Ce preferă biserica: "muzica pe bune" sau închinare reală?

În câteva articole precendente, scrise cu ceva timp în urmă, am discutat despre închiarea de faţă cu Dumnezeu, închinarea de faţă cu lumea, închinarea adevărată şi alte chestiuni legate de închinarea noastră faţă de Creatorul şi Unicul nostru Dumnezeu. Vă redau mai jos link-urile la aceste articole pentru a putea să le recitiţi:

• Locul cel mai clasic de inchinare
• Închinare radicală
• Închinarea de faţă cu Dumnezeu
• Închinarea de faţa lumii...

Pentru unii oameni închinarea nu înseamnă ceea ce este ea de fapt; ei văd că un simplu cântec, care mai are şi două-trei cuvinte despre Isus sau ceruri, sau Biblie, sau Dumnezeu, ar fi o închinare. Pentru ei, dacă are ritm sau dacă e cântat în stilul popular, preferat lor, ar fi un cântec de închinare. Aud la biserică anumite persoane care cântă ceva cu un acordeon şi ei numesc asta închinare. Nu pot să înţeleg acest fenomen în această eră prezentă în care trăim. În primul rând închinarea nu înseamnă sunete produse de un instrument muzical, ci o atitudine de reverenţă şi de apropiere faţă de Dumnezeu. Ceea ce facem noi uneori cu instrumentele se numeşte acompaniere, dar de cele mai multe ori este chiar inutilă, dacă nu chiar gălăgioasă, şi mă opresc aici.

Prefer să fiu la o închinare unde toţi participă şi simt ceea ce cântă şi se manifestă faţă de prezenţa şi persoana lui Dumnezeu într-un mod unic, decât să particip la o întrunire unde se cântă mereu imnuri învechite, cântece care nu spun altceva decât minciuni. Nu cred că mai are sens să dau exemple aici pentru că sunt mai multe decât trebuie să fie...

Atunci când noi ne închinăm lui Dumnezeu prin cântec nu facem altceva decât să producem o atmosferă în care să se manifeste prezenţa lui Dumnezeu, şi de aici poate continua şi manifestarea darurilor, semne, minuni, etc. E puţin dureros să spui aceste lucruri şi să vezi că în biserică nu mai găseşti aşa ceva. Îi întrebi pe oameni de ce vin la slujbă duminica, şi ei răspund "blajini", ca să se închine lui Dumnezeu. Spun nişte lucruri care nici măcar nu ştiu ce înseamnă şi nu gândesc ceea ce urmează ulterior - consecinţa cuvintelor lor şi consecinţa faptelor lor: ei fac totul din familiaritate, obişnuinţă şi religiozitate, şi toate acestea nu au nimic de a face cu Dumnezeu şi închinarea adevărată!

Dumnezeu caută închinători adevăraţi, care să i se închine Lui în duh şi în adevăr! Închinarea în adevăr înseamnă închinarea conform Cuvântului lui Dumnezeu; închinarea în duh înseamnă închinarea cu responsabilitate şi conştiinţa curată îndreptată spre El şi nimic altceva. Atunci când acestea dispar din închinarea noastră, totul devine o simplă muzică, zgâriat de parchet - cum spunea un vechi coleg de al meu în facultate - şi o aramă zângănitoare. Dacă Dumnezeu, care ne-a creat să fim asemenea chipului Său, doreşte o astfel de închinare, oare de ce să fim noi mediocrii?

Vă includ mai jos un videoclip care să vă motiveze la o închinare adevărată. Iubesc acest cântăreţ şi felul cum el conduce închinarea, sper să vă molipsească şi pe voi.