6 motive banale pentru care oamenii preferă să crească un câine în locul unui copil

O persoană care își plimbă câinele - foto de James Fitzgerald - unsplash.comNu am nimic cu cei care au animale de companie. Am avut și noi niște hamsteri și au murit. Nu au mers în nici un rai, de asta vă pot asigura. Așa că materialul de față nu este o repulsie personală față de aceia dintre voi - și alții din jurul nostru - care au animale care ne fac viața un coșmar viu. Materialul de față este o serie de concluzii pe care le-am trasat după ce am urmărit fenomenul acesta bizar. Și prin ”fenomen bizar” aici ne vom referi la ”creșterea de câini”.

Pentru că nu am văzut pe nimeni care să scrie ceva despre oamenii care au câini, am pus eu mâna să trasez - în rândurile de mai jos - 6 motive banale pentru care oamenii preferă să crească un câine, în loc să aibă în grija lor, sau să crească o ființă umană, un copil.


O să credeți că întâmplarea care v-o spun mai jos nu este adevărată, dar am fost martorul ei. Probabil că am mai spus-o într-o altă postare pe blogul meu, nu știu unde anume am mai menționat-o. Dar o să o re-povestesc, să vă împrospătez memoria:


Eram în stația de autobuz într-o dimineață și așteptam să apară o mașină ca să pot ajunge la muncă. Prin fața celor care eram în stație a trecut un individ cu un câine mare, rasa Pitbull, dacă nu greșesc, și făcea gălăgie. În fața mea era un tip mai în vârstă pe care l-am și auzit cum rostea următoarele lucruri, citez, ”uite dom'le la ei! un copil mic nu ar crește, dar câine da!”. Ca să înțelegeți mai bine despre ce este vorba... chiar și acel individ în vârstă patrula printre blocuri cu un câine, cred că era ori o corcitură, ori rasa Dachshund, varianta păroasă și îndesată (dacă sunteți curioși să vedeți o mulțime de rase diferite de câini, puteți consulta aici o listă destul de lungă). M-am mirat de ceea ce afirma el, ipocritul. Mă gândeam totuși că afirmația lui era - cel puțin pe moment - autentică. Așa că articolul acesta nu este produs datorită concluziei lui... pentru că el era un ipocrit, și nu a admis că și el avea câine, în loc să aibă un copil. Cât de patetic sună asta, nu?


De ce preferă oamenii să crească câini în loc să crească un copil?

Este o întrebare care probabil v-ați pus-o și voi și nu v-ați putut răspunde. Sau poate v-a răspuns altcineva. Nu pot concepe cum anumiți oameni de pe planeta noastră cresc acest tip de animale la bloc, unde nu doar că nu sunt condițiile adecvate pentru animale, dar nici pentru cei care vor liniște. Sunt sigur că și voi aveți în jur persoane care au câini. Dacă voi aveți un câine... probabil că o să citiți acest articol cu o oarecare apatie. Nu am nimic cu tine, nici cu câinele tău. Dacă te identifici în lista de mai jos... cred că trebuie să reconsideri aspectul și prezența acelui câine de la tine din apartament / casă sau unde locuiești tu. Iar dacă ai mai mult de un câine în casă, probabil că o să reconsideri acest aspect ”la pătrat”!


1. Pentru că le e frică să accepte responsabilitățile vieții
Dacă ar fi acceptat responsabilitățile vieții, ar fi crescut un copil, nu un animal, care are viața mai scurtă. Logic. Asta nu doar ca să rezonez cu bătrânul care... ipocrit fiind, plimba un câine - care nici nu știu dacă era al lui sau nu - și a admis că era mai bine să existe un copil de crescut, nu un câine nenorocit. Doar că după un copil ai de strâns mai mult decât după un câine. La un câine nu trebuie să cumperi pampers, nu trebuie să îl vaccinezi și ulterior să vezi cum face febră, ajungi la spital și... ești tratat mai rău decât un animal. Probabil că asta e unul din motive pentru care unii oameni cresc câini, și nu copii. Că dacă e să ajungi la spital cu copilul... ești tratat mai rău decât un câine! Probabil că acest aspect nu este valabil pentru aceia dintre voi care sunteți în altă țară, nu în România, unde sistemul medical este... fără cuvinte. 

Nu știu dacă ați avut experiența neplăcută de a avea copil mic și să ajungi la urgențe cu el și să fi ignorat... în timp ce copilul avea febră imensă, insuportabilă, convulsii, tuse, etc. și să ți se spună că... nu avem timp acum. Până nu împingi ceva la un spital, nu te bagă nimeni în seamă. Și apoi urmează interiorul spitalului. Viruși mai mulți decât acasă! Gândaci. Mâncare de nedescris. Servicii de... doi bani. Parcă îi înțeleg pe oamenii care au încercat să fugă de toate astea... și să se ascundă după o lesă de care leagă - când au ei chef - câinele lor. 

