Sărbătoarea cu numele plagiat

Sărbătoarea Paștelui este un moment în care ne amintim de ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi. Este un moment, o ocazie anuală, prin care privim înapoi la jertfa Mântuitorului Isus Hristos și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru mântuirea și răscumpărarea care a produs-o prin moartea Fiului Său.

Paștele pe care-l sărbătorim noi este o derivație a unui important festival biblic evreiesc [1]; poporul evreu sărbătorește Paștele (Pesach din limba ebraică, care înseamnă ”El a trecut peste” [2], cu referire la momentul când Dumnezeu a ”trecut peste” casele evreilor în timpul celei de-a zecea plăgi din Egipt – Exod 12:23) ca o comemorare a eliberării lor de către Dumnezeu din robia egipteană, conduși fiind de Moise. Aceste relatări le găsim mai detailat descrise în cadrul cărții Exod.

Paștele este de fapt un festival din timpul primăverii care, pe vremea existenței Templului de la Ierusalim, a fost strâns legat de aducerea ”primelor roade din grâne”, orzul fiind primul din această categorie care să se coacă și care avea să fie recoltat în Țara lui Israel [3].

Pe scurt, această sărbătoarea a Paștelui la evrei începe în a 15 a zi a lunii Nisan, care cade de obicei în luna martie sau aprilie din cadrul calendarului gregorian; în această a cincisprezecea zi din luna Nisan, în noaptea cu lună plină, după trecerea echinocțiului de primăvară, începea acest festival. Tradiția din Israelul antic spune că evreii, ca să se asigure că Paștele nu începea înainte de începutul primăverii, nu intrau în luna Nisan până ce nu se cocea orzul, acesta fiind un fel de test al începutului primăverii; dacă orzul nu era copt, din diferite motive sau fenomene variate, aceasta indica faptul că primăvara nu era în apropiere, și se adăuga o lună intercalată (Adar 2). Începând cu secolul al 4 lea, data Paștelui a fost fixată în mod matematic [4].

În Israel, Paștele este sărbătoarea de șapte zile a Festivalului Azimelor, în care prima și ultima zi sunt sărbători legale, iar în calitate de zile sfinte nu se lucra în aceste zile, aveau loc servicii speciale de rugăciune și mese de sărbătoare; zilele din mijloc erau cunoscute drept ”zile de săptămână ale festivalului” [5]. Unii evrei sărbătoresc Paștele opt zile, în loc de șapte.

Am căutat un alt document și am descoperit ceva interesant, puțin mai detaliat. Ultimele două zile din sărbătoarea Paștelui sunt dedicate sărbătoririi momentului când a fost despărțită Marea Roșie. Noaptea se aprind lumânări de sărbătoare și se mănâncă ceva special (numit kiddush) în acele zile. Nu este permisă munca, condusul mașinii, scrisul, sau chiar aprinsul aparatelor electrice, însă le este permis să gătească și să ducă mâncarea afară. Celelalte patru zile din cadrul acestui festival se numesc semi-festive (chol hamoed, în ebraică), în care se permite majoritatea formelor de muncă.

În acest timp evreii nu au voie să aibă în casa lor chametz – grâne dospite (mai precis, orice mâncare sau băutură care include urme de grâu, orz, secară, ovăz, sau derivate de-ale acestora, sau care nu au fost ținute să nu fermenteze sau să dospească; acestea includ pâinea, prăjiturile, biscuiții, cerealele, pastele și majoritatea băuturilor alcoolice; ba mai mult, orice tip de mâncare sau băutură procesată poate fi asumată că este chametz, doar dacă nu este cumva certificat că nu ar fi). Curățarea caselor de produsele chametz este un proces intensiv, este un fel de misiune de curățenie de primăvară, cauți și distrugi, care culminează cu noaptea de dinaintea Paștelui, în care aceste lucruri sunt arse în cadrul unei ceremonii. Chametz-ul care nu poate fi distrus poate fi vândut celor care nu sunt evrei, în cadrul acestei sărbători.

În loc de chametz, ei mănâncă matzah – pâine nedeospită, necrescută (cum apare în fotografia de la începutul acestui material).

Punctul culminant al sărbătorii de Paște la evrei este Seder-ul, care se ține la fiecare două nopți ale sărbătorii. Seder-ul este o tradiție de orientare familială și este un ritual ceremonial, iată ce se face în această perioadă:

→ Se consumă matzah

→ Se mănâncă ierburi amare – pentru a comemora robia amară îndurată de israeliți

→ Se beau patru pahare de vin sau suc de struguri – o băutură regală pentru a sărbători noua libertate

→ Se recită Haggadah, o liturghie care descrie în detaliu relatarea Exodului din Egipt. Haggadah este împlinirea obligației biblice de a relata copiilor noștri povestirea Exodului în noaptea Paștelui [6].

