După 1 decembrie...

După ce a trecut 1 decembrie și în acest an, Ziua Națională a României, mi-am dat seama că am postat cu ceva timp în urmă un articol despre ceva legat de înainte de 1 decembrie. Am vorbit despre acele lucruri la o biserică, dar au părut ca niște cuvinte care le-am rostit și care s-au lovit de pereți și apoi au căzut pe mocheta din acea încăpere. Nu reacționa nimeni în nici un fel la ceea ce spuneam. Îmi amintesc parcă și acum – vag, ce-i drept – de fețele acelor oameni care probabil așteptau să îi uimesc cu vreo povestire care nu au mai auzit-o la alți predicatori, sau poate să le expun ceva care să-i lase cu gura căscată...
Ei erau de fapt cu gura căscată. Știau că pe 1 decembrie este Ziua Națională a României, dar nu le păsa de acest lucru. Nici măcar nu le păsa de ceea ce au ei de a face cu această zi, sau ce are această zi cu ei. Nimic. E o zi ca oricare alta. E începutul lunii decembrie. În acest an se pare că nu avem parte de zăpadă în această zi, însă au parte de ea – mai devreme – vârfurile munților din apropiere. Să mergem oare pe piscurile lor ca să ne bucurăm de zăpadă?

Unii oameni nu îndrăgesc zăpada, frigul, albul imaculat al fulgilor de nea. Nici măcar nu îndrăgesc faptul că alți oameni au luptat ca ei să se bucure de aceste lucruri nesemnificative pentru ei. Și totuși, există în lume aceasta oameni care ar dori să se bucure de o libertate similară ca a noastră... și nu pot. Nu pentru că ei nu ar avea ziua de 1 decembrie ca zi națională a țării lor. Nici măcar că ar fi la Ecuator, sau în oricare altă parte a lumii unde iarna e vară și vara e iarnă la ei.

La unii oameni le e greu să fie recunoscători. Recunoscători pentru o nouă zi. Recunoscători pentru încă o zi. Recunoscători pentru că pot respira din nou. Recunoscători că alții au luptat ca ei să se bucure de libertate. Recunoscători că alții au făcut curățenie pe străzi pentru ei. Recunoscători că cineva se gândea la un viitor mai bun pentru ei. Recunoscători pentru că au putut merge la școală. Recunoscători că au parte de libertate. Recunoscători că un Creator le poartă de grijă zi de zi. Recunoscători pentru că prin moartea unui Salvator ei azi pot beneficia de viață, bucurie, veșnicie.

1 decembrie nu este de fapt despre a fi recunoscători. Însă este imediat după ultima joi din luna noiembrie, când în America s-a sărbătorit singura sărbătoare pe care românii și alte nații nu au dorit să o copieze. Au copiat în schimb sărbătorile și obiceiurile comerciale. S-au mulțumit să beneficieze de nenumărate zile de ”vineri negre”, pe care goana și dorința după succes, vânzări și realizări a durat mai mult la noi decât în oricare altă parte. Și culmea, nu se ține nici măcar cyber-lunea de după vinerea neagră, care e următorul super-eveniment comercial de la americani. A, dar am uitat să menționez că de mult unii au început cu decorațiile și cu produsele de Crăciun. După 1 ianuarie o să apară decorațiunile de Paște. Și tot așa...

Am ajuns să facem din fiecare început de lună câte un început de idei comerciale, resetări de aranjamente în magazine, comemorări de evenimente, celebrități care spun și ei ceva cu ocazia sărbătorilor... și uite așa trece 1 decembrie ca oricare altă zi din an.

Realizăm fiecare dintre noi că am început să facem totul mecanic. Așa se întâmplă peste tot. Un fel de ciclu continuu care nu îl mai sparge nimeni. Și dacă ieși din tipare, e ca și când ai face din cuvintele de pe o mochetă amărâtă dintr-o biserică de oameni obosiți, dintr-o duminică dimineața, să devină ceva real, ceva palpabil, să îi miști pe toți să schițeze un zâmbet, să facă o faptă bună, să spună o vorbă bună, să fie măcar un gest pe care să-l ții minte restul zilelor. Dar nu, nu ai să vezi așa ceva după 1 decembrie. Pentru că forfota ciclului sărbătorilor și a stresului de zi cu zi din decursul anului nu te lasă să sari din tipare. Te lasă doar să calci pe unde ai călcat și anii anteriori. Să fi mediocru. Să fi nemulțumit. Să nemulțumești pe toți din jur. Să arunci pe jos gunoi. Să vorbești de rău pe cei din jur. Să tulburi liniștea altora care poate vor să se odihnească. Și, ce ai să realizezi dacă o să continui să fi mediocru? Nu ți-ai dat seama că ești mediocru atâta timp cât tu însuți nu ai încercat să fi altfel și mai bun în fiecare zi.

Numai că nu ai să poți să fi mai bun decât ieri dacă alaltăieri tu ai fost în groapa păcatului și te-ai complăcut acolo. Nu ai să vezi de acolo mai sus de nasul tău. Trebuie ori să ieși singur de acolo, ori să te ridice cineva pe un pisc de munte, înzăpezit poate, să îți pună puțină zăpadă rece pe nas și pe obraz, să te lase singur în viscol și să îți azvârle doar un gând: ce ai să faci tu acum? Cum ai putea să fi mai diferit față de gunoiul care ai fost alaltăieri sau poate chiar ieri? Ai să te cureți? Ai să te înnoiești? Ai să te resetezi? Ai să îți stabilești țeluri pentru ziua de azi, ziua de mâine, săptămâna viitoare...? Ai să fi mai diferit decât o simplă zi de 1 decembrie?

Fie că sărbătorești sau nu ceva pe 1 decembrie, îți doresc ca în viața ta să apară schimbare. Să fi mulțumitor. Să vrei mai mult pentru tine și pentru viața ta. Să fi mai mult decât ai fost până acum. Să realizezi mai mult decât au realizat ai tăi. Să fi capabil să lași în urma ta o moștenire de care să fie mândrii copiii sau persoanele care vor veni după tine. Să se poată uita în urmă, să arate la poza ta și să spună că ai fost un om deosebit pentru că într-o zi de decembrie ai ales să schimbi macazul vieții tale. Ai decis să faci ceva în societate, fără ca cineva să te mai împingă pe la spate, fără ca reclamele de pe stradă, din autobuze, de pe bannere să îți sublinieze, cu rușine poate, ce fel de om ar trebui să fi și nu ai fost încă. Să poți să marchezi ziua de azi că a fost momentul când tu ai început să ieși din tiparele mediocrității, ale sărbătorii fără sens și a amuzamentului bizar și ai pus scop și pasiune în toate, ai adus o licărire în totul din jur și societatea a început să se schimbe.

Poți să faci lucrul acesta?