2. Pentru că au vederea blocată pe niște idei preconcepute mult prea fundamentate în mentalitatea lor
Exact. Au niște idei ei... că dacă o să aibă un copil... o să aibă prea multe de făcut, nu o să mai aibă timp pentru altele. Dacă ai câine, e mai simplu. El te ascultă când îi ”comanzi” ceva... și stai liniștit. Cu un copil nu pot spune același lucru. Da... dar chestii aste le poți învăța doar dacă treci pe acolo, nu dacă alegi să îți iei un câine, doar pentru că tu nu vrei să ai în grija ta un copil - fie că e al tău sau ai grijă de copilul altei persoane. Sau poate ai văzut la alții cum este și ”te ferești” să nu pățești ca ei. 

Un câine îl crești într-un mediu diferit față de un copil. Doar dacă înțelegi bine cele 2 cadre, realizezi că una e o sarcină mai ușoară decât alta. Dar și aici ne dăm seama că această ”idee preconcepută” derivă - fără doar și poate - din punctul 1 de mai sus: lipsa responsabilității duce la deducții rapide care să te scape de eventualele dureri de cap. 

3. Pentru ca vor să se păzească prea bine de crizele vieții
Când copiii ajung la vârsta școlii începe să apară și problemele. Când urmează examenele este o altă etapă. Intrarea la un liceu, la facultate, cariera, căsătoria, locuința nouă, mutatul... sunt niște crize pe care le poți evita... dacă ești o persoană care nu vrea dureri inutile. Doar că este o vorbă: de ce fugi, de aia nu scapi. Și câinii au crizele lor în viață. Și dacă te-ai atașat de ei și apoi îi pierzi... e ca și când ți s-a ruinat toată viața. Una din crizele cele mai mari pe care le experimentează persoanele care au un animal de companie este acel moment când animalul lor este bolna, pe moarte, sau poate chiar a decedat. 

Am auzit de zeci de persoane care au murit în casă singuri și izolați. Când au fost descoperiți de autorități, sau de prieteni, cunoscuți, s-a aflat că ei erau înconjurați de animale de companie. Pentru că ei au ales cândva să își împărtășească viața și problemele ei cu niște ființe care nu doar că sunt nebârfitoare, dar parcă simt cu tine, prin ceea ce treci - deși câinii nu au rațiune, nu știu despre ce este vorba, nu pot să realizeze profunzimea lucrurilor pe care tu le explici lor. Tu doar trăiești cu iluzia aia idioată... că el te înțelege, dă din coadă, da, ăsta e semnul... și așa mai departe. Nu te poți păzi de crizele vieții în spatele cozii unui câine care nu comunică cu același limbaj cu tine! Ce înțelegi tu din lătratul lui aiurit? Ce vrea să zică? Și dacă ai fi Dr. Dolittle... tot nu ai înțelege ce vrea să îți zică acel animal de companie. Dacă vrei să te convingi la acest punct că am dreptate, întrebă-l pe câinele tău să îți definească în câteva gesturi de-ale lui... ce înțelege el prin crizele vieții. Apoi întreabă-l dacă a fost pe acolo. Sau dacă știe soluții viabile de a ieși din ele. Arată-mi ce notițe ai scris după aia...

4. Pentru că nu știu să dovedească, sau sa demonstreze scopul vieții lor
Care este scopul vieții tale? Ți-ai pus această întrebare? Probabil că dacă o să încerci să răspunzi la aceasta... o să realizezi că nu e cel de a fi crescător de câini la un bloc unde toți vecinii sunt sătui de lătrături, de rahaturile lăsate în drum, de urina de la colțurile de stradă... de mirosurile neplăcute... de toate astea! Dar și dacă ai ajunge la această concluzie personală... nu ai avea cum să o explici la alții. 

Mă gândesc la acele familii cu copii care au câine sau câini. Ei au luat câinele ca să aibă cine să stea cu copilul, nu? Dar poate acel câine să aibă într-adevăr grijă de acel copil? Probabil că între ei se va forma doar o prietenie. Copilul îi dă jucăria, câinele aleargă cu ea în gură, îl face pe copil să râdă până face pe el sau cade pe jos în iarbă... și cam aici se opresc toate. Ai auzit de copii care au fost mușcați de câini în timp ce aceștia încercau să îi mângăie? Sau pentru că unii copii nu știu cum să reacționeze atunci când văd prima dată un astfel de animal... frica e primul lucru care iese în evidență... și desigur, câinele reacționează și el... pe măsură. 

