Şocuri creştine pentru enoriaşi căldicei

Cu oamenii căldicei nu vom ajunge niciodată să propăşim din punct de vedere spiritual. Dacă cineva crede că o biserică cu oameni căldicei trebuie să supravieţuiască, urmând un set de reguli şi obiceiuri prestabilite la nivel piramidal, înseamnă că ei cred că un om mort poate să se mai mişte dacă i se schimbă nişte baterii din el. Fac o aluzie acum pentru că ceea ce urmează să citiţi în acest articol este mai mult decât o încercare de "încărcare" a bateriilor spirituale, mai degrabă un şoc, un semnal de alarmă pentru a determina pe creştinii căldicei să se hotărească odată - acum ori niciodată, cum spune şi imnul nostru de stat - să fie ori în clocot, ori reci în credinţa şi trăirea lor pentru Dumnezeu.

Creştinii căldicei, aşa cum am scris în articolul anterior, suntem fiecare dintre noi care trăim în starea de familiaritate, obişnuinţă, monotonie, plictiseală, repetare, formalism, ipocrizie religioasă şi cum mai vreţi voi să îi spuneţi. 

Dacă nu ieşim din starea de căldicei vom muri garantat! Nu are rost să ne gâdilăm singuri şi să ne prostim că vom ajunge în rai când ştim sigur că suntem cu un picior în groapă şi cu unu pe calea credinţei. În cer nu vor ajunge niciodată cei care sunt duplicitari, cei care se amăgesc cu nimicuri şi care nu au trăit viaţa creştină cu sfinţenie, curăţie, în predare completă faţă de Isus Hristos. 

Dacă ne menţinem starea de căldicei, vom produce o avalanşă spirituală în care vom fi înghiţiţi şi noi şi vom trage şi pe alţi după noi! De acest adevăr nu vă avertize doar eu, ci și Cuvântul lui Dumnezeu, dar şi prezentarea video a lui Steve Hill. Avalanşa spirituală este produsă de credinţa în lucruri care la suprafaţă par bune, dar de fapt sunt învăţături greşite, false. Există mulţi oameni în poporul lui Dumnezeu care înşeală pe alţii - prin convingerile lor idioate - că dacă nu fac precum ei, nu o să ajungă în rai. Sunt unii în mijlocul nostru care cred că dacă nu ai 10-15 copii nu o să fi mântuit. Alţi cred că dacă nu porţi batic în biserică nu o să fi mântuit sau nu o să ajungi în rai. Am auzit la ce extremă au ajuns alţii: fac 3 noduri la batic, ca să simbolizeze Sfânta Treime. E ca şi când ai face semnul crucii în biserică de pocăiţi! Am ajuns să ne amăgim cu aşa de multe lucruri care le-am inserat în viaţa creştină încât am produs un Creştinism diluat, fermentat, putrezit. O să înceapă curând avalanşa acestei putreziri şi o să meargă mulţi la pierzare! 

Cei care sunt creştini căldicei sunt persoane care încă nu s-au maturizat din punct de vedere spiritual. Printre noi sunt aşa de mulţi care văd lucrurile într-un fel sau altul, dar când e vorba de a lăsa pe Dumnezeu să lucreze, ei ştiu doar felul lor, stilul lor, după programul lor. Ei au rămas corijenţi la cunoaşterea lui Dumnezeu. Unii chiar s-au lepădat de la a mai cunoaşte mai mult din Cuvânt şi se mulţumesc cu cântecele de doi bani care se mai aud prin biserici, un acordeon şi o voce care jeluieşte şi crede că ceea ce îi iese pe gură este ceva inspirat, ceva frumos şi plăcut Domnului. Este cântecul şi imnul de jale de fapt al căldiceilor!

Creştinii căldicei nu au perspectivă. De fapt ce putem spune că ar avea ei? Pentru ei persoana proprie are mai mare valoare decât alţii din jurul lor. Am cunoscut pastori care pun mai mare valoare pe ceea ce spun alţii despre ei decât ceea ce spune Dumnezeu despre ei în Cuvântul Său. Unii consideră că prin relaţiile şi cunoştinţele lor pot ajunge undeva în biserică, dar nu şi în viaţa spirituală. Ei de fapt urcă două, trei trepte ale clădirii bisericii, dar ei de fapt bat pasul pe loc în mocirla egoismului, a bârfei, a laudei de sine, a mândriei şi a înălţării lucrării şi vorbelor lor. Pentru astfel de creştini cuvântul trezire spirituală nu înseamnă nimic mai mult decât o ameninţare iminentă a zonei lor de confort. Ei nu sunt pregătiţi de schimbare, nu vor fi vreodată pregătiţi pentru că vor cădea de pe treptele care le-au urcat cu viteză mai mare decât le-au păşit. Ei cred că au un scop în viaţă, dar au rămas tot la acelaşi nivel. În loc să se roage şi să caute voia şi prezenţa Domnului pentru a ştii ce să facă, ce să spună, cum să interpreteze şi să aplice Cuvântul lui Dumnezeu, ei se mulţumesc cu logica şi cu mentalitatea lor. Dacă albul e alb, atunci negrul e negru; dacă sunt căldicel, sunt creştin normal. 

Creştinii căldicei au credinţă nestatornică. Lor nu li se răspunde niciodată la rugăciune, rugăciunile lor nu produc rezultate, cererile lor înaintea lui Dumnezeu răcesc pe oameni mai mult decât să-i apropie. Ei citesc acum în Scriptură că "cine are nevoie de înţelepciune să o ceară de la Dumnezeu", dar nu citesc că trebuie să o ceară cu credinţă, cu ardoare, cu inima deplin predată lui Dumnezeu, cu persistenţă, cu seriozitate, cu dedicare, etc. Decorul confortului lor este mai important decât credinţa autentică - care să le spulbere gândirea, mentalitatea, stilul tradiţionalist şi demodat utilizat până în prezent. 

Avem nevoie în aceste zile de oameni ai credinţei, de oameni care să fie gata să spună DA lui Dumnezeu, să fie aprinşi pentru El şi Cuvântul Lui şi să nu pună nimic altceva mai presus de persoana şi prezenţa lui Dumnezeu. Dacă nu depindem de Dumnezeu în totalitate trăim o viaţă de căldicei, de ameţire spirituală, de amăgire proprie. Ce priorităţi sunt mai importante în viaţa ta? Să fii schimbat de Dumnezeu sau să schimbi o haină din dulapul tău? Să vezi pe alţi oameni venind la Hristos sau să ai grijă ca scaunul tău din biserică să nu ţi-l ia nimeni? 

E vremea ca Dumnezeu să producă şoc după şoc în viaţa noastră de credinţă căldicică. Trebuie să ne trezim din adormirea religioasă în care ne aflăm şi să venim la realitatea prezenţei şi a cunoaşterii Sale depline. Să lăsăm pe Dumnezeu să lucreze şi să ne lăsăm zdrobiţi, modelaţi, prelucraţi de El. El e olarul, noi suntem lutul. Nu te mai modela cum vrei tu, că oricum o să ajungi o epavă. Lasă-l pe Dumnezeu să te facă un vas sfânt, frumos şi să te umple de focul Său cel sfânt. Viaţa ta să emane harul şi adevărul Său şi sufletul tău să ardă pentru a-L cunoaşte pe El tot mai mult. Amin!