Îi veți recunoaște după frunze

Pe 1 august 2020 îmi propusesem să merg cu fiica mea la un izvor să luăm niște apă proaspătă, pe care o laudă toată lumea. Așa că ne-am pregătit plasele cu niște sticle care avea să le umplem, ne-am luat măștile pentru față - de la această dată la noi în oraș, cel puțin în centru, purtarea măștilor pe față este obligatoriu, ca de altfel și în toate mijloacele de transport. Ne-am conformat.

A trebuit să schimbăm mai multe autobuze ca să ajungem la destinație, și ultimul autobuz pe care l-am luat nu ne-a lăsat chiar la locația planificată de noi. Este a doua oară când ne face figura șoferii, deși pe plăcuța autobuzului scria clar că ... destinația lui era locul unde trebuia să mergem noi să luăm apa aia de la izvor. Frustrant, nu?

Era cald afară, așa că nu ne-am plâns că a trebuit să mai mergem circa 2-3 stații pe jos, probabil că șoferul se decisese să facă pauza de masă acolo mai jos... să nu urce până sus la capăt să îl vadă toți cum bagă un sandviș sau ce și-a adus el de acasă...

Cu câteva săptămâni în urmă fuseserăm în același loc și erau zeci de mașini parcate acolo. Tot cu 3 stații în urmă ne-a lăsat și autobuzul respectiv în acea zi, dar era tot senin, soare și frumos afară. Nu ne-am plâns... ce rezolvam cu asta?

Când să ajungem la locul cu pricina - la Pietrele lui Solomon am fost, să nu mai vă țin în suspans cu privire la locație (alăturat vă atașez o poză de la locație, efectuată de mine pe 1 august 2020) - era parcată și o mașină a poliției locale, în care stăteau cam înghesuit câțiva indivizi. Nu știu dacă cunoașteți zona, aici este un fel de traseu pe care se poate merge spre Poiana Brașov, dar mai este și un loc amenajat de autorități ca oamenii să își poată petrece timpul liber în natură: există grătare metalice construite acolo, mese cu bănci din lemn - lăcuite, și mai există și anumite locuri unde sunt băncile și mesele acoperite. Distanța dintre aceste băncuțe este considerabilă, de altfel și locul de făcut grătarul este puțin mai departe de mese, cred că cei care au amplasat acestea au făcut niște calcule precise. Bravo lor, nu găsești așa ceva peste tot în țara asta.

Deci, când am fost atunci la Pietrele lui Solomon, așa cum spuneam mai sus, era o puzderie de lume acolo. Erau chiar lemne pe grătare, am observat cum lumea mânca din cutiile de mâncare, pachețelele aduse de acasă. Ne-am dus atunci până la izvorul cu pricina, am băut apă rece - de la care ne-am și iritat pe gât ulterior... sărmanii de noi, că ne era așa de sete că nu ne-am mai putut abține - și apoi ne-am întors spre casă. Culmea culmilor este că nici un grătar nu era aprins, nici un foc nu ardea. Ne-am gândit atunci că prezența autorităților locale în uniformă să-i fi speriat oare pe oameni? Probabil că da. Sau poate știau ei ceva și noi nu...

Pe 1 august 2020 când am fost - cu arsenalul de sticle, sticluțe, ce am găsit noi prin casă disponibil și nu era încă în tomberoanele pentru sticle de plastic (că am învățat acum cu pandemia să sortăm gunoiul... că până acum nu ne-a învățat nimeni că... nu știu de ce) - ne-am îndreptat spre izvorul din poieniță (foto alăturat, poza este făcută de mine), nu izvorul Lid (care l-am descoperit ulterior și care apare pe wikipedia... nu știu cum se face că am trecut pe lângă el de atâtea ori și nu l-am observat) și înainte să ajungem acolo am observat că niște oameni aveau pus pe grătare tot felul de vegetale, nu am simțit miros de grătar, nici muzică nu era (așa cum erau în alte dăți). Și nu era nici o mașină de poliție, deși înainte să ajungem noi la locație am văzut cum întorcea o mașină a jandarmeriei duba lor acolo, apoi s-au întors înspre oraș. Cred că le-o fi fost prea cald să stea afară să vadă care respectă distanțarea și care nu respectă curățenia...

Dar am uitat ce vroiam să spun și să vă menționez de la început. Cam la 2-300 de metrii înainte să ajungem în zona Pietrelor lui Solomon, am observat un pom pe care l-am recunoscut după frunze ca fiind un alun. Nu eram sigur dacă să îi spun fiicei mele dacă acela este sau nu un alun, dar ceva m-a luat pe dinainte și am spus, ”uite, ăsta este un alun!” iar apoi, după ce ne-am apropiat, am găsit și alune!

Fotografia de la început este o crenguță pe care am îndrăznit să o rupem din acel alun, cu încercarea de ”a o altoi într-un ghiveci” să vedem dacă va prinde ceva rădăcini... Nu am spart aluna să vedem dacă este coaptă sau nu, dacă e bună sau nu... însă mi-a adus aminte de copilărie. Din copilărie cunoșteam acea frunză de la alun pentru că în copilărie aveam obiceiul să mergem cu alți prieteni de prin satul bunicilor la cules de alune. Ce vremuri!