Am menționat pe scurt ceea ce este de fapt Paștele și derivația sa. Cum a apărut obiceiul Paștelui la noi?

De la exodul poporului Israel din Egipt și până în ziua de astăzi, sărbătoarea Paștelui a fost întotdeauna ținută în a 14 a zi a primei luni a calendarului evreiesc, Nisan, sau Aviv (Exod 12). În aceiași zi a fost crucificat Isus, confirmând astfel identitatea Sa de adevărat "Miel al lui Dumnezeu" (Luca 22:7; Ioan 1:29, 19:14). După trei zile, El a înviat în zilele Festivalului biblic al Primelor Roade, devenind astfel "primul rod dintre cei care au adormit" (versiunea NTR) (Levitic 23:10-14, 1 Corinteni 15:20 - "pârga celor adormiți" în versiunea Cornilescu).

De la momentul morții și învierii lui Isus și până în secolul al 3 lea D. Hr., credincioșii au legat strâns învierea Domnului cu sărbătoarea Paștelui de care am discutat mai sus. Totuși, pe măsură ce diferiți episcopi au luat locul deținut odinioară de apostoli, s-au luat anumite decizii pentru a separa credința de rădăcinile evreiești. De la această întorsură a evenimentelor Învierea a ajuns să fie sărbătorită aparte de sărbătoarea Paștelui.

La Conciliul din Niceea din anul 325 D. Hr., decretul final dat acolo a fost ca Paștele să fie ținut în prima duminică după prima lună plină a primăverii, și nu în conjuncție cu Paștele evreiesc. După acest Conciliu, împăratul Constantin a trimis o scrisoare către toți cei care nu au putut fi prezenți, prin care îi informa de decizia luată, inclusiv decizia de a respinge Paștele evreiesc și să se sărbătorească în schimb sărbătoarea Paștelui

(Notă: în limba engleză la "Paștele Evreiesc" se spune Passover - care este o traducere corecta a termenului evreiesc Pesach, cum am menționat mai sus, pe când la Paștele normal, care îl țin restul comunităților creștine, se spune "Easter", care este tradus în limba română tot prin Paște, însă nu are aceleași obiceiuri și lucruri esențiale precum Pesach-ul descris mai sus, pe scurt, despre aceasta vom discuta mai târziu în acest material).

Iată scrisoarea trimisă de Constantin:

"S-a declarat a fi, în mod particular, nevrednic pentru aceasta, cea mai sfântă dintre toate sărbătorile, să urmăm obiceiul [calculația] evreilor, care și-au mânjit mâinile cu cea mai înspăimântătoare dintre crime, și a căror minte a fost orbită. În respingerea obiceiului lor, noi putem transmite urmașilor noștri modul legitim de sărbătorire a Paștelui.... Noi nu ar trebui, prin urmare, să avem ceva în comun cu evreii, căci Salvatorul ne-a arătat o altă cale... noi dorim, dragii noștri frați, să ne separăm de compania detestabilă a evreilor" (Din "Scrisoarea Împăratului către toți cei neprezenți la Conciliu: Eusebius, Vita Const., Lib. iii., 18-20, sursă aici în limba engleză) [7]

Referindu-ne la termenii folosiți pentru această sărbătoare, așa cum am menționat în paranteza de mai sus, în limba engleză se folosesc doi termeni care sunt distincți în ceea ce privește sărbătoarea de față. Primul termen din engleză, ”Easter” (tradus în română prin ”Paște”) este într-o conotație cu termenul german Ostern, ce provine dintr-un vechi cuvânt englezesc sub forma Eastrun, -on, sau -an, dar și Eastru, -o, și Eastre sau Eostre. Cea mai larg acceptată teorie legată de originea acestui termen este că ar fi derivat din numele unei zeițe menționate de un călugăr englez Bede, din secolul 7-8, care a scris că Ēosturmōnaþ (”Luna lui Eostre” în engleza veche, tradus în vremea lui Bede sub forma ”luna Pascală”) era o lună englezească, corespondentă a lunii aprilie, care, după spusele lui, ”a fost odinioară numită după o zeiță de-a lor numită Eostre, în a cărei cinste se țineau festivaluri în acea lună”. Totuși, poate că Bede doar specula cu privire la origina termenului, din moment ce nu a existat vreo mărturie fermă că o astfel de zeiță ar fi existat de fapt.

