Semnalul de alarmă la care nimeni nu mai vrea să răspundă... (Partea 3)

În anul 1997 Dumnezeu mi-a pus pe inimă să formez un grup de rugăciune care să se concentreze pe un singur scop, "creşterea bisericii". Fusesem instruit în cadrul unui seminar despre acest topic şi am vrut să pun în aplicare cele învăţate - primul pas era acela de a împărtăşi viziunea cu alţii şi apoi să începem să ne rugăm. Să începem, asta era partea care am reuşit să o fac, de restul o să citiţi în continuare pentru că este un alt "semnal de alarmă la care nimeni nu mai vrea să răspundă". Începem.

M-am întâlnit cu un număr mic de amici din biserica din care făceam parte pe atunci şi am început să le transmit în scris viziunea de a deschide un grup de rugăciune concentrat pe un singur scop, despre care ei poate că nu mai auziseră niciodată, dar poate că erau curioşi atunci. Creşterea bisericii. Da, părea un subiect ciudat pentru ei pentru că la acea biserică NIMENI nu a pomenit vreodată de aşa ceva şi nu cred că va pomeni vreodată. Era un subiect straniu în acelaşi timp pentru că nu ştiau ce aveam să facem, ce puteam să ştiu eu care să îl transmit lor şi ei să acţioneze asupra acelor lucruri? Aveam un manual care avea toate informaţiile legate de acest început şi plănuiam să îl folosesc, unele lucruri le adaptam, altele le discutam, cel mai important era că ne concentram pe un lucru şi ne rugam constant în această privinţă.

Ţin minte că unul dintre acei amici la care am dat viziunea în scris era de la o altă biserică, era baterist acolo şi se mutase la biserica noastră, pentru nu ştiu ce motiv, că ulterior s-a mutat înapoi la biserica de unde venise... Era însă un creştin matur, la biserica unde fusese el înainte a fost educat cu privire la lucrurile din biserică, despre viaţa de credinţă. Cred că ăsta a fost unul din motivele pentru care l-am abordat şi îmi era prieten apropiat. Nu provenea dintr-o familie de pocăiţi, el s-a întors la Dumnezeu prin lucrarea de misiune a unei biserici independente din oraşul nostru, cred că una din puţinele biserici care după revoluţia din 1989 a ieşit pe stradă să predice Cuvântul lui Dumnezeu la tineri.

Un alt tip era inginer, ştia bine engleza, era puţin complexat cu privire la părul din cap care îi cam cădea, şi veşnic era în căutarea unui alt loc de muncă; în plus era şi necăsătorit şi toţi ceilalţi din jurul lui, cel puţin cei din aceiaşi categorie de vârstă ca şi el, erau cu toţi căsătoriţi şi aveau şi copii, el era încă burlac... dar îi plăcea să discute cu "surorile din biserică". Pe el l-am abordat pe motiv că era sociabil, deschis, flexibil, maleabil, gata de acţiune, dar ulterior părerile personale despre el mi-au fost trădate de realitatea crudă că el era şi nesigur pe sine în multe privinţe. Legat de chestiunile bisericeşti, el provenea dintr-o familie de pocăiţi, din genul acelora cu baticul legat sub barbă, ţinea cu stricteţe nişte obiceiuri şi tradiţii bisericeşti care pe vremea aceea eu nu le-am băgat deloc în seamă, lucruri care acum le consider o banalitate a religiei şi o pierdere de timp şi lipsă de educaţie bisericească sau spirituală, cum doriţi să îi spuneţi.

Nu îmi amintesc cine erau ceilalţi, dar sunt sigur că am avut vreo 7 persoane în total la care am împărtăşit viziunea şi urma să ne întâlnim, lucru care nu s-a realizat pentru că nu aveam toţi telefoane mobile - pe vremea aceea dacă aveai telefon mobil era un lux la care nu ne permiteam oricare dintre noi, în special cei care trebuia să ne întâlnim pentru acest scop menţionat anterior - rugăciune pentru creşterea bisericii.

După câteva săptămâni a trebuit să mă întorc la şcoala din Bucureşti unde urmam cursurile unui institut biblic. Rămăseseră "în aer" cei din grupul cu pricina... Am avut cu mine o copie a scrisorii care le-am dat-o celor din grup şi am expediat-o ulterior, însoţit de o scrisoare informativă, pastorului bisericii. Nu am primit nici un răspuns. A fost pentru el un semnal de alarmă, eu nu ştiam aceasta, mă întrebam atunci de ce nu îmi răspunde, doar i-am scris scrisoarea la o maşină de scris, sau la computer şi apoi am scos mesajul la o imprimantă, nu avusesem scris de mână la acea scrisoare, am vrut să evit înţelegerea greşită a anumitor litere sau caractere pe care scrisul meu de mână de atunci ar fi fost indescifrabil pentru anumiţi ochi.

