Consultanţă pentru biserici falimentare

Tocmai a crescut din nou cursul valutar. Nu contează care monedă e în joc, atâta timp cât ceva creşte şi altceva scade. Ne uităm cum ţările şi guvernele cad la pământ atunci când o întorsură are loc pe piaţa monetară. Credem că ceva sau cineva poate redresa aceasta, dar simţim cu toţi că falimentul este aproape de oricine, oriunde, oricând. Suntem prea vulnerabili să mai credem că vom ieşi din situaţia demoralizantă în care ne-am băgat. Ne-am băgat fără să ne dăm seama şi fără să ne uităm de fapt unde mergem. Am ajuns ceea ce am ajuns pentru că ne-am complăcut.

Acum este timpul pentru a face o schimbare, dar cum să o facem? Trebuie să schimbăm ceva, dar oare ce ar fi de schimbat? Suntem aşa de familiarizaţi cu ceea ce înseamnă biserica pentru noi încât o mică schimbare adusă acesteia ar face din ceea ce definim noi prin biserică să fie denaturat, dezmoştenit, distilat, etc.

Dacă facem schimbarea de dragul banilor... o să fie o schimbare materialistă.

Dacă facem schimbarea de dragul sistemului care formează biserica... o să fie o schimbare formală.

Dacă facem o schimbare de dragul schimbării... o să fie o schimbare de ochii lumii.

În oricare caz te-ai afla, dacă ştii că biserica ta nu mai este în flăcări pentru Isus şi nu este productivă, cu siguranţă că este o biserică falimentară. Este falimentară nu pentru că nu produce nici un ban (deşi ia bani de la enoriaşi din colecte, donaţii, banii puşi în bancă, zeciuieli, vânzare de cărţi sau materiale creştine, etc.), ci este falimentară pentru că nu îşi îndeplineşte misiunea ei originală: „Mergeţi şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Duhului Sfânt. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit” – dată de Isus Hristos în Matei 28:19-20.

Ceea ce avem nevoie să facem este să răsturnăm programul bisericii şi să refacem misiunea ei: ieşirea afară dintre ziduri, eliminarea programelor care produc familiaritate, plictiseală, tradiţie, prostie, îndobitocirea poporului. Atunci când ieşim din biserică şi ne gândim la misiunea lăsată de Isus, formăm de fapt o biserică. Domnul Isus cu siguranţă nu ne-a chemat să facem programe şi să strângem bani ca să avem cu ce le finanţa. Cu siguranţă că El nu ne-a chemat să avem pastori care nu se implică în misiunea bisericii şi care nu vor nimic altceva decât mereu salarii mărite şi mereu tot mai puţin de lucru. Biserica nu este formată dintr-un pastor şi o grămadă de enoriaşi fuduli, creduli, inactivi, pasivi, etc. Biserica este formată din organisme vii, mădulare care există, care au activitate, viaţă, acţiune, reacţiune, se află într-o continuă luptă, produc mereu rezultate care aduc slavă şi glorie celui care este capul ei: Hristos. Aceasta înseamnă de multe ori şi multă luptă: o luptă între cei care sunt maturi şi cei care sunt imaturi pe calea mântuirii, şi care cred că sunt mai tari decât ceilalţi. Arama lor însă dă pe faţă – şi aşa biserica este iar în râsul celor fără pocăinţă autentică, aşa zişii creştini de două mii de ani (ce tare sună această exprimare falsistă, nu?)

Ceea ce avem nevoie acum nu este doar de puţină consultanţă – să stăm de vorbă să vedem unde ar fi problema din biserica noastră ca mai apoi să analizăm, să tălmăcim, să răstălmăcim ce am putea face şi să fie bine, să nu fie ceva politic, să nu fie părerea şi opinia unui om sau a unui grup de oameni, şi să nu fie ceva nebiblic – ci de o schimbare radicală. Schimbăm mersul şi venitul la biserică şi aşa vom avea o mentalitate schimbată despre ceea ce este de fapt biserica. Implicăm pe toţi din  biserică şi aşa vom avea o biserică vie şi nu încă o clădire tradiţionalist religioasă – unde de cele mai multe ori un orb conduce pe alt orb spre o altă groapă mai mare, mai adâncă, mai nevăzută. Trebuie să începem să privim la Isus şi să începem să devenim dependenţi de El şi de cuvintele Lui, dependenţi de prezenţa şi puterea Lui ca mai apoi să molipsim pe toţi să devină asemenea Lui, şi nu asemenea unui cult care ucide prin programe şi religiozitate!