 
5. Pentru că emoția de moment e mai importantă decât emoția imprevizibilă a viitorului
Despre care emoții vorbim aici? Bucuria de moment când vezi că un câine te ascultă când îi spui să stea jos, să se rostogolească, să îți aducă mingea sau un băț? Sau că dă din coadă când îl pâsâi? Dar cum rămâne cu emoția când mergi pe drum și realizezi că animalul tău își face nevoile în drum și tu... mergi mai departe și cineva din spate îți face observația că ai lăsat un ”rahat” în drum? Ai pungi cu tine să culegi de pe jos murdăria animalului? Lângă blocul nostru este o străduță mică, pe care trecem când venim din stația de autobuz și ne îndreptăm spre casă. Într-o zi am spus că voi face un film să vă arăt câte bucăți de fecale animale sunt lăsate acolo pe jos de oameni care au pus pe primul loc emoția de a plimba un câine, dar au ignorat emoția noastră de nedescris... când ajungem acasă și realizăm că am călcat - din greșeală - peste ceea ce a lăsat în urmă câinele unui individ iresponsabil!!!! Pe câine nu îl poți face responsabil de nimic, nu îi poți spune să nu își facă nevoile în drum... pentru că el nu înțelege și nici nu are gândire rațională sau măcar predictibilitatea pe care o avem noi, oamenii. Deși există oameni care își fac nevoile în drum... pentru că se coboară la nivelul ... animalelor, probabil. 

Nu la acest tip de emoție ne referim. Ne gândim la momentul acela când animalul tău moare... și tu ai fost prea atașat de el. Și compari acest moment cu moartea unei ființe umane. Doar că această comparație - o să realizezi și tu - că nu are aceiași greutate emoțională. Cu animalele de companie ne raportăm într-un anumit fel. Cu ființele umane ne raportăm în alt fel. Și unii sunt mai imprevizibili decât ceilalți. Șocurile acelea neprevăzute din viață sunt ceea ce fac diferența. Unele evenimente din viață produc un șoc mai mare decât altul. Și oamenii care au ales să aibă un câine - în loc să aibă un copil - probabil că s-au gândit la aspectul ăsta. Mă poate contrazice cineva? 

6. Pentru că facultatea lor mintală nu a absolvit niciodată clasa rațiunii și a înțelegerii vieții umane așa cum a fost creata ea
Am scris cu ceva timp în urmă un articol despre faptul că... câinii nu merg în Rai. Au început să scrie mulți părerile lor. Probabil că cei care au scris erau cei care aveau câini și deodată - fără acordul și solicitarea expresă a animalului lor - au decis să devină avocatul apărării! Nu, câinii nu au rațiune. Ei nu știu ceea ce înseamnă viața umană, deși trăiesc printre noi. Ei nu pot explica lucrurile vieții ca să le poată înțelege cineva. Ei doar latră. Fac gălăgie. De aia am și închis comentariile la acea postare, că lătrau unii precum câinii lor. STOP!

Animalele de companie - dacă citiți asta de 2 ori - sunt ceea ce sunt de fapt: de companie. E un fel de ”ceva” care să ai în jur, de care să ai grijă. Scopul lor nu a fost acela de a-ți crea o teologie a animalelor și că dacă tu o să mergi în Rai, ipotetic și câinele tău o să te urmeze. Ele au fost create pentru a fi un ajutor pentru noi. Câinii păzesc fermele de intruși și vizitatori nedoriți. Ei sunt cei cu care te poți juca - dacă i-ai instruit cum să răspundă la felul cum te joci tu cu ei. Ei te ajută să găsești ceva doar prin a prelua mirosul unui obiect. Ei au anumite abilități pe care noi le putem lua spre a ne ușura viața noastră. Și abilitățile lor - e drept - nu le găsim la alți oameni, sau nu le găsim decât la ei. Probabil că de asta au ales mulți să aibă un câine. Dar nu poți să spui că un câine are aceleași calități precum o ființă umană. 

