța să treacă de la prietenia bazată pe evenimente la legătura bazată pe persoane, diferența dintre mulțimea de la grătar și congregația de duminică va rămâne.

Membrii externalizează evanghelizarea

La un moment dat, mulți membri ai bisericii au început să creadă că evanghelizarea poate fi delegată – externalizată, ca un contract de întreținere. Raționamentul este cam așa: „Dacă organizăm un eveniment suficient de mare, pastorul sau personalul se poate ocupa de partea evanghelică”. Evenimentul devine un substitut convenabil pentru mărturia personală. Pare spiritual, fără riscul de a vorbi efectiv despre Isus.

Biserica cu grătarul a căzut chiar în această capcană. Membrii credeau cu adevărat că evenimentul era evanghelizare. La urma urmei, pe fluturași era tipărit cuvântul „evanghelizare”. Ei presupuneau că, gătind, servind și zâmbind, îndeplineau Marea Poruncă. Între timp, nimeni nu și-a împărtășit povestea de credință. Nimeni nu s-a rugat cu un vecin. Nimeni nu a extins invitația dincolo de „Mă bucur că ai venit – ne vedem anul viitor”.

Este ușor de înțeles de ce se întâmplă acest lucru. A vorbi despre credință poate fi incomod. Ce se întâmplă dacă persoana te respinge? Ce se întâmplă dacă nu știi cum să răspunzi la întrebările ei? Așadar, în loc să se angajeze în evanghelizare personală, mulți membri ai bisericii se ascund în spatele programelor. Evenimentul devine un scut – o modalitate sigură de a „evangheliza” fără a menționa vreodată numele lui Isus.

Iată realitatea: niciun eveniment, oricât de mare sau de bine organizat ar fi, nu poate înlocui credincioșii care împărtășesc personal speranța lui Hristos. Evanghelizarea nu este niciodată eficientă atunci când este externalizată. Evanghelia avansează prin relații, conversații și invitații – o persoană la rând. Grătarul poate deschide ușa, dar cineva trebuie totuși să treacă pragul.

Evenimentul nu este legat de misiunea bisericii

Una dintre cele mai mari greșeli pe care le fac bisericile este să trateze evenimentele mari ca momente independente, în loc să le considere parte a unei misiuni continue. Grătarul a fost minunat – oamenii au venit, au râs și au mâncat – dar nimeni nu a explicat de ce biserica a organizat acest eveniment. Oaspeții au plecat crezând că a fost doar o întâlnire plăcută a comunității. Ei nu au făcut niciodată legătura între eveniment și Evanghelie sau misiunea bisericii.

Atunci când evenimentele sunt deconectate de misiune, ele devin un scop în sine. Câștigul devine „o participare numeroasă” în loc de „o viață schimbată”. Bisericile afișează numărul de hot dog serviți în loc de numărul de conversații care duc la Hristos. În timp, evenimentul devine o tradiție – un lucru pe care biserica îl face pentru că l-a făcut întotdeauna. Și undeva pe parcurs, misiunea se pierde în fumul grătarului.

Dar atunci când un eveniment este clar legat de scopul bisericii – iubirea oamenilor, formarea de ucenici, îndreptarea spre Isus – totul se schimbă. Membrii încep să vadă grătarul nu ca un scop, ci ca un mijloc. Ei se roagă pentru oameni pe nume. Ei îi urmăresc în mod intenționat. Ei vorbesc despre motivul pentru care biserica există și pentru cine există.

O biserică în misiune nu irosește niciodată un eveniment. Fie că este vorba de un grătar, un festival de toamnă sau un concert, fiecare adunare devine un pas în călătoria de a ajuta oamenii să-L întâlnească pe Hristos. Evenimentul se termină – dar misiunea nu se termină niciodată.

Acest material a fost scris de Thom S. Rainer, publicat în Christian Post pe 7 decembrie 2025 (de unde a fost preluat și adaptat). Thom S. Rainer este fondatorul și directorul general al Church Answers, o comunitate online și o sursă de resurse pentru liderii bisericii. Înainte de a fonda Church Answers, Rainer a fost președinte și director general al LifeWay Christian Resources. Înainte de a veni la LifeWay, a lucrat timp de doisprezece ani la The Southern Baptist Theological Seminary, unde a fost decanul fondator al Billy Graham School of Missions and Evangelism. A absolvit Universitatea din Alabama în 1977 și a obținut masteratul în teologie și doctoratul la The Southern Baptist Theological Seminary.