Doar că scrisoarea mea nu a fost înţeleasă greşit din punct de vedere al scrisului, pastorul acesta neserios, că nu pot să-l numesc altfel, m-a învinovăţit că aş fi vrut să preiau conducerea bisericii prin acea mică acţiune de a forma un grup de rugăciune concentrat pe creşterea bisericii. De unde până unde poţi să preiei conducerea unei biserici dacă faci un grup de rugăciune de casă? De unde a scos el această idee drăcească, cum de altfel şi el era unul fără bun simţ şi fără respect pentru că l-am auzit vorbind o dată cu unul din biserică, un alt individ care avea pe inimă să deschidă o lucrare de ajutorare a copiilor străzii... pastorul l-a acuzat, de faţă cu alţi fraţi din biserică, citez, "da ce? eşti homosexual?" Ăsta era pastorul turmei sau era lupul îmbrăcat în haină de pastor? La el dacă vroiai doar să faci ceva pentru comunitate însemna că îi iei locul lui, desemnat lui până la răpire, că dacă vrei să ajuţi pe cei nevoiaşi eşti pedofil şi/sau homosexual, că ... oare câte am mai putea adăuga aici?

Semnalul de alarmă pe care l-a primit el atunci a fost că se temea pentru poziţia lui în cadrul acelei biserici. Şi să fim sinceri acum, ce treabă aveam eu, un simplu muritor de rând, să-i iau eu locul acolo, când el nu avea nici bunul simţ să dea mâna sau să te salute dacă erai pe holul biserici? Sau, să punem altfel întrebarea, pe câţi a trimis el la seminar să îi pregătească pentru următoarea generaţie care să se implice în acea biserică? Sau câţi misionari a susţinut lună de lună, ori câte echipe din biserică au mers pe străzi să facă evanghelizare, sau să cheme pe oameni la pocăinţă? Răspunsul este simplu: ZERO! E logic! E logic pentru că îi era teamă şi de ce te temi de aia nu scapi! (Apropo de temerile acestui individ, el însuşi se temea să cheme la pocăinţă pe cei din biserică pentru că credea că o să interpreteze greşit mesajul enoriaşii... - Halal pastor! Halal slujire! Halal cultist! Clar că era pastor plătit, şi dacă se întâmpla ceva cu turma... avea grijă să ajungă primul la uşă să scape el primul - cu banii de la colectă, desigur!)

Ca să nu lungim vorba prea mult vreau doar să menţionez faptul că biserica respectivă s-a format prin jertfa altora. Sacrificiile altor oameni au făcut posibilă biserica respectivă, iar acum un terchea-berchea venea să zică că "creşterea bisericii" era ameninţare pentru el, deşi el a făcut cursuri biblice şi a citit Scriptura, cum însăşi ucenicii Domnului Isus au fost trimişi în toată lumea, nu să facă doar o biserică în Ierusalim, sau să preia doar unul singur pentru 20 de secole conducerea acelei biserici şi să se păstreze un program riguros, toată partea feminină să aibă batic legat sub barbă, să trimiţi bileţel dacă vrei să spui o poezie sau un cântec, să ridici mâna dacă vrei să mergi la toaletă şi altele de acest gen. Nu, creşterea bisericii nu a fost niciodată o prioritate pentru această biserică pentru că la botezurile ei nu se botezau oameni din afară, ci doar copiii celor din biserică, constrânşi probabil de comitetul bisericii, de insistenţele neagresive ale părinţilor pocăiţi, de lipsa de educaţie din sânul bisericii şi de mulţimea de erezii şi învăţături false care nu erau niciodată date pe faţă în biserică, dar care erau considerate "convingeri personale desprinse de pe paginile Bibliei". Probabil că erau de pe paginile scrierilor extra-apocrife şi extra-canonice, altfel nu văd de unde până unde ai putea să continui să conduci o biserică la care nu există scopul de creştere, multiplicare, extindere, de mântuire a nenorociţilor din comunitate.

Îmi pare rău pentru conducerea acestei biserici că a avut un lup între ei şi l-au hrănit cu bani din sponsorizări ale străinilor, şi nu ştia nimeni de ei. Şi din banii încasaţi fără chitanţă de la cei care erau cazaţi în camerele bisericii, de fapt mini-motelul bisericii. A, a făcut cineva chitanţă ulterior? Am avut şi eu pe cineva cunoscut care a stat acolo o săptămână şi chiar i-am întrebat cât au plătit, ce li s-a oferit în schimb şi am primit şi răspunsul care îl aşteptam şi ştiam. Au primit o cameră, acces la toaletă şi la o bucătărie şi atât. De bani şi de înregistrarea lor în registrele bisericii nu a pomenit nimeni, niciodată. Nu era nevoie să se facă aşa ceva, ei nu vroiau creştere.... vroiau doar umplere de buzunare. Poate semnalul ăsta de alarmă mai trezeşte pe cineva. Peşteră de tâlhari ce sunteţi! - ca să citez pe Mântuitorul în cele relatate mai sus. Dar nu-i ăsta finalul capitolului, urmează altele, vom continua!