Unde se ascund "oamenii lui Dumnezeu"?

Aţi observat vreodată oameni care să aibă un comportament aparte faţă de ceilalţi din jurul vostru? Aţi putut distinge între ei că ar fi oameni mai speciali, mai diferiţi decât ceilalţi din cadrul societăţii în care trăiţi? Poate că da, poate că nu.

În mediul în care fiecare dintre noi trăim şi existăm pe această planetă avem de a face cu tot felul de oameni. Ce-i drept, unii dintre noi poate au de a face cu oameni mai dificili, mai puţin educaţi, mai pretenţioşi, mai extremi, şi am putea merge cu lista la nesfârşit. Ceea ce mă nedumereşte pe mine este întrebarea din titlul acestui articol: Unde se ascund "oamenii lui Dumnezeu?"

Uneori ne aşteptăm ca să simţim în interiorul nostru atunci când în faţa noastră stă cineva şi este din aceiaşi biserică unde mergem şi noi, sau care au acelaşi crez cu noi. Alteori ne aşteptăm să ne simţim neconfortabil atunci când în faţa noastră stă o persoană care are tulburări dintr-o arie diferită (exemplu: persoană care a comis recent o crimă şi nu a fost descoperit, sau care a furat ceva, sau care are dereglări mintale, ori poate se preface ca să obţină ceva). Ceea ce nu o să simţim niciodată este atunci când avem în faţa noastră pe cineva care nu îl cunoaştem, dar care crede că este cineva şi crede că noi bănuim că el/ea este din acea categorie de oameni.

Nu, nu vreau să facem o listă cu tot felul de tipuri de oameni, dar avem în jurul nostru mulţi care sunt pocăiţi, creştini, oameni bisericoşi, care în oricare alt mediu din afara bisericii ei sunt şi îi poţi identifica cu acele persoane descrise mai sus. Un fel de "făţarnici sub acoperire", dar de fapt sunt ipocriţi îmbrăcaţi normal.

Normal că nu sună bine nici unul din cei doi termeni de mai sus, dar trebuie să spună cineva lucrurilor pe nume. O spun pe nume pentru că am întâlnit astfel de oameni şi vreau să vă avertizez atunci când îi întâlniţi să ştiţi că ei sunt, şi că aveţi de a face cu ei.

Ei iubesc să li se spună când sunt printre alţi "pocăiţi" că sunt "oamenii lui Dumnezeu", iar atunci când nu sunt între pocăiţi (sau "între filisteni", cum am auzit la unii spunând...) le place să folosească limbajul lor ca să nu fie descoperiţi că ar fi pocăiţi. Ce paradox!

Acum circa o lună de zile am avut de a face cu o serie de astfel de oameni la locul de muncă. Aveau pretenţia să existe bilete de avion sau de autocar spre destinaţia dorită de ei la tariful la care au auzit de la alţii că au cumpărat în trecut, şi ei să vină în ultima clipă după bilete şi să întrebe de ce nu costa 25 eur cu cât a luat "fratele", pardon se corectează, şi spune numele la persoana care ar fi luat în extra-sezon bilet ieftin de avion. Explică la un nebun ce înseamnă să ai înţelepciune. Le găsesc variantă de transport şi le găsesc variantă bună de preţ. Au încercat să mă păcălească cu vârsta celor din grup ca să le dau tarif mai mic. OK. Negociau sărmanii, dar nu câştiga nimeni. Într-un final adulţii au obţinut tarif cu o reducere de 10% şi am auzit pe unu şuşotind "slăvit să fie Domnul" şi apoi repede şi-a pus mâna la gură. Se vedea clar pe faţa lor că erau de la o biserică de pocăiţi unde nu sunt educaţi cu privire la felul cum trebuie să vorbească în societate şi cum să trateze pe oameni.

Dar nu aici vroiam să ajung. Ei se credeau superiori pentru că erau din gruparea religioasă din care făceau ei parte, şi nu divulgau asta la nimeni! La un moment dat chiar am vrut să-i interoghez cu privire la biserica din care făceau ei parte, dar o voce din interior mi-a spus să nu fac acest lucru. După vreo două zile au venit alţii de la aceiaşi biserică cu primii şi au cerut aceiaşi informaţie şi nu le-a convenit că nu au obţinut tarif mai bun decât compatrioţii lor, aşa că au început să drăcuie şi să înjure şi să folosească limbaj murdar la adresa tuturor care se aflau acolo. M-am uitat la ei cum se certau şi cum unul din ei vroia să-i zică la cel cu limbajul stricat să se corecteze, apoi au ieşit afară. Au căutat la alte firme alte variante de drum şi alte tarife au primit. Au revenit tot la mine şi au decis, într-un final, să cumpere biletele... şi în timp ce făceam biletul la unul dintre ei... îi sună telefonul şi îl aud cum răspunde "Pace!" Atunci mi-a fost dat să văd ce fel de "oameni ai lui Dumnezeu" sunt aceştia. La telefon cu alţii vorbim limbajul pocăiţilor, dar când vorbeşti cu cineva care nu te cunoaşte, din ce biserică faci parte, îi drăcui şi îi înjoseşti că doar spui la biserică "Doamne, Doamne" şi o să mergi în Rai, nu? Sau, cum mi-a relatat mai de curând un prieten, înjuri şi blestemi pe oameni şi duminica la biserică te duci şi le proroceşti la pocăiţi să se pocăiască, nu?

Pardon! Mă scuzaţi că vă relatez aceste evenimente la care am fost forţat să particip contra voinţei personale. Trebuia să fi avut un bici la mine şi să-l pun în aplicare să le arăt acelor nenorociţi şi nelegiuiţi ce înseamnă să fi un creştin adevărat, nu? Mi se face lehamite de ei deja, mă întreb cât de mulţi ca ei sunt în lumea aceasta şi dacă biserica din care fac ei parte îi educă sau doar îi gâdilă ca să stoarcă bani de la ei pentru o vreme şi atâta tot. Dar probabil că ei făceau parte dintr-o biserică bolnavă, aşa că nu e treaba mea să le fiu acum terapeut sau consilier sau orice altceva vreţi voi. Şi chiar dacă le-aş fi, sigur nu ar lua aminte la ce le-aş spune, dacă nu iau aminte la ce le spune Cuvântul lui Dumnezeu, pe care sunt sigur că au acasă câte 24 de exemplare fiecare familie în parte, şi toate sunt pline cu praf, foile sunt noi, neîndoite, coperţile sunt aurite şi probabil că au şi semne ca să găsească mai uşor cărţile Scripturii. Dacă ar avea cei din Asia astfel de Biblii ca ale lor, ce bogăţie ar avea! Ce oameni ar fi aceia!

Deci, până la urmă poate să răspundă cineva la întrebarea adresată în acest articol, unde se ascund oamenii lui Dumnezeu? Vă las să cugetaţi la cele de mai sus, şi să răspundeţi printr-un comentariu mai jos. Mulţumesc.