Există persoane în jurul nostru care nu înțeleg deloc lucrurile care le-am prezentat mai sus. Ei susțin cu tărie că viața lor... e câinele ăla care pentru alții din jur este un calvar imens. Avem și noi vecini care au câini la bloc și zilnic, la ore foarte matinale, ne tulbură orele de somn. Există și oameni care merg în natură și câinii sunt cei care trag la sanie, care duc greutățile, pentru că un alt animal mai mare nu ar putea avea aceiași viteză, greutate, abilitate. Sunt multe filme pe care le-am urmărit cu oameni care au avut câini și am văzut cum au început de la zero în relația cu acel animal până la adorarea lui. Atunci când acel animal a murit... viața lor s-a ruinat. Au fost și cazuri unde câinii au salvat persoane de la incendii, de la înnec, de la diferite pericole. Nu le pot numi excepții. Trebuie să înțelegem nivelul lor și nivelul nostru. Noi nu am fost creați să fim animale, iar ei, câinii, nu au fost creați ca să fie oameni. Fiecare are limitările sale. 

Probabil că ați observat în cele 6 puncte enunțate mai sus că am subliniat literele din fiecare afirmație. Sunt șase litere care le-am luat în ordinea alfabetului. Ideea este că dacă am învățat alfabetul ca să putem citi sau scrie... dacă ai face același lucru cu un câine... nu ai să ai rezultate prea bune. Și așa o să te gândești - probabil - la cum e să înveți un copil să rostească primele cuvinte. Este cu totul o altă emoție. Este cu totul o altă perspectivă. Da, este o responsabilitate mult mai mare. Dar investești în ceva care într-o zi se va întoarce spre binele tău, vei privi în urmă și vei avea o satisfacție. Ai crescut un copil care îți poartă numele, are parte din caracterul tău, ai investit în el și a ajuns ceva în viața aceasta de care să fi mândru. Probabil că și de un câine ai avea o oarecare mândrie. Dar numai gândindu-ne la câtă gălăgie fac ei cu lătratul... și restul... probabil că o să vă gândiți de două ori înainte să alegeți să creșteți un câine. Și mândria și gălăgia nu sunt sinonime, deci... 

Oricare ar fi decizia voastră, vreau să mă asigur că sunteți persoane care își asumă responsabilitățile vieții, știu scopul pentru care sunt pe acest pământ și ceea ce vor să realizeze. Dacă cunoaștem motivul pentru care trăim în această lume, și dimensiunile la care ne aflăm noi - în calitate de oameni - și animalele de companie, vom realiza că viața umană este mai presus decât orice. Pentru că pentru viața umană a murit Mântuitorul pe cruce. Și slavă Domnului că nu a rămas în mormânt, ci a înviat, ne-a oferit și nouă viață și speranță. Câinii - și animalele de companie, logic - nu vor pricepe niciodată o astfel de experiență incomensurabilă: aceea de a fi iubit atât de mult de Dumnezeu încât să lase pe Fiul Său să moară în locul nostru, pentru că ”... plata păcatului este moartea, dar darul lui Dumnezeu este viața veșnică în Cristos Isus, Domnul nostru” (Romani 6:23, NTR).

REMARCI DE FINAL:
După ce am terminat de scris acest material mi-am dat seama că am uitat să adaug câteva remarci importante, utile pentru cei care probabil că nu au câini și se gândesc să își ia unul, sau chiar și pentru cei care au câini și cred că acest articol a fost scris ”împotriva” lor, dar de fapt nu am avut și nici nu s-a intenționat aceasta. Așa că... să începem:

