Dispariţia discipinei în biserică, Partea 4

Când ar trebui să exercite biserica disciplina bisericească? Într-un sens, o formă de disciplină bisericească de izbăvire este exercitată oricând Biblia este predată, şi adevarul Cuvântului lui Dumnezeu este aplicat în vieţile credincioşilor. Puterea de convingere a Cuvântului lui Dumnezeu este prima corecţie în inimile poporului lui Hristos. Cu toate acestea, un mod mult mai personal de confruntare şi de disciplină este cerut atunci când păcatul ameninţă credincioşia, integritatea şi mărturia poporului lui Dumnezeu. 


Biblia dezvăluie trei domenii principale de pericol care necesită disciplinare. Acestea sunt fidelitatea doctrinei, puritatea dragostei şi unitatea părtăşiei. Fiecare este de o importanţă vitală şi critică faţă de sănătatea şi integritatea bisericii.

Confuzia teologică şi compromisul care marchează biserica modernă sunt direct trasabile către eşecul bisericii de a se separa pe sine de eroarea doctrinară şi de eretici. În această materie Biblia este clară: „Oricine o ia înainte şi nu ramâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine ramâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul. Dacă vine cineva la voi şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: „Bun venit!” Căci cine-i zice: „Bun venit!” se face părtaş faptelor lui rele” [2 Ioan v. 9-11]. Apostolul Pavel a instruit pe galateni: „Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!” [Galateni 1:8-9]

Scrisorile 2 Petru şi Iuda avertizează explicit de pericolele prezentate bisericii în forma unor profeţi falşi şi eretici. Iuda alertează biserica: „Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stapân şi Domn Isus Hristos” [Iuda v. 4]. În mod similar, Petru avertizează că „În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţatori mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumparat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică” [2 Petru 2:1].

Biserica trebuie să se separe pe sine de aceste erezii – şi de eretici. Postura prea tolerantă a bisericii din acest secol a permis ca cele mai crunte erezii să crească nestăvilit – şi ca ereticii să fie sărbătoriţi. Francis Schaeffer era printre cei mai elocvenţi profeţi moderni care a deplâns această laşitate doctrinară. Schaeffer a negat în mod accentuat faptul că biserica ar putea fi o adevărată părtăşie creştină şi să admită doctrina falsă. El declara, „cineva nu poate explica dinamita explozivă, dunamis-ul bisericii timpurii, aparte de faptul că ea a practicat două lucruri în mod simultan: ortodoxia doctrinei şi ortodoxia comunităţii în mijlocul bisericii vizibile, pe care lumea o poate vedea. Prin harul lui Dumnezeu, aşadar, biserica trebuie cunoscută în mod simultan pentru puritatea ei de doctrină şi realitatea comunităţii ei”.

Comunitatea vizibilă a bisericii adevarate trebuie să fie evidentă în puritatea sa morală. Creştinii trebuie să trăiască în ascultare faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi să fie exemplari în conduita lor, şi nedefăimaţi în mărturia lor. O lipsă de atenţie faţă de puritatea morală este un semn sigur al rebeliunii congregaţiei înaintea Domnului.

Scriindu-le corintenilor, Pavel pedepsea cu severitate: „Nu ştiţti că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici afemeiaţii cu ei înşişi, nici homosexualii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru” [1 Corinteni 6:9-11].

Când creştinii păcătuiesc, păcatul lor trebuie confruntat de biserică, în acord cu modelul revelat în Scriptură. Ţelul este restaurarea unei surori sau a unui frate, nu crearea unui spectacol public. Cel mai mare pericol moral faţă de biserică este tolerarea păcatului, în public şi în particular. Una dintre cele mai mari binecuvântari ale bisericii este darul biblic de disciplinare bisericească – lucrarea cheilor.

Integritatea bisericii este de asemenea dependentă de adevarata unitate a partăşiei sale. Într-adevar, una dintre cele mai repetate avertizări găsite în Noul Testament este prevenirea contra tolerării schismaticilor. Unitatea bisericii este una din cele mai vizibile distinctive ale sale – şi daruri preţioase.

Avertizarile sunt severe: „Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei. Căci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pântecelui lor; şi, prin vorbiri dulci şi amăgitoare, ei înşeală inimile celor lesne crezători” [Romani 16:17-18]. Scriind lui Tit, Pavel l-a instruit că biserica trebuia să „se depărteze de cel ce aduce dezbinări, căci ştim că un astfel de om este un stricat şi păcătuieşte, de la sine fiind osândit.” [Tit 3:10-11].

O spărtură în unitatea bisericii este un scandal în Trupul lui Hristos. Biserica este îndemnată, în mod constant, să practice şi sa păstreze o adevărată unitate în doctrina şi pietatea biblică. Această unitate nu este falsa unitate a Creştinismului din cea mai mică denominaţie comună, „Evanghelia slabă” predicată şi învăţată în atât de multe biserici moderne, ci în sănătatea şi maturitatea crescândă a congregaţiei care creşte în harul şi cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu.

Funcţia continuă a disciplinei bisericii este aceea de a fi o parte a examinării de sine individuale, şi de reflecţie congregaţională. Importanţa menţinerii integrităţii în relaţiile personale a fost clarificată de Domnul nostru în Predica de pe Munte, în timp ce-i instruia pe ucenicii Săi că mânia împotriva unui frate este un păcat mortal. Reconcilierea este un mandat – nu un ţel ipotetic. „Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul” [Matei 5:23-24].

În mod similar, Pavel a avertizat contra participării la Cina Domnului în mijlocul diviziunilor. Cina în sine este o comemorare a trupului frânt şi a sângelui vărsat al Mântuitorului, şi nu trebuie să fie profanat prin prezenţa de diviziuni sau controverse în cadrul congregaţiei, sau de păcatul nemărturisit din pâra credincioşilor individuali. „Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, pâna va veni El. De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului. Fiecare să se cerceteze, deci, pe sine însuşi şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine manâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului” [1 Corinteni 11:26-29].

„Disciplina mesei” este astfel una dintre cele mai disciplinare funcţii ale congregaţiei. Cina Domnului nu trebuie servită în mod fără discriminare, ci doar credincioşilor botezaţi, care sunt sub disciplina bisericii şi în poziţie bună cu congregaţia lor.

În secolul al 21 lea, marea sarcină a bisericii este de a se dovedi pe sine a fi în continuitate cu biserica autentică, asa cum este revelat în Noul Testament – dovedindu-şi autenticitatea printr-o demonstrare de credinţă pură şi comunitate autentică. Trebuie să recâştigăm preocuparea Noului Testament pentru fidelitatea doctrinei, puritatea vieţii şi unitatea de părtăşie. Trebuie să recuperăm însemnul lipsă al bisericii.

*****

NOTĂ: Această rubrică a fost adaptată din blogul  lui Mohler de la Crosswalk.com. Mohler este preşedintele Seminarului Teologic Baptist Sudic din Louisville, Ky. Pentru mai multe articole şi resurse de Mohler, şi pentru informaţii despre „Programul Albert Mohler”, un program de radio naţional difuzat în reţeaua de radio Salem Network, vizitaţi www.albertmohler.com

Material apărut în site-ul BaptistPress.com pe 21 iulie 2005 şi a fost scris de Dr. Albert Mohler Jr. şi este ultima rubrică dintr-o serie de patru despre disciplina bisericii. Folosit şi tradus cu permisiunea autorului. Partea a treia o găsiţi aici, partea a doua o găsiţi aici, iar partea întâi este aici.