Fețe încruntate și fețe descurcate...

Cei mai mulți dintre noi am putea spune, în urma privirii în fața altei persoane, dacă acea persoană vrea să spună ceva prin ceea ce exprimă... fără vorbe. E un limbaj al feței, ca să vorbim așa mai pe înțelesul tuturor. (Pentru cei interesați în acest subiect, vă recomand articolul psihologului Andreea Tudor, despre comunicarea nonverbală). Prin expresia feței noastre noi afișăm sau trădăm ceea ce simțim în interiorul nostru, sau ceea ce am vrea să spunem celor din jur, însă din lenea de a mai scoate cuvinte pe față... schițăm ceva cu privirea... că e mai simplu, nu? :)

Zilele acestea am avut de a face cu tot felul de oameni, cu tot felul de priviri, am încercat să înțeleg ceea ce vroiau să spună, dar nu am reușit să ”traduc” totul... mi se părea că intru într-o zonă mai delicată, mai dificilă.

Deși nu pot afirma că sunt un expert în ”citirea de fețe”, pot să îmi dau seama când cineva este ipocrit, sau vrea să spună ceva cu privirea, dar îi este rușine sau dificil să o facă verbal. Sau poate că mă înșel eu? De ce m-aș înșela, dacă intuițiile îmi spun că și atunci când nu privesc o persoană în ochi, pot să îmi dau seama că trece prin ceva care nu poate fi exprimat. Uneori chiar și timbrul vocal al unei persoane trădează interiorul ei.

Cu mai bine de 3 ani de zile am predicat un mesaj despre Iuda Iscarioteanu în cadrul unei biserici care, la imediata apreciare a mea, și a altor persoane, a fost un mesaj oportun și la timpul perfect coordonat de Dumnezeu. La final am întâlnit câteva persoane care îmi vorbeau așa de multe prin privirile lor. Alții mi-au spus lucruri de moment, la cald. Era un fel de ”bătaie pe umăr”, unii credeau că era prima mea ieșire în public... și le-am lăsat o impresie plăcută. :)

Nu era intenția mea să las o impresie. Nici plăcută, nici inconvenientă. Intenția mea de atunci era să îi pun pe oameni pe jar. Să le arăt cine era, cine a fost acest personaj, de care nu spune nimeni, care apare pe paginile Sfintei Scripturi, și care, prin limbajul său nonverbal, neînțeles de ceilalți ucenici ai Mântuitorului, a trădat acțiunea care avea să o facă ulterior...

Apoi mi-am dat seama că doar prin expunerea persoanei și a acțiunilor unui caracter negativ din Biblie nu poți să dai o lecție la unii care sunt cu mult mai avansați ca el în tot ceea ce fac. Erau mulți acolo care erau trădători, care stăteau la masă cu frații, și care în spate aveau ascuns pumnalul bârfei, al clevetirii, al judecății, al neprihănirii de sine... o, și câte alte lucruri nu ar mai fi de enumerat aici!

Când spui oamenilor în față ceva ce ei trebuie să schimbe... ei devin inconfortabili. Inconfortabili în limbajul lor nonverbal, apoi inconfortabili în limbajul corporal, unii dintre ei devin chiar agresivi, sau poate trec limitele bunului simț.

Dar să luăm și partea cealaltă în calcul acum. Dacă ei știu că trebuie să schimbe ceva în interiorul lor, pentru că Duhul lui Dumnezeu le-a descoperit aceasta prin predicarea Cuvântului cel viu și lucrător al lui Dumnezeu, de ce aruncă priviri ucigașe în jur? De ce au limbajul nonverbal atât de ușor de tradus și de observat că... ceva nu le place, că orgoliul lor a fost atins, că nu trebuia să stârnești acest subiect, că nu trebuia să aduci în discuție această temă, etc.

Nu trebuia?

Dar la judecata de apoi ce o să facem? O să zâmbim unii la alții când vom auzi că suntem aruncați în iadul cel veșnic?

Sau poate ne vom înghionti acolo, ne vom șopti... ne vom spune regretele, ne vom apuca să facem schimbări... Asta să o creadă mutu! (vorba aia românească). Acolo nu vom mai putea face nimic. Poate că vom putea interpreta figura exprimată de cei care își vor vedea viața prezentată în fața Tronului de Judecată al lui Dumnezeu.

Atunci nici o analiză personală nu va mai fi posibilă.

Nici o încruntare nu va mai fi bună la ceva.

Acum, însă, poți să te încrunți când nu ți-a plăcut ceva din ceea ce ți-a spus Duhul Sfânt ca să schimbi în viața ta. DAR FĂ CEVA O DATĂ!

Limbajul nonverbal nu produce niciodată schimbare. Este doar o exprimare fără cuvinte.

Decide-te azi să nu mai arăți celor din jur cât ești de încurcat în sufletul tău, ci lasă ca pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere să îți clarifice mintea și ființa și să faci pași spre schimbare. Să fii diferit. Să zâmbești atunci când cei din jur arată cu degetul la tine - știind că Cel care este în tine este mai mare decât cel care este în ei. Nu vom putea învinge niciodată atitudinile negative din viață doar prin a ne încrunta unii la alții. Le învingem doar prin acțiuni. Acțiunile necesită efort. Primul pas care îl faci îți va produce ulterior ”febră musculară”, dar va fi bun pentru antrenament. Cei fără antrenament sunt atrofiați. Ne mai mirăm de ce toți din jurul nostru nu mai zâmbesc... pentru că în interiorul lor... ei se urăsc pe ei înșiși, pe cei din jur, și chiar dacă nu o spun... chiar dacă sunt și se cred oameni religioși... fața lor... e oglindirea interiorului lor.

Te-ai uitat azi în oglindă să vezi ce văd oamenii pe chipul tău? Dacă nu, ia o cârpă și sterge-ți una. Îndreaptă figura aia pesimistă! Spal-o cu săpun, pune niște apă de colonie pe ea. Pune-ți degetele pe figură și vezi cum arăți când zâmbești. O să îți mulțumești mai târziu că ai făcut un gest cugetat, natural, logic. Să zâmbești chiar și atunci când totul în jur e năruit. Speranța ta va naște atunci. Vei râde de necazul de mâine. Tu știi cine este Cel care îți poartă de grijă... de ce să mai ai fața încruntată iar? :)