  • Durata medie de viață a unui câine este de maxim 16 ani. Acest lucru este determinat și de rasa acelui câine, de felul cum este crescut, mediul în care el locuiește și alți factori. Un material informativ de pe wikipedia menționează că un câine ar fi trăit 30 de ani, deși masa lui corporală determină și cât va trăi acesta. Dacă vrei să îți pierzi 16 ani din viața ta crescând un câine, în loc să câștigi o viață prin a investi în creșterea unui copil... înseamnă că ai prioritățile personale calculate eronat. Și aceasta este o concluzie personală, nu neapărat o generalitate. Tu faci ce vrei cu viața ta, nu pot decide eu sau alții pentru tine. 
  • Pentru un câine de companie - am luat în studiu cățelușul unei prietene de familie, care este o combinație între rasa Shis Tzu (considerat a fi cea mai bună rasă de câine pentru copii... deși câinele acesta latră la toată lumea pe stradă, deci...) și rasa Bichon - o familie cheltuiește pentru mâncarea lui maxim 50 RON pe lună. Pentru un copil mic, în schimb, cheltuiești cam de 10 ori mai mult cu pampers, lapte praf, hăinuțe, papuci, creme, mâncare specifică lor (depinde și de vârstă), și aici putem adăuga și ce se dă în plus pentru tratarea afecțiunilor la copiii mici (siropuri, pudra de talc sau cremele pentru iritațiile cauzate ocazional de pampers, șampoanele și uleiurile specifice pentru copii, detergentul pentru hainele lor, deci cred că trecem ușor de 10 ori suma care s-ar cheltui pentru un câine). La un câine de companie nu se cheltuie lunar pe cușcă, sau pentru cutia unde stă acesta noaptea. Probabil că ocazional se schimbă așternutul lui, iar cât privește hainele, mulți nu prea poartă, deci nu mai punem în calcul detergenții... deci bugetul își cam spune cuvântul în acest caz. De fapt în oricare caz e nevoie de un buget.
  • Câinii au instinctul de teritorialitate, le place să marcheze ceea ce este al lor. Am observat că această ”caracteristică” există oarecum și la oameni, doar că la noi nu se numește instinct de teritorialitate, ci egoism: asta e a mea, nu ai voie să pui mâna pe ea. Sau aici este locul meu, nu ai ce căuta tu aici. Simțul ăsta îi face pe unii să fie prea rigizi și prea puțini deschiși spre a fi buni cu ceilalți din jur. Dar nu pot concluziona aceasta cu toți, deși am observat că persoanele care au câini sunt așa de atașate de animalul lor... că atunci când vrei să îi desprinzi de ei, zici că le vrei răul. Probabil că aici ar fi bine să urmăriți filmul SF ”The Golden Compass” (Busola de Aur, 2007), în care se tratează oarecum acest aspect, deși sunt de discutat mai multe aspecte legate de etică și morală (biserica a respins categoric tematica prezentată în acest film pe aceste motive), mai ales că în acest film, animalul de companie, numit de altfel și ”daemon” în cadrul filmului (în traducerile în română acesta apare cu titlul de ”spiriduș”, deși este un animal de companie care are forțe supranaturale ce ajută pe copii în anumite situații, un cuvânt pe care anumite dicționare îl traduc cu termenul de ”demon”), care este oarecum într-o strânsă legătură cu liberul arbitru al fiecăruia, cel prin care fiecare ființă este capabilă să ia decizii în diferitele situații din viață cu care se confruntă. Trebuie să urmăriți filmul ca să puteți înțelege aspectul fantastic prezentat în el, deși paralela făcută de mine este auto-explicatoare: unii s-au atașat așa de tare de animalul lor de companie încât îi conferă acestuia roluri pe care să și le asume. Uneori aceste roluri nu sunt nici măcar înțelese de animal, dar nouă, prin imaginația noastră, mai mult mai sau mai puțin dezvoltată, ne place să mergem departe și să credem că așa ar fi. 
  • Câinii sunt ființe emoționale. Ei simt neliniștea sau durerea pe care o simțim noi... și vin parcă lângă proprietarul lor să fie o consolare. Față de străini ei nu au același sentiment. Mulți au câini pentru acest aspect ”forte”. Ei au avut experiențe negative în viață cu alte ființe umane, și cu un câine ei nu vor avea astfel de repercursiuni. Doar că pentru problemele emoționale personale există centre de consiliere pentru oameni... dar un animal de companie este mai ieftin decât o ședință sau decât o terapie în acest sens. Iar vine în discuție subiectul banilor. Dar și dacă nu ar fi în discuție banii... ne punem întrebările următoare: Care este scopul ființei umane care are în casă mai mult de un câine? Pe unul îl va iubi mai mult decât pe celălalt? O să existe rivalitate? O să simtă câinii că tu ții mai mult la unu și mai puțin la altul? Chestiile astea nu știu să vi le răspund. Însă un lucru e sigur: un câine, chiar dacă el vine lângă tine și, cu blana lui pufoasă, se ”șterge” de tine, iar tu ai interpretat acest gest ca fiind un fel de îmbrățișare... atunci cred că ai nevoie de ajutor, nu de un câine! Limbajul lui corporal este tradus de tine ca fiind ceva din expresiile umane. Și personal cred că nu poți să ”traduci” tu gestul acelui câine ca fiind un gest care ține strict de ființele umane. Dar te las să te amăgești singur, e decizia ta să ai câine, nu eu te-am obligat să ai unul sau, din contra, să renunți la el. Și cu asta am terminat discuția. :-)

Niciun comentariu:

Disclaimer:
Comentariile cu conținut off-topic, cu tentă de jignire, amenințare, ofensatoare, injurii, sau cuvinte porcoase/profane sunt șterse automat. Comentați doar dacă ceea ce aveți de spus este relevant și aduce discuții/subiecte noi. Comentariile cu pseudonime sunt "by default" sterse. Comentariile cu link-uri sunt moderate pe Disqus, pe Blogger, sterse. Daca doriti sa faceti publicitate la un site, rog sa ma contactati pentru o cotatie de pret, rezolvam. :)

Un produs Blogger.