Nici pisicile nu merg în Rai

Scriam un articol acum câțiva ani despre faptul că nu o să vedem câini în Rai. Și zilele acestea am dat - fără să vreau (o să vă explic mai jos în articol mai multe) - de o femeie care credea că pisica ei va ajunge mai degrabă în Rai, decât ea, ca ființă umană. 

Era atât de emancipată de fenomenul acesta al pisicilor. Că ea are îndatorirea dumnezeiască să aibă grijă de ele, că nu mai poate fără pisica ei, că vai, vai, și of, of, of... 

Am ascultat-o, în timp ce mă treceau apele, transpirațiile și nervii. Cum să poți crede asemenea aberații???

Nu aveam ce altceva să fac atunci, dar am stat să văd ce punct de vedere are femeia aceasta guralivă. Trăncănea și trăncănea, nu se mai oprea. A luat apărarea la țânțari, la muște, la viermi, că de ce îi omoară primăria cu soluțiile acelea nocive, și câte și mai câte. Se trezea noaptea și ducea mâncare la pisicile din cartier... până când cineva a văzut-o și - logic - nu i-a plăcut gestul... dar a avut ea grijă să-l facă pe respectivul ”cu ou și cu oțet”, logic!

Apoi a început să spună de oameni care au alergii bruște de la pisici. Că ei trebuie să aibă certificate speciale de la medic atunci când călătoresc în mijloacele de transport, că ea dacă are o cutie specială pentru pisica ei nu înseamnă neapărat că sar toți purecii și toate firele ei de păr în nas la toți cei din jur. Nu știam dacă să râd sau să o dau afară din biroul unde eram la muncă. Ea pur și simplu a solicitat un serviciu - vroia să călătorească cu pisica ei în Europa, iar eu i-am transmis că noi nu transportăm animale de companie - și ea bineînțeles că a luat acest aspect în nume de rău... Și uite de la această negație a mea a început ea să trăncănească. 

Mă gândeam că aceasta este modul ei de a face o apologetică a apărării iubirii animalelor de companie. Atâta a mai vorbit de mi s-a întors stomacul. Mai o întrerupeam să o întreb una alta, dar ea dădea înainte cu tupeu, nu se mai oprea din vorbă! Mai apoi s-a scăpat să spună că ea e pocăită, că merge la biserică, sau că mergea, că nu mai merge, că nu mai îndrăgește deloc pe români, că sunt niște parșivi cu toții (ea probabil că era exclusă, fiind de față, nu putea să se auto-bârfească, nu?). A găsit probabil pe internet pe alți vorbitori care au și ei pisici, ca ea, de altfel, și uite așa acei vorbitori au devenit eroii ei. Vai, ce minunat!

Am întrerupt-o de câteva ori să îmi zică un nume de predicator, o biserică la care merge. Greu am putut smulge din gura ei un nume. Benny Hinn. Apoi a vorbit despre o biserică din oraș de la noi, pe care am vizitat-o și eu o perioadă, și a început să vorbească de rău pe pastor, pe oamenii de acolo... deja mi se întărâta inima în mine. Am ascultat-o. A încercat să mă pocăiască. A vrut chiar să mă pună să spun acolo rugăciunea păcătosului... Dacă aveam și apă undeva în zonă, ar fi fost în stare poate chiar să mă boteze! Trebuia totuși să o legitimez, uite că mi-a scăpat din vedere acest aspect, of..... 

Ideea e că ea a explicat lucrurile despre Rai și Împărăția lui Dumnezeu într-un fel atât de haotic că nu am înțeles nimic. Vorbea de rău pe cei de alte denominații creștine, că aia e bună, că aia nu e bună, că dacă fac eu rugăciunea ei o să fiu scris în nu știu ce carte... mă luau transpirațiile de câte aberații scotea pe gură femeia asta. 

La un moment dat a intrat și fiica ei, sau așa am dedus. Ea îi făcea semn să dea volumul mai jos, dar ulterior a început să îi ia partea în bârfe și discuții, mai ales după ce i-am spus că am fost la biserica de care pomenea ea... Și atunci ea a crezut că eu am ”păcălit-o”. Cumva ea vroia să mă convertească la ceva - la iubirea de pisici cred, că asta a fost accentul ei cel mai mare - și printre altele a spus și de un Isus, dar din ceea ce mi-a spus ea, nu am înțeles nimic clar, nimic concret, nu mă convingea nimic din vorbele ei, nu vorbea cu drag despre Mântuitorul, și nici trăsăturile feței ei nu păreau a fi ale unui autentic urmaș al lui Hristos. Probabil că modul cum trăncănea ea nu mi-a picat bine deloc. 