În greacă și în latină, această sărbătoare creștină a fost și încă este numită Πάσχα,Pascha, un cuvânt derivat din aramaicul פסחא, cuvânt înrudit cu evreiescul פֶּסַח (Pesach). Cuvântul denota în mod original festivalul evreiesc cunoscut sub numele englezesc Passover (tradus în limba română cu ”Paște”, sau despărțit – pass over, ”a trece peste”), în cadrul căruia se comemora exodul evreilor din robia din Egipt, așa cum am menționat anterior. [8]

Cuvântul Paști provine în limba română din forma bizantino-latină Pastihae a cuvântului de origine ebraică Pasah („a trecut”), poate moștenit de evrei de la egipteni. Evreii numesc Pesah (Paște) - sărbătoarea libertății sau a azimilor - sărbătoarea lor anuală în amintirea evenimentelor relatate în Biblie, ale trecerii prin Marea Roșie și a eliberării lor din robia Egiptului [9]

Revenind la cele menționate mai sus, concludem faptul că de fapt ceea ce s-a intenționat inițiat să fie o victorie pentru biserică, a adus în schimb confuzie și în modul cel mai serios o dereglare serioasă. Repercusiunile grelelor decizii la care s-a ajuns în cadrul Conciliului de la Niceea, referitor la sărbătoarea Paștelui, după noul model (despre care vom discuta mai jos mai pe larg) continuă până în zilele de astăzi. Din nefericire, atunci când moartea și învierea Mântuitorului este sărbătorită aparte de contextul evreiesc al Paștelui, majoritatea evreilor nu îl mai recunosc pe Isus ca Mesia al lor. [10]

Cum a ajuns să fie sărbătorit Paștele în cadrul Creștinismului?

Am descris mai sus pe scurt felul cum țineau evreii sărbătoarea, apoi cum a fost preluată ea în Creștinism și cum Constantin a decis o separare de evrei și sărbătoarea lor, astfel creând o altă sărbătoarea… dar păstrând același nume.

În cadrul Creștinismului Apusean (Biserica Catolică) Paștele este precedat de Postul cel Mare, o perioadă de penitență și post în pregătirea pentru Paște, care începe în Miercurea Cenușii și durează patruzeci de zile (fără să se socotească duminicile). Săptămâna de dinaintea Paștelui, cunoscută și sub numele de Săptămâna cea Mare, este foarte specială în cadrul tradiției creștine. Duminica de dinaintea Paștelui este Duminica Florilor, urmată de miercurea cunoscută și sub numele de Miercurea Observării, apoi urmează Joia Mare, Vinerea Mare și Sfânta Sâmbătă (uneori se face referire la ea cu numele de Sâmbăta Tăcerii).

Duminica Floriilor, Joia și Vinerea Mare comemorează intrarea lui Isus în Ierusalim, respectiv Cina cea de Taină și Crucificarea. Joia Mare, Vinerea Mare și Sfânta Sâmbătă sunt uneori numite cu titlul ”Easter Triduum” (de la latinescul pentru ”Trei Zile”). Multe biserici încep sărbătorirea Paștelui târziu în cadrul Sfintei Sâmbete la un serviciu numit Veghea de Paște. În anumite țări Paștele durează două zile, a doua este numită ”Lunea Paștelui”.

În cadrul Creștinismului Răsăritean (Biserica Ortodoxă), pregătirea spirituală pentru Paște începe cu Postul cel Mare, care începe în Lunea Curățării și durează 40 de zile continue (inclusiv duminicile). Ultima săptămână a Marelui Post (urmată de a cincea Duminică a Marelui Post) este numită Duminica Floriilor, și se încheie cu Sâmbăta lui Lazăr. Ulterior Duminicii Floriilor urmează Săptămâna Sfântă și în final Paștele și postul se întrerupe imediat după liturghia pascală.

