Biserica se trage din teatru... o să vă uimiți cine a spus asta

Un actor renumit a început să facă tam-tam zilele trecute după ce a aflat că bisericilor li se va permite să țină slujbe în aer liber... dar actorii nu pot să joace teatru. Am citit materialul său să văd cum își exprima apologetica sa pentru locul de muncă de unde mai câștiga niște bani. Apoi agonia lui s-a depărtat. De la teatru s-a dus la biserică... și apoi s-a luat de ea.

De ce să se ia un actor de teatru de o biserică și slujbele ei, mai ales acum când am fost așa de mult timp închiși, mulți au fost în izolare, anumite biserici nu au ținut nici măcar o slujbă nicăieri... și oamenii sunt însetați după... ”un altfel de teatru”, cam cum sună felul său de exprimare? Era dreptul lui să își exprime plângerile și nemulțumirea legată de locul său de muncă... dar să spui că biserica se trage din teatru... asta doar de la el am auzit-o!

Tudor Chirilă, căci de el este vorba aici, a adresat la jumătatea lunii mai 2020 o scrisoare video către conducerea țării noastre, în care solicita ca actorii să fie lăsați să-și exercite meseria, bineînțeles în condiții nediscriminatorii. El a făcut o paralelă, în discursul sau pledoaria sa, către preoții cărora li s-a oferit posibilitatea să țină slujbe în aer liber. Unii chiar au avut ”tupeul” să organizeze de pe acum, ”al doilea Paște”, că nu au putut să dea lumină de la biserică ei personal (după cum urmăream ieri la un post de știri online).

Practic el cerea să înceapă munca, și nu oricum, ci cu soluții, nu doar cu restricții discriminatorii. Printre solicitările sale el menționează faptul că știe că ”teatrul” nu contribuie la PIB-ul țării, însă a realizat că teatru este peste tot în jurul nostru. Dar iată ce paralelă a reușit să traseze el între teatru și biserică.

„Teatrul e o meserie mai veche decât foarte multe din profesiile din ziua de azi. E mai veche chiar decât creștinismul. Ba, apropo de creștinism, aș spune că religia creștină a împrumutat multe instrumente din arsenalul teatral. Biserica a trebuit să se impună și nu a fost de ajuns doar răspândirea mesajului christic fără un pic de ajutor din partea teatrului. În definitiv, slujbele sunt forme de spectacol pentru un public divers, iar mesajul creștin se transmite și cu ajutorul costumelor, strucura liturghiei este dramatică, vocea impunătoare a preotului este un avantaj. În fiecare duminică biserica devine un teatru cu scenă (naos) cu spațiu pentru spectatori (pridvor sau pronaos) ba chiar cu culisele actorilor - altarul -acolo unde se întâmplă taina creștină, comuniunea cu Dumnezeu, locul pogorârii harului, nu-i așa? În biserică se cântă căci, iată, mesajul creștin ajunge mai repede la credincioși prin muzică. Există metafizică în psaltica cântecelor liturgice, în înlănțuirea monofonică a notelor și, la ceas de seară, când soarele se pregătește să-și suspende existența fie și temporar, se întâmplă minuni cu partiturile alea. Există personaj principal, să zicem preotul paroh, dar el este ajutat de alți preoți slujitori sau de diaconi. Ba chiar și femeia de la lumânări îndeplinește funcții multiple, ba vinde lumânări sau cărți de rugăciune, plasează oamenii în biserică, îi organizează sau face liniște, după caz. Nu întâmplător auzi credincioși care spun că unele biserici fac slujbe mai frumoase decât altele, deci condiția estetică e importantă. Iar predica nu este oare un monolog bine rostit, bine improvizat?“ (sublinierile din text îmi aparțin, nu am modificat textul citat, așa cum îl vedeți, asa apare și în sursa citată) Vă redau mai jos tot video-mesajul său, să vă fie mai ușor de urmărit restul:


OK. Nu am nimic cu actorii, nu am nici cu preoții bisericilor. Ideea lui că biserica a ”preluat” cam tot ce este la slujbă... din teatru, care există de dinaintea Creștinismului... este parțial adevărată. Mă gândesc dacă spunea același lucru despre moschei, sinagogi, temple budiste, hinduse, etc. Și acolo este slujbă, și acolo sunt personaje principale, și acolo sunt oratorii. La unii poate sunt și filme în biserică (așa cum am scris în acest articol: Când biserica ta e cea mai bună telenovelă...)