Când mă gândesc că trebuie să merg la biserică duminica, sau oricând în altă zi, aş vrea să mă gândesc că nu este un loc la care oamenii îşi fac tot felul de semne şi spun că se închină, când de fapt ei nu au pe Hristos cel viu în inima lor; aş vrea să mă gândesc că dacă restul lumii sărbătoresc crăciunul sau orice altă sărbătoare păgână, să nu existe în biserică acelaşi ritual al morţii şi al prostiei, ci să fie ceva diferit, să fie un grup de oameni care îl caută pe Dumnezeul schimbărilor, un grup de oameni care nu înfăptuiesc un program religios şi care nu au un orar în care să dea voie lui Dumnezeu să facă cutare sau cutare lucru, ci să fie un grup unde timpul şi închinarea să nu mai aibă limită şi nici anumite stiluri, sau timpuri, ori îngrădiri.

Când transformăm biserica dintr-o conservă care stă să expire într-o cutie care stă să explodeze de prezenţa şi slava lui Dumnezeu, atunci vom începe să vedem că de fapt locul nostru nu este între patru pereţi – misiunea noastră nu este pentru o schimbare că e la modă acum schimbarea – şi nu ne vom mai limita la ceea ce ştiam noi că poate face Dumnezeu. Când ne deschidem spre exterior, când lăsăm ca Hristosul din noi să fie cunoscut de lumea de afară, vom vedea că încet, încet, începe să apară ceva diferit, ceva cu care nu ne-am mai lovit până acum. Problema va fi atunci dacă vom fi flexibili şi vom lăsa pe Dumnezeu să lucreze în acel mod nou, sau vom călca tot pe vechile căi „ale Egiptului”, cu gândul la vechea credinţă cu tradiţiile şi ritualurile ei, cu pasiunea ei ofticată pe orice lucru nou, nemaiauzit, baticuri ale tradiţiei şi alte lucruri care nici măcar nu au de a face cu mântuirea sufletului, sau nu au nici o valoare comparat cu valoarea veşniciei alături de Hristos.

Curând vom vedea cum convingerile umanist religioase care au dominat bisericile noastre atâta vreme vor păli, o generaţie nouă se va ridica, vechile obiceiuri vor fi înlăturate şi se va face o spălare şi curăţie sufletească în totalitate. Vor dispărea manelele din biserică şi muzica de pahar, vor dispărea rugăciunile făţarnice rostite din nou şi din nou cu atâtea repetiţii fuduliste, se vor nărui programele rigide cu stilurile de îndoctrinare ale celor prezenţi, se va arăta un soare puternic, va arde tot ceea ce este păgân şi religios între noi şi tot trecutul va tăcea. Atunci va începe ceva nou, nemaiauzit, nemaiîntâlnit şi deosebit. Oare vom vrea o astfel de schimbare?

Dacă materialul acesta ţi-a fost de prisos şi vei începe tu personal o schimbare în biserica din care faci parte, îmi datorezi măcar mulţumire pentru că ţi-am oferit consultanţă; dacă ceea ce am scris aici va şi produce ceva rezultate, îmi datorezi finanţe pentru că este o consultanţă cu efect; dacă ceea ce am scris aici te-a făcut să mă urăşti, consideră acest articol ca o chemare spre regretele personale ce le vei experimenta mai târziu. Până acum nu am mai auzit nici o persoană care să fie mântuită prin faptul că a avut o religie moartă şi un mers la biserică ritualist. Credinţa în Hristos produce mântuire, credinţa într-o biserică sau o religie produce moarte. Prefer să mor în braţele Celui care mi-a adus mântuire, decât să mor pentru nişte oameni care fac din religiunea lor deşartă o tradiţie de scârbă.

„Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic” şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, deci, şi pocăieşte-te! Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” (Apocalipsa 3:15-20, sublinierile îmi aparţin)

Aceste cuvinte le rosteşte Isus bisericii şi nu necredincioşilor. Personal le consider a fi cuvintele lui Hristos pentru biserica falimentară: pocăieşte-te! E vremea să lepădăm haina tradiţiei şi stilul de închinare religios care l-am adoptat până acum şi să privim la Hristos, care caută închinători adevăraţi: care vor să aibă părtăşie cu El şi care primesc mustrarea Lui pentru a fi curăţiţi, sfinţiţi şi făcuţi desăvârşiţi spre slava şi onoarea Lui.