Veghea de Paște începe cu Slujba de la Miezul Nopții, calculată în așa fel încât să se termine înaintea nopții Sâmbetei Sfinte. Apoi începe celebrarea pascală, care constă în Utrenia Pascală, Orele Pascale și Liturghia Pascală Divină. Prin a pune această liturghie la miezul nopții se garantează că nu va mai fi nici o liturghie divină mai devreme dimineață, aceasta având locul său preeminent de ”Sărbătoarea Sărbătorilor” din cadrul anului liturgic. [11]

Deși îmi dau seama că la simpla citire a celor relatate mai sus nu mulți vor înțelege felul cum s-a ajuns să fie ținută această sărbătoare în Creștinism, ceea ce vreau să subliniez este faptul că odată ce biserica s-a scos pe sine din rădăcinile evreiești ale credinței sale, ea nu a făcut altceva decât să priveze pe credincioși dintre neamuri de ”rădăcina bogată a măslinului” în care ei au fost altoiți (Romani 11:17)! Drept rezultat, mulți credincioși dintre neamuri nu au un context în care să-și trăiască chemarea lor de ”a face gelos pe Israel” pentru Mesia al lor. [12]

Ce putem face cu privire la această întorsură greoaie a evenimentelor? Am putea cel puțin să nu mai fim părtași ai unei sărbători ”modificate” de un conciliu care nu a vrut să fie părtaș al binecuvântării venite prin poporul Israel. Am putea să nu mai călcăm pe urmele lui de transformare a unei sărbători într-un ritual plin de tradiții și obiceiuri scrise și nescrise care sunt folosite ca prezumții ale unei sărbători cu un nume plagiat. Nu, nu aș dori să numesc această sărbătoare altfel, dar am putea totuși să descoperim și să revendicăm ”bunurile furate”, să redescoperim moștenirea și legătura scripturală pe care o are adevăratul Paște cu rădăcinile sale evreiești și să studiem ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, nu ceea ce s-a decis la un conciliu de către un apărător al religiei și al fanatismului.

Ce putem face noi ca să fim practici și autentici în sărbătorirea Paștelui? Foarte simplu! Am putea găzdui evenimente în biserica noastră în care să prezentăm creștinilor și necreștinilor (poate invităm și pe evrei la acest eveniment) ”Rolul lui Mesia în cadrul Paștelui”. Putem și noi proclama în oricare perioadă am sărbători, am sărbătorit sau vom sărbătorii Paștele, la fel cum a proclamat și Ioan odinioară, ”Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Noi de fapt nu sărbătorim ceva contrafăcut și plagiat, ci sărbătorim pe Cel care ne-a scos din robia păcatului și a trecutului nostru murdar, care murit pentru greșelile și fărădelegile noastre, a șters vina păcatului nostru și acum ne consideră sfinți, fără pată, frați ai Lui. El a înviat nu doar ca să împlinească Scripturile, nu doar că era Dumnezeu și putea să facă lucrul acesta. El a înviat pentru a fi primul rod, primul sărbătorit între cei vii în ceruri și jos pe pământ! Noi sărbătorim un Hristos înviat, nu un coș de ouă roșii și o sărbătoare reinventată! E vremea să nu mai fim formaliști în ceea ce serbăm și facem, ci să privim la esență și să trăim esențialul: Hristos, Paștele nostru, a înviat din morți!

---

Note de subsol:

[1] Wikipedia, Passover https://en.wikipedia.org/wiki/Passover
[2] idem
[3] idem
[4] idem
[5] idem
[6] Chabad.org – What is Passover, http://www.chabad.org/holidays/passover/pesach_cdo/aid/871715/jewish/What-Is-Passover.htm
[7] CharismaNews, Why is there a huge gap between Easter and Passover this year? Publicat pe 30 martie 2016, autor Sam Nadler, http://www.charismanews.com/opinion/standing-with-israel/56142-why-is-there-a-huge-gap-between-easter-and-passover-this-year
[8] Wikipedia, Easter, https://en.wikipedia.org/wiki/Easter
[9] Wikipedia, Paști, https://ro.wikipedia.org/wiki/Pa%C8%99ti
[10] CharismaNews, Why is there a huge gap between Easter and Passover this year? Publicat pe 30 martie 2016, autor Sam Nadler, http://www.charismanews.com/opinion/standing-with-israel/56142-why-is-there-a-huge-gap-between-easter-and-passover-this-year
[11] Wikipedia, Easter, https://en.wikipedia.org/wiki/Easter
[12] CharismaNews, Why is there a huge gap between Easter and Passover this year? Publicat pe 30 martie 2016, autor Sam Nadler, http://www.charismanews.com/opinion/standing-with-israel/56142-why-is-there-a-huge-gap-between-easter-and-passover-this-year

---

NOTĂ: Articol scris inițial pentru Publicația de Apologetică, ediția Aprilie 2016 . Fotografia de la începutul acestui material este preluată de pe site-ul CharismaNews. Dacă folosiți acest material în altă parte, vă rog să păstrați toate link-urile din el și să păstrați această notă de subsol, și să citați de unde l-ați preluat, adică acest blog. Mulțumesc.