Dacă este să considerăm afirmațiile lui Chirilă despre biserică versus teatru ca fiind adevărate... atunci s-ar putea ca unii dintre noi să tragă niște concluzii mai puțin ”frumoase”. Gen că unii sunt acolo doar după bani. Alți sunt acolo doar pentru ”spectacolul care se oferă”. Și nu o luați acum în nume de rău că nu mai sunt slujbele la biserică așa cum erau odinioară... pentru că o să revină la ce au fost, dacă o să revină și ”spectatorii”.

Îmi amintesc cu haz de un moment din viața mea din anul 1995 sau poate chiar 1996. Trebuia să mergem la biserici în București și apoi să dăm socoteală, care unde a fost, care ce a observat, care ce a făcut. Când am intrat eu în biroul celui care ne cerea feedback-ul... i-am spus că am fost la o biserică și m-a întrebat ce am făcut acolo. I-am spus direct, în față, ”am fost spectator”. Asta a fost! Nu m-am dus să particip la slujbă, căci eram obișnuit cu ea, poate chiar plictisit. M-am dus cu alții că veniseră nu știu ce străini... și noi, curioși în fire... ne-am adunat mai mulți și hop și noi la biserica respectivă. Nu ne punea nimeni să slujim acolo, să cântăm sau să spunem vreo mărturie. Noi nu eram actori principali. Nu eram nici măcar în scriptul regizoral al pastorului, sau al comitetului care conducea biserica respectivă. Am stat pur și simplu pe niște bănci, am aplaudat când aplaudau toți, am ieșit afară când au ieșit toți... și cam asta a fost tot.

Faza ”nasoală” e că după ”experiența de spectator” am fost puși toți să ”facem spectacol”. Am fost trimiși în localități unde nu am fost niciodată în viață, unde nu știam pe nimeni, unde nimeni nu ne știa pe noi... mi se pare că am fost trimiși cu o recomandare în scris - gen mandat, să putem intra în clădirea bisericilor - și cam asta a fost tot. Acolo să vezi spectacole, apropo de ce zicea Chirilă!!! În timpul slujbei te gâdilau copiii mici pe la amvon, se rostogoleau prin față unii. La alții unde am fost își lăsau papucii la intrare - ca la musulmani - numai nouă ni s-a permis să intrăm și să stăm cu papucii în picioare. Cred că am fost considerați ”actori aleși”. Sau, cu spunea cântecul ăla... ”♫ Un actor grăbit... care pleacă imediat ce rolul i s-a sfârșit... ♫”

Eram actori în devenire noi, într-un teatru care se desfășura spontan în fața noastră. Era o regie în spate, dar în unele astfel de biserici... nu coordona nimeni nimic. Era haos. Cam cum este acum cu redeschiderea bisericilor. Unii au afară loc unde să facă slujbele - dacă nu cumva plouă - alți nu. Rămân tot la online. Acolo și dacă plouă, și dacă e soare... o să vezi pe ecranul calculatorului pe cineva la un pupitru, sau - cum am văzut undeva pe internet - pastorul era doar într-o cămașă, cravată și sacou... și în loc de pantaloni... avea pijamalele... dar camera nu bătea acolo... până cineva de după ”cortină” a adus la lumină și întreaga echipă de distribuție și de păpușari.

Da, Chirilă avea oarecum dreptate că viața asta toată este un teatru. Și că teatru este peste tot. Teatru facem și noi când ne convine sau nu ne convine ceva. Ne place de unii, de alții nu. Dar e momentul acela pe care îl savurăm unii dintre noi. A fost ceva, câtuși de puțin, care a fost îndrăgit, mai mult sau mai puțin de restul - fie că respectă distanțarea socială, fie că sunt în spatele ecranelor și urmăresc toată slujba online.

Unii au devenit așa de plictisiți și lipsiți de inspirație că au început să dea în reluare slujbele lor de biserică... probabil că nu erau pregătiți cu scriptul, scenariul, machiajul, recuzita, costumația, luminile, covoarele... biletele. Ei... și până la urmă... și cei din biserică și cei de la teatru își fac treaba lor ca să câștige o pâine. Nu trebuie să-o condamnăm, chiar dacă au împrumutat unii de la alții idei, tehnici, schițe, povestiri, relatări, emoții, scene, reacții... Important este că există și una și alta. Și că o să ne întoarcem toți - după ce se va termina pandemia curentă - fie la un teatru bun, fie la o biserică jalnică. Sau la o biserică acceptabilă ori la un teatru deplorabil. După aia o să ne râdem ironic... nu au meritat banii pentru ”show-ul” ăsta. Mai bine mergeam în altă parte!