Am vrut chiar să îi spun la final că vorbește mult și prost. Dar nu i-am spus. M-am abținut. În schimb i-am lansat întrebarea următoare: să întrebe la biserica unde merge, dacă animalele de companie merg în Rai. Îi menționasem că pastorul de la biserica unde fusese ea, și de care a fost scârbită, a avut un câine, care a murit, și că el spera să se întâlnească cu el ”la acele țărmuri”, și... mă gândeam că el poate știe ceva mai mult. Dar deodată fiica femeii a tresărit, ”Nu, nu, că Domnul Isus nu a murit pentru animale! Ele nu pot crede în El! Ele nu au suflet - am ajutat-o oarecum să scoată asta pe gură...” Apoi m-am scăpat și am spus ce trebuia spus: ”Dacă așa stau lucrurile, atunci trebuie să vă schimbați prioritățile, doamnă!” 

S-a uitat mirat la mine. Nu i-am spus pe nume, direct, ceea ce vroiam să-i spun, am lăsat-o să înțeleagă că eu mă refeream la pisica ei, pe care o adora așa de mult. Am lăsat-o să înțeleagă că, dacă fiica ei a subliniat faptul că Domnul Isus nu a murit pentru animale, că ele nu au să ajungă în Rai, mântuirea fiind pentru noi, oamenii, nu pentru animale, atunci ea trebuia să se concentreze mai mult pe Rai și să nu fie atât de emancipată în a rostii vorbe fără număr, cuvinte fără scop... care nu arătau altceva decât că ea era un tip de persoană care vroia să-i facă pe toți din jur să fie ca ea! Dacă ea iubește pisicile și țânțarii și viermii și toate vietățile, noi trebuia să facem la fel? Pe bune? 

Uau! Ce concluzie stupidă, mi-am spus în sinea mea. Chiar mă bucurasem că i-am spus la femeie de prioritățile corecte în viață. Și apoi le-am urat la amândouă să aibă o zi bună. În fine, a trebuit să scriu despre ele, despre acest incident, pentru că e clară treaba: nici pisicile nu merg în Rai. Dar nici cei care se cred pocăiți și bârfesc și trăncănesc aiurea în vânt. A, și ca să nu uit, vă las câteva versete din Scriptură, unde scrie ceea ce am spus mai sus, ca să fie o justificare. Nu o justificare personală, ci o justificare generală:

”Într-adevăr, faptul că aveți judecăți între voi este deja cu totul o înfrângere pentru voi. De ce nu suferiți, mai degrabă, nedreptatea? De ce nu vă lăsați, mai degrabă, păgubiți? Însă tocmai voi sunteți cei care nedreptățiți și păgubiți, și încă pe frați! Sau nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați! Nici curvarii, nici idolatrii, nici adulterii, nici catamiții, nici homosexualii, nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici bârfitorii, nici tâlharii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 6:7-10, NTR)

”Afară sunt câinii*, vrăjitorii, curvarii, ucigașii, închinătorii la idoli și oricine iubește și practică minciuna.” (Apocalipsa 22:15, NTR)

* în versiunea NTR, în dreptul cuvântului ”câine” este explicația că acest termen este asociat adesea cu impuritatea spirituală sau morală. Este de fapt vorba de cei care spun una, dar fac alta. Despre aceste animale vorbeam eu că nu merg în Rai. Sunt de fapt acele persoane care se dau a fi una, dar ei iubesc de fapt cu totul altceva, și deduc, din nu știu ce idei nescrise, că ceea ce fac ei, ceea ce vorbesc ei, este ceea ce ar fi aprobat de Împărăția lui Dumnezeu. De fapt ei nu fac altceva decât să fie niște oameni care se amăgesc singuri. Și ca să fie clar, la cei care citesc acest material, nu am nimic cu pisicile și câinii nimănui. Dacă aveți în casă așa ceva, faceți bine să nu ajungem să călcăm noi în ”rahatul lor” pe drum sau când mergem pe stradă. Dacă îi aveți, disciplinați-i, că de aia sunteți oameni, să fiți stăpâni asupra lor. După ce ei nu vor mai fi... probabil că veți fi afectați emoțional, pentru că v-ați atașat de aceste animale - nu vă blamează nimeni. Ele au fost lăsate cu un scop pe acest pământ. Unul din aceste scopuri este ca să nu le iubim pe ele mai mult decât iubim pe Cel care și-a dat viața pentru noi, pentru păcatele noastre. Dacă înțelegem acest aspect minimal - fundamental aș putea spune - probabil că am privi altfel animalele de companie, și nu am fi atât de haini dacă cineva nu ar fi de acord cu ele.