Ulterior mi-am amintit de un pasaj din Scriptură unde Mântuitorul spune ceva foarte concret, clar și deslușit: ”Îi veți recunoaște după roadele lor” (Matei 7:16, NTR).

În timp ce căutam acest verset și scrisesem deja o mare parte din titlu și apoi mi-am format în minte ceea ce urma să vă transcriu în această postare... mi-am dat seama că eu am recunoscut un pom... după frunzele lui. Am ezitat, că putea să fie oricare alt tip de pom - pentru că nu am studii în domeniu - dar am zis să o dau în bară și să o zic, și poate o să o nimeresc. Ce ciudat! Am și nimerit pomul!

Mântuitorul Isus în schimb vorbește despre ceva mult mai esențial. Noi recunoaștem un pom după roadele sale, nu după frunze. Se pot recunoaște pomii și după frunzele lor - cine știe, știe - dar există pomi roditori și există pomi neroditori. Așa se face că noi avem un pom de grapefruit, pe care eu cred că este un amestec de semințe de lămâi și grapefruit, dar care nu a produs absolut nimic altceva decât frunze verzi frumoase și spini mari înțepători. Am spus să îl ținem că poate într-o zi o să dea roadă. Alții ne-au spus să îl tăiem, să îl altoim... doar că trebuie să găsim o crenguță de la un alt pom asemănător care dă rod! Deci nu știu dacă pomul meu cu spini este lămâi sau grapefruit pentru că nu a dat încă roadă, dar frunza lui seamănă atât cu frunza de lămâi, cât și ca frunza de grapefruit!

E ciudat. Dar când am găsit versetul din Matei 7 pe care l-am citat... contextul său vorbește despre altceva, nu despre agricultură, pomicultură, sau despre natură. Vorbește despre ”Identificarea profeților falși după fapte” (exact acesta este titlul pasajului din Matei 7:15:23 din versiunea NTR a Bibliei, care are ca trimitere pasajul similar din Luca 6:43-44).

E ciudată treaba din nou! Pentru că am scris în postările anterioare chiar despre acest aspect, despre apariția unor profeți mincinoși, falși, emancipați, plini de fani pe rețelele de socializare, care au început să își facă reclamă în stânga și în dreapta.

Nu mi s-a părut ciudat să observ că eu am recunoscut un pom după frunze, fără să mă îndoiesc de faptul că acel pom era alun... pentru că eu am făcut identificarea după o memorie din mintea mea a felului cum arăta frunza acelui copac - și aceasta fără să o pipăi, ci doar să o observ cu privirea!

Este interesant că dacă vine vorba să identificăm un ”profet fals”, pe acesta nu prea îl putem identifica după ”frunze”.

Vă mai aduceți aminte cine s-a îmbrăcat prima dată în Biblie cu frunze? În Geneza 3:7 ni se spune că ”Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin și și-au făcut șorțuri din ele” (sublinierile din text îmi aparțin). Adam și Eva au încercat să se ascundă de fața lui Dumnezeu... folosind niște frunze. Însă faptele lor - roadele lor - i-au dat de gol. Atunci au păcătuit ei și de atunci a intrat păcatul în lume...

Dacă ar fi să identificăm acum pe cineva după frunzele cu care este ”acoperit”, probabil că o să dăm greș, așa cum era să fac eu cu alunul din întâmplarea trăită pe viu de mine. Am realizat ulterior că dacă nu găseam fructul din acel pom - aluna aia din vârf - cu siguranță că o dădeam în bară rău de tot. Avea să îmi zică fiică-mea că sunt ”un profet fals”? Probabil.

Morala finală a acestei postări este următoarea. Probabil că în viață dăm de oameni care sunt îmbrăcați într-un fel care place ochiului. Probabil că sunt alții care și miros într-un anumit fel care place sau nu nasului cuiva. Poate că mai sunt și cei care poartă mască din obligație sau din rușine - precum Adam, să-și ascundă păcatul. Adevărul este că roadele fiecăruia dintre noi - faptele noastre - vorbesc mai tare decât cuvintele noastre. În privința aceasta nu avem cum să o dăm în bară pentru că spirit de observație are tot omul. Logică, intuiție, rațiune au toți, dar nu toți știu să le și folosească. Așadar, atunci când vedeți oameni și vi se pare că sunt ceva, sau își fac ei reclamă singuri că ar fi ceva... mergeți spre roadă. După ce vedeți roada... puteți trage concluzia cu certitudine, fără sfială, fără rușine... și puteți afirma despre caracterul și persoana acelui individ. Deci... nu vă luați tot timpul după frunze, s-ar putea să nu o nimeriți tot timpul. :-)

NOTĂ: Dacă citați sau folosiți acest material în altă parte, rog să menționați că a fost preluat din Blogul Lumea cre(s)tină în care trăim. Toate fotografiile din această postare sunt proprietatea mea, a nu se folosi fără aprobarea mea în scris. Mulțumesc.